ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1779/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 659 din 1 iulie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul D.A.L. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) 1 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod. Conform art. 61 C. pen., a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de 539 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1607/2001 a Judecătoriei sect. 1 București și a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. A menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă, perioada reținerii și arestării preventive de la 14 mai 2002 la zi. Potrivit art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat, cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii. Inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri către partea civilă B.O.D., iar către stat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 3.500.000 lei, din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, în baza probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarele: În seara zilei de 13 mai 2002, inculpatul D.A.L.

s-a întâlnit cu numitul D.R.C., care conducea autoturismul său, cei doi plimbându-se cu mașina în zona Piața D. Când au ajuns în zona Complexului M., inculpatul i-a cerut numitului D.R.C. să oprească mașina, fără să-i spună unde se duce. Inculpatul a mers în scara blocului și, în timp ce partea vătămată B.O.D. urca scările, inculpatul a deposedat-o de geanta pe care o ținea pe umăr, în care se afla un telefon mobil, o agendă și suma de 1.600.000 lei, amenințând-o cu un un cuțit. Partea vătămată a țipat, iar inculpatul a părăsit în fugă locul faptei, fiind urmărit de mai mulți tineri, care l-au văzut urcând în mașina care a demarat în viteză. Inculpatul a dat telefonul martorului I.C. în contul unei datorii, fără a-i spune proveniența, de unde a fost restituit părții vătămate, care s-a mai constituit parte civilă cu suma de 2.000.000 lei.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatu, solicitând reducerea pedepsei aplicate, avându-se în vedere atitudinea sa sinceră, faptul că a recunoscut și regretă fapta comisă. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 572 din 24 septembrie 2002 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că, pericolul social al faptei, modalitatea concretă de săvârșire a acesteia și datele personale ale inculpatului, recidivist, sunt motive pentru care pedeapsa aplicată este corespunzătoare dispozițiilor art. 72 C. pen. În speță, recunoașterea faptei nu poate fi interpretată ca un act voluntar al inculpatului, deoarece acesta a fost observat de mai mulți martori, care au dat declarații în acest sens.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs inculpatul D.A.L., care a reiterat critica invocată în apel, referitoare la reducerea pedepsei care este prea mare, având în vedere faptul că a recunoscut și a regretat comiterea faptei. Recursul nu este fondat. Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele, întemeindu-se pe probele administrate au stabilit corect situația de fapt, vinovăția inculpatului și au dat o încadrare juridică legală faptei săvârșită de acesta. În ce privește dozarea pedepsei, instanțele au apreciat în mod just pericolul social al faptei și datele referitoare la persoana inculpatului, aplicând o pedeapsă bine proporționată.

Instanțele au avut în vedere atăt atitudinea sinceră, de regret a inculpatului, dar și împrejurarea că acesta este recidivist, astfel cum rezultă din analiza fișei de cazier judiciar. În raport de toate aceste elemente, pedeapsa aplicată apare just individualizată, nefiind cazul reducerii ei. Pentru considerentele ce preced și cum, verificând hotărârea atacată și prin prisma prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat în cauză, este nefondat și a fi respins, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.L. împotriva deciziei nr. 572 din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive de la 14 mai 2002, la 8 aprilie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2003 .