ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3137/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1025 din 7

noiembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpații:

T.V. la:

- 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art.

76 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa aplicată, s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive de

la 18 aprilie 2002, la zi;

- V.P. la:

- 4 ani închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa aplicată s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive de

la 18 aprilie 2002, la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen., a

constatat că partea vătămată I.O.D. nu s-a constituit parte civilă și că

prejudiciul cauzat prin infracțiune a fost acoperit prin restituirea bunului

sustras.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 2.500.000

lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de câte 300.000 lei,

reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 18 aprilie 2002, orele

18,00, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul T.V. a deposedat-o prin

violență, pe partea vătămată I.O.D. de un telefon mobil, în timp ce inculpatul

V.P. i-a asigurat scăparea.

Astfel, la data menționată,

inculpații s-au deplasat pe B-dul Gh. Șincai din capitală. La un moment dat,

inculpatul V.P. a văzut-o pe partea vătămată I.O.D. că vorbea la un telefon

mobil, prilej cu care i-a propus inculpatului T.V. să o deposedeze de acest

bun, urmând ca el să-i asigure scăparea.

Fiind de acord cu această propunere,

inculpatul T.V., în momentul în care a ajuns în dreptul părții vătămate, s-a

apropiat de aceasta și a încercat să-i smulgă telefonul mobil din mână.

Întrucât partea vătămată s-a opus, inculpatul nu a putut intra în posesia

telefonului care a căzut la pământ, de unde inculpatul T.V. l-a ridicat și a

părăsit în fugă locul faptei.

În momentul imediat următor, partea

vătămată a vrut să plece în urmărirea inculpatului T.V., însă, în fața sa, s-a

poziționat inculpatul V.P. ce a împiedicat-o să se deplaseze, ținând-o de

umeri.

Toate aceste

activități, au fost văzute de un echipaj de poliție, care i-a somat pe

inculpați să stea pe loc, după care i-a reținut.

Cu ocazia percheziției efectuată,

asupra inculpatului T.V. a fost găsit telefonul mobil aparținând părții

vătămate, care a fost restituit acesteia.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apeluri inculpații T.V. și V.P. care nu au fost motivate.

Cu ocazia judecării apelurilor,

apărătorul inculpaților a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la

pedepsele aplicate acestora pe care le consideră prea severe, solicitând

reducerea lor prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante

reținute, constând în sinceritatea de care au dat dovadă pe parcursul

procesului penal, lipsa antecedentelor penale, regretul manifestat și faptul că

prejudiciul cauzat prin infracțiune a fost recuperat.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 816/ A din 10 decembrie 2002, a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de inculpații T.V. și V.P.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că: „Sub aspectul individualizării pedepselor

aplicate inculpaților, tribunalul a făcut o justă evaluare a criteriilor

generale prevăzute de art. 72 C. pen., în contextul speței, având în vedere

gradul de pericol social ridicat al faptei comise, agravat de circumstanțele

reale ale săvârșirii lor, de contribuția de autor și respectiv, complice, de

circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv, lipsa antecedentelor

penale, provin din familii organizate, atitudinea sinceră de recunoaștere a

faptei de către inculpatul T.V. și nesinceră a inculpatului V.P., care nu a

recunoscut comiterea faptei” și că „Mai mult, tribunalul a dat relevanță în mod

distinct circumstanțelor atenuante judecătorești prevăzute de art. 74 C. pen.

și regimul sancționator corespunzător prevăzut de art. 76 C. pen., în sensul că

a coborât cuantumul pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege”

astfel că „Prin cuantumul pedepsei aplicate cu executare în regim de detenție

pentru ambii inculpați, tribunalul a apreciat în mod corect că numai acesta

poate să-și atingă scopurile, educativ și de exemplificare în resocializarea

viitoare a inculpaților”.

S-a concluzionat că, motivul de

casare invocat de inculpați, reducerea pedepselor, nefiind întemeiat, apelurile

declarate de aceștia, urmează a fi respinse ca nefondate.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpații T.V. și V.P.

Inculpatul T.V. a criticat decizia

atacată pentru același motiv invocat și la judecata în apel și anume,

severitatea pedepsei aplicate a cărei reducere o solicită prin reaprecierea

criteriilor de individualizare, urmând a da o mai mare eficiență

circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.

Inculpatul V.P. a criticat aceeași

decizie, în principal, cu privire la greșita lui condamnare, solicitând

achitarea, întrucât nu a participat la comiterea faptei, iar, în subsidiar, cu

privire la pedeapsa aplicată pe care o apreciază ca fiind prea severă a cărei

reducere o solicită, în cazul în care nu se va primi primul motiv de casare.

Recursurile declarate de inculpații

T.V. și V.P. sunt nefondate.

Referitor la motivul de casare invocat

de inculpatul V.P., privind greșita sa condamnare pe considerentul că nu a

participat la săvârșirea faptei și pentru care solicită a se dispune achitarea,

se constată că nu este fondat.

Este adevărat că acest inculpat, pe

întreg parcursul procesului penal, nu a recunoscut participarea sa la

sustragerea telefonului mobil de către inculpatul T.V. de la partea vătămată,

însă această poziție a sa nu este susținută de nici o probă. Dimpotrivă,

probele administrate în cauză dovedesc contrariul.

Astfel, inculpatul T.V. în

declarațiile sale a confirmat înțelegerea dintre el și inculpatul V.P. în

legătură cu sustragerea telefonului mobil de la partea vătămată, cât și

postarea acestuia în fața părții vătămate, după sustragerea bunului, pentru a o

împiedica să acționeze.

În același sens, al participării

inculpatului V.P. la săvârșirea faptei este și declarația părții vătămate

I.O.D. care l-a recunoscut pe acesta ca fiind persoana care, după ce a fost

deposedată de telefon, a împiedicat-o să se deplaseze după făptuitor, precum și

procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante în care s-a consemnat

faptul că lucrătorii din cadrul secției 14 Poliție, au fost de față la

comiterea faptei și au observat atât momentul când inculpatul T.V. a deposedat

pe partea vătămată de telefonul mobil, cât și momentul în care inculpatul V.P.

s-a interpus între partea vătămată și inculpatul T.V., reținând-o pe aceasta și

împiedicând-o astfel să pornească în urmărirea celui ce i-a sustras telefonul.

Prin urmare, existând suficiente

dovezi din care rezultă participarea inculpatului V.P. la comiterea faptei în

calitate de complice, critica sa care vizează lipsa de vinovăție și pe cale de

consecință achitarea sa, se constată că este nefondată.

Cât privește cea de a doua critică,

formulată de inculpați în comun, și anume severitatea pedepselor aplicate, se

constată, de asemenea, că este nefondată.

Întrucât această critică a format și

obiectul căii de atac a apelului la care instanța de apel i-a dat un răspuns

detaliat și convingător, cu argumente pertinente care au la bază probele

existente la dosar și care au fost expuse pe larg în prezenta decizie,

argumente pe care instanța de recurs și le însușește pe deplin, urmează a se

constata că reluarea lor nu se mai impune.

În aceste condiții, urmează a se

constata că această critică este nefondată, neexistând nici o împrejurare nouă

care să justifice reducerea pedepselor care atât prin cuantum, cât și

modalitate de executare sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.

Pentru considerentele ce preced,

având în vedere că verificând decizia atacată în conformitate și cu prevederile

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor

motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că

recursurile declarate de inculpații T.V. și V.P. sunt nefondate, a fi respinse

ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se

dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Pentru

aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații T.V. și V.P. împotriva deciziei penale nr. 816/ A din

10 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate,

timpul reținerii și al arestării preventive de la 18 aprilie 2002, la 1 iulie

2003, pentru ambii inculpați.

Obligă pe recurenții inculpați la

plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

iulie 2003.