ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4418/2003

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 42 din 14 ianuarie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul M.M. la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate, privind pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului, prin sentința penală nr. 2236/1998 a Judecătoriei sectorului 5 București și a contopit restul rămas neexecutat de 413 zile, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului, corp delict. S-a luat act că părțile vătămate S.C.N.P. P., S.E. și I.E. nu s-au constituit părți civile. Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că inculpatul M.M., în noaptea de 18 noiembrie 2002, ora 2,10, prin amenințare cu un cuțit și folosind un spray lacrimogen, a exercitat violențe asupra părților vătămate S.E. și I.E., sustrăgând din incinta unei stații „PECO”, suma de 8.250.000 lei. Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a solicitat majorarea pedepsei aplicate și inculpatul M.M., care a cerut reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 181 din 3 aprilie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul parchetului, majorând pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 ani, la 10 ani închisoare, motivat de faptul că acesta a săvârșit o faptă deosebit de gravă și a mai fost condamnat de 7 ori, pentru furt calificat. Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs criticând decizia penală, cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, considerând că față de pericolul social al faptei și de datele personale ale acestuia, pedeapsa aplicată nu-și poate atinge scopul preventiv educativ. Decizia penală a fost atacată cu recurs și de către inculpat, care a cerut reducerea pedepsei.

Recursul parchetului este fondat. Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că prima instanță și instanța de control judiciar au reținut corect situația de fapt, confirmată de probele existente la dosar și a încadrat fapta săvârșită de inculpat în textele de lege corespunzătoare. În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că aceasta nu a fost just individualizată. În condițiile în care la momentul actual se constată o frecvență a furturilor săvârșite prin violență, fiind des periclitată siguranța individuală și proprietatea de orice fel, pedeapsa aplicată inculpatului, nu este de natură să contribuie la prevenirea comiterii unor asemenea fapte. Infracțiunea de tâlhărie este o faptă deosebit de gravă prin natura sa, ceea ce rezultă, în primul rând din cuantumul pedepsei prevăzute de C. pen., a cărei limite se situează între 5 și 20 de ani închisoare.

În cauza de față, deși instanțele au reținut că inculpatul, mascat, în plină noapte, înarmat cu un cuțit și spray lacrimogen, a pătruns în incinta stației „PECO”,unde, sub amenințare și violențe, a paralizat orice opoziție a celor două angajate, pentru a sustrage nestingherit suma de 8.250.000 lei, după care a dispărut, totuși au apreciat necorespunzător că pericolul social ar fi reflectat de pedepse orientate către limita minimă prevăzută de lege. Tâlhăria săvârșită în modalitatea la care a recurs inculpatul, ale cărei urmări erau neprevizibile, în condițiile în care părțile vătămate ar fi încercat să depună o opoziție, au totuși o periculozitate mai mare, iar făptuitorul nu prezintă un pericol deosebit.

Dacă instanțele ar fi dat o mai mare atenție acestor elemente, fără îndoială, ar fi avut suficiente temeiuri și ar fi ajuns la concluzia firească a necesității aplicării inculpatului a unei pedepse privative de libertate mai severă, în limitele prevăzute de textele de lege încriminatoare. Pentru aceasta se va avea în vedere, în mod deosebit, că inculpatul, în antecedente, a mai fost condamnat la 7 pedepse, între un an 6 luni și 10 ani închisoare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, ceea ce dovedește persistența sa în săvârșirea unor asemenea fapte penale. Prin urmare, recursul declarat de parchet fiind întemeiat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., urmează a fi admis, în sensul majorării pedepsei aplicate. În ce privește recursul declarat de inculpat, se constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., avându-se în vedere și faptul că în cauză nu se identifică nici existența unor motive dintre cele menționate, în art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. și care analizate din oficiu să ducă la casare. Pentru considerentele arătate urmează a se admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a respinge recursul declarat de inculpatul M.M., urmând a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 181 din 3 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M.M., pentru infracțiunea de tâlhărie. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului M.M. de la 10 ani închisoare, la 15 ani închisoare. Menține revocarea liberării condiționate pentru restul de 413 zile închisoare din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2236/1998 a Judecătoriei sector 5 București și contopește acest rest cu pedeapsa de 15 ani închisoare, în final inculpatul M.M., urmând să execute 15 ani închisoare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M., împotriva deciziei penale nr. 181 din 3 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 19 noiembrie 2002, la 10 octombrie 2003. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2003.