Decizie nr. 119 din 20.10.2020

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolelor 4 alin. (1) lit. c) și 39 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 178 din 25 iulie 2014 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, ridicată din oficiu de doamnele Angela Bostan și Veronica Negru și de domnul Anatol Pahopol, judecători ai Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții de Apel, în dosarul nr. 3-100/2019, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost depusă la Curtea Constituțională în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

La ședința Curții din 20 octombrie 2020, dl judecător Serghei Țurcan i-a prezentat Plenului Curții Constituționale o cerere de abținere de la examinarea cauzei. Analizând motivele invocate în cerere, Curtea Constituțională a decis admiterea ei.

Prin Încheierea din 4 septembrie 2017, Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a autosesizat în baza informațiilor apărute în mass-media cu privire la decesul unei persoane aflate în detenție.

Ulterior, pe 8 septembrie 2017, în adresa Consiliului Superior al Magistraturii a parvenit sesizarea Procurorului General, prin care s-a solicitat tragerea la răspundere disciplinară a dlui Iurie Obadă, judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pentru fapte care pot constitui o abatere disciplinară la adoptarea unei încheieri de aplicare a arestului preventiv în cazul persoanei menționate mai sus pe un termen de 30 de zile.

Prin Încheierea Inspecției Judiciare din 12 septembrie 2017, sesizările menționate

Prin Hotărârea Plenului Colegiului disciplinar din 24 noiembrie 2017, procedura disciplinară intentată în privința judecătorului în baza articolului 36 alin. (1) lit. c) al Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor a fost încetată, pentru că nu s-a comis nicio abatere disciplinară.

Nefiind de acord cu soluția adoptată de Plenul Colegiului disciplinar, dl Nicolae Clima, inspector-judecător principal, și dl Eduard Harunjen, Procuror General, au contestat-o la Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 16 ianuarie 2018 s-au admis contestațiile menționate

Pe 18 ianuarie 2018, dl Iurie Obadă a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând anularea Hotărârii din 16 ianuarie 2018 și menținerea Hotărârii Colegiului disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii din 24 noiembrie 2017, în ceea ce-l privește.

În ședința de judecată din 28 februarie 2020, Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a sesizat, din oficiu, Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea articolelor 4 alin. (1) lit. c) și 39 alin. (4) lit. b) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 178 din 25 iulie 2014 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor

În argumentarea excepției de neconstituționalitate, autorii menționează că prevederile articolului 4 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor permit interpretarea lor abuzivă și neconstituțională de către Colegiul disciplinar aflat în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii și de către Consiliul Superior al Magistraturii, care verifică temeinicia și legalitatea hotărârilor emise de acest organ colegial.

Autorii susțin că articolul 4 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor nu corespunde criteriilor clarității și previzibilității legii. Autorul consideră că legislatorul nu a prevăzut expres instanța (autoritatea) competentă să se pronunțe asupra profesionalismului judecătorilor și că legea îi permite Colegiului disciplinar și Plenului Consiliului Superior al Magistraturii să-și aroge competențe ce nu le aparțin, competențe de apreciere a profesionalismului judecătorilor, deși, conform legii, această competență îi revine Colegiului de evaluare.

De asemenea, autorii invocă faptul că atunci când un judecător este învinuit că a comis o abatere disciplinară prevăzută de articolul 4 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, acesta nu are posibilitatea de a-și apăra drepturile, de a acumula probe care să demonstreze că nu a comis acțiuni de natură să confirme „incompetența profesională gravă și evidentă”.

Mai mult, autorii susțin că nici Colegiul Disciplinar, nici Consiliul Superior al Magistraturii nu au dreptul să stabilească în mod independent dacă un anumit act judecătoresc este nedrept, adică să evalueze legalitatea și validitatea acestuia, inclusiv din punctul de vedere al aplicării corecte a legii de fond sau al respectării normelor de procedură, o asemenea verificare fiind posibilă doar în cadrul unor proceduri speciale stabilite de legea procedurală,

În opinia lor, prevederile articolului 4 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor contravin articolelor 6, 23, 26, 114, 115 și 123 din Constituție.

Cu privire la prevederile articolului 39 alin. (4) lit. b) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, autorii menționează că din interpretarea articolului 123 alin. (1) din Constituție rezultă că Consiliul Superior al Magistraturii are doar competența de „aplicare de măsuri disciplinare față de judecători”, adică de aplicare a sancțiunilor disciplinare, dar nu deține competența de „constatare a abaterii disciplinare”, această competență fiindu-i atribuită Colegiului disciplinar. Astfel, nu poate fi considerată favorabilă pentru garantarea independenței sistemului judecătoresc și conformă cu articolele 116 și 123 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova situația în care Consiliul Superior al Magistraturii, administrând aceleași probe ca și Colegiul disciplinar, va constata că un judecător a comis o abatere disciplinară fără a deține o astfel de competență.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de doamnele Angela Bostan și Veronica Negru și de domnul Anatol Pahopol, judecători ai Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții de Apel, în dosarul nr. 3-100/2019, pendinte la Curtea de Apel. Astfel, sesizarea este formulată de subiecte cărora li s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat prin Hotărârea nr. 2 din 9 februarie 2016.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile articolelor 4 alin. (1) lit. c) și 39 alin. (4) lit. b) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor.

Curtea observă că norma contestată ar putea fi aplicată de către instanță. După cum rezultă din sesizare și din încheierea instanței, pe rolul ei se află cererea de chemare în judecată înaintată de dl Iurie Obadă împotriva Consiliului Superior al Magistraturii privind contestarea unui act administrativ prin care acesta a fost sancționat disciplinar.

Curtea observă că textul criticat din articolul 4 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor a constituit anterior obiect al controlului constituționalității (a se vedea DCC nr. 49 din 22 mai 2017), dar sub alte aspecte decât cele invocate în prezenta sesizare.

Autorii sesizării susțin că normele contestate ar veni în contradicție cu articolele 6 [

Cu privire la incidența articolului 23 din Constituție, Curtea notează că acesta nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Totuși, pentru a putea fi invocat standardul calității legii, trebuie să existe

Totodată, Curtea observă că autorii sesizării nu au adus argumente privind critica de neconstituționalitate a articolelor 6, 114, 115, 119 și 120 din Constituție. Sub acest aspect, Curtea reține că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. În aceste condiții, având în vedere enumerarea prevederilor constituționale în lipsa argumentelor care ar fundamenta pretinsa relație de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituționalitate (a se vedea DCC nr. 5 din 20 ianuarie 2020, §§17-18).

Curtea reiterează că, potrivit articolului 26 din Constituție, fiecare persoană are dreptul să reacționeze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor și libertăților sale. Astfel, chiar dacă modalitatea de acumulare a probelor în cazurile menționate în sesizare nu este prevăzută de Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, aceasta nu reprezintă un impediment pentru judecătorul vizat în procedura disciplinară să cunoască conținutul sesizării, să prezinte explicații scrise și orale, să prezinte probe care demonstrează sau care infirmă fapte invocate în sesizare sau relevante pentru sesizare, să fie asistat de un avocat sau de un reprezentant al său, să solicite audierea martorilor sau a altor persoane în cadrul ședinței de examinare a cauzei disciplinare, să ia cunoștință de materialele dosarului și să depună probe noi sau demersuri pentru administrarea de probe noi, să formuleze în orice moment demersuri și să dea explicații suplimentare. Toate acestea reprezintă garanții și măsuri suficiente pentru ca unui judecător vizat în procedura disciplinară să-i fie asigurat dreptul la apărare prevăzut de Constituție (a se vedea,

De asemenea, cu privire la incidența articolului 26 din Constituție în prezenta cauză, Curtea trebuie să verifice dacă participanților la procesul de examinare a cauzelor disciplinare li se acordă suficiente garanții procesuale în scopul contestării măsurilor care interferează cu drepturile lor. Curtea observă că articolul 39 din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor prevede că hotărârile colegiului disciplinar pot fi contestate la Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul colegiului, de către persoanele care au depus sesizarea, inspecția judiciară sau judecătorul vizat în hotărâre, în termen de 15 zile de la data primirii copiei hotărârii motivate. Mai mult, articolul 40 din aceeași Lege prevede că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, adoptate în condițiile articolului 39, pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție de persoanele care au depus sesizarea, de inspecția judiciară sau de judecătorul vizat în hotărâre, în termen de 15 zile de la data recepționării hotărârii motivate. Odată cu adoptarea Codului administrativ, articolul 191 alin. (3) din Cod prevede că Curtea de Apel Chișinău soluționează în primă instanță acțiunile în contencios administrativ împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale Consiliului Superior al Procurorilor, precum și acțiunile în contencios administrativ atribuite în competența sa prin Codul electoral. Totodată, din articolele 216, 218 și 220 din Codul administrativ rezultă că instanța de judecată poate evalua probele existente la dosar.

Astfel, Curtea observă că normele contestate nu sunt de natură să afecteze dreptul la apărare, garantat de articolul 26 din Constituție.

Cu referire la incidența articolului 123 din Constituție, Curtea nu poate reține argumentele autorilor. În virtutea atribuțiilor sale constituționale, Consiliul Superior al Magistraturii are două funcții care rezultă din necesitatea protejării independenței autorității judecătorești: funcția de a asigura numirea, transferarea, detașarea și promovarea în funcție a judecătorilor și funcția de a aplica măsuri disciplinare. Prin urmare, Consiliul Superior al Magistraturii este învestit cu prerogativa constituțională de a aplica măsuri disciplinare față de judecători, în condițiile legii.

Așadar, Curtea nu reține incidența articolelor 116 alin. (6) și 123 alin. (1) din Constituție cu privire la neconstituționalitatea articolului 39 din aceeași Lege. Sancționarea judecătorilor potrivit articolului 116 alin. (6) din Constituție se face in conformitate cu legea. Organul împuternicit să supravegheze respectarea disciplinei și eticii judiciare, precum și să aplice sancțiunile disciplinare este Consiliul Superior al Magistraturii.

Curtea observă că criticile autorilor excepției de neconstituționalitate vizează o problemă de interpretare și de aplicare a legii. Curtea reamintește că aspectele legate de interpretarea și aplicarea legii nu țin de competența Curții Constituționale (a se vedea DCC nr. 135 din 15 noiembrie 2018, § 23; DCC nr. 48 din 5 aprilie 2019, § 15; DCC nr. 91 din 19 septembrie 2019, § 19; DCC nr. 106 din 7 octombrie 2019, § 25). Această competență le revine, prin definiție, instanțelor de judecată. În același sens, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că rolul decizional conferit instanțelor de judecată urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea

În baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.