ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1768/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1162 din 28

noiembrie 2003 Tribunalul București, secția I penală, a dispus condamnarea

inculpatului R.F. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 1570 din 18 iunie 2002 a Judecătoriei sectorului 4,

definitivă prin neapelare, urmând ca aceasta să fie executată alături de

pedeapsa aplicată în speță, în final inculpatul având de executat 6 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a dedus prevenția de la 12 aprilie 2002 la 19 iunie 2002 și

de la 29 octombrie 2002 la zi.

S-a constatat acoperit prejudiciul

cauzat părții vătămate SC U.H. SA.

S-a luat act că partea vătămată A.M.C.

și cumpărătorul de bună credință T.V., nu s-au constituit părți civile în

cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 125.000 lei.

A fost obligat inculpatul la

1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că la data de 23 august 1992, aproximativ în jurul

orei 20,00, inculpatul R.F. s-a întâlnit cu martorul F.F.G., acesta

propunându-i să fure o roată de rezervă, întrucât are client să o cumpere. Cei

doi au stat de vorbă în fața blocului, situat în Aleea Călinești, unde locuia

inculpatul R.F., aproximativ până în jurul orei 22,00, când s-au hotărât să

sustragă bunuri din autoturisme.

Astfel, F.F.G. a plecat cu intenția

de a sparge o mașină și de a sustrage o roată de rezervă, inculpatul R.F.

rămânând în fața blocului sus-amintit, urmând ca ulterior să se întâlnească,

pentru a valorifica bunul sustras.

Inculpatul F.F.G. s-a deplasat în

spatele blocului din str. Luică, sector 4, profitând de faptul că era întuneric

iar în zonă nu se afla nici o persoană, cu ajutorul unei lere a deschis

portiera stângă-față a autoturismului, aparținând părții vătămate S.M. și a

sustras din portbagaj roata de rezervă, cu care s-a deplasat la locul de

întâlnire cu inculpatul R.F.

Împreună, cei doi inculpați au

ascuns roata de rezervă într-un șanț executat de lucrătorii de la termoficare,

situat în fața blocului din str. Luică, sector 4. În timp ce martorul F.F.G.

transporta roata de rezervă prin șanț, cu intenția de a o ascunde sub un podeț,

inculpatul R.F. se afla pe marginea șanțului respectiv.

Activitatea infracțională a fost

observată de martorul A.N., care a strigat la cei doi, de la geamul din

bucătăria locuinței sale. În același moment s-a mai sesizat și fiul acestuia,

partea vătămată A.M.C., împreună hotărându-se să-i urmărească.

Inculpatul R.F. a fugit în scara

blocului din apropiere, iar martorul F.F.G. a ieșit cu roata de rezervă din

locul unde intenționa să o ascundă și a intrat în scara aceluiași bloc, unde

s-a întâlnit cu inculpatul, la etajul 2 și după ce i-a spus că persoana care

dorea să cumpere roata a renunțat, a urcat la alt etaj.

Martorul F.F.G. a vândut apoi roata

de rezervă unui cunoscut pe nume T.V., cu suma de 250.000 lei, fără ca acesta

din urmă să cunoască împrejurarea că bunul provenea din furt.

Martorul F.F.G. și inculpatul R.F.

au împărțit apoi banii obținuți din vânzarea roții.

În timp ce partea vătămată îl căuta

pe martorul F.F.G., a apărut un echipaj de poliție aceasta comunicându-i adresa

unde locuia R.F., însă acesta nu a fost găsit la reședința unde locuia

ocazional.

În timp ce se afla în fața blocului,

la o distanță de aproximativ 40-50 m, partea vătămată l-a văzut pe martorul F.F.G.,

pe care l-a urmărit și l-a prins, declinându-și totodată calitatea de polițist.

Aflat în apropiere, inculpatul R.F., care îl cunoștea pe partea vătămată A.M.C.,

a intervenit, prinzându-l de umăr și solicitându-i să-l lase în pace pe F.F.G.,

moment în care acesta din urmă a profitat de distragerea părții vătămate, a

lovit-o cu cotul în stomac și a reușit să scape, după care, cei doi inculpați

au fugit în direcții diferite. La scurt timp, martorul F.F.G. a fost prins de

organele de poliție și condus la secția 16, inculpatul R.F. reușind să fugă și

să se sustragă urmăririi penale.

În urma cercetărilor întreprinse,

organele de poliție au identificat pe martorul T.V., de la care au ridicat

roata de rezervă sustrasă, pe care o cumpărare de la inculpatul F.F.G. și

restituită părții vătămate pe bază de dovadă. S-a stabilit că bunul sustras

provenea de la autoturismul proprietatea SC U.H. SA.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat, în termen legal, apel inculpatul R.F., criticând soluția primei

instanțe sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, susținând că nu se

face vinovat de săvârșirea faptei.

Prin decizia penală nr. 44/ A din 26

ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

A fost dedusă prevenția de la 12

aprilie 2002, la 19 iunie 2002 și de la 29 octombrie 2002, la zi.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs inculpatul R.F., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor

pronunțate și reducerea pedepsei aplicate.

Examinând motivul de recurs invocat

de inculpat, în raport de prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., se constată că acesta nu este fondat pentru considerentele ce

urmează:

Verificând actele și lucrările

dosarului cauzei, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt

și vinovăția inculpatului stabilite în baza materialului probator administrat,

iar pedeapsa aplicată a fost just proporționalizată, conform prevederilor art. 72

C. pen.

Astfel, la stabilirea și aplicarea

pedepsei, atât instanța de fond cât și cea de apel au ținut seama de gradul ridicat

de pericol social al faptei, de modalitatea și împrejurările comiterii ei, dar

și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu se află la prima

confruntare cu rigorile legii penale, fiind recidivist, s-a sustras urmăririi

penale, a atras un minor în activitatea infracțională desfășurată de el și a

avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.

De altfel, pedeapsa de 3 ani

închisoare, aplicată în cauza dedusă judecății, sub aspectul cuantumului său,

se încadrează în limitele legale, prevăzute de textele de lege incriminatoare,

fiind de natură să asigure reeducarea inculpatului, în vederea reinserției sale

în comunitate și prevenția generală, conform scopului prevăzut de art. 52 C.

pen.

Este adevărat că inculpatul are de

executat în final o pedeapsă de 6 ani închisoare, însă aceasta a rezultat ca

urmare a revocării suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 1570 din 18 iunie 2002 a Judecătoriei sectorului

4 București și care a fost adăugată la pedeapsa aplicată în cauză, acesta

dovedind perseverență infracțională și în consecință, pentru reeducarea lui

este necesară o perioadă mai îndelungată de timp.

Așa fiind, se constată că în cauză

nu există temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Examinând în raport de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., hotărârile atacate, nu se constată nici alte motive

care luate în examinare din oficiu să conducă la casare, așa încât, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul R.F.,

urmează să fie respins, ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 12 aprilie 2002, la 19

iunie 2002 și timpul reținerii și arestării preventive de la 29 octombrie 2002,

la 31 martie 2004.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.F., împotriva deciziei penale nr. 44/ A din 26

ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 aprilie 2002, la 19 iunie

2002 și timpul reținerii și arestării preventive de la 29 octombrie 2002, la 31

martie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31martie 2004.