Decizia nr. 652/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 15/2002 a Tribunalului Tulcea

În noaptea de 29 octombrie 2000, în jurul orelor 24,00, în timp ce partea vătămată M.V. se îndrepta din centrul localității spre domiciliu, a observat venind spre el două căruțe cu lemne care, după ce s-au oprit la poarta unui cetățean, C.V. și a purtat o discuție, cu acesta, au continuat deplasarea spre centru, în sens contrar deplasării părții vătămate. In momentul în care căruțele au trecut pe lângă partea vătămată, acesta i-a identificat pe conducătorii celor două atelaje în persoana numitului C.I. zis „G.C.” și respectiv a inculpatului P.I. zis „C.”, care observându-l pe M.V. a apărut căruța și s-a îndreptat către acesta, având asupra sa un par. Din motive necunoscute, partea vătămată a ignorat intențiile inculpatului, crezând că acesta se duce să bea apă la cișmea și pe nepregătite a fost lovită cu un par în zona capului – temporară occipitală stăngă din spate, lovitură care a fost atenuantă, în parte, de căciula pe care partea vătămată o purta pe cap. În urma impactului, parul cu care a fost aplicată lovitura s-a rupt, iar partea vătămată a căzut la pământ. În urma loviturii primite, partea vătămată a suferit o plagă deschisă cu hemoragie masivă și slăbiciune fizică. La scurt timp, când partea vătămată se găsea căzută la pământ, inculpatul a revenit și cu un alt par, i-a mai aplicat câteva lovituri în aceeași zonă (a capului), după care a fugit de la locul faptei, lăsând căruțele să se deplaseze în sens contrar celui în care a plecat el. Partea vătămată a fost găsită dimineața de persoane din sat, care l-au transportat la dispensarul din localitate, iar de aici datorită stării grave în care se afla, la Spitalul Județean Constanța, unde a fost internată în secția de neurochirurgie, în perioada 30 octombrie – 7 decembrie 2000. Potrivit certificatului medico-legal, eliberat în cauză, partea vătămată a suferit leziuni grave, între care fractură de pluri-eschiloasă temporo-occipital stâng ce interesează și stânca temporarului precum și alte leziuni care necesită pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații.

În luna noiembrie 1998, inculpatul P.I., a pătruns fără drept în curtea părții vătămate V.S. din Valea Teiului, comuna Izvoarele, de unde a sustras o căruță în valoare de 3 milioane lei pe care a demontat-o și îngropat-o în curtea locuinței sale, căruță care a fost găsită în luna martie 2000, care datorită condițiilor improprii în care a fost ținută s-a degradat, motiv pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000.000 lei. Inculpatul a motivat sustragerea căruței prin aceea că și acesta, cu mai multă vreme în urmă, i-a sustras o căruță ce-i aparținea.

La începutul lunii martie 2000, inculpatul P.I. s-a deplasat la un atelier aparținând părții vătămate B.C. din comuna Izvoarele de unde, prin înlăturarea sistemului de închidere, a sustras mai multe bunuri constând în aparate electronice, piese de schimb, o pompă de apă, o drujbă și altele în valoare totală de 7.600.000 lei, bunuri care au fost restituite proprietarului în cursul urmăririi penale.

În aceeași perioadă, respectiv începutul lunii martie 2000, profitând de lipsa de la domiciliu a unchiului său, partea vătămată L.V., a pătruns fără drept în curtea acestuia și după ce a înlăturat sistemul de închidere a ușii și prin forțarea lacătului, a intrat în casă de unde și-a însușit mai multe bunuri electrocasnice în valoare totală de 3.000.000 lei, bunuri care au fost recuperate, parțial, în cursul urmăririi penale, astfel că, partea vătămată s-a constituit parte civilă pentru diferență cu suma de 1.500.000 lei, formulând plângere în acest sens.

În vara anului 2000 noaptea, inculpatul P.I. s-a deplasat în zona lacului „S.”, unde găsind mai multe scule aparținând părții vătămate A.T. și le-a însușit și transportat la domiciliul său, scule de pescuit pe care după ce le-a mai reparat le-a folosit și deținut fără drept, fiind găsite cu ocazia cercetării efectuate la domiciliul său, fiind restituite părții vătămate. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P.I., pe care a criticat-o cu privire la greșita sa condamnare, pentru cele mai multe fapte reținute în sarcina sa, recunoscând doar furtul săvârșit în dauna părții vătămate V.S., solicitând restituirea cauzei, la organul de urmărire penală pentru completarea urmăririi penale, întrucât la dosar nu sunt administrate suficiente probe din care să rezulte vinovăția sa. Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 86/P din 5 aprilie 2002 a admis ca fondat apelul declarat de inculpatul P.I. și desființând în parte hotărârea primei instanțe, a înlăturat agravanta prevăzută la art. 175 lit. a) C. pen., referitor la tentativa la infracțiunea de omor, menționând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. În motivarea deciziei, Curtea de Apel a arătat că în cauză în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului pentru toate faptele reținute în sarcina sa și pentru care a fost condamnat, motiv pentru care nu există nici un temei pentru restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru completarea probatoriilor. Astfel, în legătură cu tentativa la infracțiunea de omor, s-a arătat că „partea vătămată M.V. a susținut constant că, autorul agresiunii este P.I., precum și cu declarațiile martorilor L.I. și C.I., care au auzit pe inculpat afirmând „l-am făcut pe pădurarul M.V.”, martori care au fost „rugați” să declare în cursul urmăririi penale că nu este autorul tentativei de omor. În același sens, al vinovăției inculpatului este și declarația numitei M.V., concubina inculpatului care a arătat că victima agresiunii, pădurarul M.V., a surprins pe numitul C.I. și inculpat, sustrăgând lemne din cantonul Albe, ocazie cu care le-a luat drujba și un topor, aceasta constituind și motivul săvârșirii faptei. Referitor la celelalte infracțiuni, nerecunoscute de inculpat, s-a arătat că, de asemenea, nu există temeiuri de îndoială că el este autorul acestora, câtă vreme probele materiale dovedesc acest lucru, respectiv bunurile care au fost sustrase și recunoscute de părțile vătămate, găsite cu ocazia percheziției domiciliare. În ceea ce privește reținerea la încadrarea juridică a tentativei la infracțiunea de omor a agravantei prevăzute de art. 175 lit. a) C. pen., respectiv prin premeditare, s-a arătat că nu se justifică, deoarece din nici o probă nu rezultă că inculpatul a plănuit de mai multă vreme săvârșirea acestei fapte, că aceasta a avut loc ocazional, urmare a întâlnirii cu victima, motiv pentru care se impune înlăturarea acesteia. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat pe care a atacat-o, în principal, cu privire la greșita reținere a vinovăției sale întrucât din probele de la dosar nu rezultă, în nici un fel că este autorul faptelor pentru care a fost condamnat, motiv pentru care se impune restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru completarea materialului probator, iar în subsidiar, achitarea sa pentru că nu sunt dovezi care să justifice condamnarea sa. Recursul declarat de inculpat este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond cât și instanța de apel, cu corectura adusă de instanța de apel, referitor la încadrarea juridică a tentativei la infracțiunea de omor calificat, au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, existente la dosar, încadrând faptele în textele de lege corespunzătoare pentru care i-a aplicat inculpatului pedepse just individualizate cu respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen. După cum a arătat și instanța de apel, în cauză atât în sensul urmăririi penale, cât și al judecății cauzei în fond, au fost administrate suficiente probe din care rezultă că inculpatul este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată, unele dintre ele fiind probe materiale, care nu pot fi înlăturate în nici un fel (este vorba de bunurile ce au format obiectul infracțiunilor de furt și care au fost găsite la domiciliul său cu ocazia percheziției domiciliare), altele constând în declarațiile martorilor care au relatat în mod constant aspecte legate de activitatea infracțională a acestuia (este vorba de tentativă la infracțiunea de omor calificat, privind pe partea vătămată M.V.), și la care s-a făcut referire cu ocazia rejudecării motivării instanței de apel, pe care instanța de recurs și-o însușește ca fiind conformă cu realitatea și care nu se mai impune a fi reluată. În aceste condiții motivul de casare prin care se solicită restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru completarea materialului probator nu poate fi primit. De altfel, în mod justificat instanțele de judecată au apreciat că probele admise de inculpat în apărare, au fost de circumstanță și fiind contrazise de celelalte probe existente la dosar, elocvent fiind în acest sens, încercarea sa de a determina diferite persoane să declare, unele împrejurări, în special cele legate de tentativa la infracțiunea de omor calificat, care nu corespundeau adevărului, acest lucru reieșind în mod evident și din înscrisurile pe care acesta le-a trimis din penitenciar la diverse cunoștințe pentru a proceda în consecință. Pentru aceleași considerente, și anume existența unui material probator, din care rezultă vinovăția inculpatului, pentru faptele reținute în sarcina sa, nu poate fi primită nici cea de a doua critică, formulată în subsidiar, prin care solicită a se dispune achitarea. Pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul P.I. este nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.