ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4418/2003

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42 din 14

ianuarie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul M.M. la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. b) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat

beneficiul liberării condiționate, privind pedeapsa de 6 ani închisoare

aplicată inculpatului, prin sentința penală nr. 2236/1998 a Judecătoriei sectorului

5 București și a contopit restul rămas neexecutat de 413 zile, cu pedeapsa

aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea cuțitului, corp delict.

S-a luat act că părțile vătămate S.C.N.P.

P., S.E. și I.E. nu s-au constituit părți civile.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a reținut că inculpatul M.M., în noaptea de 18 noiembrie 2002,

ora 2,10, prin amenințare cu un cuțit și folosind un spray lacrimogen, a

exercitat violențe asupra părților vătămate S.E. și I.E., sustrăgând din

incinta unei stații „PECO”, suma de 8.250.000 lei.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a solicitat

majorarea pedepsei aplicate și inculpatul M.M., care a cerut reducerea

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 181 din 3

aprilie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul parchetului,

majorând pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 ani, la 10 ani închisoare,

motivat de faptul că acesta a săvârșit o faptă deosebit de gravă și a mai fost

condamnat de 7 ori, pentru furt calificat.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins, ca nefondat.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a declarat recurs criticând decizia penală, cu privire la greșita

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, considerând că față de

pericolul social al faptei și de datele personale ale acestuia, pedeapsa

aplicată nu-și poate atinge scopul preventiv educativ.

Decizia penală a fost atacată cu

recurs și de către inculpat, care a cerut reducerea pedepsei.

Recursul parchetului este fondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, se constată că prima instanță și instanța de control judiciar au reținut

corect situația de fapt, confirmată de probele existente la dosar și a încadrat

fapta săvârșită de inculpat în textele de lege corespunzătoare.

În ce privește pedeapsa aplicată

inculpatului, se constată că aceasta nu a fost just individualizată.

În condițiile în care la momentul actual

se constată o frecvență a furturilor săvârșite prin violență, fiind des

periclitată siguranța individuală și proprietatea de orice fel, pedeapsa

aplicată inculpatului, nu este de natură să contribuie la prevenirea comiterii

unor asemenea fapte.

Infracțiunea de tâlhărie este o

faptă deosebit de gravă prin natura sa, ceea ce rezultă, în primul rând din cuantumul

pedepsei prevăzute de C. pen., a cărei limite se situează între 5 și 20 de ani

închisoare.

În cauza de față, deși instanțele au

reținut că inculpatul, mascat, în plină noapte, înarmat cu un cuțit și spray

lacrimogen, a pătruns în incinta stației „PECO”,unde, sub amenințare și

violențe, a paralizat orice opoziție a celor două angajate, pentru a sustrage

nestingherit suma de 8.250.000 lei, după care a dispărut, totuși au apreciat

necorespunzător că pericolul social ar fi reflectat de pedepse orientate către

limita minimă prevăzută de lege.

Tâlhăria săvârșită în modalitatea la

care a recurs inculpatul, ale cărei urmări erau neprevizibile, în condițiile în

care părțile vătămate ar fi încercat să depună o opoziție, au totuși o

periculozitate mai mare, iar făptuitorul nu prezintă un pericol deosebit.

Dacă instanțele ar fi dat o mai mare

atenție acestor elemente, fără îndoială, ar fi avut suficiente temeiuri și ar

fi ajuns la concluzia firească a necesității aplicării inculpatului a unei

pedepse privative de libertate mai severă, în limitele prevăzute de textele de

lege încriminatoare. Pentru aceasta se va avea în vedere, în mod deosebit, că

inculpatul, în antecedente, a mai fost condamnat la 7 pedepse, între un an 6

luni și 10 ani închisoare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt

calificat, ceea ce dovedește persistența sa în săvârșirea unor asemenea fapte

penale.

Prin urmare, recursul declarat de

parchet fiind întemeiat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., urmează a fi admis, în sensul majorării pedepsei aplicate.

În ce privește recursul declarat de

inculpat, se constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., avându-se în vedere și faptul că

în cauză nu se identifică nici existența unor motive dintre cele menționate, în

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. și care analizate din oficiu să

ducă la casare.

Pentru considerentele arătate

urmează a se admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și a respinge recursul declarat de inculpatul M.M., urmând a se

dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 181

din 3 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală atacată numai

cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M.M., pentru

infracțiunea de tâlhărie.

Majorează pedeapsa aplicată

inculpatului M.M. de la 10 ani închisoare, la 15 ani închisoare.

Menține revocarea liberării

condiționate pentru restul de 413 zile închisoare din pedeapsa de 6 ani

închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2236/1998 a

Judecătoriei sector 5 București și contopește acest rest cu pedeapsa de 15 ani

închisoare, în final inculpatul M.M., urmând să execute 15 ani închisoare.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.M., împotriva deciziei penale nr. 181 din 3 aprilie 2003

a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 19 noiembrie 2002, la 10 octombrie

2003.

Obligă recurentul inculpat să plătească

statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 octombrie 2003.