ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 652/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 652/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 15 din 29 ianuarie

2002, Tribunalul Tulcea a condamnat pe inculpatul P.I. zis „C.” la:

- 9 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat

la art. 174 și art. 175 lit. a), f) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen.;

-4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209

alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt calificat

prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

-3

ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de

domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen.;

-4 ani și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și

art. 209 lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (parte

vătămată B.C.);

-3 ani și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

-4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209

alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului

P.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 28 lit. g) din Legea nr.

12/1974.

În temeiul art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul P.I. să execute pedeapsa cea mai

grea și anume 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei,

conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat s-a dedus timpul arestării preventive de la 6 ianuarie

2001, la zi.

Prin aceeași sentință, inculpatul

P.I. a fost obligat să plătească:

-părții civile M.V., sumele de

18.852.360 lei cu titlu de despăgubiri civile și, respectiv, de 100.000.000 lei

cu titlu de daune morale;

-părții civile L.V., suma de

1.500.000 lei cu titlu de despăgubiri civile;

-părții

civile V.S., suma de 3.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile;

-Spitalului Clinic Județean

Constanța, suma de 22.223.236 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

A fost respinsă ca nefondată cererea

de despăgubiri civile, formulată de partea civilă B.C.

In temeiul art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui par corp delict.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul P.I. a fost obligat să plătească statului suma de 3.500.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 250.000 lei reprezentând

onorarii cuvenite pentru apărarea din oficiu, urmează a se plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

în jurul orelor 24,00, în timp ce partea vătămată M.V. se îndrepta din centrul

localității spre domiciliu, a observat venind spre el două căruțe cu lemne

care, după ce s-au oprit la poarta unui cetățean, C.V. și a purtat o discuție,

cu acesta, au continuat deplasarea spre centru, în sens contrar deplasării

părții vătămate.

In momentul în care căruțele au

trecut pe lângă partea vătămată, acesta i-a identificat pe conducătorii celor

două atelaje în persoana numitului C.I. zis „G.C.” și respectiv a inculpatului

P.I. zis „C.”, care observându-l pe M.V. a apărut căruța și s-a îndreptat către

acesta, având asupra sa un par.

Din motive necunoscute, partea

vătămată a ignorat intențiile inculpatului, crezând că acesta se duce să bea

apă la cișmea și pe nepregătite a fost lovită cu un par în zona capului –

temporară occipitală stăngă din spate, lovitură care a fost atenuantă, în

parte, de căciula pe care partea vătămată o purta pe cap.

În urma impactului, parul cu care a

fost aplicată lovitura s-a rupt, iar partea vătămată a căzut la pământ.

În urma loviturii primite, partea

vătămată a suferit o plagă deschisă cu hemoragie masivă și slăbiciune fizică.

La

scurt timp, când partea vătămată se găsea căzută la pământ, inculpatul a

revenit și cu un alt par, i-a mai aplicat câteva lovituri în aceeași zonă (a

capului), după care a fugit de la locul faptei, lăsând căruțele să se deplaseze

în sens contrar celui în care a plecat el.

Partea vătămată a fost găsită

dimineața de persoane din sat, care l-au transportat la dispensarul din

localitate, iar de aici datorită stării grave în care se afla, la Spitalul

Județean Constanța, unde a fost internată în secția de neurochirurgie, în

perioada 30 octombrie – 7 decembrie 2000.

Potrivit

certificatului medico-legal, eliberat în cauză, partea vătămată a suferit

leziuni grave, între care fractură de pluri-eschiloasă temporo-occipital stâng

ce interesează și stânca temporarului precum și alte leziuni care necesită

pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin

complicații.

2.

În luna noiembrie 1998, inculpatul P.I., a pătruns fără drept în curtea părții

vătămate V.S. din Valea Teiului, comuna Izvoarele, de unde a sustras o căruță

în valoare de 3 milioane lei pe care a demontat-o și îngropat-o în curtea

locuinței sale, căruță care a fost găsită în luna martie 2000, care datorită

condițiilor improprii în care a fost ținută s-a degradat, motiv pentru care

partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000.000 lei.

Inculpatul

a motivat sustragerea căruței prin aceea că și acesta, cu mai multă vreme în

urmă, i-a sustras o căruță ce-i aparținea.

3.

La începutul lunii martie 2000, inculpatul P.I. s-a deplasat la un atelier

aparținând părții vătămate B.C. din comuna Izvoarele de unde, prin înlăturarea

sistemului de închidere, a sustras mai multe bunuri constând în aparate

electronice, piese de schimb, o pompă de apă, o drujbă și altele în valoare

totală de 7.600.000 lei, bunuri care au fost restituite proprietarului în

cursul urmăririi penale.

4.

În aceeași perioadă, respectiv începutul lunii martie 2000, profitând de lipsa

de la domiciliu a unchiului său, partea vătămată L.V., a pătruns fără drept în

curtea acestuia și după ce a înlăturat sistemul de închidere a ușii și prin

forțarea lacătului, a intrat în casă de unde și-a însușit mai multe bunuri

electrocasnice în valoare totală de 3.000.000 lei, bunuri care au fost

recuperate, parțial, în cursul urmăririi penale, astfel că, partea vătămată s-a

constituit parte civilă pentru diferență cu suma de 1.500.000 lei, formulând

plângere în acest sens.

5.

În vara anului 2000 noaptea, inculpatul P.I. s-a deplasat în zona lacului „S.”,

unde găsind mai multe scule aparținând părții vătămate A.T. și le-a însușit și

transportat la domiciliul său, scule de pescuit pe care după ce le-a mai

reparat le-a folosit și deținut fără drept, fiind găsite cu ocazia cercetării

efectuate la domiciliul său, fiind restituite părții vătămate.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P.I., pe care a criticat-o cu

privire la greșita sa condamnare, pentru cele mai multe fapte reținute în

sarcina sa, recunoscând doar furtul săvârșit în dauna părții vătămate V.S.,

solicitând restituirea cauzei, la organul de urmărire penală pentru completarea

urmăririi penale, întrucât la dosar nu sunt administrate suficiente probe din

care să rezulte vinovăția sa.

Curtea

de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 86/P din 5 aprilie 2002 a admis ca

fondat apelul declarat de inculpatul P.I. și desființând în parte hotărârea

primei instanțe, a înlăturat agravanta prevăzută la art. 175 lit. a) C. pen.,

referitor la tentativa la infracțiunea de omor, menționând celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate.

În

motivarea deciziei, Curtea de Apel a arătat că în cauză în mod corect s-a

reținut vinovăția inculpatului pentru toate faptele reținute în sarcina sa și

pentru care a fost condamnat, motiv pentru care nu există nici un temei pentru

restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru completarea

probatoriilor.

Astfel,

în legătură cu tentativa la infracțiunea de omor, s-a arătat că „partea

vătămată M.V. a susținut constant că, autorul agresiunii este P.I., precum și

cu declarațiile martorilor L.I. și C.I., care au auzit pe inculpat afirmând

„l-am făcut pe pădurarul M.V.”, martori care au fost „rugați” să declare în

cursul urmăririi penale că nu este autorul tentativei de omor.

În

același sens, al vinovăției inculpatului este și declarația numitei M.V.,

concubina inculpatului care a arătat că victima agresiunii, pădurarul M.V., a

surprins pe numitul C.I. și inculpat, sustrăgând lemne din cantonul Albe,

ocazie cu care le-a luat drujba și un topor, aceasta constituind și motivul

săvârșirii faptei.

Referitor

la celelalte infracțiuni, nerecunoscute de inculpat, s-a arătat că, de

asemenea, nu există temeiuri de îndoială că el este autorul acestora, câtă

vreme probele materiale dovedesc acest lucru, respectiv bunurile care au fost

sustrase și recunoscute de părțile vătămate, găsite cu ocazia percheziției

domiciliare.

În

ceea ce privește reținerea la încadrarea juridică a tentativei la infracțiunea

de omor a agravantei prevăzute de art. 175 lit. a) C. pen., respectiv prin

premeditare, s-a arătat că nu se justifică, deoarece din nici o probă nu

rezultă că inculpatul a plănuit de mai multă vreme săvârșirea acestei fapte, că

aceasta a avut loc ocazional, urmare a întâlnirii cu victima, motiv pentru care

se impune înlăturarea acesteia.

Decizia

curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat pe care a atacat-o,

în principal, cu privire la greșita reținere a vinovăției sale întrucât din

probele de la dosar nu rezultă, în nici un fel că este autorul faptelor pentru

care a fost condamnat, motiv pentru care se impune restituirea cauzei la

organul de urmărire penală pentru completarea materialului probator, iar în

subsidiar, achitarea sa pentru că nu sunt dovezi care să justifice condamnarea

sa.

Recursul

declarat de inculpat este nefondat.

Analizând

actele și lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond cât și

instanța de apel, cu corectura adusă de instanța de apel, referitor la

încadrarea juridică a tentativei la infracțiunea de omor calificat, au reținut

o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză,

existente la dosar, încadrând faptele în textele de lege corespunzătoare pentru

care i-a aplicat inculpatului pedepse just individualizate cu respectarea

prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen.

După

cum a arătat și instanța de apel, în cauză atât în sensul urmăririi penale, cât

și al judecății cauzei în fond, au fost administrate suficiente probe din care

rezultă că inculpatul este autorul faptelor pentru care a fost trimis în

judecată, unele dintre ele fiind probe materiale, care nu pot fi înlăturate în

nici un fel (este vorba de bunurile ce au format obiectul infracțiunilor de

furt și care au fost găsite la domiciliul său cu ocazia percheziției

domiciliare), altele constând în declarațiile martorilor care au relatat în mod

constant aspecte legate de activitatea infracțională a acestuia (este vorba de

tentativă la infracțiunea de omor calificat, privind pe partea vătămată M.V.),

și la care s-a făcut referire cu ocazia rejudecării motivării instanței de

apel, pe care instanța de recurs și-o însușește ca fiind conformă cu realitatea

și care nu se mai impune a fi reluată. În aceste condiții motivul de casare

prin care se solicită restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru

completarea materialului probator nu poate fi primit.

De

altfel, în mod justificat instanțele de judecată au apreciat că probele admise

de inculpat în apărare, au fost de circumstanță și fiind contrazise de

celelalte probe existente la dosar, elocvent fiind în acest sens, încercarea sa

de a determina diferite persoane să declare, unele împrejurări, în special cele

legate de tentativa la infracțiunea de omor calificat, care nu corespundeau

adevărului, acest lucru reieșind în mod evident și din înscrisurile pe care

acesta le-a trimis din penitenciar la diverse cunoștințe pentru a proceda în

consecință.

Pentru

aceleași considerente, și anume existența unui material probator, din care

rezultă vinovăția inculpatului, pentru faptele reținute în sarcina sa, nu poate

fi primită nici cea de a doua critică, formulată în subsidiar, prin care

solicită a se dispune achitarea.

Pentru

considerentele arătate, având în vedere că verificând decizia atacată în raport

și cu prevederile art. 385

9

C. proc. pen., nu se constată existența

și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se

constata că recursul declarat de inculpatul P.I. este nefondat și va fi respins

ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se

dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr.

86 din 5 aprilie 2002 a Curții de Apel Constanța.

Deduce

din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 6 ianuarie 2001 la 11

februarie 2003.

Obligă

pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 februarie 2003.