ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3893/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 92 din 6 februarie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul N.M.C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate a executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3526/2000 a Judecătoriei sectorului 5 București și s-a contopit restul neexecutat de 643 zile cu pedeapsa prezentă, inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 19 august 2002 la 6 februarie 2003. S-a constatat recuperat prin restituire prejudiciul cauzat părții vătămate V.I. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În ziua de 19 august 2002, inculpatul a sustras un cântar din autoturismul părții vătămate și apoi l-a amenințat cu cuțitul pentru a-și asigura scăparea. Situația de fapt și vinovăția inculpatului s-au reținut pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorului B.E., dovada de restituire a bunului sustras, declarațiile inculpatului.

Acesta a recunoscut pătrunderea în autoturismul părții vătămate și sustragerea cântarului, dar nu a recunoscut că a amenințat-o pe partea vătămată, deși a admis că a avut cuțitul în mână. În faza de cercetare judecătorească, partea vătămată a retractat inițial declarațiile date la urmărirea penală și a susținut că, deși avea cuțitul în mână, inculpatul nu l-a amenințat, ci i-a restituit bunul imediat. Ulterior, partea vătămată a revenit la poziția avută în timpul urmăririi penale și a declarat că i-a fost teamă ca la imobilizarea inculpatului să nu fie lovit de acesta cu cuțitul pe care îl avea în mână. Instanța de fond a reținut ca pertinentă declarația martorului B.E. care a arătat că, înainte de a fi imobilizat, inculpatul a îndreptat amenințător cuțitul spre urmăritorii săi.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 142 din 13 martie 2003 a admis apelul declarat de inculpatul N.M.C., a desființat parțial sentința și, pe fond, a menținut revocarea liberării condiționate a pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3526/2000 a Judecătoriei sector 5 București, contopind restul rămas neexecutat de 547 zile cu pedeapsa de 8 ani închisoare, inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare. Celelalte dispoziții ale sentinței penale au fost menținute. Instanța de control judiciar a constatat că, în realitate, restul de pedeapsă rămas neexecutat din condamnarea suferită de inculpat prin sentința penală nr. 3526/2000 a Judecătoriei sector 5 București este de 547 zile, iar nu de 643 zile cum, în mod greșit, a reținut instanța de fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia. Recursul se dovedește a fi nefondat și urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., este neîntemeiat. Instanțele de judecată au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului și au dat o justă încadrare juridică faptei săvârșită de acesta. Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul a sustras odată cu cântarul părții vătămate și cuțitul acestuia.

La strigătele părții vătămate, martorul B.E. s-a alăturat acesteia în urmărirea inculpatului. În momentul în care a fost ajuns de cei doi, inculpatul i-a amenințat cu cuțitul, împrejurare relatată atât de partea vătămată cât și de martor. Curtea constată că încadrarea juridică a faptei a fost corect reținută în infracțiunea de tâlhărie, întrucât sustragerea bunului a fost urmată de acțiunea de intimidare, de folosire a unei arme albe în scopul asigurării scăpării făptuitorului, astfel că nu se impune schimbarea acesteia în infracțiunea de furt calificat. Nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat. Instanțele de judecată au aplicat o pedeapsă judicios individualizată, în conformitate cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

S-a avut în vedere periculozitatea modului de acțiune a inculpatului care a pătruns în autoturismul părții vătămate și a sustras bunuri, iar apoi s-a folosit de o armă albă pentru a-și asigura scăparea, dar și de persoana inculpatului, recidivist cu numeroase condamnări pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat și o persoană fără ocupație, cu o poziție nesinceră în timpul procesului penal. Curtea constată că pedeapsa aplicată, prin cuantum și modalitatea de executare stabilite, corespunde scopului coercitiv-educativ al sancțiunii penale, astfel cum este el prevăzut de art. 52 C. pen. Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea va respinge, ca nefondat recursul inculpatului N.M.C.

Timpul arestului preventiv se va deduce din durata pedepsei aplicate, de la 19 august 2002 la zi. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b), art. 385 17 C. proc. pen. și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M.C. împotriva deciziei penale nr. 142 din 13 martie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 august 2002 la 19 septembrie 2003. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2003.