Decizie nr. 94 din 23.09.2019

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a textului „incapacitatea de plată" conținut în articolul 2 din Legea insolvabilității nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl Ivan Petrov, parte în dosarul nr.2i-145/18, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul central.

Excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională pe 1 iulie 2019 de către dl judecător Valeriu Pădurari din cadrul Judecătoriei Bălți, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe 8 iunie 2018, B.C. „Unibank" S.A. a depus în fața instanței de judecată o cerere introductivă prin care a solicitat intentarea procesului de insolvabilitate în privința S.A. „Articole din Beton Armat".

Prin încheierea Judecătoriei Bălți, sediul central, din 12 iunie 2016 a fost admisă cererea introductivă cu desemnarea administratorului provizoriu.

În cadrul ședinței de judecată, dl Ivan Petrov a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate a textului „incapacitatea de plată" conținut în articolul 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.

Prin încheierea din 21 iunie 2019, Judecătoria Bălți, sediul central, a admis ridicarea excepției și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul excepției susține că definiția legală inserată în articolul 2 din Legea insolvabilității, adică „incapacitate de plată - situație financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a își executa obligațiile pecuniare scadente, inclusiv obligațiile fiscale. Incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul în care debitorul a încetat să efectueze plăți", ar fi neconstituțională. Potrivit autorului excepției, definiția nu este suficient de explicită, previzibilă și nici clară, pentru că ar permite declararea insolvabilității unei întreprinderi care dispune de  bunuri imobile suficiente, inclusiv ipotecate, și care este în stare să-și onoreze pe deplin obligațiile față de creditori.

Mai mult, autorul susține că neclaritatea și imprevizibilitatea textului invocat le permite creditorilor să devină proprietari ai unor bunuri fără să respecte condițiile prestabilite de dobândire a bunului. Aceste carențe ale legii ar conduce la instituirea unui mecanism inechitabil, abuziv și ilegal de redistribuire a proprietății și de privare de aceasta.

Potrivit autorului excepției, dispozițiile contestate sunt contrare articolelor 9, 46, 126 și 127  din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de către dl Ivan Petrov, în dosarul nr. 2i-145/18, pendinte la Judecătoria Bălți, sediul central, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „incapacitate de plată - situație financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a își executa obligațiile pecuniare scadente, inclusiv obligațiile fiscale. Incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul în care debitorul a încetat să efectueze plăți" din articolul 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea nu identifică elemente care ar susține concluzia încălcării criteriilor referitoare la claritatea și precizia normelor sau la lipsa de claritate a textului contestat, care l-ar împiedica pe destinatar să decidă în privința conduitei sale.

Curtea a reținut că o norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie, astfel încât să-i permită persoanei să decidă asupra conduitei sale și să prevadă, în mod rezonabil, în funcție de circumstanțe, consecințele acestei conduite (DCC nr. 142 din 22 noiembrie 2018, § 24). Totodată, pentru ca legea să îndeplinească exigența previzibilității, ea trebuie să stabilească cu o claritate suficientă întinderea și modalitățile de exercitare a marjei discreționare relevante acordate autorităților publice, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a-i oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului.

Curtea constată că Legea insolvabilității constituie cadrul juridic în domeniul insolvabilității persoanelor fizice și juridice și reglementează o procedură colectivă pentru satisfacerea creanțelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului comun. Pentru a fi explicit, legislatorul a definit în articolul 2 din Legea insolvabilității

Curtea nu reține nici criticile autorului sesizării potrivit cărora neclaritatea sintagmei „incapacitate de plată" ar conduce la încălcarea dreptului de proprietate. Legislatorul deține competența constituțională de a reglementa prin lege organică regimul juridic al proprietății (articolele 66 lit. a) și 72 alin. (3) lit. i), de a impune titularilor dreptului de proprietate respectarea anumitor sarcini care sunt în acord cu interesul societății (articolele 46 alin. (5) și 127 alin. (2)) și de a asigura libertatea comerțului și activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale și crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție (articolul 126 alin. (2) lit. b). Prin urmare, în acord cu dispozițiile menționate, legislatorul a adoptat Legea insolvabilității pentru a asigura, sub supravegherea instanței, executarea obligațiilor de plată de către persoanele care se află în situație de criză financiară și nu sunt capabile să-și îndeplinească obligațiile contractuale asumate. Definiția sintagmei „incapacitate de plată", ca multe altele din Legea insolvabilității, este concepută să asigure interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale în raport cu participanții la procedura de insolvabilitate, iar Curtea nu a constatat existența unor înțelesuri care ar afecta dreptul de proprietate.

Mai mult, Curtea observă că, sub aparența unor critici referitoare la ambiguitatea și la neclaritatea textului de lege, precum și a încălcării dreptului de proprietate, autorul solicită verificarea unei norme care stabilește o definiție generală, prin care legislatorul a explicat o noțiune inclusă în articolul 2 al Legii insolvabilității, și nu a unei norme aplicabile situației juridice concrete, condiție esențială pentru admisibilitatea sesizării.

Într-un caz similar, Curtea a declarat inadmisibilă o sesizare referitoare la pretinsa neconstituționalitate a unei noțiuni generale din Legea insolvabilității (a se vedea DCC nr. 69 din 19 iunie 2018).

Astfel, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.