ÎCCJ, decizie (scj.ro #133331)

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: revizuire

-înscris declarat fals

C. proc. civ. din 1865, art. 322 pct. 4, art. 324 alin. (1) pct. 4

Legea nr. 133/1999, art. 12

C. proc. pen. din 1997, art. 348

O.U.G. nr. 88/1997, art. 24 alin. (1)

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs care evocă fondul se poate cere dacă aceasta s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

Astfel, în cazul în care după finalizarea procesului civil, prin pronunțarea sentinței a cărei revizuire se cere, s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă cu relevanță directă asupra cauzei civile, hotărâre penală care are autoritate de lucru judecat cu privire la faptă, persoană și vinovăția acesteia, fiind declarate false înscrisurile relevante în cauză și făcându-se dovada săvârșirii infracțiunii de fals, devin incidente dispozitiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.

Așadar, în cazul în care atât contractul de asociere în participatiune, cât și actul adițional la acesta - acte care au stat la baza pronunțării hotărârii civile prin care partea a fost obligată, în temeiul art. 12 din Legea nr. 133/1999, să încheie contractul de vânzare-cumpărare a activelor obținute în baza contractului de asociere în participațiune - au fost anulate, ulterior, de către instanța penală care a constatat caracterul fals al acestora, sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 4 C. proc. civ. pentru admiterea cererii de revizuire.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2118 din 14 decembrie 2016

Notă

: Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii a fost abrogată de Legea nr. 346/2004 la 01 august 2004.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă la data de 05.08.2014, sub nr. x/3/2014, revizuenta A. SA în contradictoriu cu intimata B. SA, în temeiul art. 322 pct. 4, coroborat cu art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 7166/08.11.2000 pronunțată de Tribunalul București, Secția comercială în dosarul nr. x/2000, cerere de revizuire prin care a solicitat: admiterea cererii și schimbarea în tot a sentinței civile, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către B. ca neîntemeiată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1167 din 09.03.2015, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate excepția tardivității cererii de revizuire, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității cererii de revizuire. A respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța soluția anterior menționată, prima instanță a reținut, referitor la excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată de intimata B. SA, că sentința civilă nr. 7166 a fost pronunțată de Tribunalul București, Secția comercială la data de 08 noiembrie 2000, iar la data de 3 iulie 2014, revizuenta a primit comunicarea minutei deciziei penale nr. 180/27.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a I-a penală, decizie prin care a rămas definitivă sentința penală nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București. Cum revizuenta a luat cunoștință de hotărârea penală definitivă la data de 03.07.2014, iar cererea a fost formulată la data de 04.08.2014, în termenul de o lună prevăzut de lege, termen care este unul de decădere, tribunalul a constatat că revizuenta a formulat revizuirea în termen.

Relativ la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimata B. SA, tribunalul a reținut că prin cererea formulată s-a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 7166/08.11.2000 pronunțată de Tribunalul București, Secția comercială.

Revizuirea poate fi solicitată de oricare dintre părțile care a figurat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De asemenea, intimat este cealaltă parte care a figurat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De asemenea, în calitate de intimat poate figura, în cazul transmisiunii convenționale a calității procesuale, și succesorul cu titlu particular.

În speța dedusă judecății, tribunalul a constatat că intimata B. SA este succesoare cu titlu particular a C. SRL, persoana care a avut calitatea de pârâtă în cadrul litigiului în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită, concluzionând în sensul calității procesuale a intimatei B. SA în cauza dedusă judecății.

Relativ la excepția inadmisibilității formulării cererii de revizuire, invocată de intimata B. SA, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că aspectele învederate de intimată prin întâmpinare nu constituie o veritabilă excepție procesuală, ci aspecte ce țin de fondul cererii de revizuire, urmând a fi analizate ca atare.

Cu privire la fondul cererii de revizuire, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 7166/08.11.2000 pronunțată de Tribunalul București, Secția comercială în dosarul nr. x/2000 s-a admis cererea formulată de reclamanta C. SRL în contradictoriu cu pârâta D. SA (în prezent A. SA) și s-a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate cu privire la activele obținute în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. 1215/03.08.1995 și a actelor adiționale, la valoarea de 24.674.378.000 de lei vechi. De asemenea, a fost obligată pârâta la 1.000.000 de lei vechi daune cominatorii pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

Imobilele ce au format obiectul contractului de asociere în participațiune menționat mai sus au fost înstrăinate prin contract de vânzare-cumpărare încheiat între revizuenta A. SA, în calitate de vânzătoare, și C. SRL, în calitate de cumpărătoare.

Tribunalul a constatat că în preambulul contractului de vânzare-cumpărare există mențiune expresă cu privire la faptul că acest contract s-a încheiat ca urmare a sentinței civile nr. 7166/08.11.2000 pronunțată de Tribunalul București, Secția comercială în dosarul nr. x/2000, ceea ce justifică și condiția interesului, ca folos practic urmărit la declanșarea acțiunii de față, exercitată prin intermediul căii de atac a revizuirii.

În ceea ce privește cererea de revizuire, tribunalul a constatat, referitor la obiectul revizuirii, că se solicită în cauză revizuirea unei hotărâri rămase definitive prin neapelare, conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

În privința motivului de revizuire invocat, instanța a reținut că potrivit art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, revizuirea poate fi solicitată dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

În speța dedusă judecății s-au invocat înscrisuri declarate false prin sentința penală nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/299/2005, considerate determinante pentru pronunțarea hotărârii atacate, respectiv actul adițional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215/03.08.1995 încheiat între revizuentă cu C. SRL.

Din considerentele sentinței penale rezultă, însă, că au fost declarate false ca atare numai procesele-verbale ale ședințelor CA și AGA, precum și hotărârile organelor de conducere ale societății revizuente emise în baza proceselor-verbale respective, neinvocate în susținerea prezentei revizuiri.

În privința contractelor de asociere în participațiune și a actelor adiționale la acestea, inclusiv actul adițional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215/03.08.1995 încheiat cu C. SRL, s-a reținut că se impune anularea acestuia pentru două motive: în temeiul art. 348 C. proc. pen. din 1968, deoarece sunt rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale ședințelor CA și AGA, în sensul aprobării lor și al întocmirii hotărârilor AGA și CA în același sens; în temeiul art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, deoarece la încheierea contractelor s-a încălcat principiul specialității capacității de folosință.

Așadar, reține instanța, actul adițional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215/03.08.1995 încheiat cu C. SRL nu a fost declarat fals prin hotărârea penală definitivă invocată în cauză, nereținându-se că acesta a fost falsificat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de fals intelectual de către inculpat, ci numai că acesta reprezintă un rezultat al falsificării celorlalte înscrisuri anulate, respectiv procesele-verbale ale ședințelor CA și AGA în baza cărora s-au inserat dispozițiile anulate din cadrul deciziilor CA și hotărârilor AGA pentru încheierea contractelor de asociere în participațiune, hotărâri AGA ce au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de legiuitor pentru formarea voinței sociale în adunarea generală, respectiv a normelor de ordine publică referitoare la convocare, la publicitate, ordine de zi, deliberare și vot.

Ca atare, tribunalul nu a reținut că actul adițional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215/03.08.1995 dedus judecății în cadrul dosarului nr. x/2000 al Tribunalului București, Secția comercială, a fost plăsmuit în integralitatea sa ori că s-a alterat realitatea, deoarece operațiunea de asociere în participațiune - ca situație premisă pentru existența infracțiunii de fals intelectual, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului - s-a realizat, situația contrară nerezultând din considerentele sentinței penale nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/299/2005 și nici din poziția procesuală adoptată de revizuentă în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 7166/08.11.2000 pronunțată de Tribunalul București, Secția comercială în dosarul nr. x/2000 ori din probele administrate în acea cauză sau în litigiul de față.

De asemenea, pentru ca un înscris să fie declarat fals este necesar ca acesta să fie el însuși obiectul acțiunii de falsificare, fie în modalitatea de atestare a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, fie în modalitatea omisiunii de a insera în act fapte sau împrejurări care trebuie să fie inserate. Prin urmare, faptul că înscrisul analizat a fost reținut de instanța penală ca fiind rezultatul acțiunii de falsificare a unor alte înscrisuri nu satisface condiția înscrisului declarat fals, impusă de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865.

Această situație, a reținut instanța, rezultă cu evidență din considerentele sentinței penale nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/299/2005, instanța penală reținând întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. din 1968, numai în privința faptei inculpatului de a falsifica hotărârile consiliului de administrație și ale adunării generale a acționarilor cu prilejul întocmirii acestora de către A. SA, hotărâri AGA care cuprindeau mențiuni necorespunzătoare adevărului și care au fost întocmite pe baza proceselor-verbale ale ședințelor, astfel cum au fost modificate de către o altă persoană față de care inculpatul a fost condamnat pentru participație improprie la fals intelectual.

Relevant este și faptul că în cadrul considerentelor asupra laturii penale, instanța penală a făcut referire la contractele de asociere numai atunci când a reținut săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. din anul 1968, și a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 raportat la art. 248

1

C. pen. din 1968, astfel că, a reținut tribunalul, actul adițional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215/03.08.1995 a constituit o modalitate de săvârșire a acestor din urmă infracțiuni, ci nu a celei de fals intelectual.

Drept consecință, tribunalul a constatat că revizuenta nu se poate prevala de nulitatea actului adițional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215/03.08.1995, dispusă prin sentința penală nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/299/2005, pentru a invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, deoarece acest text nu se referă la înscrisuri declarate nule sau anulate, precum actul adițional în cauză, ci la înscrisuri declarate false.

Prin acest caz de revizuire nu s-au avut în vedere nici situațiile în care actul nu corespunde voinței reale a părților, o astfel de interpretare excedând ipotezei menționate fără echivoc de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, text legal care trebuie interpretat în mod strict, întrucât este vorba despre o excepție.

În final, tribunalul a apreciat că nu se poate constata în cadrul prezentului litigiu faptul că actul adițional menționat anterior este fals, întrucât, pentru a proceda în acest mod, revizuenta trebuia să facă dovada existenței unei hotărâri penale din care să rezulte că nu se mai poate urmări penal infracțiunea de fals săvârșită cu privire la acest act.

Pentru aceste considerente, tribunalul a concluzionat în sensul caracterului neîntemeiat al cererii de revizuire formulate de revizuenta A. SA în contradictoriu cu intimata B. SA.

Împotriva sentinței civile menționate a declarat apel revizuenta A. SA, prin care a solicitat schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii de revizuire, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 7166 din data de 08.11.2000 pronunțată de către Tribunalul București, Secția comercială, în dosarul nr. x/2000 și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către B. ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Intimata B. SA a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare la data de 25.01.2016 prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 391 din 2 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă a fost respins apelul declarat de apelanta - revizuentă A. SA împotriva sentinței civile nr. 1167/09.03.2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata B. SA, ca nefondat. A fost respinsă cererea accesorie de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Analizând sentința civilă apelată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de revizuire s-a învederat incidența motivului prevăzut de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., susținându-se că sentința civilă a cărei revizuire s-a solicitat s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. În motivarea de fapt a cererii de revizuire s-a arătat că înscrisul declarat fals constă în actul adițional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215/03.08.1995, declarat fals și anulat prin sentința penală nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr. x/299/2005, definitivă prin decizia penală nr. 180/27.06.2014 a Tribunalului București, Secția penală.

Prima instanță a respins cererea de revizuire reținând, în esență, că actul adițional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215/03.08.1995 nu a fost declarat fals prin hotărârea penală definitivă invocată în cauză, nereținându-se că acesta a fost falsificat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de fals intelectual de către inculpat, ci numai că acesta reprezintă un rezultat al falsificării celorlalte înscrisuri anulate, respectiv procesele-verbale ale ședințelor CA și AGA în baza cărora s-au inserat dispozițiile anulate în cadrul deciziilor CA și hotărârilor AGA pentru încheierea contractelor de asociere în participațiune, hotărâri AGA ce au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de legiuitor pentru formarea voinței sociale în adunarea generală, respectiv a normelor de ordine publică referitoare la convocare, publicitate, ordine de zi, vot. S-a apreciat că, împrejurarea că înscrisul analizat a fost reținut de instanța penală ca fiind rezultatul acțiunii de falsificare a altor înscrisuri, nu satisface condiția înscrisului declarat fals, impusă de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, instanța penală apreciind relevantă împrejurarea în considerentele asupra laturii penale, nu s-a reținut că actul adițional analizat ar fi constituit o modalitate de săvârșire a infracțiunii de fals intelectual.

Curtea nu a primit o atare teză, reținând că prin înscris declarat fals, în accepțiunea dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., se înțelege nu numai înscrisul reținut ca fals o dată cu săvârșirea unei infracțiuni, ci și acela al cărui conținut nu corespunde realității, chiar și atunci când prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune. De altfel, teza contrară ar conduce la concluzia de neacceptat ca erorile judiciare a căror înlăturare s-a urmărit prin reglementarea acestei căi extraordinare de atac să rămână în ființă, ceea ce este de neconceput. Ca atare, cu atât mai mult poate fi valorificat în cadrul motivului de revizuire analizat un înscris al cărui conținut nu corespunde realității, chiar dacă el nu este rezultatul unei infracțiuni de fals intelectual, aspectul esențial pentru încadrarea în motivul de revizuire analizat constând în neconcordanța conținutului înscrisului cu realitatea, nicidecum o anume încadrare juridică a faptei care a condus la această situație de fapt din punctul de vedere al legii penale.

De asemenea, contrar celor reținute de prima instanță, nu este necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești penale din care să rezulte că nu se mai poate urmări penal infracțiunea de fals săvârșită cu privire la acest act, câtă vreme dispozițiile legale nu operează o astfel de diferențiere și, potrivit unei interpretări constante consacrată deopotrivă de doctrina și practica judiciară, falsul înscrisului se analizează incidental în chiar procesul de revizuire.

Din perspectiva menționată, Curtea a constatat că prima instanță nu a interpretat corect dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., referitoare la interpretarea extensivă a sintagmei de „înscris fals”, însă acest aspect nu a fost de natură să conducă la admiterea apelului îndreptat împotriva soluției cuprinse în dispozitivul sentinței apelate, de respingere a cererii de revizuire.

Curtea a avut în vedere împrejurarea că ipoteza de revizuire analizată presupune, pe lângă condiția ca înscrisul să fi fost declarat fals, și pe aceea ca înscrisul să fi fost determinant pentru pronunțarea hotărârii atacate. Premisa îndeplinirii cerinței menționate este aceea ca instanța învestită cu litigiul finalizat cu pronunțarea sentinței a cărei revizuire se cere să fi avut efectiv posibilitatea de a supune analizei sale înscrisul menționat și să-l fi valorificat cu prilejul deliberării și pronunțării soluției a cărei retractare s-a solicitat. În speța de față premisa menționată nu este îndeplinită, astfel că nu se poate susține îndeplinirea condiției înscrisului determinant. Analiza dosarului finalizat cu pronunțarea sentinței nr. 7166/08.11.2000 a relevat împrejurarea că înscrisul cu privire la care s-a învederat caracterul fals nu a fost atașat la acest dosar. Or, este exclus a se aprecia că un înscris pe care instanța nu l-a avut la dispoziție să fi fost apreciat determinant în pronunțarea soluției.

Pentru aceste considerente, reținând că sentința nr. 7166/08.11.2000 nu s-a dat în temeiul înscrisului constând în actul adițional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215/03.08.1995, care de altfel nu a fost înfățișat acestei instanțe, Curtea a concluzionat în sensul caracterului nefondat al apelului formulat.

Față de soluția de respingere a apelului, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a apelantului în derularea procedurii judiciare de față, Curtea a respins și cererea accesorie de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuenta A. SA solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, respectiv admiterea apelului declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 1167/09.03.2015 pronunțate de către Tribunalul București, Secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2014 și schimbarea în parte a acesteia, în sensul admiterii cererii de revizuire și retractării în tot a sentinței civile nr. 7166/08.11.2000 pronunțate de către Tribunalul București în dosarul nr. x/2000, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de către B. SA, ca neîntemeiată.

Recurenta susține că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată ca urmare a interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865 și art. 6 CEDO, motiv pentru care invocă incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește caracterul fals al Actului Adițional nr. 1/19.06.2000 la Contractul de asociere nr. 1215/03.08.1995

,

recurenta arată că instanța de apel a reținut în mod corect că prin înscris declarat fals, în accepțiunea dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., se înțelege nu numai înscrisul reținut ca fals o dată cu săvârșirea unei infracțiuni, ci și acela al cărui conținut nu corespunde realității, chiar și atunci când prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune.

Actul adițional nr. 1/19.06.2000 reprezintă un act care nu corespunde realității, asimilat înscrisului fals, fiind rezultatul săvârșirii infracțiunilor de către inculpatul E., prin falsificarea celor consemnate în procesele - verbale ale ședințelor CA și AGA ale A. SA atestându-se niște împrejurări necorespunzătoare adevărului întrucât nu a existat intenția A. SA de a înstrăina activele societății către B. SA.

Recurenta mai susține că Actul adițional nr. 1/19.06.2000 a avut un caracter determinant în pronunțarea sentinței civile nr. 7166 din 08.11.2000, în accepțiunea art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. de la 1865, respectiv la încheierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți.

În ceea ce privește caracterul determinant, instanța de apel a reținut în mod nelegal, prin aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. de la 1865, faptul că sentința nr. 7166/08.11.2000 nu s-a dat în temeiul înscrisului constând în actul adițional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215/03.08.1995, care nu a fost înfățișat instanței.

Astfel, instanța de apel a dat o interpretare restrictivă și nelegală a condiției ca înscrisul declarat fals să fi fost determinant pentru pronunțarea hotărârii judecătorești, limitându-se la analiza înscrisurilor enumerate în cererea de chemare în judecată formulată de B. SA imediat după încheierea actului adițional și a documentelor anexate la dosarul nr. x/2000.

Actul adițional declarat fals a avut un caracter determinant atât în pronunțarea sentinței civile nr. 7166/08.11.2000, cât și la încheierea subsecventă a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1237/07.07.2001 prin care s-a înstrăinat activul A. SA către B. SA, așa cum rezultă din sentința nr. 7166/08.11.2000 prin care Tribunalul București a admis cererea B. SA și a obligat A. SA la vânzarea activelor atât în baza contractului de asociere în participațiune nr. 1215/03.08.1995, cât și a actelor adiționale la acesta.

Actul adițional anulat de către instanța penală a fost încheiat la o perioadă scurtă de timp de la apariția Legii nr. 133/1999 care dădea voie întreprinderilor precum B. SA ca în baza unui contract de asociere în participațiune să aibă acces la activele A. SA. Așadar, Actul adițional a fost încheiat prin fraudarea voinței societare a A. SA, pentru ca B. SA să dobândească ulterior prin vânzare dreptul de proprietate asupra tuturor vilelor X, precum și a terenului aferent acestora. Deși era îndeplinită formal condiția esențială - existența unui contract de asociere în participațiune - pentru ca intimata B. SA să beneficieze de prevederile Legii nr. 133/1999, prin încheierea Actului adițional din anul 2000 părțile au urmărit facilitarea cumpărării tuturor vilelor, dar mai ales și a terenului aferent acestora, care nu era prevăzut în contractul inițial de asociere în participațiune și nici în celelalte acte adiționale.

Acest aspect a fost reținut și de către instanța penală care statuează prin sentința penală nr. 2076/09.10.2006 faptul că Actul adițional, precum și celelalte contracte de asociere în participațiune încheiate de inculpat au avut ca scop de a facilita cumpărarea preferențială ulterioară a activelor respective de către asociați. Dacă nu ar fi existat acest ultim Act adițional, încheiat ca urmare a activităților infracționale ale inculpatului E., B. SA nu ar mai fi putut să promoveze cererea de cumpărare a activului ce a făcut obiectul contractului de asociere în participațiune, în temeiul Legii nr. 133/1999, nici să promoveze acțiunea de obligare a A. SA la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât nu ar fi putut face dovada că deține toate aceste active disponibile în baza unui contract de asociere în participațiune, că a realizat investițiile aferente acestora și că nu are datorii față de A. SA.

În plus, instanța penală a anulat Actul adițional constatând că acesta reprezintă în sine contractul la care face referire Legea nr. 133/1999, acesta fiind încheiat tocmai pentru a beneficia de dispozițiile acestei legi, având în vedere că după intrarea în vigoare a acestui act normativ urma să nu mai fi permise încheierea unor contracte de asociere în participațiune cu privire la activele disponibile ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat. Susținerea instanței de apel conform căreia nu se poate aprecia că un înscris pe care instanța nu l-a avut la dispoziție nu ar fi determinant, nu poate fi reținută în prezenta cauză având în vedere că acest înscris a fost încheiat tocmai pentru a eluda procedura legală de privatizare a A. SA.

În acest sens, prin sentința penală s-a reținut că vânzarea activelor trebuia să se efectueze în conformitate cu procedura prevăzută de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale și normele de aplicare a acesteia respectiv cu aprobarea adunării generale a acționarilor sau a consiliului de administrație.

În plus, O.U.G. nr. 88/1997 prevede la art. 27 faptul că societățile comerciale care au în derulare contracte de asociere în participațiune pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare prin negociere directă cu asociații, în situațiile în care aceștia au efectuat investiții în activele pe care le utilizează reprezentând mai mult de 15

%

din valoarea acestor active.

Mai mult, potrivit art. 143 din Legea nr. 31/1990, administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să înstrăineze bunurile aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor. Deși inculpatul E. cunoștea aceste dispoziții legale și răspundea de modul de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare conform Legii nr. 133/1999, acesta nu le-a respectat, cauzând un prejudiciu societății A. SA în valoare de 2.040.034.000 lei.

Prin urmare, existența contractului de asociere în participațiune nr. 1215/1995 și a actelor adiționale nr. 1208/01.08.1996, nr. 842/17.07.1997, nr. 664/23.07.1998 și nr. 300/03.06.1999 nu era o condiție suficientă pentru înstrăinarea activelor, întrucât vânzarea acestora nu se putea realiza fără aprobarea AGA, sub sancțiunea nulității absolute, întrucât prevederile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 au în vedere un interes general, de ordine publică, interes determinant de specificul activelor ca fiind deținute de o societate cu capital majoritar de stat.

Decizia recurată este nelegală inclusiv sub acest aspect în condițiile în care caracterul determinant al Actului adițional nr. 1/09.06.2000 pentru pronunțarea sentinței civile nr. 7166/08.11.2000 trebuia analizat din perspectiva efectelor pe care acest act le-a avut cu privire la pronunțarea sentinței a cărei revizuiri s-a solicitat și, ulterior, la încheierea contractului de vânzare dintre A. SA și B. SA.

Intimata B. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, arătând că hotărârea pronunțată de instanța de apel este temeinică și legală, fiind rezultatul unei corecte interpretări a dispozițiilor legale incidente în cauză, aceasta situându-se în afara oricăror critici de nelegalitate sau netemeinicie.

Susține intimata că nu sunt întrunite condițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., pentru ca cererea de revizuire să poată fi admisă, instanța de apel apreciind corect că Actul adițional nr. 1/19.06.2000 nu a avut caracterul de a fi fost hotărâtor la judecarea cauzei finalizată cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită în dosar, Hotărârea nr. 7136/08.11.2000 nefiind dată în considerarea expresă a actului adițional nr. 1/19.06.2000 în sensul art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Anularea actului adițional nr. 1/19.06.2000 nu poate avea ca efect admiterea cererii de revizuire, în contextul în care acesta nu a fost hotărâtor pentru instanța fondului, actul nefiind nici măcar depus la dosarul de fond al cauzei și nefăcând, așadar, obiectul judecății cauzei finalizate cu hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Nu este îndeplinită nici premisa ca instanța învestită cu judecarea litigiului finalizat prin pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită să fi avut efectiv posibilitatea de a supune analizei sale înscrisul menționat și să-l fi valorificat cu prilejul deliberării și pronunțării soluției a cărei retractare s-a solicitat. Cu alte cuvinte, soluția instanței nu a fost afectată de valoarea juridică și probantă a acestui act, sens în care hotărârea pronunțată nu este susceptibilă de a fi revizuită pentru aceste motive.

În ceea ce privește critica recurentei cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., coroborat cu art. 6 CEDO, intimata apreciază că aceasta este vădit nefondată, instanța de apel interpretând în mod corect dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a 2-a C. proc. civ., aceasta manifestând rol activ, analizând toate criticile invocate de către SC A. SA și schimbând chiar motivarea primei instanțe pe aspectul caracterului fals al înscrisului reclamat.

Solicită respingerea motivelor de recurs ca fiind vădit nefondate, întrucât ce se critică nu este greșita aplicare a legii de către instanța de apel, ci o simplă apreciere a situației de fapt, relativ la existența sau nu a unui înscris în dosarul cauzei, care nu poate fi cenzurată însă de către instanța de recurs în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel nu s-a limitat numai la analiza înscrisurilor enumerate în cererea de chemare în judecată formulată de SC C. SRL, ci a analizat întreg probatoriul administrat în dosarul nr. x/2000, acest act adițional neregăsindu-se și nefiind depus analizei instanței de judecată.

Deși recurenta SC A. SA încearcă să acrediteze ideea că prin actul adițional nr. 1/2000 a fost extins obiectul contractului de asociere în participațiune, sens în care este «hotărâtor», această susținere nu este adevărată, fiind contrazisă de conținutul juridic al actelor adiționale anterioare, în condițiile în care asocierea în participațiune a fost încheiată între părți în anul 1995, având încă de la acel moment în vedere toate vilele X.

Contractul de asociere în participațiune, împreună cu celelalte 4 acte adiționale la acesta erau în ființă la momentul pronunțării hotărârii atacate cu revizuire și nu au fost anulate de către instanța penală.

Decizia Consiliului de Administrație al SC A. SA nr. 4/28.04.2000, în ceea ce privește intenția societății de înstrăinare a vilelor, respectiv aprobarea efectivă a valorii de pornire a negocierii de vânzare a Vilelor X - art. 11 - nu a fost anulată.

Sentința civilă nr. 7166/2000 a avut în vedere toate aceste acte neanulate de instanța penală, pronunțarea făcându-se pe baza acestor înscrisuri cu adevărat hotărâtoare.

Nici prin actul adițional nr. 1/19.06.2000, nici în dosarul nr. x/2000 și nici prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1237/2001 problema imobilului - teren aferent Vilelor X - nu a fost tranșată, prin urmare susținerea SC A. SA în sensul că actul adițional ar fi fost esențial în cauză este eronată.

Cu vădită rea - credință este susținută și afirmația recurentei în sensul că prin actul adițional nr. 1/19.06.2000 s-ar fi urmărit facilitarea cumpărării tuturor vilelor, dar mai ales a terenului aferent acestora, în condițiile în care cumpărarea vilelor a fost posibilă prin prisma contractului de asociere în participațiune nr. 1215 încheiat între părți în anul 1995 și a actelor adiționale la acesta până în anul 2000, iar în ceea ce privește terenul, acesta nu a fost achiziționat nici în prezent de către SC B. SA.

Așa cum a reținut și instanța de fond, acțiunea în obligarea SC A. SA la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu s-a realizat în temeiul actului adițional nr. 1/19.06.2000, așa cum susține recurenta, acesta nefiind invocat în cadrul acțiunii, depus sau analizat de instanța de judecată în cadrul dosarului nr. x/2000.

Actul adițional nr. 1/19.06.2000 nu a eludat cu nimic procedura de privatizare a SC A. SA, acesta nefăcând decât să reia prevederile din actele adiționale anterioare. Actul adițional reclamat ca fiind fals nu a fost avut în vedere de către instanța care a pronunțat sentința atacată cu revizuire în prezenta cauză și în lipsa acestuia.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a constatat că acesta este fondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În speță, s-a solicitat revizuirea hotărârii sentinței civile nr. 7166/8.11.2000, prin care Tribunalul București, Secția comercială a obligat recurenta revizuentă, în baza art. 12 din Legea nr. 133/1999, să încheie contractul de vânzare-cumpărare a activelor obținute în baza contractului de asociere în participațiune nr. 1215/3.08.1995.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs care evocă fondul se poate cere dacă aceasta s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. Acest motiv de revizuire a fost instituit în vederea restabilirii legalității unei hotărâri pronunțate de către o instanță care s-a aflat în eroare cu privire la veridicitatea înscrisurilor pe baza cărora a pronunțat hotărârea.

Prin sentința penală nr. 2076 din 9 octombrie 2006 s-a constatat caracterul fals și s-a dispus anularea Actului adițional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participațiune nr. 1215/3.08.1995, instanța apreciind că acesta reprezintă consecința directă, dacă nu chiar una din modalitățile de realizare a activității infracționale a inculpatului. Instanța penală a mai reținut și faptul că, contractele de asociere în participațiune încheiate cu părțile vătămate se impun a fi anulate în temeiul art. 348 C. proc. pen., fiind rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesele - verbale ale ședințelor CA și AGA, în sensul aprobării lor și al întocmirii hotărârilor CA și AGA ale A. SA în același sens.

Așadar, după finalizarea procesului civil prin pronunțarea sentinței a cărei revizuire se cere, s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă cu relevanță directă asupra prezentei cereri, hotărâre penală care are autoritate de lucru judecat cu privire la faptă, persoană și vinovăția acesteia, fiind declarate false înscrisurile relevante în cauză și făcându-se dovada săvârșirii infracțiunii de fals în modul arătat în hotărârea penală.

Actul adițional nr. 1/19.06.2000 a fost declarat nul întrucât a fost încheiat fără a avea aprobarea AGA, această dispoziție fiind prevăzută sub sancțiunea nulității absolute conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, întrucât se are în vedere un interes general, de ordine publică, determinat de specificul activelor deținute de o societate cu capital majoritar de stat.

În lipsa unei hotărâri AGA, luată în condiții de legalitate, rezultă că prin actul adițional s-au atestat niște împrejurări necorespunzătoare adevărului întrucât nu a existat intenția A. SA de a înstrăina activele societății către B. SA.

În aceste condiții, în mod greșit instanța de apel a apreciat că actul adițional nr. 1/19.06.2000 nu a avut caracter determinant în pronunțarea sentinței a cărei revizuire se solicită prin prezentul dosar.

Astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței civile nr. 7166/8.11.2000, Tribunalul București, Secția comercială a obligat recurenta revizuentă, în baza art. 12 din Legea nr. 133/1999, să încheie contractul de vânzare-cumpărare a activelor obținute în baza contractului de asociere în participațiune nr. 1215/3.08.1995 și a actelor adiționale la acesta.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 133/1999, activele disponibile utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de asociere în participațiune încheiat cu societățile comerciale și companiile naționale cu capital majoritar de stat, precum și cu regiile autonome trebuiau vândute deținătorului, la solicitarea acestuia, prin urmare, existența contractului de asociere în participațiune susmenționat a fost determinantă în pronunțarea soluției prin care SC A. SA a fost obligată să încheie contractele de vânzare-cumpărare ale activelor.

Având în vedere că există o hotărâre judecătorească penală definitivă prin care s-au declarat false înscrisurile relevante în cauză și că s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunii de fals în modul arătat în hotărârea penală, Înalta Curte a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 4 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta-revizuentă A. SA împotriva deciziei civile nr. 391 din 2 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, a modificat decizia atacată în sensul că a admis apelul formulat de revizuenta A. SA împotriva sentinței civile nr. 1167/09.03.2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis cererea de revizuire și a schimbat în tot sentința civilă nr. 7166/08.11.2000 pronunțată de către Tribunalul București, Secția comercială în dosarul nr. x/2000, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către SC B. SA, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală, a obligat intimata SC B. SA să plătească recurentei revizuente A. SA suma de 15.222,78 lei cheltuieli de judecată.