ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1768/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1162 din 28 noiembrie 2003 Tribunalul București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpatului R.F. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1570 din 18 iunie 2002 a Judecătoriei sectorului 4, definitivă prin neapelare, urmând ca aceasta să fie executată alături de pedeapsa aplicată în speță, în final inculpatul având de executat 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 12 aprilie 2002 la 19 iunie 2002 și de la 29 octombrie 2002 la zi. S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părții vătămate SC U.H. SA. S-a luat act că partea vătămată A.M.C. și cumpărătorul de bună credință T.V., nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 125.000 lei. A fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 23 august 1992, aproximativ în jurul orei 20,00, inculpatul R.F. s-a întâlnit cu martorul F.F.G., acesta propunându-i să fure o roată de rezervă, întrucât are client să o cumpere.

Cei doi au stat de vorbă în fața blocului, situat în Aleea Călinești, unde locuia inculpatul R.F., aproximativ până în jurul orei 22,00, când s-au hotărât să sustragă bunuri din autoturisme. Astfel, F.F.G. a plecat cu intenția de a sparge o mașină și de a sustrage o roată de rezervă, inculpatul R.F. rămânând în fața blocului sus-amintit, urmând ca ulterior să se întâlnească, pentru a valorifica bunul sustras. Inculpatul F.F.G. s-a deplasat în spatele blocului din str. Luică, sector 4, profitând de faptul că era întuneric iar în zonă nu se afla nici o persoană, cu ajutorul unei lere a deschis portiera stângă-față a autoturismului, aparținând părții vătămate S.M. și a sustras din portbagaj roata de rezervă, cu care s-a deplasat la locul de întâlnire cu inculpatul R.F.

Împreună, cei doi inculpați au ascuns roata de rezervă într-un șanț executat de lucrătorii de la termoficare, situat în fața blocului din str. Luică, sector 4. În timp ce martorul F.F.G. transporta roata de rezervă prin șanț, cu intenția de a o ascunde sub un podeț, inculpatul R.F. se afla pe marginea șanțului respectiv. Activitatea infracțională a fost observată de martorul A.N., care a strigat la cei doi, de la geamul din bucătăria locuinței sale. În același moment s-a mai sesizat și fiul acestuia, partea vătămată A.M.C., împreună hotărându-se să-i urmărească. Inculpatul R.F. a fugit în scara blocului din apropiere, iar martorul F.F.G. a ieșit cu roata de rezervă din locul unde intenționa să o ascundă și a intrat în scara aceluiași bloc, unde s-a întâlnit cu inculpatul, la etajul 2 și după ce i-a spus că persoana care dorea să cumpere roata a renunțat, a urcat la alt etaj.

Martorul F.F.G. a vândut apoi roata de rezervă unui cunoscut pe nume T.V., cu suma de 250.000 lei, fără ca acesta din urmă să cunoască împrejurarea că bunul provenea din furt. Martorul F.F.G. și inculpatul R.F. au împărțit apoi banii obținuți din vânzarea roții. În timp ce partea vătămată îl căuta pe martorul F.F.G., a apărut un echipaj de poliție aceasta comunicându-i adresa unde locuia R.F., însă acesta nu a fost găsit la reședința unde locuia ocazional. În timp ce se afla în fața blocului, la o distanță de aproximativ 40-50 m, partea vătămată l-a văzut pe martorul F.F.G., pe care l-a urmărit și l-a prins, declinându-și totodată calitatea de polițist.

Aflat în apropiere, inculpatul R.F., care îl cunoștea pe partea vătămată A.M.C., a intervenit, prinzându-l de umăr și solicitându-i să-l lase în pace pe F.F.G., moment în care acesta din urmă a profitat de distragerea părții vătămate, a lovit-o cu cotul în stomac și a reușit să scape, după care, cei doi inculpați au fugit în direcții diferite. La scurt timp, martorul F.F.G. a fost prins de organele de poliție și condus la secția 16, inculpatul R.F. reușind să fugă și să se sustragă urmăririi penale. În urma cercetărilor întreprinse, organele de poliție au identificat pe martorul T.V., de la care au ridicat roata de rezervă sustrasă, pe care o cumpărare de la inculpatul F.F.G. și restituită părții vătămate pe bază de dovadă.

S-a stabilit că bunul sustras provenea de la autoturismul proprietatea SC U.H. SA. Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, apel inculpatul R.F., criticând soluția primei instanțe sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea faptei. Prin decizia penală nr. 44/ A din 26 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. A fost dedusă prevenția de la 12 aprilie 2002, la 19 iunie 2002 și de la 29 octombrie 2002, la zi. A fost menținută starea de arest a inculpatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul R.F., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor pronunțate și reducerea pedepsei aplicate.

Examinând motivul de recurs invocat de inculpat, în raport de prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., se constată că acesta nu este fondat pentru considerentele ce urmează: Verificând actele și lucrările dosarului cauzei, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului stabilite în baza materialului probator administrat, iar pedeapsa aplicată a fost just proporționalizată, conform prevederilor art. 72 C. pen. Astfel, la stabilirea și aplicarea pedepsei, atât instanța de fond cât și cea de apel au ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea și împrejurările comiterii ei, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, fiind recidivist, s-a sustras urmăririi penale, a atras un minor în activitatea infracțională desfășurată de el și a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.

De altfel, pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în cauza dedusă judecății, sub aspectul cuantumului său, se încadrează în limitele legale, prevăzute de textele de lege incriminatoare, fiind de natură să asigure reeducarea inculpatului, în vederea reinserției sale în comunitate și prevenția generală, conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Este adevărat că inculpatul are de executat în final o pedeapsă de 6 ani închisoare, însă aceasta a rezultat ca urmare a revocării suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1570 din 18 iunie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 București și care a fost adăugată la pedeapsa aplicată în cauză, acesta dovedind perseverență infracțională și în consecință, pentru reeducarea lui este necesară o perioadă mai îndelungată de timp.

Așa fiind, se constată că în cauză nu există temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului. Examinând în raport de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., hotărârile atacate, nu se constată nici alte motive care luate în examinare din oficiu să conducă la casare, așa încât, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul R.F., urmează să fie respins, ca nefondat. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 12 aprilie 2002, la 19 iunie 2002 și timpul reținerii și arestării preventive de la 29 octombrie 2002, la 31 martie 2004. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.F., împotriva deciziei penale nr. 44/ A din 26 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 aprilie 2002, la 19 iunie 2002 și timpul reținerii și arestării preventive de la 29 octombrie 2002, la 31 martie 2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31martie 2004.