ÎCCJ, decizie (scj.ro #86691)

Cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C.pr.civ. Cuprins pe materii . Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuire. Cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C.pr.civ. Index alfabetic . Drept procesual civil - Revizuire C. pr. civ. art 322 pct. 4, art. 324 alin. (1) pct. 4 Partea care solicită revizuirea unei hotărâri, pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, trebuie în prealabil să se adreseze organelor de urmărire penală, fără a putea să promoveze direct cererea de revizuire în temeiul aprecierii de ea însăși că tragerea la răspunderea penală a făptuitorului nu mai este posibilă.

În cazul nefinalizării acțiunii penale printr-o hotărâre judecătorească în sensul indicat de teza I-a a alin. (4) al art. 322 Cod procedură civilă, este necesar ca organul de urmărire penală sau instanța penală să constate existența impedimentului legal în obținerea unei hotărâri penale de constatare a falsului . Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2417 din 4 martie 2009. Prin sentința nr. 247 din 6 martie 2001, Tribunalul București – Secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată, la 23 mai 2000, de reclamanții A.M.C., G.G., G.B.C.M., G.B.Ș. și G.B.A., prin care – în contradictoriu cu S.C. C.H.I.R. S.A., S.C. L. S.A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Consiliul General al Municipiului București – au solicitat instanței să constate că pârâta S.C.

L. S.A., a dobândit de la Statul Român, neproprietar, imobilul compus din teren de 3674 mp și construcții situat în București, sector 1, precum și imobilul situat în București, str. C.A. R. nr. 13, compus din 1773 mp teren și patru construcții (Casa L. și anexele sale) și, de asemenea, să se mai constate că pârâta a transmis imobilele fără drept S.C. C.H.I.R. S.A., și să se dispună compararea titlului deținut de această din urmă pârâtă cu titlul pe care reclamanții l-au obținut de la autorul lor, C.A. A fost respinsă totodată și cererea de chemare în garanție formulată de S.C. C.H.I.R. S.A., în contradictoriu cu A.P.A.P.S. Hotărârea primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă care, prin decizia nr. 182 din 10 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanților.

Recursul declarat în cauză de reclamanții A.M.N.G., A.I., G.G., G.B.C.M., G.B.Ș. și G.B.A. a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală care, prin decizia nr. 2178 din 8 martie 2007, a modificat hotărârea atacată în sensul că a admis apelul reclamanților împotriva sentinței nr. 247 din 6 martie 2001 a Tribunalului București, Secția a III-a civilă, pe care a desființat-o. A admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta S.C. H.L.B. S.R.L. (continuatoarea în proces a pârâtei S.C. C.H.R. S.A.) să lase în deplină posesie și proprietate reclamanților, imobilul situat în București, sectorul 1 (clădirea Hotelului L. și ștrandul L., precum și terenul aferent în suprafață de 3674 mp) precum și imobilul situat în București, str. C.A.

R. nr. 13, sector 1, (Casa L. și terenul aferent, în suprafață de 1772 mp). A trimis cauza Tribunalului București, pentru soluționarea cererii de chemare în garanție a A.V.A.S. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că în mod greșit, față de probele administrate, s-a reținut în apel că nu ar exista identitate între imobilele existente astăzi pe terenurile în discuție și cele din momentul preluării bunurilor, atât din perspectiva structurii cât și a finisajelor interioare. S-a arătat că, este vorba într-adevăr de un imobil consolidat și reparat, dar a cărui structură inițială de construcție nu a fost schimbată, el având astăzi aceeași componență ca cea din anul înregistrărilor cadastrale (1940). S-a constatat că nu există impedimente materiale, sub aspectul identificării bunurilor revendicate, ca acestea să fie restituite în natură și în limita dreptului de proprietate dovedit de reclamanți.

Considerând că în cauză se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu trimitere la art. 18 lit. c, deși temeiul indicat al acțiunii este art. 480 Cod civil și cererea este formulată înainte de apariția legii speciale, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt dedusă judecății. De asemenea, împrejurarea că asupra titlului pârâtei ar purta un litigiu și din acest motiv, nu s-ar putea continua judecata și deci nu s-ar putea compara titlurile, a fost definitiv și irevocabil soluționată prin decizia nr. 2824 din 27 iunie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, a admis recursul declarat de reclamanți împotriva încheierii din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel București – prin care se suspendase judecata apelului – pe care a casat-o, dispunând continuarea judecății care implică și analiza titlurilor de proprietate.

Ca urmare, instanța de apel era ținută de dezlegarea instanței de recurs dată acestei probleme de drept și potrivit art. 315 alin. (1) Cod procedură civilă, trebuia să procedeze la analiza cu care a fost sesizată. S-a constatat, de asemenea, ca fiind întrunite premisele art. 314 Cod procedură civilă în cauză, sens în care reținând că din ansamblul probator administrat, identitatea imobilelor revendicate a fost stabilită, s-a apreciat că pot fi analizate, prin comparație, titlurile prezentate de părți, pentru a se decide asupra proprietății bunurilor. De asemenea, prin sentința civilă nr. 11266 din 19 noiembrie 1996, irevocabilă, a Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a stabilit lipsa de titlu a statului în legătură cu C.H.L.

și C.L., imobile preluate prin Decretul nr. 92/1950, care a fost greșit și nelegal aplicat proprietarilor, la data naționalizării. Această constatare, exprimată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă în legătură cu nevalabilitatea titlului statului, a intrat în puterea lucrului judecat și se bucură de forța prezumției legale absolute, în condițiile reglementate de art. 1200 pct. 4, raportat la art. 1202 alin. (2) din Codul civil. Cum S.C. L. S.A. (și ulterior, celelalte persoane juridice care au preluat prin transmisiuni succesive, bunul ce face obiectul litigiului) este succesor cu titlu particular al statului, nu poate dobândi mai multe drepturi decât a avut acesta, potrivit principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet.

Împrejurarea că S.C. L. S.A. nu a fost parte în procesul care a purtat asupra valabilității titlului statului, nu atrage inopozabilitatea, față de aceasta, a efectelor hotărârii judecătorești, în condițiile în care, parte în proces a fost chiar cel care (statul) a transmis bunul asupra căruia s-a stabilit că nu există nici un titlu legal. În fine, s-a constatat, în considerarea celor ce preced, că titlul pârâtului, deținător al imobilului, provine de la un neproprietar și ca atare, lasă loc de preferință, urmare comparării, titlului prezentat de reclamanți, care provine de la un proprietar. Prin cererea înregistrată sub nr. 3416/1/2008 la 14 aprilie 2008, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat în contradictoriu cu intimații A.I., A.M.N.-G., S.C.

H.L.B. SRL, S.C. C.H.I.R.S.A., S.C. L.S.A., S.C. C.A.R. S.A., Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul General al Municipiului București, revizuirea deciziei civile nr. 2178 din 8 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 37.364/1/2004 al acestei instanțe, pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. 1 pct. 4 teza a II-a Cod procedură civilă. În motivarea cererii, revizuienta a susținut că înscrisul considerat fals îl constituie certificatul de calitate de moștenitor nr. 70 din 3 mai 1999 eliberat de Biroul Notarial L., certificat eliberat la cererea pentru deschiderea procedurii succesorale notariale de pe urma defunctului A.C., cerere formulată de intimata A.I. La redactarea cererii menționate, reclamanta A.I.

a indicat la rubrica „persoane cu vocație succesorală” în afară de A.C. și G.E., și numele a două persoane decedate, V.E. și G.I., deși era necesar să indice moștenitorii în viață ai acestuia, respectiv rudele din ramura G., aspect omis cu știință de intimată care, suplimentar a declarat în cuprinsul aceleiași cereri că, în afara persoanelor menționate, nu mai există alte persoane cu vocație la succesiunea defuncților menționați. În temeiul cererii și declarațiilor intimatei reclamante A.I., neconforme realității în raport de cele învederate anterior, a fost emis certificatul de calitate de moștenitor nr. 70/1999 ce atestă că de pe urma defunctului A.C. au rămas ca moștenitori A.M.C, antecesorul intimatei, cu o cotă de ½ din masa succesorală și G.E.H., decedată, cu cealaltă cotă de ½ din masa succesorală.

Certificatul de calitate menționat a fost folosit de reclamanta A.I. atât la judecata litigiului finalizat prin hotărârea supusă revizuirii, cât și în alte dosare aflate pe rolul unor alte instanțe de judecată. Actul juridic menționat încalcă și drepturile ce se cuvin moștenitoarelor I.G., decedată în anul 1993 și ai E.V., decedată în anul 1981, respectiv ale numiților G.B.C.M., G.B.Ș. și G.B.A., ale căror drepturi la succesiunea menționată sunt confirmate prin certificatul de moștenitor nr. 122 din 16 iunie 1998 emis de Biroul Notarilor Publici Asociați. Au solicitat revizuirea deciziei atacate și în rejudecarea recursului schimbarea în tot a acestei decizii. La termenul de dezbateri intimatele A.I.

și A.M.N.G. au invocat excepția tardivității cererii de revizuire și a autorității de lucru judecat pentru motivele consemnate în practicaua încheierii de dezbateri de la acest termen de judecată. Pronunțându-se prioritar asupra excepțiilor invocate, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, se constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul iar, în lipsa unei astfel de hotărâri, de la data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii acestora.

Prin urmare, dacă pentru prima teză a dispozițiilor legale enunțate, termenul de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă este același cu termenul de drept comun în materie și care are o durată de o lună, în cea de a doua teză, același text, a instituit un termen de excepție determinat sub aspectul îndeplinirii sale la cel mult trei ani de la momentul stabilit de aceeași prevedere legală. Întrucât în cauză, acțiunea penală declanșată de S.C. H.L.B. SRL împotriva intimatei A.I. nu a fost finalizată în modalitatea prescrisă de ipoteza vizată prin dispozițiile art. 322 pct. 4 teza I-a Cod procedură civilă, printr-o hotărâre judecătorească, sunt aplicabile, cât privește termenul declarării cererii de revizuire, teza a II-a a art. 324 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă sus citată.

Relativ la această dispoziție legală și în raport cu care va fi analizată declararea în termen a cererii deduse judecății, se constată că, deși textul evocat este deficitar redactat, - text reprodus în actuala redactare astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 125 din O.U.G. nr. 138/2000 – întrucât nu se raportează ca punct de plecare la un moment procesual precis determinat, cum este cazul termenului de revizuire pentru celelalte motive de revizuire prevăzute de art. 322 Cod procedură civilă, ci indică doar „data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală”, acesta stabilește ca punct final data de cel mult „trei ani de la producerea acestora”.

Pornind de la premisa că partea care solicită revizuirea unei hotărâri, pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, trebuie în prealabil să se adreseze organelor de urmărire penală, fără a putea să promoveze direct cererea de revizuire în temeiul aprecierii de ea însăși că tragerea la răspunderea penală a făptuitorului nu mai este posibilă, se reține că, în cazul nefinalizării acțiunii penale printr-o hotărâre judecătorească în sensul indicat de teza I-a a alin. (4) al art. 322 Cod procedură civilă, este necesar ca organul de urmărire penală sau instanța penală să constate existența impedimentului legal în obținerea unei hotărâri penale de constatare a falsului. Or, în speță, din adresa nr. 1479/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorul 1 București, invocată de revizuientă, rezultă că plângerea cu soluționarea căreia a fost sesizată se află în curs de soluționare, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii de către A.I.

a infracțiunilor prevăzute de art. 291 și art. 292 Cod penal. Ca urmare, nefiind îndeplinită cerința textului art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a II-a Cod procedură civilă pentru determinarea punctului de plecare, revizuenta se află încă în cadrul termenului de revizuire prevăzut de aceste dispoziții legale, motiv pentru care excepția tardivității cererii introductive formulată de intimatele A.I. și A.M.N.G. nu este întemeiată, urmând a fi respinsă. Nu este întemeiată nici excepția autorității de lucru judecat prevăzut de art. 166 Cod procedură civilă și invocată de aceleași intimate, întrucât hotărârea în raport cu care se pretinde a fi incidentă excepția invocată a fost pronunțată într-o altă cale de atac de retractare, nefiind astfel îndeplinită condiția evocării fondului litigiului pentru a putea fi atrasă incidența normei de drept substanțial corespunzătoare art. 1201 Cod civil.

Cât privește cererea de revizuire dedusă judecății, se constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a 2-a Cod procedură civilă, astfel cum acest text a fost modificat prin art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere, dacă această hotărâre s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, în cursul sau în urma unei judecăți. Prin urmare, obiectul revizuirii sus menționat și determinat chiar prin dispozițiile art. 322 alin. (1) Cod procedură civilă, îl constituie hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, ca și cele date de o instanță de recurs când evocă fondul.

În speță însă, cerința legală enunțată nu este îndeplinită în raport de partea care a exercitat-o și față de care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, soluție ce nu se înscrie în sfera hotărârilor reglementate de textul evocat și care face ca cererea de revizuire astfel formulată să nu fie primită. Nici pe fond cererea de revizuire nu se înscrie în exigențele textului de lege pe care se întemeiază. Astfel, în redactarea în vigoare a normei art. 322 alin. (1) pct. 4, una dintre cerințele impuse de lege pentru incidența cazului de revizuire invocat, o constituie constatarea falsității înscrisului printr-o hotărâre judecătorească, sintagma „înscris declarat fals” impunând în mod necesar această condiție.

Calea revizuirii vizată de ipoteza textului art. 322 pct. 4 teza a II-a Cod procedură civilă, poate fi declanșată numai atunci când actul pe care s-a întemeiat judecata a fost declarat fals în urma exercitării unei acțiuni penale, care să se finalizeze, în cazul existenței unui impediment legal, în obținerea hotărârii penale de constatare a falsului, printr-o constatare a organului de urmărire penală ori a instanței de judecată în acest sens, cerință neîndeplinită în cauză, urmărirea penală nefiind încă finalizată. Față de cele ce preced, cererea de revizuire dedusă judecății a fost respinsă. Revizuienta a fost obligată să plătească intimatelor A.I. și A.M.N.G. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată din revizuire, cu aplicarea art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.