ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4841/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 643 din 17

iunie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5252/2002, Tribunalul București, secția a

II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen., a condamnat pe inculpatul

T.F.

la 8 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

beneficiul liberării condiționate privind restul de un an, 6 luni și 7 zile

închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 595 din 22 martie 1999 a Judecătoriei sector 5 București,

pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul T.F.

să execute 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată

de 3 ani, după executarea pedepsei.

A menținut starea de arest a

inculpatului și a dedus prevenția de la 11 septembrie 2002, la zi.

A obligat pe inculpat la 1.300.000

lei, despăgubiri materiale către partea civilă SC A.P.C. SRL și a luat act că

partea vătămată Ș.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A obligat pe inculpat la cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a pronunța astfel instanța de

fond a reținut că în noaptea de 15 august 2002, inculpatul T.F. a pătruns prin

efracție în incinta magazinului SC A.P.C. SRL, de unde a încercat să sustragă

bunuri și și-a însușit suma de aproximativ 1.000.000 lei, apoi fiind surprins

de partea vătămată Ș.P. a lovit-o pentru a-și asigura scăparea.

Faptele și vinovăția inculpatului au

fost dovedite pe baza declarației părții vătămate, procesului verbal de

cercetare la fața locului.

Împotriva acestei hotărâri,

inculpatul T.F. a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice, din

infracțiunea de tâlhărie în cea de furt și pe cale de consecință reducerea

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 508 din 5

septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca

nefondat apelul inculpatului, hotărâre care a fost recurată în termen legal,

învederându-se motivele invocate în cerea introductivă.

Recursul declarat de inculpatul T.F.

este fondat, pentru următoarele considerente cu privire la pedeapsa aplicată

inculpatului.

Curtea constată că aceasta a fost

just individualizată prin raportare la criteriile generale, prevăzute de art. 72

C. pen.

Instanța a reținut pe lângă

împrejurările reale în care fapta a fost comisă, valoarea mică a prejudiciului,

atitudinea sinceră a acestuia cât și faptul că este recidivist, și dând

eficiența cuvenită acestora a aplicat o pedeapsă privativă de 8 ani închisoare,

considerând că este în măsură să asigure și realizarea scopului preventiv

educativ al sancțiunii penale, în conformitate cu art. 52 C. pen.

Reducerea acestui cuantum nu este

oportună întrucât s-ar ignora cerințele textelor de lege invocate și s-ar aplica

un tratament penal necorespunzător, pentru săvârșirea unei infracțiuni cu

pericol social ridicat.

Examinând din oficiu, Curtea

constată că recursul inculpatului este fondat, numai cu privire la pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi.

Prima instanță cât și instanța de

apel au considerat corect că se impune aplicarea, pe lângă pedeapsa principală,

a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, dar greșit au interzis

toate drepturile, prevăzute de art. 64 C. pen., ceea ce este inadmisibil.

Potrivit art. 64 C. pen., pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi, constă în interzicerea uneia sau

unora din drepturile prevăzute la literele a-e din acel cod.

Deci, nu se pot interzice toate

drepturile prevăzute în susmenționatul text de lege, ci numai a unuia sau unora

din drepturi.

Greșeala instanțelor constituie

motivul de recurs, prevăzut de art. 385

9

alin. (1), pct. 17

1

C.

proc. pen.

Pentru considerentele ce preced,

urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se admite

recursul declarat de inculpatul T.F. și a se casa ambele hotărâri pronunțate în

cauză, numai cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Rejudecând cauza sub acest aspect se

va menține aplicarea dispozițiilor art. 65 C. pen. și interzice inculpatului

numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor

nefiind criticabile, urmează a se menține.

Din durata pedepsei închisorii,

aplicată inculpatului, urmează a se deduce timpul arestării preventive, de la

11 septembrie 2002, la data pronunțării prezentei decizii.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a recurentului inculpat, urmează a se plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul T.F., împotriva deciziei penale nr. 508 din 5 septembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează hotărârea atacată precum și

sentința penală nr. 643 din 17 iunie 2003 a Tribunalului București, secția a

II-a penală, numai cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii unor

drepturi.

Menține dispozițiile art. 65 C. pen.

și interzice numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

timp de 3 ani.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 11 septembrie 2002, la 29

octombrie 2003.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 octombrie 2003.