ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3893/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 92 din 6 februarie

2002 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul N.M.C. a fost

condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit.

b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a dispus

revocarea liberării condiționate a executării pedepsei de 4 ani și 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3526/2000 a Judecătoriei

sectorului 5 București și s-a contopit restul neexecutat de 643 zile cu

pedeapsa prezentă, inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția de la 19 august 2002 la 6 februarie 2003.

S-a constatat recuperat prin

restituire prejudiciul cauzat părții vătămate V.I.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 19 august 2002,

inculpatul a sustras un cântar din autoturismul părții vătămate și apoi l-a

amenințat cu cuțitul pentru a-și asigura scăparea.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului s-au reținut pe baza materialului probator administrat în cauză:

proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, plângerea și declarațiile

părții vătămate, declarațiile martorului B.E., dovada de restituire a bunului

sustras, declarațiile inculpatului.

Acesta a recunoscut pătrunderea în

autoturismul părții vătămate și sustragerea cântarului, dar nu a recunoscut că

a amenințat-o pe partea vătămată, deși a admis că a avut cuțitul în mână.

În faza de cercetare judecătorească,

partea vătămată a retractat inițial declarațiile date la urmărirea penală și a

susținut că, deși avea cuțitul în mână, inculpatul nu l-a amenințat, ci i-a

restituit bunul imediat.

Ulterior, partea vătămată a revenit

la poziția avută în timpul urmăririi penale și a declarat că i-a fost teamă ca

la imobilizarea inculpatului să nu fie lovit de acesta cu cuțitul pe care îl

avea în mână.

Instanța de fond a reținut ca

pertinentă declarația martorului B.E. care a arătat că, înainte de a fi

imobilizat, inculpatul a îndreptat amenințător cuțitul spre urmăritorii săi.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 142 din 13 martie 2003 a admis apelul declarat

de inculpatul N.M.C., a desființat parțial sentința și, pe fond, a menținut

revocarea liberării condiționate a pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 3526/2000 a Judecătoriei sector 5 București,

contopind restul rămas neexecutat de 547 zile cu pedeapsa de 8 ani închisoare,

inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare.

Celelalte dispoziții ale sentinței

penale au fost menținute.

Instanța de control judiciar a

constatat că, în realitate, restul de pedeapsă rămas neexecutat din condamnarea

suferită de inculpat prin sentința penală nr. 3526/2000 a Judecătoriei sector 5

București este de 547 zile, iar nu de 643 zile cum, în mod greșit, a reținut

instanța de fond.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate

și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea

de furt calificat. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, în

sensul reducerii cuantumului acesteia.

Recursul se dovedește a fi nefondat

și urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., este neîntemeiat.

Instanțele de judecată au reținut în

mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului și au dat o justă

încadrare juridică faptei săvârșită de acesta.

Din analiza materialului probator

administrat în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul a sustras odată cu

cântarul părții vătămate și cuțitul acestuia. La strigătele părții vătămate,

martorul B.E. s-a alăturat acesteia în urmărirea inculpatului. În momentul în

care a fost ajuns de cei doi, inculpatul i-a amenințat cu cuțitul, împrejurare

relatată atât de partea vătămată cât și de martor.

Curtea constată că încadrarea

juridică a faptei a fost corect reținută în infracțiunea de tâlhărie, întrucât

sustragerea bunului a fost urmată de acțiunea de intimidare, de folosire a unei

arme albe în scopul asigurării scăpării făptuitorului, astfel că nu se impune

schimbarea acesteia în infracțiunea de furt calificat.

Nici motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat.

Instanțele de judecată au aplicat o

pedeapsă judicios individualizată, în conformitate cu criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen.

S-a avut în vedere periculozitatea

modului de acțiune a inculpatului care a pătruns în autoturismul părții

vătămate și a sustras bunuri, iar apoi s-a folosit de o armă albă pentru a-și

asigura scăparea, dar și de persoana inculpatului, recidivist cu numeroase

condamnări pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat și o persoană

fără ocupație, cu o poziție nesinceră în timpul procesului penal.

Curtea constată că pedeapsa

aplicată, prin cuantum și modalitatea de executare stabilite, corespunde

scopului coercitiv-educativ al sancțiunii penale, astfel cum este el prevăzut

de art. 52 C. pen.

Pentru aceste motive și constatând

din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea va respinge, ca nefondat

recursul inculpatului N.M.C.

Timpul arestului preventiv se va

deduce din durata pedepsei aplicate, de la 19 august 2002 la zi.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b), art. 385

17

C. proc. pen. și art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.M.C. împotriva deciziei penale nr. 142 din 13 martie

2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 august 2002 la 19 septembrie

2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 septembrie 2003.