CASE OF BOTEZATU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

CASE OF BOTEZATU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2015)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

www.agent.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

www.agent.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

www.agent.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

CAUZA

BOTEZATU c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 17899/08)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

14 aprilie 2015

DEFINITIVĂ

14/07/2015

Această hotărîre poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

În cauza Botezatu c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:

JosepCasadevall,

Președinte,

Luis López Guerra,

Ján Šikuta,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

judecători,

și Stephen Phillips,

grefier al Secției,

Deliberînd la 24 martie 2015 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1.

Cauza a fost inițiată prin cererea (nr. 17899/08) depusă la 21 martie 2008 contra Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Radu Botezatu (”reclamantul”).

2.

Reclamnatul a fost reprezentat de către dl L. Osoianu, avocat care își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova (”Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Lilian Apostol.

3.

La 10 noiembrie 2009 cererea a fost comunicată Guvernului ca urmare a adoptării hotărîrii pilot în cauza

Olaru și alții

(

Olaru și alții c. Moldovei

, nr. 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, 28 iulie 2009).

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

4.

Reclamantul s-a născut în 1978 și locuiește în Băcioi.

5.

Reclamantul este polițist și la 21 iulie 2004 Judecătoria Centru a pronunțat o hotărîre prin care a obligat Consiliul municipal Chișinău să-l asigure pe acesta și familia sa cu spațiu locativ. Această hotărîre a fost menținută de către Curtea de Apel Chișinău la 19 octombrie 2004 și a devenit definitivă la 4 noiembrie 2004. Procedurile de executare au fost inițiate la 11 mai 2005.

6.

După ce prezenta cauză a fost notificată Guvernului, la 2 august 2011 reclamantul, în conformitate cu Legea 87 a inițiat procedura în fața instanței naționale, solicitînd executarea deciziei finale în favoarea sa și compensarea prejudiciului moral, în sumă de 10,000 Euro, prejudiciul material în sumă de 129

700 lei (echivalentul a 7

886 Euro) (dintre care 123

200 lei reprezentau chiria pe care a plătit-o din septembrie 2004 pînă în decembrie 2011 pentru o locuință alternativă și 3

950 lei (240 Euro) cu titlu de costuri și cheltuieli în procedurile interne). În susținerea pretențiilor sale referitoare la prejudiciul material, reclamantul a prezentat patru contracte de locațiune, fiecare din ele fiind încheiate pe perioade mai mici de 3 ani.

7.

Ministerul Finanțelor a contestat în instanța de judecată valabilitatea contractelor de locațiune, invocînd că acestea erau fictive deoarece proprietara locuinței și reclamantul erau rude, totodată, ea nu a declarat despre intenția sa de a procura patentă de întreprinzător pentru a cîștiga profit din locațiune, iar contractele nu au fost înregistrate la autoritățile fiscale pînă în anul 2011 și nu au fost niciodată înregistrate în registrul bunurilor imobile.

8.

La 30 noiembrie 2011 Judecătoria Rîșcani a constatat că au fost încălcate drepturile reclamantului prevăzute de articolul 6 din Convenție și articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a neexecutării hotărîrii definitive în favoarea sa timp de șapte ani. Instanța de judecată a respins argumentele Ministerului de Finanțe, apreciind că contractele de locațiune au fost încheiate pentru perioade mai mici de trei ani și, prin urmare, nu era necesară înregistrarea lor în registrul bunurilor imobile. Totodată, instanța de judecată a luat în considerare faptul că omisiunea proprietarei locuinței de a înregistra veniturile din chirie și activitatea sa de întreprinzător s-au soldat cu amenzi și impozite, care au fost achitate, însă această omisiune nu putea fi imputată reclamantului și nu a afectat valabilitatea contractelor. Instanța de judecată i-a acordat reclamantului 112

000 lei (echivalentul a 7

050 Euro) cu titlu de prejudiciu moral și i-a satisfăcut integral pretențiile în ceea ce privește prejudiciul material, costurile și cheltuielile. Ministerul Finanțelor a atacat hotărîrea în apel.

9.

La 29 februarie 2012 Curtea de Apel Chișinău a admis apelul, a anulat hotărîrea primei instanțe și a pronunțat o nouă decizie, constatînd o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție prin neexecutarea hotărîrii definitive pentru o perioadă de 78 de luni (de la 11 mai 2005 pînă la 30 noiembrie 2011). Curtea de Apel i-a acordat reclamantului 36

000 lei cu titlu de prejudiciu moral (echivalentul a 2

700 Euro) și 8

965 lei (565 Euro) cu titlu de cheltuieli judiciare. Curtea de Apel a respins pretențiile reclamantului referitoare la prejudiciul material ca fiind nefondate, constatînd că acele contracte, din motivele invocate de Ministerul de Finanțe (a se vedea paragraful 7 mai sus) și în virtutea articolului 876 din Codul Civil nu produc efecte față de stat. Această decizie a rămas definitivă.

10.

La 8 august 2012 Consiliul Municipal i-a acordat reclamantului un bon de repartiție, care i-a conferit dreptul de a se stabili într-un apartament nou.

11.

Printr-o scrisoare din 15 mai 2014, Guvernul a informat Curtea că decizia în favoarea reclamantului a fost executată la 8 august 2012. Reclamantul nu a contestat acest fapt.

II.

DREPTUL INTERN PERTINENT

12.

Legea nr. 87, care a creat noi remedii pentru a adresa plîngeri cu privire la durata excesivă a proceselor și neexecutarea hotărîrilor definitive a intrat în vigoare la 1 iulie 2011. Potrivit Legii nr. 87, orice persoană fizică care consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești poate adresa în instanța de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări și repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare. Articolul 1 din legea sus menționată stipulează că aplicarea și interpretarea termenilor din lege se fac prin prisma legislației naționale, a prevederilor Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Articolul 5 din lege statuează că dacă se constată faptul că a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești, instanța de judecată decide asupra acordării unei satisfacții echitabile de la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului moral, material, precum și a costurilor și a cheltuielilor de judecată. Detalii cu referire la această lege sunt expuse în decizia Curții în cauza

Balan c. Moldova

(dec.), nr.

44746/08, 24

ianuarie 2012.

13.

Potrivit articolului 876 din Codul Civil al RM, contractul de locațiune a unui bun imobil trebuie să fie întocmit în scris. Contractul de locațiune a unui bun imobil pe un termen ce depășește 3 ani trebuie înscris în registrul bunurilor imobile. Nerespectarea acestei reguli are ca efect inopozabilitatea contractului față de terț.

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE AL ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE ȘI AL ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENȚIE

14.

Reclamantul s-a plîns că autoritățile naționale nu au executat integral decizia din 19 octombrie 2004. El a invocat prevederile articolului 6 § 1 din Convenție și articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevăd, în măsura în care este relevant:

Articolul 6

“Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... a cauzei sale, de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. ...”

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

“1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional...”

A.

Admisibilitatea

15.

Guvernul a solicitat Curții să declare cererea inadmisibilă din motiv că reclamantul și-a pierdut calitatea de victimă după epuizarea remediului național existent, ș.a. Legea nr. 87. Guvernul a notat că Curtea de Apel Chișinău a constatat încălcarea principiului ”termenului rezonabil” și i-a acordat reclamantului suma de 44

965 lei cu titlu de compensație pentru prejudiciul moral, precum și costuri și cheltuieli, acordînd astfel o despăgubire echitabilă pentru încălcarea Convenției.

16.

Reclamantul nu este de acord cu observațiile Guvernului și susține că instanța națională nu a constatat expres încălcarea drepturilor sale prevăzute de articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, nu i-a acordat compensație pentru prejudiciul material și pentru costuri și cheltuieli integral, și din acest motiv el nu a pierdut statutul de victimă.

17.

Curtea reiterează că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de calitatea sa de "victimă", numai dacă autoritățile naționale au constatat încălcarea Convenției, expres sau în esență, iar apoi au acordat despăgubiri (a se vedea, de exemplu,

Eckle c. Germaniei

, 15 iulie 1982, § 69

et seq.

, Seria A nr. 51;

Amuur c. Franței

, 25 iunie 1996, § 36,

Raporturile Hotărîrilor și Deciziilor

1996

‑

III;

Dalban c. Romaniei

[GC], nr. 28114/95, § 44, ECHR 1999

‑

VI; și

Jensen c. Danemarcei

(dec.), nr. 48470/99, ECHR 2001

‑

X).

18.

În speță, este adevărat că Curtea de Apel Chișinău a constatat încălcarea drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție și i-a acordat o anumită despăgubire. Astfel, Curtea constată că problema statutului de victimă a reclamantului, în ceea ce privește despăgubirea pentru încălcarea drepturilor sale, este indisolubil legată de fondul plîngerii. Prin urmare, Curtea consideră că cele două capete ar trebui conexate și examinate împreună.

19.

Curtea notează că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. De asemenea, Curtea constată că nu există nici un alt temei pentru a declara această cerere inadmisibilă. Prin urmare, aceasta urmează a fi declarată admisibilă.

B.

În fond

20.

Reclamantul a susținut că durata procedurilor de executare a hotărîrii în favoarea sa nu a îndeplinit condiția de timp rezonabil și prin aceasta i-au fost încălcate drepturile sale prevăzute de articolul 6 § 1 și articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenție. El s-a plîns că despăgubirea acordată de instanțele naționale a fost insuficientă.

21.

Guvernul a recunoscut că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție. Cu toate acestea, Guvernul a susținut că despăgubirea acordată de instanțele naționale a fost suficientă și corespunzătoare. Totodată, fără vreo dovadă care să-i justifice pretențiile cu privire la acest prejudiciu, Curtea de Apel Chișinău nu ar fi putut acorda reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul material.

1.

Principiile stabilite în conformitate cu jurisprudența Curții

22.

Problema dacă o persoană mai poate pretinde a fi victimă a încălcării invocate a Convenției, în esență, implică o examinare

ex post facto

de către Curte a situației reclamantului. După cum a fost apreciat în alte cauze cu privire la durata procedurilor, problema dacă persoana a primit despăgubire pentru prejudiciul cauzat - comparabilă cu satisfacția echitabilă în conformitate cu articolul 41 din Convenție - este una importantă. În ceea ce privește încălcarea condiției de termen rezonabil, un aspect al despăgubirii suficiente, care ar putea înlătura statutul de victimă a reclamantului, se referă la suma acordată, ca urmare a utilizării remediilor naționale. Curtea deja a avut ocazia să indice faptul că statutul de victimă a unui reclamant poate depinde de mărimea despăgubirii acordate de autoritățile naționale în baza faptelor de care reclamantul s-a plîns în fața Curții (a se vedea

Scordino c. Italiei (ro. 1)

[GC], nr. 36813/97,§ 181 și 202, ECHR 2006

‑

V).

23.

În cauza

Scordino c. Italiei (nr. 1),

Marea Cameră

a subliniat că în cazurile în care, cu scopul de a preveni sau de a constata încălcările principiului ”termenului rezonabil”, Părțile Contractante își aleg să introducă remedii de natură compensatorie, pentru instanțele de judecată naționale ar putea fi mai convenabil să se refere la sumele acordate pentru alte tipuri de prejudicii-cum ar fi vătămarea integrității corporale, prejudicii cauzate de decesul rudelor sau de defăimare-și să se bazeze pe intima convingere, chiar dacă aceasta duce la acordarea de compensații mai mici decît cele stabilite de Curte în cauze similare. Cu toate acestea, Curtea este obligată să verifice dacă modul în care dreptul intern este interpretat și aplicat a produs efectele, care sunt în concordanță cu principiile Convenției, astfel cum sunt interpretate în lumina jurisprudenței Curții. Este de menționat faptul că, în special în Statele care au încorporat efectiv Convenția în sistemele lor de drept, o eroare evidentă în apreciere de către instanțele de judecată naționale poate de asemenea interveni ca rezultat al aplicării greșite sau a interpretării eronate a jurisprudenței Curții (a se vedea

Scordino

, citat mai sus, §§ 182-192).

24.

În ceea ce privește prejudiciul material, instanțele de judecată naționale sunt, în mod evident, într-o poziție mai potrivită pentru a determina existența și cuantumul acestui prejudiciu. Cu toate acestea, în cazul neexecutării a unei hotărîri de acordare a unei sume de bani, sau xcu privire la proprietatea ori posesia unui bun a reclamanților, Curtea a concluzionat în mod constant că reclamanții ar putea să sufere și un prejudiciu material ca rezultat al lipsei unui control asupra bunurilor sale și denegarea posibilității de a se folosi și beneficia de aceste bunuri (a se vedea

Prodan c. Moldova

, nr. 49806/99, §§ 70-71, ECHR

2004

‑

III (extrase)).

2.

Aplicarea principiilor mai sus menționate

25.

Curtea notează, în primul rînd că, potrivit Guvernului, decizia finală în favoarea reclamantului a fost executată la 8 august 2012, cînd lui i s-a atribuit un ordin de repartiție. Reclamantul nu a contestat acest fapt. Prin urmare, decizia în favoarea reclamantului a fost executată cu o întîrziere de 87 de luni.

26.

Curtea menționează că Curtea de Apel Chișinău a apreciat la 29 februarie 2012 că întîrzierea de 78 de luni (calculate pînă la 30 noiembrie 2011) în executarea hotărîrii judecătorești în favoarea reclamantului a dus la încălcarea dreptului său. Prin urmare, prima condiție, care constă în recunoașterea unei încălcări de către autoritățile naționale, nu este în pusă discuție. Rămîne de stabilit dacă despăgubirea acordată poate fi considerată adecvată și suficientă.

27.

Curtea observă că, în ceea ce privește compensația bănească, reclamantul a primit 2

270 Euro cu titlu de prejudiciu moral, însă nu a reușit să obțină nici o despăgubire pentru prejudiciul material. Reclamantul a prezentat instanțelor de judecată naționale documente (contracte de locațiune și recipise) potrivit cărora acesta, în perioada din septembrie 2004 pînă în decembrie 2011, a cheltuit suma de 7

500 Euro pentru chiria locuinței. Instanța judecătorească națională a respins pretențiile sale ca fiind neîntemeiate, deoarece contractele nu erau opozabile statului din motiv că nu au fost înregistrate în registrul bunurilor imobile.

28.

Curtea notează că nici unul din contractele prezentate nu a depășit termenul de trei ani și din aceste considerente, potrivit dreptului intern ( a se vedea alineatul 13), acestea nu sunt subiect al înregistrării obligatorii în registrul bunurilor imobile. Mai mult, Curtea nu vede nici un motiv pentru care s-ar îndepărta de la constatarea sa în speța

Prodan

(citată mai sus, §§ 70-71) și consideră că este evident că reclamantul a suferit un prejudiciu material ca rezultat al lipsei controlului asupra bunurilor sale și denegării posibilității sale de a se folosi și de a beneficia de locuința socială atribuită acestuia printr-o hotărîre judecătorească definitivă. Aceste pierderi au survenit ca rezultat al neexecutării deciziei finale pentru o perioadă de 87 de luni. Omisiunea instanțelor judecătorești naționale de a acorda despăgubire pentru acest capăt este, prin urmare, vădit nerezonabilă, avînd în vedere jurisprudența Curții.

29.

În aceste circumstanțe, deși este adevărat că autoritățile naționale au recunoscut încălcarea invocată în speță, reclamantul nu a reușit să obțină despăgubiri corespunzătoare pentru executarea tardivă a deciziei. Prin urmare, el poate pretinde în continuare să fie o victimă în sensul articolului 34 din Convenție, în legătură cu perioada în care decizia nu s-a executat. Astfel, Curtea respinge obiecțiile preliminare ale Guvernului în ceea ce privește statutul de victimă a reclamantului.

30.

Curtea notează că, faptul că procedurile în temeiul Legii nr. 87 nu au avut ca efect pierderea statutului de victimă constituie o circumstanță agravantă în legătură cu încălcarea articolului 6 § 1 prin depășirea termenului rezonabil (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Scordino

, citat mai sus, § 225). Curtea se va expune asupra acestei chestiuni în temeiul articolului 41.

31.

Din aceste motive și avînd în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că în prezenta speță neexecutarea hotărârii judecătorești în favoarea reclamantului pentru o perioadă de 87 luni constituie o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

II.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

32.

Articolul 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă”.

A.

Prejudiciul material

33.

Reclamantul a solicitat suma de 123

200 MDL (echivalentul a 8

161 Euro la data cînd pretenția a fost formulată) cu titlu de prejudiciu material pentru a i se compensa cheltuielile pe care le-a suportat pentru locuința alternativă în perioada septembrie 2004-decembrie 2011, plus chiria plătită pînă cînd hotărîrea Curții a fost pronunțată. În suportul pretențiilor sale, reclamantul a prezentat contracte de locațiune pentru acea perioadă, recipise semnate de proprietară pentru suma de 123

200 MDL, ceea ce reprezenta chiria plătită în perioada 2004-2011, și un acord adițional la contractul de locațiune, potrivit căruia chiria lunară din 1 octombrie 2011 constituia 2500 MDL (echivalentul a 162 Euro). Reclamantul de asemenea a prezentat dovezi că proprietara locuinței a plătit impozitele și penalitățile pentru chiria primită și că contractele de locațiune au fost înregistrate la autoritățile fiscale.

34.

Guvernul a obiectat suma solicitată, notînd că pretențiile nu au fost susținute de dovezi valabile.

35.

Curtea menționează că reclamantul a prezentat contracte de locațiune și recipise pentru plata chiriei în perioada 2004-2011 și un acord adițional la contractul de locațiune pentru perioada de la 1 octombrie 2011. Prin urmare, Curtea acordă reclamantului 9

461 Euro cu titlu de prejudiciu material.

B.

Prejudiciul moral

36.

Reclamantul solicită suma de 112

000 (echivalentul a 7

419 Euro, la data cînd au fost formulate pretențiile) cu titlu de prejudiciu moral

37.

Guvernul a obiectat suma, susținînd că reclamantul deja a primit despăgubire de la instanțele naționale.

38.

Curtea notează că reclamantul a suferit un prejudiciu moral survenit ca rezultat al întîrzierii de 87 de luni în executarea deciziei în favoarea sa. Cu toate acestea, trebuie să se țină cont de faptul că, la nivel național reclamantul a obținut suma de 2

270 Euro cu titlu de prejudiciu moral în legătură cu întîrzierea de 78 de luni (a se vedea mai sus alineatul 9).

39.

În cauza

Scordino

(citată mai sus, §§ 268-269) Marea Cameră a subliniat că despăgubirea ce urmează să fie acordată cu titlu de prejudiciu moral în temeiul articolului 41 poate fi mai mică decît cea acordată de Curte în cauze similare în care reclamantul deja a obținut constatarea încălcării la nivel național și o compensație, făcînd uz de remediile naționale. În afară de faptul că existența unui remediu național este pe deplin în conformitate cu principiul subsidiarității, prevăzut de Convenție, un asemenea remediu este mai aproape și mai accesibil decât o adresare cu cerere la Curte, mai rapid și este procesat în limba maternă a solicitantului; acesta oferă avantaje care trebuie să fie luate în considerare.

40.

Totuși, Curtea consideră că în cazul în care reclamantul, după ce a făcut uz de remediile naționale, încă se mai poate considera ”victimă”, acestuia trebuie să i se acorde diferența dintre suma efectiv obținută de la autoritățile naționale și o sumă ce nu va calificată drept nerezonabilă comparativ cu sumele acordate de Curte în cauze similare (a se vedea

Scordino (nr. 1)

, citată mai sus, §§ 268 și 269).

41.

De asemenea, reclamantul urmează să fie recompensat în legătură cu etapele procedurale care nu au fost luate în calcul de către instanțele naționale în perioada de referință, și pe care reclamantul nu le poate readuce în fața instanțelor, sau perioada restantă nu este în sine suficientă pentru a echivala cu o altă încălcare referitor la aceleași proceduri.

42.

Luînd în considerare caracteristicile remediului național ales de Republica Moldova și faptul că, în pofida acestui remediu, Curtea a constatat o încălcare, aceasta, bazîndu-se pe principiile de echitate, consideră că, reclamantului trebuie să i se acorde 1

300 Euro, plus orice taxă care poate fi percepută la această sumă.

C.

Costuri și cheltuieli

43.

Reclamantul de asemenea a solicitat 1

700 MDL (echivalentul a 112 Euro) cu titlu de costuri și cheltuieli suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții, reprezentând cheltuieli de asistență.

44.

Guvernul a obiectat suma, susținînd că reclamantului deja i s-a acordat o despăgubire de către autoritățile naționale.

45.

Luînd în considerare documentele aflate în posesie și jurisprudența sa, și faptul că reclamantul a suportat în mod evident unele cheltuieli de asistență, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 112 de Euro pentru costurile și cheltuielile suportate, plus orice taxă care poate fi percepută la această sumă.

D.

Dobînda

46.

Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependență de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTE, ÎN UNANIMITATE,

1

.

Ia act

de obiecția preliminară a Guvernului cu privire la pierderea statutului de victimă al reclamantului și o

respinge

;

2.

Declară

cererea admisibilă;

că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din protocolul nr. 1 la Convenție;

4.

Hotărăște

a)

că Statul pîrît trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lei moldovenești conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii:

(i)

9,461 Euro (nouă mii patru sute șaizeci și unu Euro) cu titlu de prejudiciu material, plus orice taxă care poate fi percepută;

(ii)

1,300 Euro ( o mie trei sute Euro), cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută;

(iii)

112 Euro (o sută douăsprezece Euro), cu titlu de costuri și cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută;

b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, plus trei procente;

5.

Respinge

restul pretențiilor reclamanților cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 14 aprilie 2015, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Stephen Phillips

Josep Casadevall

Grefier

Președinte