Decizie nr. 6 din 23.01.2020

DECIZIE

DE INADMISIBILITATE

a

sesizării nr. 173g/2019

privind excepția de neconstituționalitate a articolului 320 alineatele (1) și (5) din Codul de procedură penală (

participarea procurorului la judecarea cauzei penale și renunțarea la învinuire

)

CHIȘINĂU

23 ianuarie 2020

Curtea Constituțională, judecând în componența:

dlui Vladimir ȚURCAN,

președinte

,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROȘCA,

dnei Liuba ȘOVA,

dlui Serghei ȚURCAN,

judecători

,

cu participarea dlui Gheorghe Reniță,

asistent judiciar

,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 1 octombrie 2019,

Examinând admisibilitatea sesizării menționate,

Având în vedere actele și lucrările dosarului,

Deliberând pe 23 ianuarie 2020 în camera de consiliu,

Pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

1.

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 320

alineatele

(1) și (5) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Artur Airapetean, în dosarul nr. 1-69/2017, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

2.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de către dna judecător Eleonora Badan-Melnic de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

A.

Circumstanțele litigiului principal

3.

Dna Daniela Surugiu și dl Chiril Berdianu au fost trimiși în judecată pentru pretinsa comitere a infracțiunii prevăzute de articolul 190 alin. (5) [

escrocheria comisă în proporții deosebit de mari

] din Codul penal.

4.

În această cauză penală, acuzarea de stat a fost încredințată unui grup de procurori,

i.e.

: dnei Valentina Ciobanu, conducătorul grupului, și dlor Artur Lupașco și Nicu Șendrea.

5.

Pe 10 iunie 2019, dl Artur Lupașco a emis o ordonanță, prin care a dispus renunțarea la învinuirea dnei Daniela Surugiu și a dlui Chiril Berdianu, pentru că faptele lor nu întrunesc elementele infracțiunii.

6.

Pe 19 iunie 2019, dl Mircea Roșioru, adjunct al Procurorului General, a retras împuternicirile grupului de procurori și l-a desemnat pe dl Vitalie Lungu în calitate de procuror pentru participarea la judecarea cauzei penale.

7.

Pe 8 iulie 2019, în cadrul ședinței de judecată, dl procuror Vitalie Lungu a susținut ordonanța din 10 iunie 2019 privind renunțarea la învinuire.

8.

Pe 13 septembrie 2019, în cadrul ședinței de judecată, dl avocat Artur Airapetean, care reprezintă interesele părții vătămate, a ridicat excepția de neconstituționalitate a

alineatelor

(1) și (5) din articolul 320 al Codului de procedură penală.

9.

Printr-o încheiere din aceeași dată, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

B. Legislația pertinentă

10.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

„[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.”

Articolul 20

Accesul liber la justiție

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle

„[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică și face accesibile toate legile și alte acte normative.”

11.

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

Articolul 320

Participarea procurorului la judecarea cauzei și efectele neprezentării lui. Renunțarea la învinuire

„(1) Participarea procurorului la judecarea cauzei este obligatorie și el își exercită atribuțiile prevăzute în art. 53. La judecarea cauzei în primă instanță participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată. În caz de imposibilitate a participării acestuia, procurorul ierarhic superior dispune participarea la ședință a altui procuror. În caz de necesitate, procurorul ierarhic superior poate dispune participarea unui grup de procurori.

(2) Reprezentând învinuirea de stat, procurorul se călăuzește de dispozițiile legii și de propria sa convingere bazată pe probele cercetate în ședința de judecată.

(3) Neprezentarea procurorului la ședința de judecată atrage amânarea ședinței cu informarea despre acest fapt a procurorului ierarhic superior. Pentru lipsă nemotivată, procurorul este sancționat cu amendă judiciară în cazul în care aceasta a dus la cheltuieli judiciare suplimentare.

(4) Dacă, pe parcursul judecării cauzei, se constată că procurorul este în imposibilitate de a participa în continuare la ședință, el poate fi înlocuit cu un alt procuror. Procurorului care a intervenit în proces instanța îi oferă timp suficient pentru a lua cunoștință de materialele cauzei, inclusiv de cele cercetate în instanță, și pentru a se pregăti de participarea de mai departe în proces, însă înlocuirea procurorului nu necesită reluarea judecării cauzei de la început. Procurorul este în drept să solicite repetarea unor acțiuni procesuale deja efectuate în ședință în lipsa lui dacă are de concretizat chestiuni suplimentare.

(5) Dacă, în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată nu confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este obligat să renunțe parțial sau integral la învinuire. Renunțarea procurorului la învinuire se face prin ordonanță motivată și atrage adoptarea de către instanța de judecată a unei sentințe de achitare sau de încetare a procesului penal.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

12.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile articolului 320 alineatele (1) și (5) din Codul de procedură penală nu stabilesc clar dacă renunțarea la învinuire trebuie coordonată/aprobată de către conducătorul grupului de procurori, atunci când acuzarea de stat a fost încredințată unui grup de procurori. Acest fapt ar crea o incertitudine juridică.

13.

De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate consideră că procurorul ar trebui să consulte opinia părții vătămate atunci când preconizează să renunțe la învinuire. În caz contrar, s-ar încălca drepturile părții vătămate.

14.

În opinia sa, dispozițiile criticate ar încălca articolele 1 alin. (3), 7, 20 și 54 din Constituție.

B. Aprecierea Curții

15.

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

16.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

17.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reprezentatul unei părți la proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

18.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

alineatele

(1) și (5) din articolul 320 al Codului de procedură penală. Prevederile contestate stabilesc cazurile de participare a procurorului sau a grupului de procurori la judecarea cauzei penale, precum și condițiile de renunțare la învinuire.

19.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care un procuror din cadrul grupului de acuzatori de stat desemnați să participe la judecarea cazului a renunțat la învinuire. Prin urmare, Curtea admite că instanța va ține cont de prevederile criticate în analiza sa cu privire la legalitatea ordonanței de renunțare la învinuire.

20.

Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

21.

Deși autorul sesizării a invocat pretinsa neconformitate a prevederilor criticate cu articolele 1 alin. (3) [care stabilește trăsăturile statului de drept], 7 [care stabilește supremația Constituției], 20 [care garantează dreptul de acces liber la justiție] și 54 [care prevede cazurile în care pot fi restrânse drepturile fundamentale] din Constituție, Curtea reține că argumentul său principal se referă la imprevizibilitatea dispozițiilor contestate.

22.

Curtea reamintește că articolul 23 alin. (2) din Constituție implică adoptarea de către legislator a unor legi accesibile și previzibile (a se vedea HCC nr. 12 din 14 mai 2018, § 38; HCC nr. 22 din 1 octombrie 2018, §32; HCC nr. 24 din 17 octombrie 2019, § 110). În jurisprudența sa, Curtea a menționat că testul calității legii se efectuează prin raportare la un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 38 din 8 iulie 2016, § 35; DCC nr. 44 din 22 mai 2017, § 18). Prin urmare, articolul 23 alin. (2) din Constituție (care stabilește condițiile calității legii) nu poate fi aplicat de sine stătător, ci doar dacă este coroborat cu un drept fundamental. În această cauză, autorul sesizării a susținut că prevederile contestate ar încălca dreptul părții vătămate de acces liber la justiție.

23.

Sub acest aspect, Curtea notează că ordonanța procurorului privind renunțarea la învinuire este pusă în discuție la ședința de judecată. Partea vătămată se poate pronunța pe marginea renunțării la învinuire. Instanței de judecată îi revine sarcina de a aprecia dacă au fost sau nu întrunite condițiile prevăzute de lege pentru renunțarea la învinuire. Mai mult, partea vătămată are dreptul de a contesta hotărârea instanței. Dreptul părții vătămate de acces liber la o instanță nu este îngrădit de prevederile criticate. De altfel, însăși excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe de judecată. În consecință, articolul 20 din Constituție nu este incident.

24.

Chiar dacă acest drept fundamental ar fi fost incident, Curtea reține că nu există niciun dubiu cu privire la faptul că dispozițiile contestate îndeplinesc condiția accesibilității. Codul de procedură penală este publicat în Monitorul Oficial, iar publicul larg are acces la acesta.

25.

Condiția previzibilității este îndeplinită atunci când norma este redactată cu suficientă precizie, astfel încât să permită oricărei persoane să-și corecteze conduita și să fie capabilă, cu o consiliere adecvată, să prevadă într-o măsură rezonabilă consecințele unei norme (a se vedea

Lekić v. Slovenia

[MC], 11 decembrie 2018, § 95).

26.

Pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar și inteligibil, fără dificultăți de ordin sintactic și pasaje obscure (a se vedea DCC nr. 49 din 31 mai 2018, § 30; DCC nr. 115 din 31 octombrie 2019, § 20).

27.

Curtea observă că articolul 320 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că participarea procurorului la judecarea cauzei este obligatorie. Totodată, în caz de necesitate, procurorul ierarhic superior poate dispune participarea unui grup de procurori.

28.

Alineatul (5) al aceluiași articol stabilește că dacă în procesul judecării cauzei ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată nu confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este obligat să renunțe parțial sau integral la învinuire. Renunțarea procurorului la învinuire se face prin ordonanță motivată și atrage adoptarea de către instanța de judecată a unei sentințe de achitare sau de încetare a procesului penal.

29.

Curtea constată că aceste prevederi sunt formulate cu suficientă precizie. Aspectul dacă renunțarea la învinuire trebuie coordonată cu conducătorul grupului de procurori sau aprobată de către acesta, atunci când acuzarea de stat a fost încredințată unui grup de procurori, ține de interpretarea legii și excede competenței Curții Constituționale (a se vedea DCC nr. 91 din 19 septembrie 2019, § 19; DCC nr. 106 din 7 octombrie 2019, § 25; DCC nr. 130 din 2 decembrie 2019, § 22; DCC nr. 131 din 5 decembrie 2019, § 32).

30.

Codul de procedură penală nu poate să exceleze în texte explicative. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept procedural penal (a se vedea DCC nr. 152 din 29 noiembrie 2018, § 24). Așadar, ține de competența instanțelor de judecată să interpreteze și să clarifice semnificația prevederilor contestate (a se vedea DCC nr. 165 din 20 decembrie 2018, § 24).

Curtea nu atestă, în prezenta cauză, vreo problemă de constituționalitate.

31.

Prin urmare, în baza celor menționate

supra

, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a articolelor 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

D E C I D E:

1.

Se declară inadmisibilă

sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 320

alineatele

(1) și (5) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Artur Airapetean, în dosarul nr. 1-69/2017, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Președinte                                                                   Vladimir ȚURCAN

Chișinău, 23 ianuarie 2020

DCC nr. 6

Dosarul nr. 173g/2019