Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.02.2004
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 681/2004

HOTĂRÂRE
04.02.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 681/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 99 din 21 februarie 2002 a Judecătoriei Corabia, definitivă prin neapelare a fost condamnat inculpatul N.F. la câte 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu și tentativă la infracțiunea de furt calificat, prevăzute de art. 192 alin. (2) și art. 20, raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din același cod, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. S-a reținut că în noaptea de 10 iunie 2002, inculpatul N.F. a pătruns fără drept în curtea părții vătămate B.G.

și prin escaladare a intrat în locuința părții vătămate B.L., încercând să sustragă bunuri, dar a fost surprins de martora B.L. Împotriva acestei hotărâri, în baza art. 409, art. 410 alin. (1) partea I-a pct. 4 teza a II-a C. proc. pen., a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a susținut că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. Recursul în anulare este întemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 169/2002, fapta de a pătrunde fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, săvârșită, printre alte condiții, în timpul nopții, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Condamnând pe inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, situată sub limita minimă prevăzută de lege de 3 ani, fără reținerea circumstanțelor atenuante, nejustificate însă în cauză, instanța a aplicat pentru infracțiunea de violare de domiciliu o pedeapsă în alte limite prevăzute de lege, ceea ce constituie caz de casare conform art. 410 alin. (1), partea I-a pct. 4 teza a II-a C. proc.

pen. Așa fiind, Curtea, în baza art. 414 1 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385 15 pct. 2 lit. d) din același cod, urmează a admite recursul în anulare și a casa hotărârea atacată numai cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. Rejudecând cauza, se va dispune descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, în pedepsele componente și condamnarea inculpatului în baza art. 192 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare situată chiar la minimul legal, avându-se în vedere, conform art. 72 din același cod, pericolul social al faptei, împrejurările săvârșirii ei și persoana inculpatului care a dovedit sinceritate pe parcursul procesului penal.

Se va stabili, ca inculpatul să execute în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 3 ani, suficientă pentru realizarea scopului arătat de art. 52 din același cod. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 99 din 21 februarie 2003 a Judecătoriei Corabia, privind pe N.F. Casează hotărârea cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente de: - 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și - 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1)art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul N.F.

la 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii. Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2004.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-06-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3508/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din actele dosarului, constată următoarele: Judecătoria Bacău, prin sentința penală nr. 972 din 10 martie 2003, condamnă pe inculpatul C.M.V., la 2 ani de închisoare, respectiv 3 ani de închisoare, pent
ÎCCJ 2003-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 652/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 15 din 29 ianuarie 2002, Tribunalul Tulcea a condamnat pe inculpatul P.I. zis „C.” la: - 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturi
ÎCCJ 2004-01-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 12/2004
în parte hotărârea primei instanțe și pe fond, în baza art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat, la 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 211 alin. (2)
ÎCCJ 2004-08-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4284/2004
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 760 din 3 iunie 2003, Judecătoria Slatina, a dispus condamnarea inculpatului B.D.D. la pedepsele de: - 3 ani și 6 luni închis
ÎCCJ 2003-11-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5544/2003
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Babadag, prin sentința penală nr. 105 din 9 mai 2002, a condamnat pe inculpatul P.N. la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă