CASE OF SHISHANOV v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

CASE OF SHISHANOV v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2015)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

www.agent.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

www.agent.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

www.agent.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIUNEA A TREIA

CAUZA

SHISHANOV c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 11353/06)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

15 decembrie 2015

Această hotărâre a rămas definitivă în condițiile prevăzute la articolul 44 § 2din Convenție. Ea poate suferi modificări de formă.

În cauzaShishanov c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), în ședința camerei avînd în componența sa:

JosepCasadevall,

președinte,

Luis LópezGuerra,

KristinaPardalos,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

BrankoLubarda,

judecători,

și MarialenaTsirli,

grefieră adjunctă de secțiune,

După ce a deliberat în camera de consiliu pe 25 august 2015,

Pronunță prezenta hotărîre adoptată la această dată

:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află cererea (Nr. 11353/06) depusă împotriva Republicii Moldova, prin care un resortisant rus, domnul Valerii Shishanov („reclamantul”), a sesizat Curtea la 31 ianuarie 2006 în temeiul art. 34 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”).

2.

Reclamantul, a fost reprezentat de cătreO.Shishanova. Guvernul moldovenesc (« Guvernul ») a fost reprezentat deagentul guvernamental, dl L. Apostol, din cadrul Ministerului Justiției.. Printr-o scrisoare din12 iulie 2011, Guvernul rus a informat că nu intenționează să-și exercite dreptul său de intervenient în procedură.

3.

Reclamantul susține, în special, căcondițiile sale de detenție în Republica Moldova au fost contrare articolului 3 din Convenție și că în perioada detențieicorespondența sa a fost cenzurată contrar prevederilor articolului 8 din Convenție.

4.

La 6 mai 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE SPEȚEI

5.

Reclamantul s-a născut în 1952. Acesta este în prezent deținut în Federația Rusă.

6.

La o dată nespecificată în 1992, reclamantului i-a fost amputat un picior și de atunci poartă o proteză.

A.

Procesul penal împotriva reclamantului

7.

La 7 august 1996, autoritățile moldovenești au arestat reclamantul și l-au plasat în arest preventiv. Acesta a fost acuzat de evadare din locurile de detenție, de procurarea, fabricarea, depozitarea și sustragerea munițiilor și substanțelor explozive, șantaj asociat cu amenințări cu moartea și răpire, și de tentativă de omor.

8.

Pe parcursul urmăririi penale, reclamantul a fost plasat în arest preventiv.

9.

La 27 mai 1997,tribunalul Chișinău l-a găsit vinovat pe toate capetele de acuzare și l-a condamnat la o pedeapsă cumulativă de douăzeci și cinci de ani privațiune de libertate. Această hotărîre a fost confirmată prin hotărîrea Curții de Apel a Republicii Moldova din 4 decembrie 1997 și decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 5 septembrie 2000.

B.

Locurile și condițiile de detenție alereclamantului

10.

Reclamantul a fost deținut în mai multeinstituții penitenciare.

1.

Instituția penitenciară nr.

6 din Soroca

11.

În formularele sale de cerere trimise Curții la 17 martie și 14 aprilie 2006, reclamantul a descris condițiile de detenție în instituția penitenciară (IP) nr. 6 din Soroca. Plicul scrisorii din 14 aprilie 2006 poartăștampila oficiului poștal din Soroca.

12.

Părțile nu sunt de acord cu privire la datele și condițiile de detenție în această închisoare.

a)

Versiunea reclamantului

13

.

Reclamantul pretinde că a fost deținut în I.P. nr.6 din Soroca în următoarele perioade:

- din 18 aprilie 1998 pînă la o dată nespecificată în februarie 1999

;

- din10 aprilie 1999 până la 16 august 2001

;

- din 15 septembrie până la 10 octombrie 2001

;

- din 5 martie 2003 până la 9 iunie 2004

;

- din 15 iunie 2004 până la 8 mai 2005, și

- din 15 august 2005 până la 15 aprilie 2006.

14

.

Potrivit reclamantului, sectorul nr. 12 în care eraplasat de fiecare dată, reprezenta un spațiu amplasat în demisolulclădirii închisorii. Acest spațiu, care găzduia șaizeci de deținuți era constituit dintr-un dormitor, toaletă și lavoar. Celula avea o suprafață de nouăzeci și opt de metri pătrați. Lumina naturală șicea electrică erau slabe, lipsea ventilația, iar podeaua era de beton. O singură sobă era folosită pentru a încălzi întreaga celulă. Lenjeria de pat nu era pusă la dispoziție. Erau păduchi, ploșnițe și gîndaci. Lavoarul avea doar patru robinete.

15.

Potrivit reclamantului, apa era furnizată doar timp de cincisprezece minute, de trei ori pe zi. Toaletele erau murdare din cauza lipsei de apă,fapt ce genera un miros neplăcut în celulă. Reclamantul avea acces la duș o dată pe săptămînă, pentru o perioadă de 3 pînă la 4 minute, ceea ce ar fi fost insuficientpentru el avînd în vederestarea sănătății. Potrivit reclamantului, persoanele cu tuberculoză și boli venerice nu erau separate de ceilalți deținuți.

16.

Alimentația oferită de cantina închisorii era imposibilă de a fi consumată, cu o valoare nutritivă scăzută și într-o cantitate sub standardele stabilite de Guvern. Ca și ceilalți deținuți, reclamantul trebuia să utilizeze propriaveselă, care ulterior era dificil de spălat din cauza lipsei de apă. Mîncarea era servită în vase de la cinci pînă la zece litri, concepute pentru zece persoane. Reclamantul n-a avut acces la apă potabilă conform necesităților sale și nici nu avea posibilitatea de a-și face rezerve de apă.

17.

Administrația închisorii nu asigura deținuților îmbrăcăminte potrivit anotimpului. Nu existau posturi de radio, televiziune sau ziare.

b)

Versiunea Guvernului

18

.

Potrivit Guvernului, reclamantul a fost deținut în I.P. nr. 6 din Soroca în perioada 04 aprilie 1999 și 16 august 2001, între 15 septembrie 2001 și 09 iunie 2004, și între 15 iunie 2004 și 08 mai 2005.

19

.

Guvernul indică că reclamantul a fost plasat de fiecare dată în sectorul nr. 12 al închisorii, situat la parter. În acest sector sînt deținute în special persoanelecu dizabilități fizice, în special cei cu tulburări muscularo-scheletice, și persoanele în vîrstă. Guvernul a susținut că toaletele și dușurile sectorului nr. 12 sunt adaptate la nevoile persoanelor cu handicap. De asemenea, Guvernul menționează că pentru curățarea toaletelor a fost angajat personalplătitși că administrația penitenciarului supravegheaexecutarea acestei sarcini.

20.

Potrivit Guvernului, deținuții aveau acces liber la duș cel puțin o dată pe săptămînă. În ceea ce privește lenjeria de pat și vesela, Guvernulmenționează că deținuții preferau să le utilizeze pe cele personale, dar că administrația închisorii le furniza la cerere.

21.

În cele din urmă, Guvernul susține că alimentarea deținuților era în conformitate cu standardele stabilite de dispozițiile interne.

2.

I.P. nr. 5 din Cahul

22

.

Într-o scrisoare trimisă la Curte la 20 decembrie 2006, reclamantul a descris condițiile de detenție în I.P. nr. 5 din Cahul. Această scrisoare este semnată de trei codeținuți.

23.

Părțile, de asemenea, nu sunt de acord referitor la dateleși condițiile de detenție din această instituție.

a)

Versiuneareclamantului

24.

Reclamantul pretinde, printre altele, că a fost deținut în I.P. nr.5 din Cahul, în perioada 11 octombrie - 20decembrie 2006.

25

.

Potrivit reclamantului, acesta a fost plasat în această perioadă în celula nr. 3 cu alți trei deținuți. Celula avea 3,4 m pe 2.2 m și era rece, întunecoasă și umedă. Ea era echipată cu o singură fereastră cu dimensiunea 0,72 m de 0,33 m. Iluminarea naturală era insuficientă pentrua citi.

26.

Podeaua era din beton. Pereții celulei erau umezi, murdari și mucegăiți. Toaleta era murdară. Lipsea și lavoarul. Reclamantul n-a avut acces permanent la un robinet cu apă potabilă. Nu existau scaune, umerașe, oglindă sau urnă pentru gunoi.

27.

Reclamantul a trebuit să doarmă fără albituri pe o saltea murdară și umedă. El avea dreptul doar la o singura plimbare,o oră pe zi.

28

.

Mîncarea era servită direct în celule, o data pe zi și în vaselepersonale ale deținuților. Neavînd propria sa veselă, reclamantul era nevoit să mănînce, folosind vesela codeținuților. Nu era radio, televizor sauziare,faptce a contribuit, în opinia reclamantului, la degradarea sa spirituală.

b)

Versiunea Guvernului

29

.

Potrivit Guvernului, reclamantul a fost ținut în I.P. nr. 5 din Cahuldin 8 mai 2005 –pînă la 21 aprilie 2006, și mai apoi aproximativ douăzeci de zile în 2009 și două săptămîni în 2011.

30

.

Guvernul a susținut că condițiile din I.P. nr. 5 din Cahul au fost adecvate. De exemplu, el indică faptul că între 08 mai și 8 iunie 2005, reclamantul a fost plasat într-o celulă de 12,75 metri pătrați, concepută pentru șase deținuți. Această celulă a fost echipată cu un lavoar și o toaletă despărțită de restul celulei de un perete.

31

.

Potrivit Guvernului, Departamentul Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției a avut între 18 și 20 octombrie 2006, o inspecție în I.P. nr. 5 din Cahul. Departamentul în cauză ar fi constatat că deținuții au primit trei mese calde pe zi, calitatea produselor alimentare a fost bună și era verificată de către administrația închisorii, și nu a existat nicio plîngere din partea deținuților la acest subiect. De asemenea,Departamentul Instituțiilor Penitenciarea menționat că deținuții aveau acces la duș o dată pe săptămînă, fiindu-ledistribuit săpun o dată pe lună, celulele și clădirile erau în general curate, și că administrația închisorii asiguradeținuților lenjeria de pat.

3.

I.P. nr. 1 din Taraclia

32.

La 3 iunie 2008, reclamantul a adresat o scrisoare Curții în care a descris pentru prima dată condițiile de detenție în I.P. nr. 1 din Taraclia. Plicul acestei scrisoripoartă ștampila oficiului poștal Taraclia.

a)

Condițiile de detenție înI.P. nr. 1 din Taraclia

33.

Părțile nu sunt de acord referitor la condițiile de detenție din această instituție.

i.

Versiunea reclamantului

34.

Reclamantul susține că a fost transferat în I.P. nr. 1 din Taraclia în aprilie 2006.

35.

Potrivit reclamantului, alimentația propusă în această închisoare era de o calitate foarte rea. El n-a beneficiat de o alimentație adecvată stării sale de sănătate.

36.

La 7 și 15 februarie 2008, reclamantul s-a plîns fără succes administrației închisorii privind calitatea produselor alimentare. După această plîngere, rația sa alimentară a fost micșorată.

37.

Potrivit reclamantului, erau deconectări zilnice de apă între ora 22 și ora 6, și noaptea acesta era lipsit de orice acces la apă potabilă. El lua mesele în celulă și trebuia să spele vasele cu apă rece în chiuveta instalată lîngă toaletă.

38

.

Potrivit reclamantului, toaleta și dușurile nu erau adaptate la necesitățile sale. Toaleta nu avea cuvă de veceu și, chiar după adoptarea deciziei judecătorului de instrucție a judecătoriei din Taraclia din 18 iulie 2011 (a se vedea punctul 42 de mai jos), cuva de veceu n-a fost instalată. Potrivit reclamantului, la o dată nespecificată el a primitun scaun pentru a putea face un duș în condiții adecvate. Cu toate acestea, acesta susține că, din cauza handicapului său, timpul alocat pentru duș, adică cincisprezece minute nu era suficient pentru el, chiar și cu un scaun.

ii.

Versiunea Guvernului

39.

Potrivit Guvernului, reclamantul a fost deținut în I.P. nr. 1 din Taraclia între 21 aprilie 2006 și 19 mai 2007, în perioada 22 octombrie și 09 decembrie 2009, între 20 ianuarie și 23 mai 2011 și, de la 07 iunie 2011 pînă la o dată nespecificată.

40.

Potrivit Guvernului, condițiile de detenție în această închisoare au fost mai mult decît adecvate în toate privințele.

b)

Plîngerea reclamantuluiîmpotriva I.P. nr.1 din Taraclia

41

.

La 10 februarie 2011, reclamantul a sesizat un judecător de instrucție invocînd, printre altele, condițiile de detenție inumane și degradante în I.P. nr. 1 din Taraclia. El s-a plîns, în special, de lipsa apei potabile, de lipsa în toaletă și dușuri a echipamentelor adaptate la nevoile persoanelor cu handicap, precum și alimentarea insuficientă.

42

.

Prin decizia din 18 iulie 2011, un judecător de instrucție a judecătoriei Taraclia a admis în parte plîngerea reclamantului. Pasajele relevante ale deciziei respective sunt, după cum urmează:

«

[Reclamantul] suferă de o tulburare musculo-scheletică - el are un picior amputat și utilizează o proteză. Acesta este capabil să se miște, dar este imposibil pentru el să stea ghemuit și să rămînă mult timp în această poziție.

I.P. nr. 1 din Taraclia este echipată cu toalete turceștifără cuvă de veceu și din aceasta cauză, [reclamantul] nu este în măsură să-și satisfacă nevoile fiziologice în condiții non-degradante. De asemenea, a fost stabilit că, în duș nu există scaune sau careva suport, ceea ce împiedică [reclamantul] să le utilizeze în condiții normale.

(...)

Între anii 2007 și 2009, apa din I.P. nr. 1 din Taraclia a fost livrată în conformitate cu orarele stabilite și în clădiri au existat butoaie pline cu apă potabilă la care deținuții au avut acces liber. În prezent, apa este livrată fără întrerupere.

(...)

De asemenea, n-au fost stabiliteîncălcări ale standardelor minime pentru produsele alimentare în privința reclamantul. (...)

»

Judecătorul a constatat o încălcare a prevederilor legale, prin care autoritățile erau obligate să ofere deținuților posibilitatea de a-și satisface necesitățile fiziologice în condiții decente.

C.

Pretinsa cenzură a corespondenței

43.

La 11 octombrie 2010, reclamantul a adresatCurții o scrisoare. El era deținut la acel moment în I.P. nr. 12 din Bender.

44.

Potrivit reclamantului, el a pus scrisoarea într-un plic sigilat pe care a indicat adresa Curții.

45.

Potrivit Guvernului, reclamantul a înmînat scrisoarea sa, fără un plic administrației I.P. nr.12 din Bender, care ar fi indicat eronat ca destinatar Centrul pentru Drepturile Omului din Republica Moldova.

46.

La o dată nespecificată scrisoarea în cauză a ajuns la Centrul pentru Drepturile Omului, care a remis-o înapoi I.P.nr.12.

47.

La 17 noiembrie 2010, directorul general al Departamentului Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției a trimis la Curte scrisoarea reclamantului din 11 octombrie 2010 fără plic.

48

.

Ulterior, directorul general al Departamentului Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției, printr-o scrisoare din 26 noiembrie 2010, a atenționat șefii penitenciarelor că deținuții pot, în conformitate cu standardele în vigoare, să trimită personal scrisori sau să le transmită în plicuri sigilate administrației închisorii. El a insistat asupra respectării pe viitor a acestor dispoziții.

49.

La 28 februarie 2014, reclamantul a fost transferat într-o instituție de detenție în Federația Rusă.

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNERELEVANTE

50.

Dispozițiile relevante ale Constituției Republicii Moldova dispun, după cum urmează:

«

Articolul 4.

Drepturile șilibertățile omului

1.

Dispozițiileconstituționale privind drepturile șilibertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

2.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale.

(...)

Articolul 24.

Dreptul la viațăși la integritate fizică și psihică

1.

Statul garantează fiecărui om dreptul la viațăși la integritate fizică și psihică.

2.

Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

(...)

»

51.

Dispozițiile relevante ale Codului Civil din 6 iunie 2002 dispun, după cum urmează:

«

Articolul 1404.

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană cu funcție de răspundere

1.

Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcție de răspundere va răspunde solidar în cazul intenției sau culpei grave.

2.

Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile indicate la alin.(1) (...).

»

52

.

Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală din 14 martie 2003 dispun, după cum urmează:

«

Articolul 385.

Chestiunile pe care trebuie să le soluționeze instanța de judecată la adoptarea sentinței

(...)

4.

Dacă, în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei, s-au constatat încălcări ale drepturilor inculpatului, precum și s-a stabilit din vina cui au fost comise aceste încălcări, instanța examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept recompensă pentru aceste încălcări.

(...)

Articolul 473.

Plângerile împotriva actelor organului sau instituției care pune în executare hotărârea judecătorească de condamnare

1.

Împotriva actelor organului sau instituției care pune în executare hotărârea judecătorească de condamnare, condamnatul, precum și alte persoane drepturile și interesele legitime ale cărora au fost încălcate de aceste organe sau instituții, pot declara plângere judecătorului de instrucție din instituția în raza teritorială a căreia se află organul sau instituția respectivă(...).

»

53.

Articolul 225 § 4 al Codului de executare din 24 decembrie 2004 dispune

:

«

Norma de spațiu locativ stabilit pentru un condamnat nu poate fi mai mică de 4 m

2

»

54

.

Pasajele relevante din Statutul de executare a pedepsei de către condamnat, aprobat prin Decizia Guvernului din 26 mai 2006, dispun după cum urmează :

«

328.

Serviciile poștale pentru expedierea și/sau readresarea corespondenței sînt suportate integral de către deținuți, reținerile fiind efectuate de pe conturile lor de peculiu.(...). Din lipsa mijloacelor bănești pe contul de peculiu al deținutului, astfel de scrisori nu sânt expediate, fapt care se aduce la cunoștința deținutului

(...)

344.

Scrisorile se pun în cutiile poștale, sau sînt transmise reprezentanților administrației în plicuri închise.

»

55

.

Raportul din 2010 (pag. 142 și următoarele, capitolul «

Condițiile de detenție

») a Centrului pentru drepturile Omului («

CDO

»), care reprezintă instituția ombudsmanului în Republica Moldova în părțile sale relevante menționează:

«

Asigurarea normei de spațiu locativ (4m²) (...) s-a transformat într-odeficiență sistemică a penitenciarelor din întreaga țară.

Aglomerarea este un subiect de relevanță directă și pentru mandatul avocatului parlamentar în calitatea sa de Mecanism National de Prevenire a Torturii, care a constatat în repetate rânduri supra-aglomerarea în instituțiile penitenciare din țară.(...)

(...)Departamentul Instituțiilor Penitenciare a informat avocatul parlamentar despre faptul că asigurarea cu produse din carne șipește [a deținuților] se efectuează după posibilități. (...) În acest sens, Ministerul Justiției a comunicat despre cheltuielile suportate pe parcursul anului 2010. Astfel, pentru alimentațiadeținuților în 2010 au fost alocate din bugetul de stat 24

050 000 lei, în timp ce necesitățile pentru aceeași perioadă, prezentate Ministerului Finanțelor la proiectul Legii bugetului, au constituit 29

050 000 milioane de lei. Pentru alimentarea unui deținutpe zi, în anul 2010, au fost cheltuiți 10,24 lei, necesitatea fiind de 12,35 lei. În asemenea condiții, deseori acest fapt s-a aflat la baza motivării de către reprezentanțiiadministrațiilorinstituțiilor penitenciare privind imposibilitatea asigurării deținuților cu produse din carne șipește. (...)

În ceea ce priveștecondițiile sanitare, iluminarea și ventilarea, aceste probleme persistă în majoritatea încăperilor locative ale penitenciarelor din Republica Moldova, excepție fiind instituțiile penitenciare nr.1, or. Taraclia și nr.7, s. Rusca, Hîncești.

Republica Moldova a moștenit penitenciarele vechi, cu edificiile degradate, de tip gulag, conform standardelor sovietice. Aceste tipuri de penitenciare nu corespund exigențelor înaintate de actele naționaleșiinternaționale în domeniu, iar posibilitățile financiare reduse ale statului nu permit reconstrucția sau renovarea acestora.

În instituțiile penitenciare [din republica Moldova], cu excepția Penitenciarului nr. 1 or. Taraclia, găzduirea deținuților se face în dormitoare de capacitate mare, care nu dispun în deplină măsură de facilitățile de care condamnații ar putea beneficia zilnic (...). Deținuții se află în spatii extrem de înghesuite, întunecoase, umede, fără ventilațieși care sunt îmbibate cu fum de țigară. În unele penitenciare paturile amenajate în două nivele împiedică esențial pătrunderea luminii naturale în sectoarele locative.

În anumite instituții vizitate, cu precădere în instituțiile penitenciare nr. 6 or. Soroca, nr. 3 or. Leova și nr. 18 s. Brănești, găzduirea deținuților se face în celule de mare capacitate care conțin toate sau cele mai multe dintre facilitățile utilizate zilnic de deținuți, cum ar fi: spațiul de dormit, spațiul de zi șiutilitățile sanitare. Ombudsmanul a ridicat în mod constant obiecții împotriva acestor aranjamente de cazare în închisori. (...) Riscul de intimidare și violență a crescut acolo. Aceste acorduri facilita dezvoltarea de subculturi [în închisoare]. (...) " Astfel de modalități facilitează dezvoltarea sub-culturilor [carcerale]. (...)

»

56

.

Decizia explicativă a Plenului Curții Supreme de Justiție din 24 decembrie 2012 cu privire la examinarea litigiilor privind repararea prejudiciilor morale și materiale cauzate persoanelor deținute ca urmare a încălcării articolelor 3, 5 și 8 din Convenție, în partea relevantă, prevede următoarele:

«

7.

În conformitate cuart. 5 din Codul de procedură civilă, nici unei persoane nu i

se poate refuza apărarea judiciară [a drepturilor sale] din motiv de inexistență, imperfecțiune, coliziune sau obscuritate a legislației. (...) în cazul în care acțiunea privind compensarea prejudiciilor pentru violarea art. 3, 5 și 8 din Convenție (...), judecătorii vorsoluționa pricinaaplicânddirect prevederile ConvențieișijurisprudențaCurții Europene [a drepturilor omului].

8.

Examinândacțiunea privind violarea art. 3, 5 și 8 din Convenție, se va stabili dacă a avut loc o violare a Convenției (aspectul cu privire la fondul cauzei) și, în cazul în care seconstată că a avut loc o violare, se vor acorda compensațiile justificate în raport cu circumstanțele individuale în speță (aspectul reparației echitabile).

Această compensație justificată se consideră „una echitabilă”, dacă nu este vădit disproporțională în raport cu gravitatea violărilor constatate și se apropie în cuantum la valoarea pe care ar fi acordat-o Curtea Europeană [ a drepturilor omului] în cazul în care s-ar fi pronunțat asupra cauzei.

(...)

10.

(...)principalele puncte de reper la aprecierea condițiilor de detenție, sînt:

- dacă s-a depășit nivelul minim de severitate prin prisma art. 3 din Convenție(...)

;

- efectele cumulative ale tuturor condiții [de detenție] (...)

;

- durata detenției (...).

12.

Pentru a răspunde la întrebarea dacă deținutului a primit îngrijirile medicale necesare, ar fi necesară verificarea dacă deținutul a primit ingrijire sau tratament medical, dacă acest tratament a fost recomandat de un specialist, dacă autoritățile știau sau ar fi trebuit știu acest lucru, și dacă deținutul a beneficiat prompt de acest tratament. Aceste aspecte vor fi examinate în lumina documentelor medicale existente la momentul pretinsei lipse de îngrijire medicală. "

(...)

18.

În conformitate cu articolul 385 § 4 din Codul de procedură penală, în cazul în care se constată, în cursul urmăririi penale sau în faza judiciară a cazului, că drepturile acuzatului au fost încălcate, și că vina este stabilită, instanța poate reduce pedeapsa pentru a repara aceste încălcări. Dacă în cursul urmăririi penale, s-a constatat că inculpatul (...) a fost deținut în condiții precare sau n-a beneficiat de asistență medicală (...)și pedeapsa a fost redusă, ar trebui examinate de la caz la caz și în conformitate cu jurisprudența Curții Europene [a Drepturilor Omului], în ce măsură reducerea pedepsei aconstituit o satisfacție suficientă pentru violarea art. 3, 5, 8 din Convenție(...). O eventuală reducere a pedepsei (...), constituie una din formele de remediere a pretinselor violări, care în consecință fie diminuează cuantumul compensațiilor morale fie constituie temei de a le respinge în totalitate.

19.

Pentru încălcarea art. 3, 5 și 8 din Convenție urmează a fi reparat prejudiciul material, moral, de asemenea compensate costuri și cheltuieli. Acestea urmează a fi reparate doar dacă se stabilește violarea Convenției, dacă a fost stabilit prejudiciul și dacă există o legătură de cauzalitate între violarea Convențieiși prejudiciul pretins. (...)

20.

(...)Curtea Europeană [a drepturilor omului] a stabilit anumite criterii pentru verificarea eficienței unui remediu compensatoriu:

-

o acțiune privind compensarea trebuie examinată într-un termen rezonabill(

Scordino c. Italiei

)

;

-

compensațiile necesită a fi plătite prompt și, în general, nu mai tîrziu de 6 luni de la data la care hotărîrea privind acordarea compensației devine definitivă (

Gaglioneșialții c. Italiei

);

-

procedurile trebuie să fie conforme principiului echității garantat de art.6 al Convenției

(

Simaldone c. Italiei

)

;

-

regulile cu privire la costurile judiciare nu trebuie să constituie o povară excesivă pentru reclamanți atunci cîndacțiunile lor sunt justificate;

-

cuantumul compensației să fie proporțional sumelor acordate de Curte în cauze similare (...). (...)

22.

(...) Mărimea prejudiciului moral urmează să fie proporțională cu sumele acordate de Curtea Europeană în cauze similare, adică în cauze care denotăîncălcări similare ale Convențieiși care sunt îndreptate împotriva Republicii Moldova sau a țărilor cu un nivel de dezvoltare economică similar Republicii Moldova. Sarcina probării mărimii prejudiciului moral îi revine reclamantului și se apreciază individual pentru fiecare caz,ținînd cont de argumentele ambelor părțișijurisprudențaCurții Europene [a drepturilor omului].

Potrivit jurisprudențeiCurții Europene, instanțelejudecătoreștinaționale vor putea acorda cu titlu de prejudiciu moral, pentru violarea art. 3, 5 și 8 din Convenție,următoarelecompensații, care urmează a fi plătite în lei moldovenești:

-

încălcarea art. 3 din Convenție-3000 -5000 euro, sau, în dependență de caz, suma poate fi majorată;

(...)

»

III.

DOCUMENTE INTERNAȚIONALERELEVANTE

A.

Rapoartele Comitetului european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante

57

.

Părțile relevante ale raportului cu privire la vizita în Moldova a Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a tratamentelor inumane și degradante ("CPT") din 10-22 iunie 2001 sunt stipulate după cum urmează:

«

69.

Instituțiile penitenciare vizitate erau grav afectate de conjunctura economică a țării. Cifra limită a bugetului prevăzut pentru cheltuielile administrării penitenciarului a fost fixată de legea bugetului pentru anul 2001 la 48,7 milioane lei (aproximativ 4.2 milioane Euro) sau 38,9% din finanțarea prevăzută necesară pentru un an. În consecință, condamnații se aflau din toate punctele de vedere într-o situație dezastruoasă. Astfel, suma prevăzutăpentru alimentarea pentru o zi a unui deținut constituie 2,16 lei sau 38,8% doar din norma stabilită de legislația în vigoare.

Instituțiile penitenciare suportau, în plus, deconectări de lumină electrică, de la apă, încălzire, fără să mai luăm în considerațieși lipsa posibilității de aprovizionare cu medicamentele necesare pentru tratamentul deținuților bolnavi.

(...)

CPT recunoaște eforturile meritabile consimțite de administrația penitenciarelor din Republica Moldova, care sunt salutabile și demne de susținere. Totuși, comitetul a amintit de nenumărate ori că sîntem în prezența unor cerințe necesare fundamentale ale vieții, care trebuie, în orice circumstanțe, chiar și o conjunctură economică gravă, să fie asigurate de stat persoanelor aflate în grija sa. Nimic și niciodată nu va dispensa statul de această responsabilitate.

(...)

70.

În mai multe instituții, în special în închisori, situația estegravă, fiind cauzată de suprapopulare (astfel închisoarea nr. 3 din Chișinău care numără1892 de deținuți, avînd o capacitate în 2001 de 1480 de locuri). Alte instituții, care funcționau după capacitatea lor oficială s-au dovedit, la fel, a fi supraaglomerate (astfel se înregistrează 2 m2 pentru deținut, ce constituie o suprafațăinsuficientă și necorespunzătore normelor). Din 1998 (cf. par. 65 al raportului relativ al acestei vizite și par. 19 al răspunsului autorităților moldovenești), autoritățile moldovenești și-au exprimat intenția de a începe lupta împotriva suprapopulării cu ajutorul unei reforme legislative. Totuși, cu 3 ani mai tîrziu nu a fost înregistrat nici un progres, unicele măsuri luate au fost de a lărgi puțin parcul penitenciarului.

(...)

În consecință, CPT apelează la autoritățile locale în scopul de a elabora, fără întîrziere, o politică globală și coerentă în lupta cu suprapopularea în sistemul penitenciar, ținînd cont de principiile și măsurile enumerate în Recomandarea nr. R (99) 22 al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la suprapopularea penitenciarilor șiinflațiilor carcerale.

În plus,

CPT își repetă recomandarea de a face tot posibilul ca norma de 4 m

2

pentru fiecare deținut să fie respectată.

(...)

»

58.

Părțile relevante ale raportului cu privire la vizita în Moldova de către CPT la 20 și 30 septembrie 2004, dispun după cum urmează:

«

55.

În cea mai mare parte, situațiainstituțiilor vizitate, afectate de conjunctura economică din țară, rămînea a fi dificilă, fiind depistate numeroase probleme ce țin de condițiile materiale și regimurile de detenție, identificate și în timpul vizitelor din 1998 și 2001

La toate acestea se mai adaugă problema aglomerației care continuă să fie gravă. Într-adevăr, cu toate că instituțiile vizitate nu funcționează la capacitatea lor maximă, (...), ele continuă să fie extrem de aglomerate. De fapt, capacitatea de primire era stabilită în continuare în baza unui raport de 2 m

2

pentru un deținut, care a fost supus unor critici serioase; în realitate însă acest spațiu era uneori și mai mic.

»

59

.

Părțile relevante ale raportului cu privire la vizita în Moldova de către CPT la 14 și 24 septembrie 2007, dispun după cum urmează:

«

46.

În septembrie 2007, Directorul Departamentului Instituțiilor Penitenciare, a Ministerului Justiției a furnizat delegației informații detaliate cu privire la măsurile deja luate sau preconizate pentru realizarea reformei sistemului penitenciar din Republica Moldova și implementarea recomandărilor CPT. Una dintre aceste măsuri, care merită a fi salutată, este reducerea populației carcerale din țară. La momentul vizitei din 2007, numărul total de deținuți a fost 8033 (inclusiv 1290 în detenție provizorie), de la numaruil de 10,591 în 2004. Această tendință pozitivă poate fi atribuită schimbărilor legislative care au avut loc în ultimii ani inclusiv intrarea în vigoare a noului Cod de executare a pedepselor în iulie 2005 și adoptarea amendamentelor la Codul penal și Codul de procedură penală. A avut loc în consecință o creștere a numărului de eliberări condiționate anticipate cît și recurgerea mai vastă la măsurile alternative de pedeapsă și o aplicare mai selectivă a arestului preventiv de către instanțele de judecată.

În afară de aceasta, punerea în aplicare a "Concepției de reformare a sistemului penitenciar pentru perioada 2004-2013", a fost facilitată de o creștere a alocării bugetare (de la 75.8 milioane de lei în 2004, la 166,100,000 lei în 2007), precum și printr-o contribuție tot mai mare a ajutorului extern. Acest lucru a permis, printre altele, de a îmbunătăți alimentația deținuților cît și a îngrijirilor medicale, precum și de a efectua lucrări de renovare, în mai multe penitenciare (de exemplu, nr.1 din Taraclia, nr. 7 din Rusca și nr. 17 din Rezina).

Nu în ultimul rînd, a existat o schimbare semnificativă a mentalității datorită ameliorării procedurilor de recrutare și formare a personalului. Delegația a fost informată că au existat schimbări de directori în mai multe închisori în anul precedent vizitei, in urma unui concurs și a unei perioade de probă. În plus, au fost planificate noi cursuri de formare pentru personal, care se concentrează în special pe probleme legate de drepturile omului (a se vedea, de asemenea, punctul 100).

47.

CPT nu poate decît să salute măsurile de mai sus,întreprinse de autoritățile moldovenești. Cu toate acestea, informațiile adunate de delegația Comitetului în timpul vizitei din 2007 indică faptul că mai sunt multe de făcut. În special, o problemă continuă să fie suprapopularea, în pofida faptului că toate instituțiilevizitate funcționau cu mult sub capacitatea lor oficială, în medie, nu erau decît doar 2 m² per deținut, în loc de standardul de 4 m² în conformitate cu legislația Republicii Moldova.

CPT este convins că adoptarea unor politici care vizează sau modulează numărul de persoane trimise în închisoare este un mod mai eficient de a aborda problema supraaglomerării și de a ajunge la standardul de cel puțin 4 m² de spațiu per deținut în celulele colective. În acest sens, Comitetul subliniază necesitatea unei strategii în ceea ce privește detenția și eliberarea,în scopul de a avea convingerea că închisoarea este într-adevăr ultima soluție. Aceasta presupune, în primul rînd, concentrarea asupra măsurilor non privative de libertate pentru perioada prealabilă stabiliriiunei pedepse și, în al doilea rînd, adoptarea unor măsuri pentru a facilita reintegrarea persoanelor care au fost private de libertate.

CPT are încredere că autoritățile moldovenești vor continua eforturile lor în lupta împotriva supraaglomerării închisorilor și, prin urmare, se vor inspira de Recomandarea Rec (99) 22 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la supraaglomerarea închisorilor și inflația populației carcerale și Recomandarea Rec (2003) 22 privind eliberarea condiționată

»

60

.

Părțile relevante ale raportului cu privire la vizita în Moldova de către CPT în perioada 1 - 11 iunie 2011, dispun după cum urmează:

«

32.Delegația a fost informată despre implementarea continuă a unui program național de renovare a “izolatoarelor” de detenție provizorie (IDP) ale poliției. La momentul vizitei, 39 de IDP erau funcționabileși 8 aveau activitatea suspendată, din cauza condițiilor de detențieinacceptabile. 134 din 287 de celule au fost renovate sau scoase din uz.

(...)

38

.

(...).

(...)

»

B.

Deciziile adoptate de Comitetul de Miniștri la reuniunea 1186 (decembrie 3-5, decembrie 2013)

61.

În cadrul celei de-a 1186 reuniuni (3-5 decembrie 2013), Comitetul de Miniștri a adoptat decizii referitoare la executarea unui grup de cauze împotriva Republicii Moldova cu privire la condițiile de detenție. Părțile relevante ale deciziilor în cauză, dispun după cum urmează

:

«

Delegații

1.

reamintesc că acest grup de cauze se referă în special la problema condițiilor precare de detenție din Republica Moldova, lipsa accesului la asistență medicală în detenție și lipsa căilor de recurs interne efective;

2.

constată cu satisfacție cooperarea tehnică stabilită între autoritățile Moldovei, experții internaționali și Departamentul de executare a Curții Europene în vederea identificării soluțiiloreficienteîn soluționarea problemelor menționate mai sus, (...)

;

(...)

4.

relevă eforturile autorităților moldovenești în scopul ameliorării condițiilor de detenție din ambele instituții aflate sub autoritatea Ministerului Afacerilor Interne cît și cele aflate sub autoritatea Ministerului Justiției și încurajează autoritățile să continue eforturile și inițiativele lor în acest domeniu;

5.

invita, în acest sens, autoritățile moldovenești să clarifice modul în care ele asigură respectarea strictă în practică a dispozițiilor legislative și regulamentelor care interzic plasarea unei persoane private de libertate într-o instituție a Ministerului Afacerilor Interne pe o perioadă ce depășeștetermenul legal de 72 de ore și ale căror încălcări sînt sancționate;

6.

subliniază, suplimentar că, este important ca strategia de ameliorare a condițiilor de detenție în penitenciare să se bazeze pe prioritățile ce urmează a fi puse în aplicare, definite în urma unei evaluări a necesităților ce reies dintr-o stabilire exactă a patrimoniului penitenciar și utilizării acestuia, însoțite de un calendar de punere în aplicare a măsurilor care să răspundă necesitățilorsale;

7.

încurajează, în continuare, autoritățile moldovenești să-și intensifice eforturile de combatere a suprapopulării, în special în ceea ce privește măsurile alternative la pedeapsă;

8.

încurajează, în general, autoritățile moldovenești să țină cont de recomandările CPT și de orice recomandare relevantă a Comitetului de Miniștri;

9.

notează cu interes decizia Plenului Curții Supreme de Justiție din 24 decembrie 2012 cu privire la recursurile compensatorii și încurajează autoritățile să facă progrese rapide în gîndirea lor ce ține de punerea în aplicare a recursurilor preventive, (...)

»

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA PRETNSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 dinCONVENȚIE

62.

Reclamantul s-a plîns de condițiile de detenție contrare articolului 3 din Convenție, care prevede

:

«

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

»

A.

Cu privire la admisibilitate

1.

Cu privire la excepția de nerespectare a termenului de șase luni

63.

Guvernul îireproșeazăreclamantului nerespectarea termenului de șase luniîn legătură cu perioada detenției în I.P. nr. 6 din Soroca anterioară pînă la16 august 2001.

64.

Reclamantul consideră că plîngerea sa referitoare la condițiile de detenție în această închisoare nu este tardivă.

65.

Curtea reamintește că în cazuri similare celui din speță, a constatat că o plîngere privind condițiile de detenție, cu excepția cazului cînd se referă la o "situație continuă", se depune în fața Curții în termen de șase luni de la data la care perioada corespunzătoare a detenției s-a încheiat (a se vedea, de exemplu,

Koval c. Ucraina

(dec.), nr. 65550/01, 30 martie 2004,

ID v. Moldova

, nr. 47203/06, § § 27-30, 30 noiembrie 2010,

Idalov v. Rusia

[GC], nr. 5826/03, §§ 129-130, 22, 2012, și

Segheti v. Moldova

, nr. 39584/07, § 25, 15 octobrie 2013.

66.

În acest caz, Curtea observă că părțile nu sunt de acord cu privire la data încheierii ultimei perioade de detenție areclamantului în I.P. nr. 6 din Soroca. Conform reclamantului, el a fost deținut în acest penitenciar, cu întreruperi, pînă la 15 aprilie 2006 (a se vedea punctul 13 de mai sus). Potrivit Guvernului, ultima perioada de detenție a reclamantului în I.P.nr. 6 s-a încheiat la 8 mai 2005 (a se vedea punctul 18 de mai sus).

67

.

Cu toate acestea, Curtea observă, în primul rînd, că Guvernul n-a furnizat nici o probă care să susțină versiunea sa a evenimentelor și, în al doilea rînd, pe plicul ce conținea cererea reclamantului din 14 aprilie 2006 figurează ștampila oficiului poștal din Soroca și nu cea din Cahul unde, potrivit Guvernului, reclamantul ar fi fost la acea dată (a se vedea punctul 29 de mai sus). Prin urmare, Curteaacceptă versiunea reclamantului conform căreia el a fost deținut în I.P. nr. 6 din Soroca, la momentul trimiterii cererii din 14 aprilie 2006, în care el s-a plîns de condițiile de detenție din această închisoare.

68.

Mai mult, Curtea notează că, potrivit reclamantului, ultima perioadă de detenție a acestuia în I.P. nr.6 din Soroca a durat de la 15 august 2005 pînă la 15 aprilie 2006. De asemenea, ea constată că părțile susțin că perioada anterioară de detenție a reclamantului în acestpenitenciars-a încheiat la 8 mai 2005. Prin urmare, Curtea constată, avînd în vedereprobele aflate în posesia sa, că a existat o întrerupere de mai mult de trei luni între ultima perioadă de detenție a reclamantului în I.P. nr.6 din Soroca și cea precedentă.

Avînd în vedere intervalul semnificativ de timp între cele două perioade, Curtea nu poate să le considere că se referă la o "situație continuă" (a se vedea, de exemplu,

Haritonov v. Moldova

, nr. 15868/07, § 26, 5 iulie 2011,

Idalov

, citată anterior,

ibid

, și

Olszewski v. Polonia

, nr. 21880/03, § 85, 2 aprilie, 2013). Rezultă că termenul de șase luni trebuie să curgă pentru fiecare dintre perioadele menționate mai sus, luate separat.

69.

În aceste circumstanțe, Curtea constată că această plîngere nu este tardivă în ceea ce privește ultima perioadă de detenție a reclamantului în I.P. nr.6 din Soroca, din 15 august 2005 pînă la 15 aprilie 2006.

Referitor la perioadele de detenție anterioare datei de 8 mai 2005, Curteaconsideră că această parte a plîngerii este tardivă și trebuie să fie respinsă ca inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

2.

Cu privire la excepția privind neepuizarea căilor interne de recurs

70.

Guvernul a pledat neepuizarea căilor de recurs interne. El susține că reclamantul ar fi trebuit să inițieze fie în baza prevederilor Constituției și a Codului Civil, fie prin trimitere directă la articolul 3 din Convenție, o acțiune civilă pentru a obține despăgubiri pentru condițiile de detenție precare pretinse. El adaugă că reclamantul nu a reușit, de asemenea, să inițieze o acțiune civilă de despăgubire împotriva statului în baza deciziei judecătorului de instrucție din 18 iulie 2011 (a se vedea punctul 42 de mai sus). El consideră că circumstanțele acestui caz sînt diferite de cele ale cazurilor din Republica Moldova, în care Curtea a constatat lipsa unui recurs intern efectiv pentru a denunța condițiile precare de detenție.

71.

Reclamantul afirmă că s-a plîns mai multor autorități naționale referitor la condițiile de detenție.

72.

Curtea reamintește că regula epuizării căilor interne de atac are scopul de a permite statelor contractante posibilitatea de a preveni sau a pune capăt încălcărilor pretinse împotriva lor înainte ca aceste acuzații să-i fie adresate (a se vedea, printre multe altele,

Remli v. Franța,

23 aprilie 1996 § 33, Culegere de hotărîri și decizii 1996-II,

Selmouni v. Franța

[GC], nr. 25803/94, § 74, CEDO 1999-V, și

Vučković și alții c. Serbia

, nr. 17153/11 și 29 alte cereri, § 68, 28 august de 2012).

Această regulă se bazează pe ipoteza, reflectată în articolul 13 din Convenție – și cu care se află în strînsă legătură –precum că ordinea internă oferă un recurs efectiv pentru pretinsa încălcare (

Kudla v. Polonia

[ GC], nr. 30210/96, § 152, CEDO 2000-XI).

73.

Cu toate acestea, obligația prevăzută la articolul 35 se limitează la faptul de a asigura căile de atac efective, suficiente și accesibile (a se vedea, printre multe altele,

Sejdovic c. Italiei

[MC], nr. 56581/00, § 45, CEDO 2006-II). În special, Convenția nu prevede decît epuizarea căilor de atac cu privire la încălcările pretinse, disponibile și adecvate. Acestea trebuie să existe cu un anumit grad de certitudine, nu numai în teorie, dar și în practică, în caz contrar ele vor fi lipsite de accesibilitatea și eficiența necesară (

Paksas v. Lituania

[GC], nr. 34932/04, § 75, CEDO 2011 (extrase)). Este de datoria statului pîrît, în cazul în care invocă neepuizarea să demonstreze că aceste condiții au fost îndeplinite la data faptelor (

Akdivar și alții c. Turciei

, 16 Septembrie 1996, § 68,

Culegere

1996-IV,

Selmouni

, citată mai sus, § 75, și

Vučković și alții

, citată anterior, § 69.

74

.

În special, Curtea a avut deja ocazia să sublinieze că la evaluarea eficienței căilor de atac privind acuzațiile de condiții precare de detenție, problema decisivă este dacă persoana poate obține de la instanțele naționale o recuperare directă și adecvată, și nu doar protecția indirectă a drepturile sale în temeiul articolului 3 al Convenției (a se vedea, printre altele, și

Mandićjović v. Slovenia

, 5774/10 și 5985/10 nostru, § 107, 20 octombrie 2011). Astfel, un recurs exclusiv compensator nu poate fi considerat suficient în cazul acuzațiilor privind condițiile de detenție pretinse ca fiind contrare articolului 3, deoarece acesta nu are un efect "preventiv", fapt ce presupune că nu este în măsură să împiedice continuarea presupusei încălcări sau sa permită deținuților să obțină o ameliorare a condițiilor lor materiale de detenție (

Norbert Sikorski v. Polonia

, nr. 17599/05, § 116, 22 octombrie 2009,

Parascineti v. România

, nr. 32060/05, § 38, 03.13.2012, și

Torreggiani și alții c. Italiei

, nr. 43517/09, 46882/09, 55400/09, 57875/09, 61535/09, 35315/10 și 37818/10, § 50, 8 ianuarie 2013).În acest sens, pentru ca un sistem de protecție a drepturilor deținuților garantate de articolul 3 din Convenție să fie eficient, remediile preventive și compensatorii trebuie să coexiste în mod complementar (

Ananiev și alții c. Rusi

ei, nr. 42525/07 și 60800/08, § 98, 10 ianuarie 2012).

75

.

Curtea reamintește că s-a referit în mai multe rînduri cu privire la problema dacă căile de recurs interne garantează o reparație efectivă pentru încălcări ale Convenției ce rezultă din condițiile precare de detenție în Republica Moldova (

Șarban v. Moldova

, nr. 3456/05, §§ 57-62, 4 octombrie 2005,

Holomiov v. Moldova

, nr. 30649/05, §§ 101-107, 7 noiembrie, 2006,

Istratii și alții c. Moldovei

, nr. 8721/05, 8705/05 și 8742/05, § 38, 27.3.2007,

Modîrcă v. Moldova

, nr. 14437/05, § 47, 10 mai 2007,

Stepuleac c. Moldovei

, nr. 8207/06, § 46, 2007-11-06,

Mitrofan c. Moldovei

, nr. 50054/07, §§ 32 și 33, 15 ianuarie 2013, și

Segheti

, citată mai sus, § 22). De fiecare dată, ea a considerat că remediile sugerate de Guvern au fost ineficiente în privința deținuților care nu au redobîndit încă libertatea. În cazul

Ipati c. Republica Moldova

(nr. 55408/07, § 60, 05 02 2013), Curtea a considerat, de asemenea, că reclamantul nu a avut un recurs efectiv, chiar și după ce a fost eliberat. In

Malai v. Moldova

(nr. 7101/06, §§ 42-46, 13 noiembrie 2008),

Mitrofan

(citată mai sus, § 61) și

Segheti

(citată mai sus, § 38), ea a găsit în final o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței unui recurs intern efectiv prin care reclamanții s-ar putea plînge de condițiile inumane și degradante de detenție.

76

.

În acest caz, Curtea notează că, la momentul introducerii plîngerii sale în temeiul articolului 3 din Convenție, reclamantul a fost deținut în condițiile pe care le invocăîn fața ei. Apoi observă că remediul propus de Guvern, și anume o acțiune civilă dedespăgubire împotriva statului este un remediu pur compensatoriu și că el nu a fost de natură să îmbunătățească condițiile de detenție ale reclamantului. Curtea ia act, cu interes,de decizia explicativă al Plenului Curții Supreme de Justiție din 24 decembrie 2012 (a se vedea punctul 56 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea constată că această decizie a fost adoptată după comunicarea prezentei cereri. Se consideră că Guvernul nu a demonstrat că jurisprudența internă cu privire la condamnarea administrației la plata compensații bănești pentru condițiile precare de detenție era la momentul faptelor o practică stabilită, constantă și, prin urmare, previzibilă a instanțelor civile (

Ipati

, citată mai sus, § 60). Prin urmare, Curtea nu este convinsă că o acțiune civilăde despăgubire, cu toate că este accesibilă, ar fi și eficientă în practică.

77

.

Astfel, rămîne de clarificat dacă reclamantul a dispus de un remediu preventiv. Curtea observă că reclamantul a sesizat judecătorul de instrucție pentru a denunța condițiile de detenție în I.P. nr.1 din Taraclia (punctele 41 și 42 de mai sus). Curtea observă că judecătorul în cauză a apreciat legalitatea omisiunilor imputate administrației închisorii în lumina dispozițiilor naționale specifice, și nu pare să fi luat în considerație, pe de o parte, efectul cumulativ al condițiilor de detenție și, pe de altă parte,să fi acordat atenție suficientă importanțeiprincipiului general de interzicere a tratamentelor inumane și degradante. Curtea reiterează că un recurs este considerat efectiv atunci cînd autoritatea competentă examinează actele interne sau omisiunile pretinse ca fiind contrare articolului 3 din Convenție, prin prisma principiilor și normelor stabilite de Curte în jurisprudența sa (a se vedea mutatis mutandis,

Ivan Vasilev v. Bulgaria

, nr. 48130/99, § 75

in fine,

12 aprilie 2007). Acesta nu pare să fie cazul aici. Mai mult, Curtea notează că după ce a constatat încălcarea dispozițiilor interne privind igiena deținuților în I.P. nr. 1 din Taraclia a, judecătorul n-a ordonat nici o măsură concretă autorității în cauză. Se pare, de asemenea, că deficiențele constatate de către judecătorul de instrucție au fost doar parțial reparate de către administrația penitenciarului (punctele 96 și 98 de mai jos). Avînd în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că recursul în fața judecătorului de instrucție nu a fost efectiv în practică.

Mai mult decît atît, ea constată că, potrivit Guvernului, reclamantul ar fi trebuit să depună o acțiune civilă de despăgubire împotriva statului, în baza deciziei judecătorului de instrucție. Cu toate acestea, Curtea observă că, chiar dacă se presupune că acest remediu ar fi fost efectiv la data faptelor, ceea ce n-a fost demonstrat de către Guvern (a se vedea punctul 76 de mai sus), nu se poate susține că un deținut care a obținut o decizie favorabilă trebuie să multiplicerecursurile pentru a obține recunoașterea drepturilor sale fundamentale (

Torreggiani și alții

, citată anterior, § 53).

78.

Avînd în vedere aceste circumstanțe, Curtea consideră că nu a fost demonstrat faptul că reclamantul a beneficiat de remedii efective prin care acesta putea să se plîngă de condițiile de detenție și să obțină despăgubiri adecvate. Implicit, ea consideră că nu există niciun motiv să se îndepărteze de la jurisprudența sa cu privire la Republica Moldova citată la punctul 75 de mai sus.

79.

Prin urmare, Curtea constată că această parte a cererii nu poate fi declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne. Prin urmare, este cazul ca obiecția Guvernului să fie respinsă.

3.

Concluzie

80.

Constatînd că această parte a cererii nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție și nu intră în conflict cu niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B.

Cu privire la fond

1.

Tezele părților

81.

În ceea ce privește I.P. nr. 6 din Soroca, reclamantul s-a plîns de spațiul său vital mic, de condițiile materiale și igienice rele, lipsa de apă potabilă, accesul limitat la duș, calitatea și cantitatea hranei precum și de condițiile în care aceasta era servită..

În ceea ce privește I.P. nr. 5 din Cahul, reclamantul se plînge de condițiile din celula nr 3, unde susține că a fost ținut în perioada 11 octombrie-20 decembrie 2006. El s-a plîns, în special, de supraaglomerarea celulei în cauză, condițiile materiale și de igienă necorespunzătoare , lipsa apei potabile și a activității fizice, hrană insuficientă și condițiile în care aceasta era servită.

Ce ține de I.P. nr.1 din Taraclia, reclamantul se plînge de calitatea produselor alimentare, lipsa de apă potabilă, lipsa de facilități pentru persoanele cu dizabilități în duș și veceu.

82.

Referindu-se la versiunea sa a evenimentelor, Guvernul consideră că condițiile de detenție ale reclamantului nu au atins nivelul de gravitatecerut de articolul 3 din Convenție. Acesta a adăugat că condițiile de igienă ale reclamantului în perioada detenției au fost respectate și că acesta nu a probat alegația sacu privire la calitatea proastă a produselor alimentare și că cantitatea meselor servite era în concordanță cu standardele stabilite de reglementările naționale în domeniu. Guvernul remarcă că presupusa alimentație proastă și insuficientă invocată de către solicitant nu pare să fi afectat starea de sănătate a acestuia.

2.

Aprecierea Curții

a)

Principii generale

83.

Curtea reamintește că articolul 3 din Convenție obligă statul să asigure oricărei persoanedeținute condiții compatibile cu principiul respectării demnității umane, care să nu-i provoace suferințesau dureride o intensitate ce depășește nivelul de suferință propriu detenției, avînd în vedere exigențele practice aleprivațiunii de libertate, sănătatea și starea de bine a deținutului să fieasigurate în mod adecvat (

Kudla

, citată mai sus, §§ 92-94). La evaluarea condițiilor de detenție, este necesar de a se ține cont de

efectele lor cumulative (

Dougoz v. Grecia

, nr. 40907/98, § 46, CEDO 2001-II).

84.

Statul este, prin urmare, obligat, în pofida problemelor logistice și financiare, să-și organizeze sistemul penitenciar astfel încît să asigure deținuților respectarea demnității umane(

Soukhovoï v. Russia

, nr. 63955/00, § 31 27 martie 2008, și

Benediktov v. Russia

, nr. 106/02, § 37, din 10 mai 2007).

85.

Curtea reamintește, de asemenea, că aglomerareapenitenciarelor este un aspect deosebit de important ce trebuie luat în considerare pentru a stabili dacă condițiile de detenție în cauză erau conforme articolului 3 din Convenție (

Karalevičius v. Lithuania

, nr. 53254/99, § 36, 07 aprilie 2005,

Ananie

v

și alții

, § 143, și

Georgia v. Rusia (I)

[GC], nr. 13255/07, § 200, 3 iulie 2014). Ea constată ca atunci cînd s-a confruntat cu cazuri de suprapopulare flagrantă, ea a decis că acest factor, desinestătător, ar putea fi suficient pentru a constata încălcarea articolului 3 din Convenție (

Kantyrev v. Rusia

, nr. 37213 / 02, §§ 50-51, 21 iunie 2007, și

Colesnicov v. România

, nr. 36479/03, §§ 78-82, 21 decembrie 2010).

b)

Aplicarea principilor menționate mai sus în prezenta speță

86.

În prezenta speță, Curtea va analiza situația din fiecare dintre cele trei penitenciare ale căror condiții de detenție au fost invocate de către reclamant.

i.

I.P. nr. 6 din Soroca

87.

Curtea observă că nu există controverse între părți asupra faptului că reclamantul a fost deținut în sectorul nr. 12 din I.P. 6 din Soroca (punctele 13, 14, 18 și 19 de mai sus). Ea constată totuși că Guvernul, care a avut la dispoziție toate informațiile necesare, nu a combătut în nici un fel afirmația reclamantului precum că șaizeci de deținuți erau plasați într-o celulă cu o suprafață de nouăzeci și opt de metri pătrați al sectorului nr. 12.Curtea reamintește în această privință că este imposibil să se aplice cu strictețe principiul

affirmanti, non neganti, incumbitprobatio

în toate cazurile de care este sesizată, deoarece în unele cazuri, se întîmplă ca statul pîrît este singurulcare are acces la informațiile ce ar putea confirma sau infirma pretențiile unui reclamant: omisiunea Guvernului pîrît de a furniza aceste informații, fără un motiv pertinent, poate duce la anumite concluzii cu privire la credibilitatea afirmațiilor reclamantului în cauză (

Fadeyeva c. Rusia

, nr. 55723/00, § 79, CEDO 2005-IV și

Manulin c. Rusiei

, nr. 26676/06, § 40, 11 aprilie 2013).

88

.

În prezenta speță, Curtea consideră, de asemenea, că constatările făcute în raportul CDO din 2010 denotă natura sistemică a problemei suprapopulării în închisorile din țară (a se vedea punctul 55 de mai sus). În aceste condiții, ea consideră ca fiind adevărată afirmația reclamantului cu privire la suprafața celulei din sectorul nr. 12, precum și numărul de persoane care erau deținute acolo. Rezultă că reclamantul a dispus doar de 1,63 metri pătrați de spațiu personal. Această suprapopulare flagrantă ridică în sine o problemă gravă sub aspectul articolului 3 din Convenție (

Nieciecki v. Grecia

, nr. 11677/11, §§ 49-51, la 4 decembrie 2012,

Ipati

, § 65,

Logothetis și alții c. Greciei

, nr. 740/13, §§ 44-47, 25 septembrie 2014).

89.

Curtea consideră,suplimentar, că afirmațiile reclamantului cu privire la condițiile de igienă, iluminarea și ventilarea celulei sau calitatea și cantitatea de alimente sunt mai mult decît plauzibile și reflectă realitățile descrise de CDO în raportul său din 2010 și de CPT în diversele rapoarte întocmite în urma vizitelor sale în penitenciarele din Republica Moldova (punctele 55, 57-60 de mai sus).

90.

Acești factori sunt suficienți pentru Curte ca să concluzioneze că condițiile de detenție suportate de reclamant în I.P.nr. din 6 Soroca au depășit nivelul de gravitate prevăzut de articolul 3 din Convenție.

ii.

I.P. nr. 5 din Cahul

91.

Curtea notează că plîngerea reclamantului privind condițiile de detenție în această închisoare se referă la perioada de detenție din 11 octombrie pînă la 20 decembrie 2006. Ea notează în același timp, că în opinia Guvernului, reclamantul era deținut în acel moment în I.P. nr. 1 din Taraclia. Cu toate acestea, ea constată că Guvernul nu oferă dovezi care să susțină afirmația sa, deși este singurul care deține toate informațiile necesare. Avînd în vedere acest fapt, Curtea acceptă afirmația reclamantului privind detenția sa în perioada menționată în cadrul I. P. nr. 5 din Cahul.

92.

În continuare, Curtea constată că reclamantul a descris în detalii condițiile în care a fost ținut în celulă nr. 3 a închisorii din Cahul (a se vedea punctele 25-28 de mai sus) și că acuzațiile acestuia din urmă sunt confirmate de trei dintre codeținuți (a se vedea punctul 22 de mai sus). În continuare, ea subliniază că, în versiunea sa a evenimentelor (a se vedea punctul 30 de mai sus), Guvernul nu a contestat în mod explicit descrierea celulei nr. 3,prezentată de reclamant. De asemenea, este important de remarcat că Guvernul n-a oferit nici o copie a vreunui document ce s-ar referi la inspecția pe care Departamentul Instituțiilor Penitenciare ar fi efectuat-o în închisoare (a se vedea punctul 31 de mai sus). În orice caz, Curtea constată că concluziile Departamentului nu resping acuzațiile reclamantului cu privire la lipsa de spațiu personal și a activității fizice.

93.

Avînd în vedere cele de mai sus, Curtea consideră mai mult decîtveridică descriereaoferite de reclamant în legătură cu condițiile de detenție în I.P.nr. 5 din Cahul în perioada 11 octombrie și 20 decembrie 2006. Ea consideră, în special, drept stabilit faptul că, în celulă nr. 3 din această închisoare, reclamantul a avut un spațiu individual redus, și anume 1,87 de metri pătrați, unde a fost închis douăzeci și trei de ore pe zi. Prin urmare, se pare că reclamantul a trăit în perioada menționată, într-o supraaglomeraresporită. Curtea constată că numai acest element ridică o problemă gravă în conformitate cu articolul 3 al Convenției (a se vedea referințele citate la punctul 88

în fine

de mai sus).

94.

Curtea notează, în plus, că afirmațiile reclamantului cu privire la suprapopularea carcerală în I.P. nr.5 din Cahul sunt susținute de constatările pentru întregul sistem penitenciar din Republica Moldova, efectuate de CPT și CDO în rapoartele lor respective (a se vedea punctele 55, 57-60 de mai sus).

95.

Considerațiile expuse mai sus sunt suficiente Curții să concluzioneze că condițiile de detenție suferite de reclamant în I.P. nr. 5 din Cahul în perioada 11 octombrie și 20 decembrie 2006, indiferent de durata relativ scurtă a detenției, au reușit să-l supună unor dificultăți de o intensitate care a depășit nivelul inevitabil de suferință caracteristicdetenției (

Tadevosyan v. Armenia

, nr. 41698/04, § 55, 2 decembrie, 2008.

iii.

I.P. nr.

.

1 din Taraclia

96

.

Curtea constată că reclamantul poartă o proteză la picior. Ea amintește că, atunci cînd autoritățile naționale decid să plaseze sau să rețină o persoană cu handicap, ele trebuie să vegheze cu o rigoare deosebită ca detenția să satisfacă nevoile specifice de handicap (

Preț v. Regatul Unit

, nr. 33394/96, § 25, CEDO 2001-VII,

Farbtuhs v. Latvia

, nr. 4672/02, § 56, 2 decembrie 2004, și

Zarzycki v. Polonia

, nr. 15351/03, § 102, 12 martie 2013). Acces la instalațiile sanitare ridică o problemă specifică în conformitate cu articolul 3 al Convenției (

DG v. Polonia

, nr. 45705/07, §§ 147 și 150 12 februarie, 2013 și

Semikhvostov v. Russia

, nr. 2689/12, § 81, 02.6.2014).

97.

În acest caz, Curtea ia act de decizia judecătorului de instrucție a tribunalului Taraclia din 18 iulie 2011 (a se vedea punctul 42 de mai sus), care a considerat că lipsa closetului în toaleta din închisoare din Taraclia a împiedicat reclamantul, avînd în vedere faptul că aceasta nu putea sta ghemuit, să-și satisfacă nevoile sale în condiții non-degradante. Judecătorul în cauză a menționat, de asemenea, că reclamantul nu s-a putut spăla în condiții adecvate, din cauza absenței unui scaun sau a altor suporturi în dușurile din această închisoare.

98

.

Ulterior Curtea notează că, potrivit reclamantului, el a primit un scaun pentru a face duș, dar că în schimb,cuva de veceu n-a fost instalată (a se vedea punctul 38 de mai sus). Se observă că Guvernul nu a contestat ultima declarație a reclamantului și n-aprezentat nici o probă care să fi demonstrat că o asemenea instalație a fost asigurată.

99.

Prin urmare, se constată că reclamantul a fost nevoit să utilizeze toaleta turcească pe tot parcursul șederii sale în I.P. nr. 1 din Taraclia. Deși părțile nu sunt de acord cu privire la datele exacte de detenție a reclamantului în diferite închisori, se pare că el a fost deținutîn mare parte, pe parcursul mai multor luni în I.P. nr. 1 din Taraclia. La fel ca judecătorul de instrucție a judecătoriei Taraclia, Curtea consideră că handicapul reclamantului l-a împiedicat în mod evident să folosească toaleta în cauză într-un mod care să nu-l supună unei situații umilitoare. De asemenea, ea constată că autoritățile nu au făcut nimic pentru a remedia acest fapt.

100.

Aceste elemente sunt suficiente pentru Curte pentru ca să concluzioneze că condițiile de detenție la care a fost supus reclamantul în I.P. nr. 1 din Taraclia au depășit pragul de gravitate cerut de articolul 3 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis,

Semikhvostov

, citată anterior, § 81).

iv.

Concluzie

101.

După examinarea tuturor probelor de care dispune și ținînd cont de jurisprudența sa, Curtea constată că a avut loc o violare a articolului 3 din Convenție în privința reclamantului.

II.

CU PRIVIRE LAPRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI8DIN CONVENȚIE

102.

Reclamantul s-a plîns de cenzurarea corespondenței sale de către autoritățile penitenciarului. El invocă articolul 8 din Convenție care prevede:

1.Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

»

A.

Cu privire la admisibilitate

103.

Guvernul susține că reclamantul și-a pierdut calitatea de victimă. Acesta afirmă că trimiterea de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare a scrisorii reclamantului din 11 octombrie 2010 la Curte echivalează cu recunoașterea încălcării comise de către I.P.nr.12 din Bender. El susține că administrația I.P. nr.12 din Bender a fost de acord în mod excepțional să trimită scrisoarea reclamantului, pe motiv că el nu aveasuficienți bani pe contul său de peculiu, și subliniază faptul că, în pofida neregulilor comise, scrisoarea reclamantului a ajuns la Curte. Acesta indică, de asemenea, că o serie de măsuri au fost întreprinse de către autoritățile naționale, în scopul evitării repetării unei asemenea situații. El a adăugat că începînd cu anul 2008, deținuții au acces liber la cutiile poștale instalate în închisori și pot să-și depună personal scrisorile în plicuri sigilate. În cele din urmă el susține că, în acest caz, autoritățile naționale au reparat pretinsa încălcare.

104.

Reclamantul contestă această teză.

105.

Curtea reamintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficient în principiu pentru a-l priva de calitatea de «victimă", doar dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în substanță, și au reparat încălcarea Convenției (a se vedea, printre multe altele,

Amuur c. Franței

, 25 iunie 1996, § 36, Culegere 1996-III,

Dalban v. România

[MC], nr. 28114/95, § 44, CEDO 1999-VI, și

Labita c. Italiei

[GC ], nr. 26772/95, § 142, CEDO 2000-IV).

106.

Curtea reafirmă, în continuare, că pierderea statutului de victimă depinde, în special, de natura dreptului care se presupune că a fost încălcat, motivarea deciziei (

Jensen v. Danemarca

(dec.), nr. 48470/99, CEDO 2001 -X) și persistența consecințelor dezavantajoase pentru persoana în cauză, după luarea acestei decizii (

Freimanis și Līdums v. Latvia

, nr.73443/01 și 74860/01, § 68, Februarie 9, 2006). Statutul de victimă a unui reclamant poate, prin urmare, depinde de compensația, care i-a fost acordată la nivel național pentru situația de care acesta se plânge în fața Curții. Caracterul adecvat și suficient al despăgubirii oferite reclamantului depinde de toate circumstanțele cauzei, în special de natura încălcării Convenției, care este pusă în discuție (

Gäfgen v. Germania

[GC], nr. 22978 / 05, § 116, CEDO 2010).

107.

În acest caz, Curtea observă că, deși scrisoarea reclamantului a ajuns în cele din urmă la grefa Curții, autoritățile naționale n-au recunoscut, la nici o etapă, în mod explicit sau în substanță, încălcarea dreptului reclamantului la respectarea corespondenței sale. Ea constată, de asemenea, absența oricărei compensații din partea autorităților. În aceste condiții, ea nu poate admite obiecția Guvernului și o respinge.

108.

Constatînd, de asemenea, că această parte a cererii nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție și nu intră în conflict cu nici un alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B.

Cu privire la fond

109.

Reclamantul pretinde că ar fi trimis scrisoarea din 11 octombrie 2010 într-un plic sigilat pe care a indicat adresa Curții, așa cum a procedat de obicei. Faptul că scrisoarea a ajuns mai întîi la Centrul pentru Drepturile Omului din Republica Moldova ar demonstra faptulcenzurăriicorespondenței.

110.

Avînd în vedere observațiile sale cu privire la pierderea statutului de victimă a reclamantului, Guvernul nu consideră că este necesar să prezinte comentariile pe fond ale acestei plîngeri.

111.

Curtea notează că scrisoarea reclamantului din 11 octombrie 2010 a fost trimisă la Curte de către autoritățile naționale și că acestea ar fi putut să o citească cu ușurință. În aceste condiții, ea consideră că reclamantul poate să pretindă statutul de victima ca urmare a unei ingerințe în dreptul său la respectarea corespondenței, în sensul articolului 8 din Convenție (

Campbell v. Regatul Unit

, 25 martie 1992, § 33 seria A nr. 233, și

Petrov v. Bulgaria

, nr. 15197/02, § 39 22 mai 2008).

112.

Curtea a reiterat că o astfel de ingerință nu contravine articolului 8 al Convenției decît dacă este "prevăzută de lege", urmărește unul sau mai multe scopuri legitime în conformitate cu paragraful 2 al acestui articol și, în plus, este "necesară într-o societate democratică "pentru a le atinge (

Campbell

, citată mai sus, § 34).

113.

Curtea observă că conformdispozițiilor interne aplicabile în acest caz (a se vedea punctul 54 de mai sus), reclamantul ar fi trebuit să depună personal scrisoarea într-o cutiepoștală din închisoare sau să o transmită administrației I.P. nr. 12 din Bender, într-un plic sigilat. De asemenea, în conformitate cu aceste dispoziții, în lipsa de bani pe contul de peculiu al reclamantului, administrația ar fi trebuit să nu trimită scrisoarea la destinatar. Deci, este necesar de constatat că, administrația închisorii n-a urmat dispozițiile în cauză. Curtea a adăugat că nerespectarea dispozițiilor aplicabile în speță este confirmată prin scrisoarea din 26 octombrie 2010, a DirectoruluiGeneral al Departamentului al Instituțiilor Penitenciare (a se vedea punctul 48 de mai sus). Mai mult decît atît, ea notează că Guvernul admite că au fost comise abateri în timpul trimiterii scrisorii reclamantului.

114.

Suplimentar, Curtea notează că, potrivit Guvernului, reclamantul nu avea bani în contul de peculiu și că administrația I.P. nr. 12 din Bender a făcut o excepție, fiind de acord să suporte costul trimiterii scrisorii în cauză. Cu toate acestea, ea notează că Guvernul,de asemenea, nu explică de ce administrația închisorii nu a pus la dispozițiasolicitantului un plic, în scopul respectării normele interne și pentru a garanta persoanei în cauză confidențialitatea corespondenței.

115.

Avînd în vedere cele de mai sus, Curtea conchide că ingerința în dreptul reclamantului la respectarea corespondenței sale nu a fost prevăzută de lege (a se vedea, mutatis mutandis,

Di Cecco v. Italia

, nr. 28169/06, § § 24, 25 și 27, 15 februarie 2011). În consecință, a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție. Această concluzie face inutilă examinarea respectării altor cerințe ale aceleiași dispoziții (a se vedea, de exemplu,

Enea v. Italia

[GC], nr 74912/01, § 144, CEDO 2009).

III.

CU PRIVIRE LA ALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI

116.

Invocînd articolul 5§ 1 și 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost ținut în detenție fără motive întemeiate în perioada din 7 august 1996 pînă la 5 septembrie 2000.

117.

Sub aspectul articolului 6 § 1 al Convenției, acesta contestă legalitatea condamnării sale la sfîrșitul procesului penal,care s-a încheiat cu hotărîrea definitivă a Curții Supreme de Justiție din 5 septembrie 2000.

118.

Invocând articolul 6 § 3 d) din Convenție, reclamantul se plânge de faptul că în cadrul procedurii penale care a dus la condamnarea sa, instanțele naționale nu au audiat martorii apărării.

119.

Invocând articolul 6 § 2 din Convenție, acestaconsideră că detenția sa provizorie constituie o încălcare a prezumției nevinovăției.

120.

În baza articolului 13 al Convenției, el denunță lipsa unui recurs efectiv pentru a anula condamnarea sa, pe care el o consideră ilegală.

121.

Invocînd articolul 1 din Protocolul nr. 12, reclamantul susține că a fost victima unei discriminări bazată pe criteriu de naționalitate și limbă din parteainstanțelor naționale care au decis asupra vinovăției sale.

122.

Curtea observă că aceste capete de cererese referă la detenția provizorie a reclamantului sau la procesul penal care a dus la condamnarea sa prin hotărîrea definitivă a Curții Supreme de Justiție din 5 septembrie 2000. Curtea notează că toate acestea sunt tardive. Prin urmare, le respinge pentru nerespectarea termenului de șase luni, în conformitate cu articolul 35 §§ 1 și 4 din Convenție .

IV.

CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 46 AL CONVENȚIEI

123.

Curtea consideră că este necesar să se examineze prezenta speță în temeiul articolului 46 din Convenție, părțile relevante ale căruia dispun :

«

1.

Înaltele Părți Contractante se angajează să se conformeze hotărîrilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți.

2.

Hotărîrea definitivă a Curții este transmisă Comitetului de Miniștri care supraveghează executarea ei. (...)

»

A.

Principii generale pertinente

124.

Curtea reamintește că articolul 46 din Convenție, interpretat prin prismaarticolului 1 impune statului pîrît o obligație legală de a pune în aplicare, sub controlul Comitetului de Miniștri, măsurile generale și/sau individuale adecvate pentru a garanta dreptul reclamantului cărui Curtea i-a constatat o încălcare. Statul trebuie să aplice aceste măsuri, de asemenea, în ceea ce privește alte persoane aflate în aceeași situație ca și reclamantul, obiectivul fiind soluționarea problemelor care au generat constatarea încălcării de către Curte (

Scozzari și Giunta v. Italia

[GC], nr.39221/98 și 41963/98, § 249, CEDO 2000

‑

VIII,

Lukenda c. Slovéniei

, nr.

23032/02, § 94,CEDO 2005

‑

X,

Iacov Stanciu c. României

, nr.

35972/05, § 194, 24 iulie 2012, și

Ališićși alții c. Bosniei-Herțegovina, Croației, Serbiei, Sloveniei și ex-Republicii Yougoslavea Macedoniei

[GC], nr.

60642/08, § 142, CEDO 2014). Comitetul de Miniștri continuă să sublinieze această obligație în cadrul controlului executării hotărîrilor Curții (DH (97) 336, IntResDH (99) 434, IntResDH (2001) 65 și ResDH (2006 1)).

125.

Curtea reamintește, de asemenea, că responsabilitatea principală a statului în cauză, este să aleagă,sub supravegherea Comitetului de Miniștri, măsurile întreprinse în ordinea sa juridică internă pentru a îndeplini obligația prevăzută la articolul 46 din Convenție (

Scozzari și Giunta

, citată mai sus, § 249, și

Brumărescu c. România

(satisfacție echitabilă) [GC], nr. 28342/95, § 20, CEDO 2001-i). Cu toate acestea, pentru a ajuta statul pîrît să-și îndeplinească obligațiile ce îi revin în temeiul articolului 46, Curtea poate cere să-i indice tipul de măsuri, individuale și/sau generale, care ar putea fi luate pentru a pune capăt situației constatate (a se vedea, printre multe altele,

Driza v. Albania

, nr 33771/02, § 125, CEDO 2007-V (extrase)).

B.

Aplicarea în prezenta speță a principiilor menționate supra

1.

Situația actuală în penitenciarele din Moldova

126.

În speță, Curtea a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenție, din cauza supraaglomerării, condițiilor de viață și de igienă necorespunzătoare, cantitatea și calitatea produselor alimentare insuficiente în penitenciarele în care reclamantul a fost deținut.

127.

Ea reamintește că prima constatare a unei încălcări de către Republica Moldova a articolului 3 din Convenție din cauza condițiilor precare de detenție din închisorile sale, a fost stabilită în hotărîrea Ostrovar (

Ostrovar v. Moldova

, nr. 35207/03, §§ 80-90, 13 Septembrie 2005) și de atunci Curtea constatat în mod regulat aceeași încălcare în peste treizeci de cauze împotriva Moldovei. Ea a putut, astfel, observa o serie de probleme legate de închisorile din această țară, inclusiv supraaglomerarea, lipsa de igienă și a condițiilor materiale adecvate, de proastă calitate și cantitate insuficientă de alimente, precum și de lipsa de îngrijiri medicale adecvate (a se vedea, printre altele,

Becciev c. Moldova

, nr. 9190/03, §§ 41-48, 4

octombrie 2005,

Holomiov

, precitat, §§ 113-122,

Istratii

, precitat, §§ 48-59 et 68-72,

Modarca

, precitat, §§ 63-69,

Ciorap c. Moldova

, nr. 12066/02, §§

65-71, 19

iunie 2007,

Popovici c. Moldova

, nr. 289/04 și 41194/04, §§ 56-57, 27

noiembrie 2007,

Țurcan c. Moldova

, nr. 10809/06, §§

35-39, 27

noiembrie 2007,

Malai c. Moldova

, nr. 7101/06, §§ 33-35, 13

noiembrie 2008,

Valeriu și Nicolae Roșca c. Moldova

, nr. 41704/02, §§

78-79, 20

octombrie 2009,

Gavrilovicic. Moldova

, nr. 25464/05, §§ 42-44, 15

decembrie 2009,

I.D.

, precitat, §§ 44-46,

Oprea c. Moldova

, nr. 38055/06, §§ 39-42, 21 decembrie 2010,

Rotaru c. Moldova

, nr. 51216/06, §§

33-42, 15

februarie 2011,

Feraru c. Moldova

, nr. 55792/08, §§ 41-46, 24 ianuarie 2012,

Hadji c. Moldova

, nr. 32844/07 și 41378/07, §§ 19-20, 14 februarie 2012,

Constantin Modarca c. Republicii Moldova

, nr. 37829/08, §§

25

‑

27, 13 noiembrie 2012,

Ciorap c. Republicii Moldova (nr. 3)

, nr.

32896/07, §§ 35-37, 4 decembrie 2012,

Mitrofan

, precitat, §§ 37-41,

Ipati

, precitat, §§ 64-65

;și

Segheti

, §§ 30-33). Constatările Curții s-au referit la locurile de detenție provizorie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care se află pe întreg teritoriul și penitenciarele nr. 13 din Chișinău, nr. 6 din Soroca și nr. 15 din Cricova. Mai mult decît atît, caracterul repetitiv al problemelor identificate în cazul de față este confirmat de faptul că în prezent sînt pendinte în fața Curții mai mult de șaptezeci de cereri împotriva Republicii Moldova,ce vizează condițiile de detenție și care ridică, la prima vedere, o problemă de compatibilitate cu articolul 3 din Convenție.

128.

Curtea ia act de măsurile luate de statul pîrît pentru a îmbunătăți condițiile de detenție și constată că în conformitate cu rapoartele CDO din 2010 și CPT din 2007 și 2011 (punctele 55, 59 și 60 mai sus), au fost înregistrate progrese în acest domeniu. Ea salută măsurile întreprinse de autoritățile naționale și nu poate decît să încurajaze statul pîrît să își continue activitatea.

129.

Curtea este conștientă de faptul că sunt necesare eforturi substanțiale pe termen lung pentru a soluționa problema repetitivă reflectată în prezenta cauză.

.Cu toate acestea, ea reamintește că, avînd în vedere natura intangibilă a dreptului protejat de articolul 3 al Convenției, statul este obligat să organizeze sistemul său penitenciar, astfel încît demnitatea deținuților să fie respectată (

Mamedova v. Russia

, nr. 7064/05, § 63, din 1 iunie 2006, și

Torreggiani și alții

, citată anterior, § 93).

2.

Măsuri cu caracter general

130.

În lumina principiilor menționate mai sus, Curtea consideră că statul pîrît trebuie să pună la dispoziția justițiabililor un mecanism adecvat și efectiv, care să permită autorității competente să examineze în fond plângerile legate de condițiile precare de detenție și să acorde despăgubiri adecvate și suficiente (

Iacov Stanciu

, precitat § 197).

131

.

În ceea ce privește una sau mai multe căi de atac, ce urmează a fi adoptate pentru abordarea problemelor identificate în cazul de față, Curtea reamintește că, în ceea ce privește condițiile de detenție, remediile "preventive" și cele de natură "compensatorie" trebuie să coexiste în mod complementar. Astfel, atunci cînd un reclamant este deținut în condiții contrare articolului 3 al Convenției, cel mai bun mod de recuperare posibil este încetarea rapidă a încălcării dreptului de a nu fi supus unui tratament inuman și degradant. În plus, orice persoană care a suferit o detenție care îi încalcă demnitatea trebuie să poată obține despăgubiri pentru încălcările suferite (

Iliev și alții v. Bulgaria

, 34138/04 și 4473/02 nr. § 55, 10.2.2011,

Ananiev și alții, citată mai sus

, §§ 97-98 și 210-240, și

Torreggiani și alții

, citată anterior, § 96).

a)

Cererile repetitive

132.

Curtea reamintește că cea mai bună opțiune ar fi instituirea unei autorități specialecare să asigure supraveghea locurilor de detenție; într-adevăr, o astfel de autoritate este în măsură să ofere rezultate rapide (

Ananiev și alții

, citată mai sus, § 215). Pentru ca recursul în fața acestei autorități să fie efectiv, autoritatea în cauză ar trebui să fie independentă de autoritățile responsabile din sistemul penitenciar, (b) să asigure participarea efectivă a deținuțilorla examinarea plîngerilor lor, (c) să examineze plîngerile deținuților în timp util și cu diligență, (d) să dispună un vast arsenal de instrumente legale pentru eradicarea problemelor aflate la originea acestor plîngeri, și (e) să fie în măsură să ia decizii obligatorii și executorii (

Ananiev și alții

, citată mai sus, §§ 214-216). Acest recurs ar trebui să permită, de asemenea, de a pune capăt rapid încarcerării în condiții contrare articolului 3din Convenție (

Torreggiani și alții

, citată anterior, § 97).

133.

Curtea indică că o altă soluție ar fi instituirea unui recurs preventiv pe lîngă o autoritate judiciară. Statul pîrît poate să creeze un nou dispozitiv sau să adaptezerecursul existent, în fața judecătorului de instrucție (a se vedea punctele 41, 42 și 52 de mai sus). În speță, Curtea reamintește că a considerat recursul în fața judecătorului de instrucție a fost inefectiv în practică în primul rînd din cauza lipsei oricărei măsuri concrete ordonate de judecător administrației I.P. nr. 1 din Taraclia și, în al doilea rînd, reparării parțiale de către această administrație a deficiențelor constatate de către judecătorul de instrucție (punctul 77 de mai sus). Avînd în vedere acest lucru, Curtea consideră că, în orice caz, orice eventual organism judiciar competent ar trebui să aibă competența de a dispune conduceriiinstituțiilor penitenciare acțiuni concrete de remediere, susceptibile să îmbunătățească nu numai situația reclamantului, dar, de asemenea, și a altor deținuți. În plus, statul ar trebui să definească modalitatea exactă de implementare a măsurilor dispuse de judecători (

Ananiev și alții

, citată mai sus, §§ 219-220).

b)

Recursurile compensatorii

134.

În ceea ce privește căile de atac compensatorii pentru condițiile precare de detenție, Curtea reamintește că sarcina probei impusă justițiabililor nu trebuie să fie excesivă. Deținuțilorle poate fisolicitatădemonstrarea faptului că există cel puțin o aparență de o violare a articolului 3 din Convenție, și furnizarea dovezilor ușor accesibile, de exemplu, descrierea detaliată a faptelor de care se plîng, declarațiile altor deținuți, sau plîngerile adresate autorităților penitenciarului sau autorităților de supraveghere și răspunsurile lor.

Prin urmare, autorităților naționale le incumbă sarcina de a combate aceste afirmații. În ceea ce privește garanțiile procedurale, Curtea reamintește că plîngerea deținutului trebuie să fie examinată într-un termen rezonabil și că normele care reglementează această acțiune trebuie să respecte principiul echității prevăzut la articolul 6 § 1 din Convenție. Dispozițiile ce reglementează cheltuielile de judecată nu trebuie să impună o sarcină excesivă asupra deținutului a cărui plîngere este întemeiată. În plus, acordarea de despăgubiri nu ar trebui să fie condiționată de capacitatea reclamanților de a prezenta probereferitor lailegalitatea comportamentul funcționarilor sau autorităților specificate. Curtea reiterează, în acest context, că condițiile precare de detenție nu sunt neapărat rezultatul omisiuni a unor oficiali, în particular, dar de cele mai multe ori provin dincauzaunor factori de origine mai complexă. În cele din urmă, suma compensației acordate pentru daune morale ar trebui să fie rezonabilă și corespunzătoaresumelor acordate de Curte în cauze similare (

Ananiev și alții

, citată mai sus, §§ 228-230).

135.

Curtea notează că remediul compensatoriu indicat de către Guvern în acest caz, și anume o acțiune civilă de despăgubire împotriva statului, nu a fost efectiv în practică; nu a fost demonstrat că în special la momentul faptelor, jurisprudența internă privind condamnarea administrației la plata compensației bănești, era o practică constantă a instanțelor de judecată civile (a se vedea punctul 76 de mai sus).Curtea notează cu satisfacție că decizia explicativă a Plenului Curții Supreme de Justiție din 24 decembrie 2012 (a se vedea punctul 56 de mai sus) respectă cele mai multe dintre principiile dezvoltate de Curtea Europeană în jurisprudența sa cu privire la remediile compensatorii. Cu toate acestea, se observă că, în conformitate cu punctul 22 din această decizie, Curtea Supremă de Justiție impune reclamantului sarcina probei prejudiciului moral. La acest aspect, ea subliniază faptul că constatarea incompatibilității condițiilor de detenție cu cerințele articolului 3 din Convenție stabilește, de la sine, o puternică prezumție că deținutul în cauză a suferit un prejudiciu moral (

Ananiev și alții

, precitat § 229).

136

.

În cele din urmă, Curtea constată că, pentru cei care sunt încă în detenție, un alt tip de remediere este posibil, și anume reducerea pedepsei în funcție de numărul zilelor de detenție incompatibil cu prevederile Convenției. Dacă e să luăm în considerație legislația Republicii Moldova, se constată că, în prezent, instanțele penale pot reduce pedeapsa unui acuzat atunci cînd constată că aceasta a avut loc în condiții contrare articolului 3 din Convenție (punctele 52 și 56 de mai sus). Cu toate acestea, ea observă că, în starea actuală a lucrurilor, reducerea pedepsei nu poate avea loc după condamnarea unei persoane și că, prin urmare, un număr mare de deținuți este exclus din acest sistem. De asemenea, ea constată faptul că legislația nu prevede nici o metodă de calcul a reducerii pedepsei și că instanțele de judecată nu sunt obligate să reducă pedeapsa proporțional cu numărul de zile de detenție contrare articolului 3 din Convenție.

137.

Curtea reamintește că reducerea pedepsei poate constitui o redresare adecvată în caz de condiții materiale precare de detenție, cu condiția ca, pe de o parte, că aceasta se acordă strict pentru a repara încălcarea articolului 3 din Convenție și că, în plus, impactul acesteia asupra cuantumului pedepsei persoanei interesate să fie măsurabil (

Stella și alții c. Italiei

(dec.), nr. 49169/09 și alții, §§ 59-60, 16 septembrie de 2014).

c)

Concluzie

138.

Curtea nu ține să precizeze care ar fi cel mai bun mod de a stabili căile de recurs interne necesare. Statul poate modifica căile de recurs existente sau crea altele noi, astfel încît încălcarea drepturilor prevăzute de Convențiesă poate fi remediată într-un mod efectiv (a se vedea, pentru comparație,

Łatak v. Polonia

(dec.), nr. 52070/08, §§ 80-81 și 87, 10.12.2010,

Łomiński v. Polonia

(dec.), nr. 33502/09, § 71 la 72 și 78, 13 octombrie de 2010, și

Stella și alții

, citată mai sus, §§ 46- 63). Statului i se incumbă, sub supravegherea Comitetului de Miniștri, să garanteze că recursul sau remediile nou create, atît teoreticcît și practic, respectă cerințele Convenției (

Torreggiani și alții

, citată anterior, § 98).

139.

Curtea a concluzionat că autoritățile naționale trebuie să pună în aplicare fără întîrziere un recurs sau o combinație de remedii cu efecte preventive și compensatorii și de fapt să garanteze căi de atac eficiente pentru încălcări ale Convenției ca urmare a condițiilor de detenție necorespunzătoare în Republica Moldova. Această cale sau căi de atac trebuie să respecte principiile Convenției, așa cum s-a amintit în special în prezenta hotărîre (a se vedea, printre altele, punctele 74 și 131-136 de mai sus).

V.

CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

140.

Conform articolului 41 din Convenție,

«

În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, după caz, o satisfacție echitabilă.

»

A.

Prejudiciu

141.

Reclamantul a pretins 120.000 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suportat din cauza lipsei de salariu în perioada începînd cu arestarea sa. Acesta solicită, de asemenea 100 000 EUR pentru prejudiciul moral pretins suferit.

142.

Guvernul a considerat aceste sume excesive și nefondate.

143.

Curtea nu a identificat nici o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material pe care reclamantul l-ar fi avut de suferit. Prin urmare, este necesar să se respingă acest aspect al pretențiilor sale. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea acceptă că reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza deficiențelor constatate în atitudinea autorităților competente. Hotărînd în mod echitabil, Curtea îi acordă 10 000 de euro, cu acest titlu.

B.

Costuri și cheltuieli

144.

Reclamantul n-a solicitat nici o sumă pentru costuri și cheltuieli. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să se aloce o sumă cu acest titlu.

C.

Dobînzi de întîrziere

145.

Curtea consideră că la stabilirea ratei dobînzii de întîrziere se va ține cont de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă în partea ce ține de pretențiile formulate în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție și inadmisibilă pentru restul

;

2.

Hotărăște

, că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenției;

3.

Hotărăște

, că a avut loc încălcarea articolului 8 al Convenției;

4.

Hotărăște

,

a)

că statul pîrît trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărîrea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, 10

000 EUR (zece mii euro) pentru prejudiciul moral, plus orice taxă care poate fi percepută cu titlu de impozit, care vor fi convertite în valuta națională a statului reclamat, la rata de schimb aplicabilă la data plății;

b)

că de la expirarea acestei perioade pînă la data plății, această sumă va fi plătită pe o dobîndă simplă, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene, aplicabilă pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei puncte procentuale;

5.

Respinge

, cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.

Redactată în limba franceză, și comunicată în scris la 15 septembrie 2015, în conformitate cu articolul 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții.

MarialenaTsirli

JosepCasadevall

Grefieră adjunctă

Președinte