ÎCCJ, decizie (scj.ro #133950)

Înscris declarat ca fiind fals printr-o hotărâre judecătorească civilă. Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă din 1865. Momentul de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea căii extraordinare de atac.

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuire.

Index alfabetic

: tardivitate

înscris declarat fals

hotărâre definitivă

hotărâre irevocabilă

vătămare procesuală

C.proc.civ. din 1865, art. 304 pct. 5, art. 322 pct. 4, art. 324 pct. 3

Câtă vreme art. 322 C.proc.civ. îngăduie ca obiect al revizuirii să fie oricare dintre hotărârile menționate în text - respectiv, o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, ori o hotărâre pronunțată în recurs - sub cerința evocării fondului, înseamnă că pentru interpretarea sintagmei „hotărârea care a declarat fals înscrisul” din cuprinsul art. 324 pct. 3 C.proc.civ., este necesar să se determine, în raport cu desfășurarea în concret a procesului în care se discută falsul, care este hotărârea care stabilește acest element, fără posibilitatea modificării, în privința falsului, prin intermediul căilor de atac la care se referă art. 322 C.proc.civ.

Astfel, dacă sentința nu este apelată, termenul de revizuire va începe să curgă de la data expirării termenului de apel, pentru că la această dată sentința este nu doar definitivă, în condițiile art. 377 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., ci chiar irevocabilă, în condițiile art. 377 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ. Desigur, pentru un raționament similar, termenul de revizuire va începe să curgă de la expirarea termenului de recurs, atunci când hotărârea dată în primă instanță, fără drept de apel, nu este recurată, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 1 C.proc.civ.

În cazul în care este vorba de o hotărâre pronunțată în apel, trebuie să se verifice dacă, pe de o parte, decizia din apel este recurată, iar pe de altă parte, dacă motivele de recurs conțin critici în legătură cu falsul. Ca atare, termenul de revizuire va începe să curgă de la data expirării termenului de recurs, iar nu de la data comunicării deciziei din apel, pentru că atât timp cât hotărârea este susceptibilă de recurs, partea ce ar avea interes să exercite revizuirea nu este beneficiara unei soluții care nu ar putea fi modificată în această cale de atac, în așa fel încât să i se impună să acționeze prin intermediul revizuirii. Totodată, trebuie să se verifice dacă prin motivele de recurs sunt formulate critici cu privire la fals pentru că, în caz contrar, față de limitele în care se exercită controlul de legalitate, ceea ce nu s-a atacat nu poate fi supus analizei în recurs. Într-o asemenea ipoteză, termenul prevăzut la art. 324 pct. 3 C.proc.civ. va începe să curgă de la data comunicării către partea interesată în exercitarea revizuirii a motivelor de recurs, pentru că, din acest moment partea știe că soluția în privința falsului nu mai poate fi modificată în recurs. Iar dacă prin motivele de recurs sunt formulate critici și cu privire la fals, termenul de revizuire va începe să curgă de la data pronunțării deciziei din recurs prin care este respins recursul. Dacă recursul este admis și hotărârea este modificată în urma casării cu reținere, termenul de revizuire va începe să curgă de la data când partea a obținut hotărârea motivată din recurs.

Secția I civilă, decizia nr.  391 din 23 februarie 2017

Prin decizia civilă nr. 858/A din 10.11.2016, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 442 din 29.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata B.

A obligat-o pe revizuentă la plata sumei de 8553,41 lei  cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a decide astfel, instanța a arătat că tardivitatea cererii de revizuire presupune verificarea respectării termenului prevăzut de lege pentru formularea căii extraordinare de atac, ceea ce înseamnă că, în principiu, nu este necesar să se aprecieze asupra aspectelor care țin de admisibilitatea revizuirii. În măsura în care există aspecte comune atât pentru verificarea formulării în termen a căii extraordinare de atac, cât și pentru verificarea unora dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii, acestea vor fi  analizate de către Curte, doar în limitele necesare soluționării excepției tardivității.

Potrivit art. 322 pct. 4 teza a II-a C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel, se poate cere dacă „hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, în cursul sau în urma judecății”.

Hotărârea atacată cu revizuire este decizia civilă nr. 442 din 06.07.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, în dosar nr. x/3/2008.

Revizuenta susține că soluția din decizia menționată anterior a avut la bază unele înscrisuri care au fost declarate false printr-o hotărâre judecătorească civilă. Astfel, revizuenta invocă sentința civilă nr. 2728 din 08.10.2014, care a rămas definitivă la data de 28.09.2015, când s-a pronunțat decizia civilă nr. 428/A din 28.09.2015 de către Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă, și irevocabilă la data de 23.06.2016, când s-a pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia civilă nr. 1191 din 23.06.2016, în dosarul nr. x/93/2012.

Trebuie precizat că, la judecarea apelului din dosarul nr. x/93/2012, s-a pronunțat decizia intermediară nr. 285/A din 02.06.2015, prin care s-a admis apelul, s-a anulat sentința și s-a reținut cauza pentru evocarea fondului de către instanța de apel. Decizia definitivă nr. 428/A/2015 este tocmai hotărârea prin care instanța de apel a soluționat fondul.

Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 3, teza I partea finală C.pr.civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la data la care partea a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul.

Revizuenta susține că termenul menționat anterior curge de la data la care a luat cunoștință de hotărârea irevocabilă care a declarat fals înscrisul iar intimata susține că acel termen curge de la data la care partea interesată  a luat cunoștință de hotărârea definitivă care a declarat fals înscrisul.

În speță, hotărârea despre care revizuenta susține că ar fi declarat fals înscrisul, a rămas irevocabilă la data de 23.06.2016, prin decizia civilă nr. 1191, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/93/2012. De soluția din decizia civilă nr. 1191, revizuenta a luat cunoștință la data de 23.06.2016, când aceasta a fost publicată pe portalul instanțelor.

Intimata susține că termenul de o lună a început să curgă de la data la care a fost comunicată revizuentei decizia civilă nr. 428/A din 28.09.2015, și anume, 03.11.2015.

În speță, cererea de revizuire a fost depusă de către revizuentă la Oficiul Poștal la data de 15.07.2016.

Prin urmare, dacă termenul de declarare a revizuirii începe să curgă de la momentul la care a fost comunicată hotărârea definitivă prin care se susține că a fost declarat fals înscrisul, în sensul art. 322 pct. 4, atunci acesta s-a împlinit la data de 03.12.2015, iar calea extraordinară de atac declarată din prezenta cauză ar fi tardivă.

Dacă termenul de declarare a revizuirii începe să curgă de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii prin care se susține că ar fi declarat fals înscrisul, atunci, calea extraordinară de atac a fost declarată în termen. Este de precizat că revizuirea ar fi în termen și dacă acesta ar începe să curgă de la momentul la care s-ar fi luat cunoștință de motivarea hotărârii irevocabile deoarece, prin ipoteză, acest moment este ulterior publicării soluției pe site-ul instanței.

În opinia revizuentei este relevant momentul luării la cunoștință de hotărârea irevocabilă de declarare a falsului deoarece, până la acel moment, nu există certitudine cu privire la tranșarea litigiului. În acest sens se arată că, eventuala judecată a cererii de revizuire bazată pe o hotărâre definitivă, ar trebui suspendată în condițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ.

În opinia intimatei este relevant momentul luării la cunoștință de hotărârea definitivă motivată, deoarece această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat și, în măsura în care este susceptibilă de executare silită, se poate apela la forța coercitivă a statului. În plus, intimata consideră că, din chiar susținerea revizuentei cu privire la incidența  dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1, rezultă că cererea de revizuire trebuia formulată de la momentul pronunțării hotărârii definitive. Altfel sancțiunea care ar trebui aplicată ar fi fost cea de respingere ca prematură a cererii de revizuire și nu cea de suspendare a judecății.

În sprijinul susținerilor revizuentei s-ar mai putea arăta că, sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865, exista la nivelul practicii judiciare un adevărat reflex juridic (un automatism), în sensul de se a considera că procesele nu erau finalizate decât la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii.

Aceasta deoarece hotărârea definitivă era întotdeauna susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului folosește un astfel de argument în cauza

Canciovici și alții c. României

, publicată în Monitorul Oficial nr. 210 din  8 martie 2006. „În ceea ce privește afirmația reclamanților conform căreia decizia pronunțată în apel era „definitivă” și astfel dreptul lor de proprietate a fost restabilit definitiv”, Curtea de la Strasbourg observa că, „în conformitate cu art. 299 din Codul român de procedură civilă, în vigoare în momentul faptelor, deciziile pronunțate în apel sunt susceptibile de o analiză în recurs și că, în conformitate cu art. 311 C.pr.civ., deciziile anulate în recurs nu au nici un efect juridic, iar toate actele de executare făcute în temeiul unei atare decizii sunt anulate conform legii, dacă instanța de recurs nu decide altfel. Curtea notează că reclamanții nu aveau o decizie „definitivă și irevocabilă” și că dreptul obținut în baza deciziilor pronunțate pe fond și în apel era revocabil”.

Reglementarea efectului suspensiv al cererii de recurs în cazurile prevăzute de art. 300 alin. (1) C.pr.civ. de la 1865, apropia recursul de o cale ordinară de atac. Această reglementare avea, însă, caracter de excepție și era justificată de existența unor situații de fapt în cazul cărora întoarcerea executării nu ar mai fi fost posibilă dacă s-ar fi modificat ori casat hotărârea definitivă în recurs. Edictarea art. 300 alin. (1) nu a avut drept scop lipsirea hotărârilor definitive, mai exact  a hotărârilor pronunțate în calea ordinară de atac a apelului, de efectele recunoscute de lege și anume, executorialitatea, respectiv obligativitatea. Oricum, decizia civilă nr. 428/A/2015 nu a fost pronunțată în vreuna dintre materiile în cazul cărora, recursul era suspensiv de executare.

Existența unui drept revocabil în cazul hotărârii definitive, cum în mod corect a sesizat Curtea de la Strasbourg, nu înseamnă că aceasta nu produce efecte juridice până rămânerea irevocabilă sau că, momentul luării la cunoștință de conținutul hotărârii definitive, nu ar putea constitui punctul de plecare la calculul cererii de revizuire.

În Codul de procedură civilă de la 1865 recursul este, alături de contestația în anulare și de revizuire, o cale extraordinară de atac, reglementată în Titlul V al Codului, tocmai sub denumirea „căi extraordinare de atac”.

Este necesară o interpretare sistematică a normelor pentru a stabili dacă partea interesată trebuie să formuleze revizuire în termen de o lună (1) de la data la care i-a fost comunicată hotărârea definitivă de declarare ca fals a unui înscris care a fost avut în vedere la soluționarea cauzei în care s-a pronunțat hotărârea atacată sau (2) de la data la care a luat cunoștință de hotărârea irevocabilă de declarare ca fals a unui înscris care a fost avut în vedere la soluționarea cauzei în care s-a pronunțat hotărârea atacată.

Curtea a precizat că, în speță, este incidentă ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 4 raportat la art. 324 alin. (1) pct. 3, conform căreia termenul de o lună se socotește din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea civilă care a declarat fals înscrisul. Nici rezoluția din data de 01.03.2011, emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului București prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de numitul C., nici rezoluția din 26.04.2011, prin care s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției menționate anterior, indiferent de conținutul și de data la care acestea au fost comunicate, nu constituie momentul de la care se calculează termenul de revizuire, deoarece există hotărâre civilă de declarare a falsului, în sensul textelor legale menționate. Nu se poate pune semnul egalității între rezoluția procurorului și hotărârea unei instanțe judecătorești.

Revenind la interpretarea normelor relevante pentru soluționarea excepției tardivității, Curtea a observat că art. 324 se referă la ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul, fără ca din textul legal să rezulte felul hotărârii avute în vedere, aceasta putând fi definitivă sau irevocabilă. De asemenea, Curtea a observat că, nici din alin. (4) al art. 322 nu rezultă dacă hotărârea pronunțată în judecata prin care s-a  declarat  fals înscrisul trebuie să fie  irevocabilă ori este necesar și suficient ca aceasta să fie  definitivă.

Din utilizarea în textele de lege menționate anterior a unor sintagme care trimit la luarea la cunoștință de conținutul hotărârii și din specificul căi de atac a revizuirii de a putea fi formulată doar pentru motive care țin de fondul litigiului, se deduce că legiuitorul a avut în vedere hotărârea motivată, și nu doar soluția din dispozitivul hotărârii. Această interpretare este justificată, inclusiv, de existența în dreptul procesual român a unei reguli atipice, constând în aceea că motivarea hotărârilor se face ulterior pronunțării acestora. Întrucât falsul este declarat pe cale incidentală de către instanța civilă și întrucât reținerea caracterului fals al înscrisului nu se poate face exclusiv prin raportare la mențiunea de anulare a respectivului înscris, regăsită în dispozitiv, este necesar ca partea interesată în declararea revizuirii să lectureze considerentele hotărârii pentru a vedea cauza care a determinat anularea sau constatarea nulității.

Curtea a considerat că nu ar fi corect din punct de vedere juridic să se soluționeze excepția tardivității fără a se ține seama de efectele pe care le are hotărârea judecătorească definitivă, sub imperiul codului de procedură civilă de la 1865. În acest sens, Curtea a constatat că, din interpretarea

per a contrario

a dispozițiilor  art. 378 C.pr.civ., hotărârile definitive  au putere de lucru judecat. În textul de lege menționat se arată că „pe când o hotărâre definitivă se află în curs de a se rejudeca în contestație sau în urma cererii de revizuire, ea are încă puterea lucrului judecat până ce se va înlocui printr-o altă hotărâre”. Același lucru rezultă din dispozițiile art. 376 alin. (1) C.pr.civ. care prevedeau că „hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile” puteau fi învestite cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1), respectiv, din art. 374  potrivit cărora hotărârile învestite cu formulă executorie pot fi executate silit dacă a fost încuviințată executarea silită.

Așadar, ceea ce a reținut Curtea este aspectul că decizia civilă nr. 428/A din 28.09.2015 avea putere de lucru judecat și era executorie de la momentul pronunțării, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 377 alin. (1) pct. 3 C.pr.civ. de la 1865.

Aceasta înseamnă că revizuenta putea să declare calea extraordinară de atac începând cu momentul la care i-a fost comunicată decizia nr. 428/A/2015, fără a se putea susține că revizuirea ar fi fost prematură până la momentul la care s-ar fi respins recursul. Curtea apreciază că din perspectiva soluționării excepției tardivității, dată fiind situației de fapt deduse judecății, nu este necesar să se stabilească dacă judecata unei cereri de revizuire, care are la bază o hotărâre definitivă de declarare ca fals a unui înscris, ar trebui suspendată, în condițiile art. 244 alin. (1) pct. 1, până la momentul rămânerii irevocabile a respectivei hotărâri.

Interpretarea care consideră că termenul pentru declararea revizuirii se calculează de la

momentul luării la cunoștință de conținutul hotărârii definitive (comunicarea acesteia către partea interesată) este în concordanță cu natura juridică a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, de retractare a hotărârilor rămase definitive și nu a hotărârilor rămase irevocabile, cu excepția situației în care este vorba de hotărârea dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Mai mult, atunci când reglementează ipoteza revizuirii pe motiv de existență a unor hotărâri judecătorești potrivnice, legiuitorul are în vedere hotărâri definitive și nu hotărâri irevocabile, aceasta rezultând clar din art. 322 pct. 7, respectiv, art. 324 alin. (1) pct. 1. Prin urmare, regula

ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet

(unde se aplică același raționament trebuie să se aplice aceeași soluție) impune o interpretare similară a normei legale și pentru cazul de revizuire analizat.

Spre deosebire de revizuire, care se referă exclusiv la hotărâri definitive, în cazul contestației în anulare, codul de procedură civilă distinge între hotărârea definitivă și hotărârea irevocabilă, atunci când acest lucru este necesar pentru calcularea termenului de declarare a respectivei căi extraordinare de atac. Daca ar fi considerat necesar legiuitorul ar fi făcut o distincție similară și în cazul revizuirii. Or,

ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus

(unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.

Revizuenta a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

Recurenta a susținut că a luat cunoștință de hotărârea care a declarat falsul în momentul finalizării irevocabile a procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/93/2012 și de aceea instanța trebuia să analizeze conținutul hotărârilor.

Nu este relevant care hotărâre a rămas definitivă sau irevocabilă, ci trebuie identificată hotărârea care arată, fără dubiu, că falsul a fost constatat.

Deși recurenta a insistat ca instanța să facă analiza tuturor hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/93/2012, pentru a o identifica pe aceea care constată falsul, instanța a admis excepția tardivității revizuirii fără să menționeze măcar că s-ar fi susținut acest aspect;

Instanța s-a limitat să facă o interpretare a textelor din Codul de procedură civilă, fără vreo analiză efectivă a conținutului hotărârilor și fără să arate de ce, în opinia sa, decizia nr. 428/A din 28.09.2015 este cea de la comunicarea căreia trebuie calculat termenul de revizuire.

Motivarea hotărârii este greșită și străină de natura pricinii deoarece instanța trebuia să lectureze motivările deciziilor și să identifice, în funcție de acestea, când se putea, în concret, lua cunoștință despre

hotărârea care putea susține o cerere de revizuire.

Instanța care a soluționat revizuirea nu a făcut analiza motivărilor hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/93/2012 pentru că, altfel, nu ar fi aplicat soluția teoretică, de principiu, conform căreia decizia definitivă este cea la care trebuie să ne raportăm în orice situație;

Instanța a făcut aplicarea greșită a legii, apreciind că hotărârea la care se referă art. 324 pct. 3 C.proc.civ. este o hotărâre definitivă, iar momentul luării la cunoștință este comunicarea acestei hotărâri definitive de constatare a falsului.

Faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce are ca obiect hotărâri rămase definitive, este o caracteristică ce ține de specificul revizuirii și care nu poate fi extinsă la hotărârea care constată falsul. Acestei din urmă hotărâri nu i se pot aplica regulile hotărârilor supuse revizuirii.

O interpretare corectă prin coroborarea unor noțiuni legale se poate face în cadrul aceluiași text de lege, mai precis din enumerarea situațiilor prevăzute pentru motivul de revizuire de la art. 322 pct. 4 C.proc.civ., iar nu pentru cel de la art. 322 pct. 7, respectiv art. 324 pct. 1 C.proc.civ.

Hotărârea care constată falsul are rolul similar unui înscris nou, al unei probe nou apărute și care, prin forța sa probantă și prin faptele pe care le constată, să poată duce la schimbarea unei hotărâri judecătorești rămase deja irevocabile.

Hotărârea prevăzută de art. 324 pct. 3 C.proc.civ. trebuie să aibă vocația să schimbe o hotărâre judecătorească irevocabilă, să aibă o forță probantă suficientă, cel puțin egală cu a hotărârii irevocabile la schimbarea căreia este utilizată.

Analizând recursul, Înalta Curte a reținut următoarele aspecte:

Critica constând în faptul că recurenta a cerut ca instanța să facă analiza tuturor hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/93/2012, pentru a identifica hotărârea care a stabilit falsul, nu este întemeiată, câtă vreme revizuenta a solicitat acest aspect doar prin notele scrise, depuse după închiderea dezbaterilor.

Din încheierea de dezbateri rezultă că aceasta a pus concluzii de respingere a excepției tardivității revizuirii motivat numai pe faptul că atât timp cât hotărârea prin care s-a constatat falsul nu era irevocabilă, termenul de revizuire nu putea să înceapă să curgă. Așadar, s-a limitat la analiza felului hotărârii în raport cu care se punea problema tardivității exercitării revizuirii, iar nu și a conținutului acesteia.

În atari condiții, nu se poate reproșa instanței de revizuire că nu și-a întemeiat soluția pe o apărare pe care partea a făcut-o nesocotind un principiu fundamental al procesului civil – contradictorialitatea.

Cum considerentele deciziei civile nr. 858/A din 10.11.2016 conțin răspunsul doar la apărarea făcută de revizuentă în condiții procedurale, critica formulată nu întrunește cerințele art. 304 pct. 7 C.proc.civ.;

Întrucât s-a arătat de ce legalitatea hotărârii recurate nu este susceptibilă de critică din punct de vedere al analizei în considerente a apărărilor formulate de părți, se impune a analiza, prin raportare la obiecțiile prezentate prin motivele de recurs, în ce măsură decizia civilă nr. 858/A din 10.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă cuprinde sau nu motive străine de natura pricinii.

Considerentele unei hotărâri pot fi apreciate ca fiind străine de natura pricinii atunci când

motivele de fapt și de drept pe care judecătorul și-a întemeiat soluția nu au legătură cu procesul respectiv.

În cauza de față însă recurenta nu a arătat în ce ar consta motivele „străine” de revizuirea întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 C.proc.civ. și art. 324 pct. 3 C.proc.civ., reținute de instanța de revizuire, de natură să justifice temeinicia criticii în recurs.

Împrejurarea că recurenta este nemulțumită de interpretarea dată de instanță textelor sus-menționate, nu este suficientă pentru a admite că motivarea făcută de instanța de revizuire este în sensul arătat în teza finală a art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

Față de cele ce preced, motivul de recurs nu este întemeiat;

Cum art. 304 pct. 9 C.proc.civ. vizează numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, iar nu și a legii procesuale, Înalta Curte a încadrat critica formulată în prevederile art. 304 pct. 5 C.proc.civ., în raport cu care a procedat la verificarea legalității hotărârii recurate, reținând următoarele aspecte:

Conform art. 322 C.proc.civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Așadar, pentru admisibilitatea revizuirii, Codul de procedură civilă sub imperiul căruia s-a desfășurat procesul a impus, în primul rând, ca hotărârea atacată să fie una care evocă fondul. Și, cum revizuirea este o cale extraordinară de atac, Codul mai cere ca o astfel de hotărâre să fie una care a rămas definitivă în urma soluționării apelului, respectiv prin neexercitarea apelului ori să fie una pronunțată în recurs.

Câtă vreme art. 322 C.proc.civ. îngăduie ca obiect al revizuirii să fie oricare dintre hotărârile

menționate, sub cerința evocării fondului, înseamnă că pentru interpretarea sintagmei „hotărârea care a declarat fals înscrisul” din art. 324 pct. 3 C.proc.civ. nu interesează efectele hotărârii judecătorești - autoritatea de lucru judecat provizorie ori definitivă și nici puterea sa executorie, ce, oricum, privește faza a doua a procesului civil. Ceea ce interesează este să se determine, în raport cu desfășurarea în concret a procesului în care se discută falsul, care este hotărârea care stabilește acest element, fără posibilitatea modificării,

în privința falsului,

prin intermediul căilor de atac la care se referă art. 322 C.proc.civ.

În aceste condiții, pentru determinarea momentului la care se poate considera că partea interesată în exercitarea revizuirii a luat cunoștință de hotărârea care constată falsul, trebuie să se analizeze atitudinea procesuală a părților după rămânerea definitivă a hotărârii.

Astfel, dacă sentința nu este apelată, termenul de revizuire va începe să curgă de la data expirării termenului de apel, pentru că la această dată sentința este nu doar definitivă, în condițiile art. 377 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., ci chiar irevocabilă, în condițiile art. 377 alin. (2) pct. 2 C.proc.civ. Desigur, pentru un raționament similar, termenul de revizuire va începe să curgă de la expirarea termenului de recurs, atunci când hotărârea dată în primă instanță, fără drept de apel, nu este recurată, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 1 C.proc.civ.

Dacă sentința a fost apelată, trebuie să se verifice dacă, pe de o parte, decizia din apel este recurată, iar pe de altă parte, dacă motivele de recurs conțin critici în legătură cu falsul.

În primul caz, termenul de revizuire va începe să curgă de la data expirării termenului de recurs, iar nu de la data comunicării deciziei din apel, pentru că atât timp cât hotărârea este susceptibilă de recurs, partea ce ar avea interes să exercite revizuirea nu este beneficiara unei soluții care nu ar putea fi modificată în această cale de atac, în așa fel încât să i se impună să acționeze prin intermediul revizuirii.

Faptul că revizuirea și recursul pot fi exercitate concomitent, nu înseamnă și că vor fi judecate în paralel dacă deduc analizei aceleași aspecte. Într-o astfel de situație recursul se va judeca cu prioritate, ceea ce permite concluzia că cel interesat în revizuire

poate,

iar

nu este obligat

să acționeze în acest mod.

În al doilea caz, trebuie să se verifice dacă prin motivele de recurs sunt formulate critici cu privire la fals pentru că, în caz contrar, față de limitele în care se exercită controlul de legalitate, ceea ce nu s-a atacat nu poate fi supus analizei în recurs. Într-o asemenea ipoteză, termenul prevăzut la art. 324 pct. 3 C.proc.civ. va începe să curgă de la data comunicării către partea interesată în exercitarea revizuirii a motivelor de recurs, pentru că, din acest moment partea știe că soluția în privința falsului nu mai poate fi modificată în recurs.

Împrejurarea că instanța de recurs ar putea, eventual, să invoce din oficiu o nulitate absolută care să intereseze chiar falsul, ar fi de natură să aducă în discuție o eventualitate, care excede însă determinării precise a momentului de la care începe să curgă termenul de exercitare a unei căi de atac. Or, punctul de plecare al cursului termenului de exercitare a unei căi de atac nu poate sta sub semnul probabilității, al raportării la activitatea din viitor a instanței de judecată. Drept urmare, partea interesată în exercitarea revizuirii nu ar putea susține, în ipoteza menționată, că trebuie să se considere că a luat cunoștință de „hotărârea care declară falsul” doar în momentul pronunțării unei hotărâri irevocabile, câtă vreme instanța de recurs nu este învestită cu analiza falsului.

În fine, dacă prin motivele de recurs sunt formulate critici și cu privire la fals, termenul de revizuire va începe să curgă de la data pronunțării deciziei din recurs prin care este respins recursul. Dacă recursul este admis și hotărârea este modificată în urma casării cu reținere, termenul de revizuire va începe să curgă de la data când partea a obținut hotărârea motivată din recurs.

Observând în speța dedusă judecății aceste aspecte, Înalta Curte a apreciat că respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată a fost greșită.

Astfel, prin recursul împotriva deciziei nr. 428/A din 28.09.2015, reținută de instanța de revizuire ca punct de reper în determinarea momentului de început al curgerii termenului de o lună prevăzut la art. 324 pct. 3 C.proc.civ., pârâtele D. și B. au formulat critici privitoare la soluția dată asupra falsului înscrisurilor deduse judecății, în decizia nr. 1191 din 23.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă arătându-se că „Susținerea recurentelor legată de necesitatea constatării falsului în instanța civilă nu vor fi reținute, în raport de statuările instanțelor de fond, care pe baza probelor administrate au constatat nevalabilitatea procurilor inițiale pretins a fi date de autorii comuni ai părților. În speță, instanța de apel a constatat că mandanții nu au semnat procurile în litigiu, această situație de fapt reieșind din cuprinsul interogatoriilor administrate în cauză și din înscrisurile de la dosar. De asemenea, instanța de fond a stabilit față de consemnările notarului public, inexistența consimțământului vânzătorilor având în vedere probele administrate, reținând că procurile reprezintă falsuri, pentru lipsa condițiilor de validitate”.

Așadar, cum problema falsului invocat drept motiv de revizuire a fost analizat și în etapa recursului, termenul în care trebuia să fie exercitată revizuirea nu putea să înceapă să curgă decât de la data pronunțării deciziei din recurs, și anume 23.06.2016.

Apreciind că termenul de revizuire a avut ca punct de plecare comunicarea hotărârii pronunțate în apel, instanța de revizuire a pronunțat o soluție cu neobservarea cerințelor impuse de legiuitor în art. 322 pct. 4 C.proc.civ. prin sintagma „data la care partea a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul”.

Întrucât revizuirea a fost depusă la poștă, în condițiile art. 104 C.proc.civ., la data de 15.07.2016, se constată că a fost exercitată în termen. Ca atare, vătămarea procesuală a revizuentei, căreia i s-a respins cererea ca fiind tardiv formulată, este evidentă.

Față de cele ce preced, critica formulată întrunește cerințele art. 304 pct. 5 C.proc.civ., motiv pentru care recursul a fost admis și, în condițiile art. 312 alin. (3) C.proc.civ., decizia a fost casată și cauza trimisă la aceeași instanță spre continuarea judecății revizuirii.