ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 182/2004

Asupra

recursurilor  de față,

Examinând

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.218 din 19 septembrie 2002, Tribunalul Mehedinți a condamnat

pe inculpatul C.I.F. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav,

prevăzută de art.174, art.175 lit.d, art.176 lit.a cu aplicarea art.99 C.pen.,

la 7 ani și 6 luni închisoare.

În

baza art.192 alin.2 cu aplicarea art.99 C.pen., același inculpat a fost

condamnat la 1 an închisoare.

În

baza art.180 alin.2 cu aplicarea art.99 C.pen., inculpatul a mai fost condamnat

la 3 luni închisoare, iar în baza art.33 și 34 C.pen., s-a dispus ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, în condițiile

art.71 și art.64 din același cod.

În

baza art.174, art.175 lit.d, art.176 lit.a C.pen. cu aplicarea art.75 lit.c din

același cod, a fost condamnat inculpatul I.V. la 15 ani închisoare  și la

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b

C.pen. pe timp de 3 ani după executarea pedepsei. S-au aplicat și prevederile

art.71 și 64 C.pen.

Inculpatul

a mai fost condamnat la 2 ani închisoare, în baza art.192 alin.2 cu aplicarea

art.75 lit.c C.pen. și la 4 luni închisoare, în baza art.180 alin.2 cu

aplicarea art.75 lit.c C.pen.

În

baza art.33 și art.34 C.pen., s-a dispus ca inculpatul I.V. să execute pedeapsa

cea mai grea de 15 ani închisoare, în condițiile art.71 și 64 C.pen. și  3 ani

interdicția drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen.

S-a

menținut starea de arest a inculpaților. A fost dedusă detenția începând de la

26 septembrie 2001 la zi, pentru ambii inculpați.

S-a

luat act că partea vătămată C.A. nu s-a constituit parte civile în cauză, iar

partea civilă C.C. a renunțat la despăgubirile solicitate.

Instanța

a reținut că, în seara zilei de 11 septembrie 2001, în timp ce victima C.P.  și

soția sa C.A. se aflau într-o camera situată la parterul locuinței lor, au

auzit zgomote și înjurături la adresa lor. La scurt timp, ușa locuinței lor a

fost spartă cu o secure, iar în cameră au  intrat inculpații I.V. și C.I. C.I. care

s-a repezit la cei doi bătrâni, lovindu-i cu pumnii și picioarele și tăind cu

securea pe C.P., la mâna stângă. Inculpatul I.V. a început să-i lovească cu

diverse obiecte din încăpere. Astfel, inițial a luat o oală cu care a lovit-o

în cap pe C.A., apoi a luat o găleată plină cu apă lovindu-l pe C.P., găleată

ce a ricoșat în pieptul soției acestuia. Ulterior a luat o scândură cu care a

lovit-o peste mâini și picioare pe C.A., timp în care celălalt inculpat C.I

.

a luat de afară un par lung de peste 2 metri cu care a continuat să-i lovească

pe ambii bătrâni în diverse zone ale corpului. Când a obosit i-a dat parul

inculpatului I.V. care le-a aplicat și el soților C. nenumărate lovituri, C.A.

fiind mai protejată deoarece și-a acoperit fața cu o pernă. Inculpații i-au

lovit pe cei doi bătrâni, pe rând, până la ora 4 dimineața, cele mai grave

lovituri fiindu-i aplicate lui C.P., pe care în cele din urmă, l-au dat jos din

pat și au jucat cu picioarele pe el. Deși C.A. a strigat permanent după ajutor,

nu a intervenit nimeni în apărarea lor.

Acțiunea

celor doi inculpați a fost o răzbunare împotriva soților C., deoarece aceștia

au vândut casa lui C.C., care locuia cu soția și cei doi copii la etajul I al

locuinței și nu i-au dat-o lui

C.

I

.

, care este nepotul A.C., sora

lui C.P.

La

data de 15 septembrie 2001 C.P. a fost transportat la Spitalul Județean Drobeta

Turnu Severin, unde a decedat 10 zile mai târziu.

Raportul

medico–legal al SML Mehedinți atestă că moartea lui C.P. a fost violentă și s-a

datorat șocului traumatic și hemoragic, consecința unui politraumatism,

traumatism toracic forte cu multiple fracturi costale și ruptura pulmonului

drept. Leziunile au fost produse prin lovirea repetată cu un corp dur, lovituri

aplicate din față, lateral stânga, lateral dreapta și din spate.

Partea

vătămată C.A. a suferit leziuni ce au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Inculpații

au recunoscut că au fost în locuința soților C. pentru a le aduce o plasă cu

alimente primite de la C.C., dar au negat săvârșirea faptelor. Inculpatul C.I.F.

a recunoscut că s-a certat cu cei doi, pe care i-a îmbrâncit, dar a pretins că

ar fi plecat imediat cu I.V., iar faptele ar fi fost săvârșite de C.C. și

rudele lui.

Din

examinarea declarațiilor martorilor audiați, ale părții vătămate C.A., precum

și a declarațiilor celor doi inculpați, instanța de fond a reținut vinovăția

inculpaților în săvârșirea tuturor infracțiunilor pentru care au fost trimiși

în judecată prin rechizitor.

Prin

decizia penală nr.243 din 29 2003, Curtea de Apel Craiova, secția penală a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și  de

inculpați împotriva sentinței menționate, pe care a desființat-o pe latură

penală.

A

descontopit pedepsele, și a condamnat pe inculpatul C.I.F. la 10 ani

închisoare, în baza art.174, 175 lit.d, 176 cu aplicarea art.99 C.pen. A

condamnat pe același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare, în baza art.192

alin.2 cu aplicarea art.99 și art.13 C.pen. și la 6 luni închisoare, în baza

art.180 alin.2, art.99 și art.13 C.pen. A constatat grațiată integral și

condiționat pedeapsa de 6 luni închisoare în baza art.1 și 7 din Legea

nr.543/2002.

În

baza art.33 și 34 C.pen., instanța de apel a dispus ca inculpatul C.I.F. să

execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

Referitor

la inculpatul I.V., curtea de apel a dispus condamnarea sa la 20 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.174,175 lit.d, 176 lit.a și

art.75 lit.c C.pen. și la 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64

lit.a și b C.pen..

În

baza art.192 alin.2, cu aplicarea art.75 lit.c și art.13 C.pen., același

inculpat a fost condamnat la 3 ani închisore.

În

baza art.180 alin.2 cu aplicarea art.75 lit.c și art.13 C.pen., inculpatul I.V.

a fost condamnat la 1 an închisoare, iar în baza art.1 și 7 din Legea

nr.543/2002, a fost grațiată integral și condiționat această pedeapsă.

În

baza art.33 și 34 C.pen., s-a dispus ca inculpatul I.V. să execute pedeapsa cea

mai grea de 20 ani închisoare  și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art.64 lit.a și b C.pen. A fost dedusă detenția pentru cei doi inculpați de la

19 septembrie 2002 la zi, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva

deciziei, au declarat recurs ambii inculpați, solicitând achitarea lor întrucât

o altă persoană ar fi vinovată de săvârșirea faptelor (C.C.), iar în subsidiar,

s-a invocat cazul prevăzut de art.385

9

pct.14 C.proc.pen.,

solicitându-se reducerea pedepselor.

Examinând

recursurile, Înalta Curte Constată că sunt nefondate pentru considerentele care

urmează:

Ambele

instanțe au reținut corect starea de fapt, iar instanța de apel a aplicat  pedepse

bine individualizate în raport cu prevederile art.72 C.pen.

Astfel,

instanțele au reținut pe baza tuturor probelor administrate vinovăția ambilor

inculpați în săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, violare de

domiciliu și lovire, fapte recunoscute parțial și de inculpați.

Începând

cu procesul verbal din 5 septembrie 2001 (prin care este consemnat denunțul

făcut de M.M.), plângerea și declarațiile părții vătămate C.A., procesul verbal

de cercetare la fața locului, planșele foto, declarațiile martorelor M.M. și M.I.M.,

precum și a altor martori și terminând cu declarațiile date de cei doi

inculpați prin care recunosc prezența lor în locuința soților C. și chiar unele

conflicte cu aceștia, dar neagă participarea lor la omorârea victimei , toate

probele conduc la concluzia vinovăției ambilor inculpați în săvârșirea

faptelor.

Astfel,

deși inițial inculpatul Istodor a negat prezența sa la locul faptei, în declarația

dată la 11 februarie 2002, revine asupra acestor afirmații, acuzându-l pe

inculpatul C.I

.

și pretinzând că a intervenit doar pentru a-l opri pe

acesta să-l mai lovească pe C.P. cu picioarele. A mai recunoscut că a lovit-o

pe soția acestuia tot pentru a-l scoate din casă pe cel de al doilea inculpat.

Inculpații

s-au mai apărat afirmând că fapta de omor deosebit de grav ar fi fost săvârșită

de C.C., dar nu au dovedit aceste afirmații.

Or,

potrivit art.69 C.proc.pen., declarațiile învinuitului sau ale inculpatului

făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în

măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul

probelor existente în cauză.

Împrejurarea

că partea vătămată C.A. a depus la dosar în instanța de fond un memoriu, prin

care revenit asupra declarațiilor date în timpul urmăririi penale, precizând că

o altă persoană (C.C.),   l-a dat jos din pat pe soțul său și l-a călcat în

picioare, nu poate fi luată în considerare, schimbarea declarației nefiind

justificată. Pe de altă parte, chiar prin acest memoriu partea vătămată nu îi

exonerează pe inculpați de vinovăție, precizând că, după ce au fost bătuți de

inculpați, ar fi venit cea de a treia persoană care l-ar fi agresat mai grav pe

C.P.

C.C.

nu a fost trimis în judecată penală, așa încât instanțele de judecată nu puteau

stabili, eventual, și vinovăția acestuia.

Totodată,

atitudinea inculpaților a fost de la început nesinceră, ei încercând să inducă

în eroare organele de urmărire penală și de judecată pentru a scăpa de

răspundere penală.

Înalta

Curte reține că acest prim motiv de recurs invocat de ambii inculpați (art.385

9

pct.12 C.proc.pen.) este nefondat.

Și

motivul de recurs subsidiar vizând cazul prevăzut de art.385

9

pct 14

C.proc.pen. este nefondat. Înalta Curte constată că pedepsele au fost corect

individualizate, în raport cu prevederile art.72 C.pen., avându-se în vedere

atât gravitatea faptelor (îndeosebi a infracțiunii de omor deosebit de grav,

săvârșit prin cruzimi, care a avut ca urmare decesul unei persoane, rudă cu

unul dintre inculpați),  pericolul social al infractorilor (persoane violente

și nesincere), precum și împrejurările care atenuează  (minoritatea prev. de

art.99 C.pen. pentru inculpatul C.I.F., și art.13 C.pen. pentru ambii

inculpați) sau agravează răspunderea penală (săvârșirea infracțiunii de către

un infractor major împreună cu un minor, prevăzută de art.75 lit.c C.pen.,

vizând pe inculpatul I.V.).

Pentru

argumentele expuse, recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate.

Conform

art.88 C.pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 25 septembrie 2001 la zi.

Conform

art.192 alin.(2) C.proc.pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat în cuantum de câte 1.500.000 lei, din care suma de câte 400.000

lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.I.F. și I.V. împotriva deciziei

penale nr.243 din 29 mai 2003 a Curții de Apel Craiova.

Deduce

din pedepsele aplicate inculpatului, timpul reținerii și al arestării

preventive de la 25 septembrie 2001 la 14 ianuarie 2004.

Obligă

pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 14 ianuarie 2004.