ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7545/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Olt, secția civilă, la 6 ianuarie 2003, reclamanta V.M.C. a chemat

în judecată pe pârâta Primăria municipiului Caracal, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se anuleze dispoziția nr. 293 din 25 noiembrie

2002, emisă de pârâtă și să se dispună să i se restituie în natură terenul în

suprafață de 2.327 mp și, prin echivalent, terenul în suprafață de 830 mp teren

preluat de stat fără drept și care se găsește în posesia primăriei.

Reclamanta a arătat că a formulat

notificare în baza Legii nr. 10/2001 solicitând restituirea în natură, însă

aceasta a fost respinsă ca tardivă.

Tribunalul Olt, prin sentința civilă

nr. 462 din 30 iunie 2003, a respins acțiunea reclamantei, constatând că

aceasta este decăzută din dreptul material de a solicita în justiție măsuri

reparatorii în natură sau prin echivalent, prin nerespectarea procedurilor

impuse de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut că Legea nr. 10/2001 a

intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, termenul pentru depunerea

notificărilor fiind prelungit până la 14 februarie 2002, iar reclamanta a

formulat notificarea prin executorul judecătoresc la data de 19 martie 2002,

deci cu depășirea termenului limită prevăzut de lege.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică și arătând că

a formulat notificare în termen, dar a depus-o direct la Primăria Caracal, care

nu i-a răspuns, motiv pentru care s-a adresat cu acțiune în contencios pentru a

o obliga pe aceasta să-i comunice răspunsul la notificare.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 273 din 17 octombrie 2003, a admis apelul reclamantei V.M.C. și a

anulat sentința, reținând cauza spre rejudecare pentru completarea

probatoriului.

Prin considerentele acestei

hotărâri, Curtea de Apel Craiova a reținut că reclamanta a formulat notificare

în termen, aceasta fiind înregistrată sub nr. 10619 din 13 noiembrie 2001 la

Primăria Caracal, însă salariații acestei autorități nu s-au confirmat rezoluției

conducătorului în sensul de a o îndruma pe petentă să înainteze notificarea

prin executorul judecătoresc. S-a reținut că în același sens s-a pronunțat și

Judecătoria Caracal, care, prin sentința civilă nr. 124 din 12 aprilie 2002, a

constatat obligația pârâtei de a se răspunde la notificarea reclamantei.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 681 din 31 martie 2004, a admis

acțiunea formulată împotriva pârâților Primăria Caracal și Ministerul

Finanțelor Publice pentru Statul Român și D.G.F.P. Olt și a anulat dispoziția

nr. 293/2002 emisă de Primarul orașului Calafat.

S-a dispus retrocedarea suprafeței

de 1377 mp teren identificat prin raportul de expertiză și aflat în posesia

reclamantei.

Prin aceeași hotărâre s-a constatat

că terenul în suprafață de 737 mp ocupat de numiții B.I. și M.D. are o valoare

de 114.824.000 lei, iar terenul în suprafață de 97.686.600 lei, în raport de

care vor fi acordate măsuri reparatorii.

Prin considerentele deciziei, Curtea

de Apel Craiova a reținut că reclamanta a făcut dovada că este persoană

îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege, deoarece i-a

fost preluată de stat prin expropriere o suprafață de teren mai mare decât cea

afectată de utilitățile avute în vedere, respectiv numai suprafața de 627 mp,

pe care a fost amenajată, domeniu public.

În ceea ce privește suprafața de 737

mp teren, ocupată conform expertizei efectuate în cauză, de numiții B.I. și M.D.,

s-a apreciat că se impune acordarea măsurilor reparatorii, terenul nefiind

deținut în prezent de nici una din persoanele juridice enumerate de art. 20 din

Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei nr. 681 din 31

martie 2004 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs D.G.F.P. Olt, în nume

propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice la 1 iunie 2004, invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C . proc . civ.

În motivarea recursului, pârâta a

criticat decizia menționată pentru nesocotirea de către instanță a

dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, atunci când a

reținut că reclamanta a formulat notificare în termen. Recurenta a susținut că

termenul legal de înregistrare a notificării este un termen de decădere,

nesusceptibil de întrerupere sau suspendare și că, pentru a beneficia de măsuri

reparatorii, reclamanta avea obligația de a adresa notificarea în termen de 6

luni unității deținătoare a imobilului, prin executorul judecătoresc.

Cea de a doua critică formulată prin

motivele de recurs a vizat împrejurarea că decizia atacată nu cuprinde motivele

pe care se sprijină în sensul că nu s-a precizat în concret cum s-a făcut

dovada de către reclamantă că este îndreptățită la măsuri reparatorii

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Totodată, s-a susținut că în mod

eronat s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 1377

mp teren ce se găsește efectiv în posesia reclamantei, cât și pentru terenul de

1033 mp cu care aceasta a fost pusă în posesie conform procesului verbal din 9

martie 1994 emis în temeiul Legii nr. 18/1991 de Comisia Locală Caracal,

înscris menționat în concluziile expertizei.

Intimata V.M.C. a formulat la 7

martie 2005 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului raportat la criticile invocate prin motivele de recurs, Curtea

urmează să aprecieze că recursul este nefondat având în vedere următoarele

considerente:

Prima critică potrivit căreia s-ar

fi reținut în mod eronat de către instanța de apel că reclamanta a formulat

întâmpinare în termen, este neîntemeiată.

Dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001

sancționează cu pierderea dreptului de a solicita acordarea măsurilor

reparatorii numai neformularea în termen a notificării, nu și neînaintarea prin

executorul judecătoresc.

Ca atare, în condițiile în care

notificarea reclamantei a fost înregistrată la 13 noiembrie 2001, deci în

termenul prevăzut de lege, la Primăria Caracal însă salariații acesteia nu s-au

conformat rezoluției conducătorului instituției în sensul de a-i răspunde conform

Legii nr. 29/1990 și de a o îndruma să trimită notificarea prin executorul

judecătoresc, s-a apreciat corect că V.M.C. nu poate fi decăzută din termen.

În același sens sentința civilă nr. 124

din 17 aprilie 2002 a Tribunalului Olt a constatat, cu putere de lucru judecat,

că reclamanta nu este decăzută din termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și că

pârâta Primăria Caracal are obligația de a-i răspunde.

Cea de a doua critică referitoare la

nemotivarea hotărârii în ceea ce privește reținerea calității reclamantei de

persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii este de asemenea

neîntemeiată. Reclamanta a făcut dovada acestei calități cu înscrisurile depuse

în fața primei instanței, respectiv extrasul din registrul agricol pe anii

1956–1958, schița terenului, dovada din 26 mai 1986 eliberată de Procuratura

Caracal și adresa Consiliului Popular al orașului Caracal.

Terenul în litigiu, trecut în

proprietatea statului prin decizia nr. 100 din 29 aprilie 1988 a fostului

Comitet Executiv al Consiliului Popular Județean Olt a aparținut autorilor

reclamantei N.G. și N.E.

De altfel, prin concluziile depuse

la 8 ianuarie 2004, reprezentanții Primăriei Caracal au achiesat la concluziile

raportului de expertiză, precizând că suprafața de 1377 mp se află în posesia,

însă nu și în proprietatea reclamantei.

Critica potrivit căreia reclamanta

ar fi beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991 este neîntemeiată întrucât

terenul în suprafață de 627 mp, ocupat în prezent de str. G., nu a făcut

obiectul Legii nr. 18/1991.

Susținerea recurentei în sensul că

pentru terenurile în litigiu reclamantei i s-ar fi eliberat procesul verbal de

punere în posesie din 9 martie 1994 în temeiul Legii nr. 18/1991 este nereală.

Terenul cu care reclamanta a fost pusă în posesie se situează pe str. M., iar

terenul de 627 mp reprezentând domeniul public se situează pe str. G.

Față de toate aceste considerente se

va aprecia că nu sunt întrunite motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 9

și 7 C . proc . civ. și se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat recursul declarat de D.G.F.P. Olt în nume propriu și pentru

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 681 din 31 martie 2004 a

Curții de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 4 octombrie 2005.