ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 12/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 12/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția I

penală, prin sentința penală nr. 1258 din 23 decembrie 2002, în baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), f) și h) C. pen. și de

violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) din același cod, ambele

cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură

infracțiune, aceea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), f) și

h), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și în baza acestor din urmă texte de

lege, a condamnat pe inculpatul C.C., la 8 ani închisoare, cu aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus

din pedeapsa aplicată, prevenția de la 3 iulie 2001, la zi.

Potrivit art. 65 C. pen., a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același cod, pe

o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., a constatat acoperit prejudiciul cauzat părții vătămate N.M., prin

restituirea în natură a bunului sustras.

A luat act că partea vătămată S.N.

și martorul D.C., cumpărător de bună credință, nu s-au constituit parte civilă

în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a

dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.600.000 lei.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 3 milioane lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în esență, că în noaptea de 2 iulie 2001, inculpatul a pătruns prin

efracție și escaladare în locuința părții vătămate S.N., a lovit-o de mai multe

ori cu pumnul la nivelul feței, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral și

după ce partea vătămată a fost pusă în imposibilitate de a se apăra și de a

riposta, a sustras un televizor color, aparținând numitului N.M.V., pe care l-a

vândut în cursul aceleiași nopți cu suma de 1.600.000 lei.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

În apelul parchetului, hotărârea

primei instanțe a fost criticată pentru greșita încadrare juridică a faptei,

neaplicarea dispozițiilor art. 169 C. proc. pen. și lipsa de rol activ al

instanței.

În apelul declarat de inculpat,

soluția a fost criticată pentru greșita lui condamnare, solicitând achitarea,

întrucât la dosar nu sunt probe ale vinovăției sale.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 204 din 15 aprilie 2003 a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul C.C., a

desființat în parte hotărârea primei instanțe și pe fond, în baza art. 192 alin.

(2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat, la 4 ani

închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 211 alin. (2) lit. d),

f) și h), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat

la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) din același cod.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

din același cod.

A dispus restituirea către inculpat

a bunurilor ridicate în vederea cercetărilor prin procesul verbal din data de 3

iulie 2001.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

În motivarea acestei soluții,

instanța de control judiciar a reținut că, în mod greșit instanța de fond a

procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor, considerând că violarea

de domiciliu este absorbită în infracțiunea de tâlhărie comisă într-o locuință,

întrucât inculpatul nu și-ar fi putut atinge scopul decât prin pătrunderea fără

drept în această locuință și prin urmare, acțiunile inculpatului întrunind

elementele ambelor infracțiuni de tâlhărie și de violare de domiciliu, se

impune condamnarea lui pentru aceste fapte.

Instanța de control judiciar a mai

reținut că prin procesul-verbal din data de 30 iulie 2001, au fost ridicate în

vederea cercetărilor o serie de bunuri aparținând inculpatului, care nu aveau

legătură cu faptele comise și prin admiterea apelului declarat de inculpat a

dispus restituirea acestor bunuri.

Cu privire la solicitarea

inculpatului de a fi achitat pentru faptele reținute în sarcina sa, instanța de

apel a arătat că nu poate fi primită, întrucât ansamblul probator de la dosar

conturează vinovăția inculpatului.

Împotriva deciziei penale, în

termenul legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpatul C.C.

În recursul declarat de parchet,

decizia penală a fost criticată pentru greșita încadrare juridică a faptelor

comise de inculpat, arătând că încadrarea juridică dată de instanța de fond, în

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), f) și h) C. pen., este

corectă și pentru greșita individualizare judicioasă și netemeinicia pedepsei

aplicate inculpatului, solicitând modificarea ei, în sensul de a fi majorată;

în ședința publică de judecată, procurorul, susținând însă numai acest din urmă

motiv de casare.

În recursul său, inculpatul a

solicitat, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că nu a săvârșit el

infracțiunea, iar în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a

faptelor și reducerea pedepsei aplicate.

Examinând hotărârea atacată, în

raport de cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen. și din oficiu, în baza art. 385

9

alin. (3) din același cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursurile fondate, pentru cele ce vor fi

arătate în continuare.

parchet și de inculpat sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptelor,

dată de instanța de apel, în două infracțiuni distincte de tâlhărie și violare

de domiciliu, se constată că este fondată.

În acest sens, potrivit art. 41 alin.

(3) C. pen., infracțiunea este complexă când în conținutul său intră, ca element

sau ca circumstanță agravantă, o acțiune sau inacțiune, care constituie prin ea

însăși o faptă prevăzută de legea penală.

Aceasta înseamnă că infracțiunea

absorbită în conținutul infracțiunii complexe, ca element sau ca circumstanță

agravantă, trebuie să fie indicată în norma de drept incriminatoare, în mod

expres.

Ori, în cauză, instanța de apel a

apreciat greșit că cele două infracțiuni sunt distincte și întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie și violare de domiciliu, cu motivarea

că, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. d), f) și h)

C. pen., s-au reținut circumstanțele calificate, constând în comiterea faptei

pe timpul nopții, din locuință și cu urmările, prevăzute de art. 182 C. pen. și

deci, pătrunderea prin efracție nu este avută în vedere pentru a exista

absorbția infracțiunii de violare de domiciliu, în infracțiunea complexă de

tâlhărie.

Se constată că, această încadrare

juridică este greșită, deoarece, atât sub aspectul laturii obiective, cât și

sub aspectul laturii subiective, caracterizată prin intenția directă, fapta

întrunește numai elementele constitutive ale infracțiunii complexe de tâlhărie.

Art. 211 C. pen., astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 140/1996, incriminează fapta de furt săvârșită prin

întrebuințarea de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare

de inconștiență sau neputință de a se apăra, prin modificarea textului

incriminator, introducându-se forma calificată în cuprinsul alineatului 2, în

cauză fiind incidente: lit. d) (în timpul nopții), lit. f) (într-o locuință sau

dependințe ale acesteia) și lit. h) (când fapta a avut una dintre urmările

prevăzute de art. 182 C. pen.).

Elementul material al infracțiunii

are o structură complexă și este alcătuit, în primul rând, din elementul

material al infracțiunii de furt, cel de-al doilea component, adiacent față de

primul, fiind reprezentat de o violență fizică sau psihică, exercitată asupra

subiectului pasiv. Între cele două componente există o relație de condiționare

ca de la mijloc la scop și ori de câte ori, violențele pierd legătura cu

furtul, ele nu mai pot întregi structura infracțiunii complexe de tâlhărie.

Este de reținut că violențele pot fi

anterioare, concomitente sau posterioare acțiunii de furt și pot fi săvârșite

nu numai asupra persoanei păgubite, ci și asupra oricărei alte persoane care

are posesia sau detenția bunului sau chiar, numai paza bunului respectiv și

încearcă să-l împiedice pe făptuitor să comită furtul sau să-și asigure

scăparea sau păstrarea bunului.

Prin modificarea adusă textului de

lege, legiuitorul a urmărit lărgirea sferei infracțiunii, prin introducerea de

forme calificate, una dintre acestea fiind reprezentată de furtul comis într-o

locuință sau dependințe.

Modalitatea concretă de pătrundere a

făptuitorului în domiciliul victimei, prin efracție sau cu încuviințarea

acesteia, nu are relevanță, deoarece la momentul consumării infracțiunii,

pentru reținerea formei calificate a faptei, prezintă importanță împrejurarea

obiectivă a aflării inculpatului, în domiciliul părții vătămate, legea

prevăzând expres această situație de fapt, căreia i-a conferit caracterul

calificat, în cadrul aceleiași infracțiuni complexe.

Așa fiind, se constată că încadrarea

juridică corectă a faptelor comise de inculpat este aceea reținută de instanța

de fond și anume, infracțiunea complexă de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.

211 alin. (2) lit. d), f) și h) C. pen. și deci, critica formulată de parchet

și de inculpat referitoare la greșita încadrare juridică a faptelor, de către

instanța de apel, în două infracțiuni distincte, de tâlhărie și de violare de

domiciliu, fiind fondată, recursurile promovate în cauză urmează a fi admise

sub acest aspect.

inculpatului de a se dispune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârșit el

infracțiunea de tâlhărie, se constată că este nefondată.

Din verificarea lucrărilor cauzei,

se reține că situația de fapt a fost corect stabilită, instanțele analizând cu

rol activ, probele administrate în cele două faze ale procesului penal.

Plângerea și declarațiile constante

ale părților vătămate S.N. și N.M.V., coroborate cu ale martorilor D.I., S.G.,

D.C., V.F., U.M., N.P., R.F., P.F., B.V., S.A. și B.M., din care reiese că

inculpatul a fost văzut de martori pe str. Comișani, înainte și imediat după

săvârșirea tâlhăriei, au văzut-o și pe partea vătămată S.N., care prezenta urme

de lovituri, fiind plină de sânge, iar în timp ce așteptau poliția, în

intervalul de timp 1,10-1,25, din noaptea de 3 iulie 2001, au văzut pe stradă

un taxi care a oprit lângă un stâlp electric, de unde inculpatul împreună cu

taximetristul, au luat televizorul din locul unde fusese ascuns și l-au așezat

pe bancheta din spate a autoturismului, după care, s-au deplasat la martorul D.C.,

care a cumpărat televizorul cu suma de 1.600.000 lei, fără ca acesta să cunoască

proveniența ilicită a bunului, identificarea inculpatului în aceeași noapte pe

platforma D., pe baza datelor furnizate de taximetrist, rapoartele de expertiză

medico-legală A1/10126, A11/11534/26 noiembrie 2001, A11/12774/2001, 190310/4

septembrie 2001, procesele-verbale încheiate de organele de poliție, inclusiv

de recunoaștere a inculpatului după voce și vorbire, de către partea vătămată,

declarațiile inculpatului, celelalte înscrisuri de la dosar, au conturat fără

dubiu situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, astfel că

solicitarea acestuia de a fi achitat nu poate fi primită.

cauză și sub aspectul individualizării pedepsei, se constată că aceasta a fost

judicios realizată de către instanța de fond, în strictă conformitate cu

criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere, atât

pericolul social concret al faptelor, rezultat din împrejurările și modalitatea

în care a acționat inculpatul ca și din urmările produse, de limitele de pedeapsă

prevăzute în partea specială a codului și datele ce caracterizează persoana

inculpatului, care a avut o atitudine oscilantă, nesinceră pe parcursul

procesului penal, este recidivist, nu are ocupație, este căsătorit și are trei

copii minori, astfel că, se apreciază că pedeapsa aplicată de 8 ani închisoare

și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., este de natură a realiza și scopul acesteia, preventiv și educativ,

așa cum stipulează dispozițiile art. 52 din același cod.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând în baza lucrărilor și a

materialului de la dosar, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București și de inculpatul C.C., fondate pentru considerentele mai sus

arătate, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., le va

admite, va casa decizia atacată și va menține hotărârea primei instanțe prin

respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

împotriva sentinței penale nr. 1258 din 23 decembrie 2003 a Tribunalului

București, secția I penală.

Va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive, de la 3 iulie 2001, la 6 ianuarie

2004.

Onorariul în sumă de 300.000 lei,

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul C.C., împotriva deciziei

penale nr. 204 din 15 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată și menține

hotărârea primei instanțe, prin respingerea apelului declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței penale nr. 1258 din 23 decembrie

2002 a Tribunalului București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 3 iulie 2001, la 6 ianuarie 2004.

Onorariul în sumă de 300.000 lei

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

ianuarie 2004.