ÎCCJ, decizie (scj.ro #86691)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86691) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Cerere

de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C.pr.civ.

Cuprins pe materii

. Drept procesual

civil. Căi extraordinare de atac. Revizuire. Cerere de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 4 C.pr.civ.

Index alfabetic

. Drept procesual

civil

-

Revizuire

C.

pr. civ. art 322 pct. 4, art. 324            alin. (1) pct. 4

Partea care

solicită revizuirea unei hotărâri, pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod

procedură civilă, trebuie în prealabil să se adreseze organelor de urmărire

penală, fără a putea să promoveze direct cererea de revizuire în temeiul

aprecierii de ea însăși că tragerea la răspunderea penală a făptuitorului nu

mai este posibilă.

În cazul

nefinalizării acțiunii penale printr-o hotărâre judecătorească în sensul

indicat de teza I-a a alin. (4) al art. 322 Cod procedură civilă, este necesar

ca organul de urmărire penală sau instanța penală să constate existența

impedimentului legal în obținerea unei hotărâri penale de constatare a falsului

.

Î.C.C.J, Secția

civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.  2417 din 4 martie 2009.

Prin sentința nr.

247 din 6 martie 2001, Tribunalul București – Secția a III-a civilă a respins

ca neîntemeiată acțiunea formulată, la 23 mai 2000, de reclamanții A.M.C.,

G.G., G.B.C.M., G.B.Ș. și G.B.A., prin care – în contradictoriu cu S.C.

C.H.I.R. S.A., S.C. L. S.A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor și

Consiliul General al Municipiului București – au solicitat instanței să

constate că pârâta S.C. L. S.A., a dobândit de la Statul Român, neproprietar, imobilul compus din teren de 3674 mp și construcții  situat în

București, sector 1, precum și imobilul situat în București, str. C.A. R. nr.

13, compus din 1773 mp teren și patru construcții (Casa L. și anexele sale) și,

de asemenea, să se mai constate că pârâta a transmis imobilele fără drept S.C.

C.H.I.R. S.A., și să se dispună compararea titlului deținut de această din urmă

pârâtă cu titlul pe care reclamanții l-au obținut de la autorul lor, C.A.

A fost respinsă

totodată și cererea de chemare în garanție formulată de S.C. C.H.I.R. S.A., în

contradictoriu cu A.P.A.P.S.

Hotărârea primei

instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă

care, prin decizia nr. 182 din 10 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanților.

Recursul declarat

în cauză de reclamanții A.M.N.G., A.I., G.G., G.B.C.M., G.B.Ș. și G.B.A. a fost

admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate

intelectuală care, prin decizia              nr. 2178 din 8 martie 2007, a modificat hotărârea atacată în sensul că a admis apelul reclamanților împotriva sentinței nr.

247 din 6 martie 2001 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, pe care

a desființat-o.

A admis acțiunea

formulată de reclamanți și a obligat pârâta S.C. H.L.B. S.R.L. (continuatoarea

în proces a pârâtei S.C. C.H.R. S.A.) să lase în deplină posesie și proprietate

reclamanților, imobilul situat în București, sectorul 1 (clădirea Hotelului L.

și ștrandul L., precum și terenul aferent în suprafață de 3674 mp) precum și

imobilul situat în București, str. C.A. R. nr. 13, sector 1, (Casa L. și

terenul aferent, în suprafață de 1772 mp).

A trimis cauza

Tribunalului București, pentru soluționarea cererii de chemare în garanție a

A.V.A.S.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că în mod greșit, față de

probele administrate, s-a reținut în apel că nu ar exista identitate între

imobilele existente astăzi pe terenurile în discuție și cele din momentul

preluării bunurilor, atât din perspectiva structurii cât și a finisajelor

interioare.

S-a arătat că, este

vorba într-adevăr de un imobil consolidat și reparat, dar a cărui structură

inițială de construcție nu a fost schimbată, el având astăzi aceeași componență

ca cea din anul înregistrărilor cadastrale (1940).

S-a constatat că nu

există impedimente materiale, sub aspectul identificării bunurilor revendicate,

ca acestea să fie restituite în natură și în limita dreptului de proprietate

dovedit de reclamanți.

Considerând că în

cauză se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu trimitere la art. 18 lit. c,

deși temeiul indicat al acțiunii este art. 480 Cod civil și cererea este

formulată înainte de apariția legii speciale, instanța de apel a făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt dedusă

judecății.

De asemenea,

împrejurarea că asupra titlului pârâtei ar purta un litigiu și din acest motiv,

nu s-ar putea continua judecata și deci nu s-ar putea compara titlurile, a fost

definitiv și irevocabil soluționată prin decizia nr. 2824 din 27 iunie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, a admis recursul declarat de reclamanți împotriva

încheierii din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel București – prin care se

suspendase judecata apelului – pe care a casat-o, dispunând continuarea

judecății care implică și analiza titlurilor de proprietate.

Ca urmare, instanța

de apel era ținută de dezlegarea instanței  de recurs dată acestei probleme de

drept și potrivit art. 315 alin. (1) Cod procedură civilă, trebuia să procedeze

la analiza cu care a fost sesizată.

S-a constatat, de

asemenea, ca fiind întrunite premisele art. 314 Cod procedură civilă în cauză,

sens în care reținând că din ansamblul probator administrat, identitatea

imobilelor revendicate a fost stabilită,  s-a apreciat că pot fi analizate,

prin comparație, titlurile prezentate de părți, pentru a se decide asupra

proprietății bunurilor.

De asemenea, prin

sentința civilă nr. 11266 din 19 noiembrie 1996, irevocabilă, a Judecătoriei

Sectorului 1 București, s-a stabilit lipsa de titlu a statului în legătură cu

C.H.L. și C.L., imobile preluate prin Decretul nr. 92/1950, care a fost greșit și

nelegal aplicat proprietarilor, la data naționalizării.

Această constatare,

exprimată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă în legătură cu

nevalabilitatea titlului statului, a intrat în puterea lucrului judecat și se

bucură de forța prezumției legale absolute, în condițiile reglementate de art.

1200 pct. 4, raportat la art. 1202 alin. (2) din Codul civil.

Cum S.C. L. S.A.

(și ulterior, celelalte persoane juridice care au preluat prin transmisiuni

succesive, bunul ce face obiectul litigiului) este succesor cu titlu particular

al statului, nu poate dobândi mai multe drepturi decât a avut acesta, potrivit

principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet.

Împrejurarea că

S.C. L. S.A. nu a fost parte în procesul care a purtat asupra valabilității

titlului statului, nu atrage inopozabilitatea, față de aceasta, a efectelor

hotărârii judecătorești, în condițiile în care, parte în proces a fost chiar

cel care (statul) a transmis bunul asupra căruia s-a stabilit că nu există nici

un titlu legal.

În fine, s-a

constatat, în considerarea celor ce preced, că titlul pârâtului, deținător al

imobilului, provine de la un neproprietar și ca atare, lasă loc de preferință,

urmare comparării, titlului prezentat de reclamanți, care provine de la un

proprietar.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 3416/1/2008 la 14 aprilie 2008, Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului a solicitat în contradictoriu cu intimații

A.I., A.M.N.-G., S.C. H.L.B. SRL, S.C. C.H.I.R.S.A., S.C. L.S.A., S.C. C.A.R.

S.A., Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul General

al Municipiului București, revizuirea deciziei civile nr. 2178 din 8 martie

2007 pronunțată în dosarul nr. 37.364/1/2004 al acestei instanțe, pentru

motivul prevăzut de art. 322 alin. 1 pct. 4 teza a II-a Cod procedură civilă.

În motivarea

cererii, revizuienta a susținut că înscrisul considerat fals îl constituie

certificatul de calitate de moștenitor nr. 70 din 3 mai 1999 eliberat de Biroul

Notarial L., certificat eliberat la cererea pentru deschiderea procedurii

succesorale notariale de pe urma defunctului A.C., cerere formulată de intimata

A.I.

La redactarea

cererii menționate, reclamanta A.I. a indicat la rubrica „persoane cu vocație

succesorală” în afară de A.C. și G.E., și numele a două persoane decedate, V.E.

și G.I., deși era necesar să indice moștenitorii în viață ai acestuia,

respectiv rudele din ramura G., aspect omis cu știință de intimată care,

suplimentar a declarat în cuprinsul aceleiași cereri că, în afara persoanelor

menționate, nu mai există alte persoane cu vocație la succesiunea defuncților

menționați.

În temeiul cererii

și declarațiilor intimatei reclamante A.I., neconforme realității în raport de

cele învederate anterior, a fost emis certificatul de calitate de moștenitor

nr. 70/1999 ce atestă că de pe urma defunctului A.C. au rămas ca moștenitori

A.M.C, antecesorul intimatei, cu o cotă de ½ din masa succesorală și

G.E.H., decedată, cu cealaltă cotă de ½ din masa succesorală.

Certificatul de

calitate menționat a fost folosit de reclamanta A.I. atât la judecata

litigiului finalizat prin hotărârea supusă revizuirii, cât și în alte dosare

aflate pe rolul unor alte instanțe de judecată.

Actul juridic

menționat încalcă și drepturile ce se cuvin moștenitoarelor I.G., decedată în

anul 1993 și ai E.V., decedată în anul 1981, respectiv ale numiților G.B.C.M.,

G.B.Ș. și G.B.A., ale căror drepturi la succesiunea menționată sunt confirmate

prin certificatul de moștenitor nr. 122 din 16 iunie 1998 emis de Biroul

Notarilor Publici Asociați.

Au solicitat

revizuirea deciziei atacate și în rejudecarea recursului schimbarea în tot a

acestei decizii.

La termenul de

dezbateri intimatele A.I. și A.M.N.G. au invocat excepția tardivității cererii

de revizuire și a autorității de lucru judecat pentru motivele consemnate în

practicaua încheierii de dezbateri de la acest termen de judecată.

Pronunțându-se

prioritar asupra excepțiilor invocate, în conformitate cu prevederile art. 137

alin. (1) Cod procedură civilă, se constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, termenul

de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct.

4 Cod procedură civilă, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea

care a declarat fals înscrisul iar, în lipsa unei astfel de hotărâri, de la

data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea

infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu

de trei ani de la data producerii acestora.

Prin urmare, dacă

pentru prima teză a dispozițiilor legale enunțate, termenul de revizuire pentru

motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă este același cu

termenul de drept comun în materie și care are o durată de o lună, în cea de a

doua teză, același text, a instituit un termen de excepție determinat sub

aspectul îndeplinirii sale la cel mult trei ani de la momentul stabilit de

aceeași prevedere legală.

Întrucât în cauză,

acțiunea penală declanșată de S.C. H.L.B. SRL împotriva intimatei A.I. nu a

fost finalizată în modalitatea prescrisă de ipoteza vizată prin dispozițiile

art. 322 pct. 4 teza I-a Cod procedură civilă, printr-o hotărâre

judecătorească, sunt aplicabile, cât privește termenul declarării cererii de

revizuire, teza a II-a a art. 324 alin. (1)  pct. 3 Cod procedură civilă sus

citată.

Relativ la această

dispoziție legală și în raport cu care va fi analizată declararea în termen a

cererii deduse judecății, se constată că, deși textul evocat este deficitar

redactat, - text reprodus în actuala redactare astfel cum a fost modificat prin

art. I pct. 125 din O.U.G. nr. 138/2000 – întrucât nu se raportează ca punct de

plecare la un moment procesual precis determinat, cum este cazul termenului de

revizuire pentru celelalte motive de revizuire prevăzute de art. 322 Cod

procedură civilă, ci indică doar „data când partea a luat cunoștință de

împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face

printr-o hotărâre penală”, acesta stabilește ca punct final data de cel mult

„trei ani de la producerea acestora”.

Pornind de la

premisa că partea care solicită revizuirea unei hotărâri, pe motivul prevăzut

de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, trebuie în prealabil să se adreseze

organelor de urmărire penală, fără a putea să promoveze direct cererea de

revizuire în temeiul aprecierii de ea însăși că tragerea la răspunderea penală

a făptuitorului nu mai este posibilă, se reține că, în cazul nefinalizării

acțiunii penale printr-o hotărâre judecătorească în sensul indicat de teza I-a

a alin. (4) al                art. 322 Cod procedură civilă, este necesar ca

organul de urmărire penală sau instanța penală să constate existența

impedimentului legal în obținerea unei hotărâri penale de constatare a

falsului.

Or, în speță, din

adresa nr. 1479/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorul 1

București, invocată de revizuientă, rezultă că plângerea cu soluționarea căreia

a fost sesizată se află în curs de soluționare, efectuându-se cercetări sub

aspectul săvârșirii de către A.I. a infracțiunilor prevăzute de art. 291 și

art. 292 Cod penal.

Ca urmare, nefiind

îndeplinită cerința textului art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a II-a Cod

procedură civilă pentru determinarea punctului de plecare, revizuenta se află

încă în cadrul termenului de revizuire prevăzut de aceste dispoziții legale,

motiv pentru care excepția tardivității cererii introductive formulată de

intimatele A.I. și A.M.N.G. nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.

Nu este întemeiată

nici excepția autorității de lucru judecat prevăzut de art. 166 Cod procedură

civilă și invocată de aceleași intimate, întrucât hotărârea în raport cu care

se pretinde a fi incidentă excepția invocată a fost pronunțată într-o altă cale

de atac de retractare, nefiind astfel îndeplinită condiția evocării fondului

litigiului pentru a putea fi atrasă incidența normei de drept substanțial

corespunzătoare art. 1201 Cod civil.

Cât privește

cererea de revizuire dedusă judecății, se constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a 2-a Cod procedură civilă, astfel cum acest

text a fost modificat prin art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005, revizuirea

unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum

și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul se

poate cere, dacă această hotărâre s-a dat în temeiul unui înscris declarat

fals, în cursul sau în urma unei judecăți.

Prin urmare,

obiectul revizuirii sus menționat și determinat chiar prin dispozițiile art.

322 alin. (1) Cod procedură civilă, îl constituie hotărârile rămase definitive

în instanța de apel sau prin neapelare, ca și cele date de o instanță de recurs

când evocă fondul.

În speță însă,

cerința legală enunțată nu este îndeplinită în raport de partea care a

exercitat-o și față de care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare,

soluție ce nu se înscrie în sfera hotărârilor reglementate de textul evocat și

care face ca cererea de revizuire astfel formulată să nu fie primită.

Nici pe fond

cererea de revizuire nu se înscrie în exigențele textului de lege pe care se

întemeiază.

Astfel, în

redactarea în vigoare a normei art. 322 alin. (1) pct. 4, una dintre cerințele

impuse de lege pentru incidența cazului de revizuire invocat, o constituie

constatarea falsității înscrisului printr-o hotărâre judecătorească, sintagma

„înscris declarat fals” impunând în mod necesar această condiție.

Calea revizuirii

vizată de ipoteza textului art. 322 pct. 4 teza a II-a Cod procedură civilă,

poate fi declanșată numai atunci când actul pe care s-a întemeiat judecata a

fost declarat fals în urma exercitării unei acțiuni penale, care să se

finalizeze, în cazul existenței unui impediment legal, în obținerea hotărârii

penale de constatare a falsului, printr-o constatare a organului de urmărire

penală ori a instanței de judecată în acest sens, cerință neîndeplinită în

cauză, urmărirea penală nefiind încă finalizată.

Față de cele ce

preced, cererea de revizuire dedusă judecății a fost respinsă.

Revizuienta a fost

obligată să plătească intimatelor A.I. și A.M.N.G. suma de 1.000 lei,

cheltuieli de judecată din revizuire, cu aplicarea art. 274 alin. (3) Cod

procedură civilă.