ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3137/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1025 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații: T.V. la: - 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată, s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive de la 18 aprilie 2002, la zi; - V.P. la: - 4 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive de la 18 aprilie 2002, la zi. În baza art. 14 C. proc. pen., a constatat că partea vătămată I.O.D. nu s-a constituit parte civilă și că prejudiciul cauzat prin infracțiune a fost acoperit prin restituirea bunului sustras. În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: La data de 18 aprilie 2002, orele 18,00, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul T.V. a deposedat-o prin violență, pe partea vătămată I.O.D. de un telefon mobil, în timp ce inculpatul V.P. i-a asigurat scăparea. Astfel, la data menționată, inculpații s-au deplasat pe B-dul Gh. Șincai din capitală. La un moment dat, inculpatul V.P. a văzut-o pe partea vătămată I.O.D. că vorbea la un telefon mobil, prilej cu care i-a propus inculpatului T.V. să o deposedeze de acest bun, urmând ca el să-i asigure scăparea. Fiind de acord cu această propunere, inculpatul T.V., în momentul în care a ajuns în dreptul părții vătămate, s-a apropiat de aceasta și a încercat să-i smulgă telefonul mobil din mână.

Întrucât partea vătămată s-a opus, inculpatul nu a putut intra în posesia telefonului care a căzut la pământ, de unde inculpatul T.V. l-a ridicat și a părăsit în fugă locul faptei. În momentul imediat următor, partea vătămată a vrut să plece în urmărirea inculpatului T.V., însă, în fața sa, s-a poziționat inculpatul V.P. ce a împiedicat-o să se deplaseze, ținând-o de umeri. Toate aceste activități, au fost văzute de un echipaj de poliție, care i-a somat pe inculpați să stea pe loc, după care i-a reținut. Cu ocazia percheziției efectuată, asupra inculpatului T.V. a fost găsit telefonul mobil aparținând părții vătămate, care a fost restituit acesteia. Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri inculpații T.V.

și V.P. care nu au fost motivate. Cu ocazia judecării apelurilor, apărătorul inculpaților a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la pedepsele aplicate acestora pe care le consideră prea severe, solicitând reducerea lor prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante reținute, constând în sinceritatea de care au dat dovadă pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, regretul manifestat și faptul că prejudiciul cauzat prin infracțiune a fost recuperat. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 816/ A din 10 decembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații T.V. și V.P.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că: „Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților, tribunalul a făcut o justă evaluare a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., în contextul speței, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii lor, de contribuția de autor și respectiv, complice, de circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv, lipsa antecedentelor penale, provin din familii organizate, atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei de către inculpatul T.V. și nesinceră a inculpatului V.P., care nu a recunoscut comiterea faptei” și că „Mai mult, tribunalul a dat relevanță în mod distinct circumstanțelor atenuante judecătorești prevăzute de art. 74 C. pen.

și regimul sancționator corespunzător prevăzut de art. 76 C. pen., în sensul că a coborât cuantumul pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege” astfel că „Prin cuantumul pedepsei aplicate cu executare în regim de detenție pentru ambii inculpați, tribunalul a apreciat în mod corect că numai acesta poate să-și atingă scopurile, educativ și de exemplificare în resocializarea viitoare a inculpaților”. S-a concluzionat că, motivul de casare invocat de inculpați, reducerea pedepselor, nefiind întemeiat, apelurile declarate de aceștia, urmează a fi respinse ca nefondate. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpații T.V. și V.P. Inculpatul T.V. a criticat decizia atacată pentru același motiv invocat și la judecata în apel și anume, severitatea pedepsei aplicate a cărei reducere o solicită prin reaprecierea criteriilor de individualizare, urmând a da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.

Inculpatul V.P. a criticat aceeași decizie, în principal, cu privire la greșita lui condamnare, solicitând achitarea, întrucât nu a participat la comiterea faptei, iar, în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o apreciază ca fiind prea severă a cărei reducere o solicită, în cazul în care nu se va primi primul motiv de casare. Recursurile declarate de inculpații T.V. și V.P. sunt nefondate. Referitor la motivul de casare invocat de inculpatul V.P., privind greșita sa condamnare pe considerentul că nu a participat la săvârșirea faptei și pentru care solicită a se dispune achitarea, se constată că nu este fondat. Este adevărat că acest inculpat, pe întreg parcursul procesului penal, nu a recunoscut participarea sa la sustragerea telefonului mobil de către inculpatul T.V.

de la partea vătămată, însă această poziție a sa nu este susținută de nici o probă. Dimpotrivă, probele administrate în cauză dovedesc contrariul. Astfel, inculpatul T.V. în declarațiile sale a confirmat înțelegerea dintre el și inculpatul V.P. în legătură cu sustragerea telefonului mobil de la partea vătămată, cât și postarea acestuia în fața părții vătămate, după sustragerea bunului, pentru a o împiedica să acționeze. În același sens, al participării inculpatului V.P. la săvârșirea faptei este și declarația părții vătămate I.O.D. care l-a recunoscut pe acesta ca fiind persoana care, după ce a fost deposedată de telefon, a împiedicat-o să se deplaseze după făptuitor, precum și procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante în care s-a consemnat faptul că lucrătorii din cadrul secției 14 Poliție, au fost de față la comiterea faptei și au observat atât momentul când inculpatul T.V.

a deposedat pe partea vătămată de telefonul mobil, cât și momentul în care inculpatul V.P. s-a interpus între partea vătămată și inculpatul T.V., reținând-o pe aceasta și împiedicând-o astfel să pornească în urmărirea celui ce i-a sustras telefonul. Prin urmare, existând suficiente dovezi din care rezultă participarea inculpatului V.P. la comiterea faptei în calitate de complice, critica sa care vizează lipsa de vinovăție și pe cale de consecință achitarea sa, se constată că este nefondată. Cât privește cea de a doua critică, formulată de inculpați în comun, și anume severitatea pedepselor aplicate, se constată, de asemenea, că este nefondată.

Întrucât această critică a format și obiectul căii de atac a apelului la care instanța de apel i-a dat un răspuns detaliat și convingător, cu argumente pertinente care au la bază probele existente la dosar și care au fost expuse pe larg în prezenta decizie, argumente pe care instanța de recurs și le însușește pe deplin, urmează a se constata că reluarea lor nu se mai impune. În aceste condiții, urmează a se constata că această critică este nefondată, neexistând nici o împrejurare nouă care să justifice reducerea pedepselor care atât prin cuantum, cât și modalitate de executare sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen. Pentru considerentele ce preced, având în vedere că verificând decizia atacată în conformitate și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpații T.V. și V.P. sunt nefondate, a fi respinse ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.V. și V.P. împotriva deciziei penale nr. 816/ A din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedepsele aplicate, timpul reținerii și al arestării preventive de la 18 aprilie 2002, la 1 iulie 2003, pentru ambii inculpați. Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2003.