Decizie nr. 16 din 10.02.2020

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 23 alin. (4) și alin. (6) din Legea nr. 133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii și a intereselor personale, ridicată de către dl avocat Vitalie Nagacevschi, în dosarul nr. 3-322/19, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de către dna judecător Viorica Dodon de la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, se află acțiunea în contencios administrativ depusă de dna Olga Arsenie împotriva Autorității Naționale de Integritate cu privire la anularea actului de constatare.

În ședința de judecată din 28 noiembrie 2019, dl avocat Vitalie Nagacevschi a depus o cerere privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a articolului 23 alin. (4) și alin. (6) din Legea nr. 133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii și a intereselor personale [răspunderea pentru încălcarea prevederilor Legii privind declararea averii și intereselor personale].

Prin încheierea din 2 decembrie 2019, instanța de judecată a admis cererea privind ridicarea excepției și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea soluționării ei.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii privind declararea averii și a intereselor personale nr. 133 din 17 iunie 2016 sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Potrivit autorului sesizării, normele contestate instituie sancțiuni care nu au o natură penală, contravențională sau disciplinară. Acesta consideră că sancțiunile în discuție sunt prevăzute de o lege specială și pot fi aplicate pentru încălcarea prevederilor legale ce reglementează aflarea într-un conflict de interese consumat.

De asemenea, autorul consideră că aplicarea sancțiunilor enunțate mai sus nu este limitată în timp. Legea nu stabilește un termen, în cadrul căruia sancțiunile pot fi aplicate și la expirarea căruia aceste sancțiuni nu mai pot fi aplicate. Prin urmare, legea nu prevede un termen de prescripție în interiorul căruia sancțiunile din speță pot fi aplicate.

Potrivit autorului excepției, dispozițiile contestate sunt contrare articolului 23 alin. (2) din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii privind declararea averii și intereselor personale, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de către dl avocat Vitalie Nagacevschi în dosarul nr. 3-322/19, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile articolului 23 alin. (4) și alin. (6) din Legea nr. 133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii și intereselor personale. Curtea constată aplicabilitatea normei contestate în această cauză.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea notează că prevederile criticate de la articolul 23 alin. (6) din Lege au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate într-o altă sesizare din perspectiva încălcării principiului

Totodată, Curtea notează că articolul 23 din Constituție nu are o existență de sine stătătoare. Pentru a putea fi invocat standardul calității legii, trebuie să existe o ingerință într-un drept fundamental. În jurisprudența sa, Curtea a menționat că testul calității legii se efectuează prin raportare la un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 38 din 8 iulie 2016, § 35; DCC nr. 44 din 22 mai 2017, § 18; DCC nr. 6 din 23 ianuarie 2020, § 22). Curtea a stabilit că calitatea unei legi nu constituie o problemă de constituționalitate atât timp cât nu este afectat un drept fundamental și constată faptul că autorul sesizării nu a argumentat ingerința într-un drept fundamental.

Curtea reiterează că o norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie, astfel încât să-i permită persoanei să decidă asupra conduitei sale și să prevadă, în mod rezonabil, în funcție de circumstanțe, consecințele acestei conduite (DCC nr. 142 din 22 noiembrie 2018, § 24).

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea nu identifică elemente care ar susține concluzia încălcării criteriilor referitoare la lipsa de claritate a textului contestat, care l-ar împiedica pe destinatar să decidă în privința conduitei sale prin prisma articolului 23 alin. (2) din Constituție.

În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că:

Prin urmare, Curtea constată că răspunderea contravențională devine incidentă pentru „nedeclararea" și „nesoluționarea" conflictului de interese real existent, adică pentru inacțiunea subiectului.

În același timp, pentru conflictul de interese consumat (acțiunea subiectului) interdicția intervine ca sancțiune de a mai exercita o funcție publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării [articolul 23 alin. (6) din Legea privind declararea averii și a intereselor personale].

Prin acțiunea subiectului se înțelege fapta subiectului declarării de rezolvare a unei cereri/unui demers, de emitere a unui act administrativ, de încheiere directă sau prin intermediul unei persoane terțe a unui act juridic, de luare sau de participare la luarea unei decizii în exercitarea mandatului, a funcției publice sau de demnitate publică cu încălcarea prevederilor legii.

Legislatorul a definit clar tipurile de conflicte de interese și limita întinderii acestora, fiind previzibile consecințele lor în funcție de acțiunea/inacțiunea subiectului. Consecințele încălcării prevederilor conținute în Legea privind declararea averii și a intereselor personale sunt previzibile pentru destinatarii normelor. Astfel, subiectul declarării este obligat să declare și să soluționeze un conflict de interese real pentru a evita survenirea conflictului de interese consumat (în cazul acestor inacțiuni survenind răspunderea contravențională sau penală, după caz), iar în situația în care subiectul totuși prin acțiune admite conflictul de interese consumat, inspectorul de integritate aplică prin actul de constatare interdicția stabilită de articolul 23 alin. (6) din Legea privind declararea averii și intereselor personale" (a se vedea DCC nr. 143 din 16 decembrie 2019, §§ 21-25).

În acest sens, articolul 23 alin. (1) prevede că încălcarea prevederilor Legii privind declararea averii și a intereselor personale atrage răspundere disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz. Respectiv, în cazul răspunderii penale sau contravenționale sunt valabile termenele de prescripție stabilite de legislația penală și contravențională. Astfel, în cazul infracțiunilor, articolul 60 din Codul penal stabilește prescripția tragerii la răspundere penală în funcție de tipul de infracțiune. Prescripția răspunderii contravenționale este reglementată de articolul 30 din Codul contravențional.

Totodată, Curtea menționează că și Codul muncii prevede la articolul 209 termenele pentru care se aplică sancțiunile disciplinare. Prin urmare, Curtea constată că în funcție de acțiunea/inacțiunea subiectului survine răspunderea conform legii cu respectarea termenelor de prescripție menționate

De asemenea, Curtea menționează că potrivit prevederilor articolului 23 alin. (6) din Lege: „Subiectul declarării eliberat sau destituit din funcție potrivit prevederilor alin. (3) - alin. (5) este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pe o perioadă de

În acest context, Curtea relevă că excepția de neconstituționalitate nu intră în sfera controlului de constituționalitate dat fiind faptul că motivele autorului se referă la aspecte ce țin de interpretarea și de aplicarea legii (a se vedea DCC nr. 48 din 5 aprilie 2019, § 15; DCC nr. 91 din 19 septembrie 2019, § 19; DCC nr. 130 din 2 decembrie 2019, § 22; DCC nr.1 din 16 ianuarie 2020, § 26; DCC nr. 5 din 20 ianuarie 2020, § 22).

În baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.