ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 391/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 391/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia

nr. 391/2017

Deliberând,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

1.

Hotărârea asupra revizuirii

Prin

Decizia civilă nr. 858 A din 10 noiembrie 2016, Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, a respins, ca tardivă,

cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL împotriva Deciziei

civile nr. 442 din 29 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata

B.

A

obligat-o pe revizuentă la plata sumei de 8553,41 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru

a decide astfel, instanța a arătat că tardivitatea cererii de

revizuire presupune verificarea respectării termenului prevăzut de

lege pentru formularea căii extraordinare de atac, ceea ce înseamnă

că, în principiu, nu este necesar să se aprecieze asupra aspectelor

care țin de admisibilitatea revizuirii. În măsura în care există

aspecte comune atât pentru verificarea formulării în termen a căii

extraordinare de atac, cât și pentru verificarea unora dintre

condițiile de admisibilitate a revizuirii, acestea vor fi analizate de

către Curte, doar în limitele necesare soluționării

excepției tardivității.

Potrivit

art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri

rămase definitive în instanța de apel, se poate cere dacă

"hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, în cursul

sau în urma judecății".

Hotărârea

atacată cu revizuire este Decizia civilă nr. 442 din 06 iulie 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, în Dosar nr. x/3/2008.

Revizuenta

susține că soluția din decizia menționată anterior a

avut la bază unele înscrisuri care au fost declarate false printr-o

hotărâre judecătorească civilă. Astfel, revizuenta

invocă Sentința civilă nr. 2728 din 08 octombrie 2014, care a

rămas definitivă la data de 28 septembrie 2015, când s-a

pronunțat Decizia civilă nr. 428/A din 28 septembrie 2015 de

către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

și irevocabilă la data de 23 iunie 2016, când s-a pronunțat de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia

civilă nr. 1191 din 23 iunie 2016, în Dosarul nr. x/93/2012.

Trebuie

precizat că, la judecarea apelului din Dosarul nr. x/93/2012, s-a

pronunțat decizia intermediară nr. 285/A din 02 iunie 2015, prin care

s-a admis apelul, s-a anulat sentința și s-a reținut cauza

pentru evocarea fondului de către instanța de apel. Decizia definitivă

nr. 428/A/2015 este tocmai hotărârea prin care instanța de apel a

soluționat fondul.

Potrivit

art. 324 alin. (1) pct. 3, teza I partea finală C. proc. civ., termenul de

revizuire este de o lună și se va socoti de la data la care partea a

luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals

înscrisul.

Revizuenta

susține că termenul menționat anterior curge de la data la care

a luat cunoștință de hotărârea irevocabilă care a

declarat fals înscrisul iar intimata susține că acel termen curge de

la data la care partea interesată a luat cunoștință de

hotărârea definitivă care a declarat fals înscrisul.

În

speță, hotărârea despre care revizuenta susține că ar

fi declarat fals înscrisul, a rămas irevocabilă la data de 23 iunie

2016, prin Decizia civilă nr. 1191, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/93/2012. De

soluția din Decizia civilă nr. 1191, revizuenta a luat

cunoștință la data de 23 iunie 2016, când aceasta a fost

publicată pe portalul instanțelor.

Intimata

susține că termenul de o lună a început să curgă de la

data la care a fost comunicată revizuentei Decizia civilă nr. 428/A

din 28 septembrie 2015, și anume, 03 noiembrie 2015.

În

speță, cererea de revizuire a fost depusă de către

revizuentă la Oficiul Poștal la data de 15 iulie 2016.

Prin

urmare, dacă termenul de declarare a revizuirii începe să curgă

de la momentul la care a fost comunicată hotărârea definitivă

prin care se susține că a fost declarat fals înscrisul, în sensul

art. 322 pct. 4, atunci acesta s-a împlinit la data de 03 decembrie 2015, iar

calea extraordinară de atac declarată din prezenta cauză ar fi

tardivă.

Dacă

termenul de declarare a revizuirii începe să curgă de la momentul

rămânerii irevocabile a hotărârii prin care se susține că

ar fi declarat fals înscrisul, atunci, calea extraordinară de atac a fost

declarată în termen. Este de precizat că revizuirea ar fi în termen

și dacă acesta ar începe să curgă de la momentul la care

s-ar fi luat cunoștință de motivarea hotărârii irevocabile

deoarece, prin ipoteză, acest moment este ulterior publicării soluției

pe site-ul instanței.

În

opinia revizuentei este relevant momentul luării la

cunoștință de hotărârea irevocabilă de declarare a

falsului deoarece, până la acel moment, nu există certitudine cu

privire la tranșarea litigiului. În acest sens se arată că,

eventuala judecată a cererii de revizuire bazată pe o hotărâre

definitivă, ar trebui suspendată în condițiile art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ.

În

opinia intimatei este relevant momentul luării la

cunoștință de hotărârea definitivă motivată, deoarece

această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat și,

în măsura în care este susceptibilă de executare silită, se

poate apela la forța coercitivă a statului. În plus, intimata

consideră că, din chiar susținerea revizuentei cu privire la

incidența dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1, rezultă

că cererea de revizuire trebuia formulată de la momentul

pronunțării hotărârii definitive. Altfel sancțiunea care ar

trebui aplicată ar fi fost cea de respingere ca prematură a cererii

de revizuire și nu cea de suspendare a judecății.

În

sprijinul susținerilor revizuentei s-ar mai putea arăta că, sub

imperiul C. proc. civ. de la 1865, exista la nivelul practicii judiciare un

adevărat reflex juridic (un automatism), în sensul de se a considera

că procesele nu erau finalizate decât la momentul rămânerii

irevocabile a hotărârii.

Aceasta

deoarece hotărârea definitivă era întotdeauna susceptibilă de a

fi atacată cu recurs. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului

folosește un astfel de argument în cauza Canciovici și alții

împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 210 din 8 martie

căreia decizia pronunțată în apel era "definitivă"

și astfel dreptul lor de proprietate a fost restabilit definitiv",

Curtea de la Strasbourg observa că, "în conformitate cu art. 299 din

Codul român de procedură civilă, în vigoare în momentul faptelor,

deciziile pronunțate în apel sunt susceptibile de o analiză în recurs

și că, în conformitate cu art. 311 C. proc. civ., deciziile anulate

în recurs nu au nici un efect juridic, iar toate actele de executare

făcute în temeiul unei atare decizii sunt anulate conform legii, dacă

instanța de recurs nu decide altfel. Curtea notează că reclamanții

nu aveau o decizie "definitivă și irevocabilă" și

că dreptul obținut în baza deciziilor pronunțate pe fond și

în apel era revocabil".

Reglementarea

efectului suspensiv al cererii de recurs în cazurile prevăzute de art. 300

alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, apropia recursul de o cale ordinară de

atac. Această reglementare avea, însă, caracter de excepție

și era justificată de existența unor situații de fapt în

cazul cărora întoarcerea executării nu ar mai fi fost posibilă

dacă s-ar fi modificat ori casat hotărârea definitivă în recurs.

Edictarea art. 300 alin. (1) nu a avut drept scop lipsirea hotărârilor

definitive, mai exact a hotărârilor pronunțate în calea ordinară

de atac a apelului, de efectele recunoscute de lege și anume,

executorialitatea, respectiv obligativitatea. Oricum, Decizia civilă nr.

428/A/2015 nu a fost pronunțată în vreuna dintre materiile în cazul

cărora, recursul era suspensiv de executare.

Existența

unui drept revocabil în cazul hotărârii definitive, cum în mod corect a

sesizat Curtea de la Strasbourg, nu înseamnă că aceasta nu produce

efecte juridice până rămânerea irevocabilă sau că, momentul

luării la cunoștință de conținutul hotărârii

definitive, nu ar putea constitui punctul de plecare la calculul cererii de

revizuire.

În

Codul de procedură civilă de la 1865 recursul este, alături de

contestația în anulare și de revizuire, o cale extraordinară de

atac, reglementată în Titlul V al codului, tocmai sub denumirea

"căi extraordinare de atac".

Este

necesară o interpretare sistematică a normelor pentru a stabili dacă

partea interesată trebuie să formuleze revizuire în termen de o

lună (1) de la data la care i-a fost comunicată hotărârea

definitivă de declarare ca fals a unui înscris care a fost avut în vedere

la soluționarea cauzei în care s-a pronunțat hotărârea atacată

sau (2) de la data la care a luat cunoștință de hotărârea

irevocabilă de declarare ca fals a unui înscris care a fost avut în vedere

la soluționarea cauzei în care s-a pronunțat hotărârea

atacată.

Curtea

a precizat că, în speță, este incidentă ipoteza

prevăzută de art. 322 pct. 4 rap. la art. 324 alin. (1) pct. 3,

conform căreia termenul de o lună se socotește din ziua în care

partea a luat cunoștință de hotărârea civilă care a

declarat fals înscrisul. Nici rezoluția din data de 01 martie 2011,

emisă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

Municipiului București prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a

urmăririi penale față de numitul C., nici rezoluția din 26

aprilie 2011, prin care s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției

menționate anterior, indiferent de conținutul și de data la care

acestea au fost comunicate, nu constituie momentul de la care se

calculează termenul de revizuire, deoarece există hotărâre

civilă de declarare a falsului, în sensul textelor legale menționate.

Nu se poate pune semnul egalității între rezoluția procurorului

și hotărârea unei instanțe judecătorești.

Revenind

la interpretarea normelor relevante pentru soluționarea excepției

tardivității, Curtea a observat că art. 324 se referă la

ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea care a

declarat fals înscrisul, fără ca din textul legal să rezulte

felul hotărârii avute în vedere, aceasta putând fi definitivă sau

irevocabilă. De asemenea, Curtea a observat că, nici din alin. (4) al

art. 322 nu rezultă dacă hotărârea pronunțată în

judecata prin care s-a declarat fals înscrisul trebuie să fie

irevocabilă ori este necesar și suficient ca aceasta să fie

definitivă.

Din

utilizarea în textele de lege menționate anterior a unor sintagme care

trimit la luarea la cunoștință de conținutul hotărârii

și din specificul căi de atac a revizuirii de a putea fi

formulată doar pentru motive care țin de fondul litigiului, se deduce

că legiuitorul a avut în vedere hotărârea motivată, și nu

doar soluția din dispozitivul hotărârii. Această interpretare

este justificată, inclusiv, de existența în dreptul procesual român a

unei reguli atipice, constând în aceea că motivarea hotărârilor se

face ulterior pronunțării acestora. Întrucât falsul este declarat pe

cale incidentală de către instanța civilă și întrucât

reținerea caracterului fals al înscrisului nu se poate face exclusiv prin

raportare la mențiunea de anulare a respectivului înscris,

regăsită în dispozitiv, este necesar ca partea interesată în

declararea revizuirii să lectureze considerentele hotărârii pentru a

vedea cauza care a determinat anularea sau constatarea nulității.

Curtea

a considerat că nu ar fi corect din punct de vedere juridic să se

soluționeze excepția tardivității fără a se

ține seama de efectele pe care le are hotărârea

judecătorească definitivă, sub imperiul C. proc. civ. de la

contrario a dispozițiilor art. 378 C. proc. civ., hotărârile definitive

au putere de lucru judecat. În textul de lege menționat se arată

că "pe când o hotărâre definitivă se află în curs de a

se rejudeca în contestație sau în urma cererii de revizuire, ea are

încă puterea lucrului judecat până ce se va înlocui printr-o

altă hotărâre". Același lucru rezultă din

dispozițiile art. 376 alin. (1) C. proc. civ. care prevedeau că

"hotărârile care au rămas definitive ori au devenit

irevocabile" puteau fi învestite cu formula executorie prevăzută

de art. 269 alin. (1), respectiv, din art. 374 potrivit cărora hotărârile

învestite cu formulă executorie pot fi executate silit dacă a fost

încuviințată executarea silită.

Așadar,

ceea ce a reținut Curtea este aspectul că Decizia civilă nr.

428/A din 28 septembrie 2015 avea putere de lucru judecat și era

executorie de la momentul pronunțării, astfel cum rezultă din

dispozițiile art. 377 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. de la 1865.

Aceasta

înseamnă că revizuenta putea să declare calea extraordinară

de atac începând cu momentul la care i-a fost comunicată Decizia nr.

428/A/2015, fără a se putea susține că revizuirea ar fi

fost prematură până la momentul la care s-ar fi respins recursul.

Curtea apreciază că din perspectiva soluționării

excepției tardivității, dată fiind situației de fapt

deduse judecății, nu este necesar să se stabilească

dacă judecata unei cereri de revizuire, care are la bază o

hotărâre definitivă de declarare ca fals a unui înscris, ar trebui

suspendată, în condițiile art. 244 alin. (1) pct. 1, până la

momentul rămânerii irevocabile a respectivei hotărâri.

Interpretarea

care consideră că termenul pentru declararea revizuirii se

calculează de la momentul luării la cunoștință de

conținutul hotărârii definitive (comunicarea acesteia către

partea interesată) este în concordanță cu natura juridică a

revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, de retractare a

hotărârilor rămase definitive și nu a hotărârilor

rămase irevocabile, cu excepția situației în care este vorba de

hotărârea dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul. Mai mult, atunci când reglementează ipoteza revizuirii

pe motiv de existență a unor hotărâri judecătorești

potrivnice, legiuitorul are în vedere hotărâri definitive și nu

hotărâri irevocabile, aceasta rezultând clar din art. 322 pct. 7,

respectiv, art. 324 alin. (1) pct. 1. Prin urmare, regula ubi eadem est ratio,

eadem solutio esse debet (unde se aplică același raționament

trebuie să se aplice aceeași soluție) impune o interpretare

similară a normei legale și pentru cazul de revizuire analizat.

Spre

deosebire de revizuire, care se referă exclusiv la hotărâri

definitive, în cazul contestației în anulare, codul de procedură

civilă distinge între hotărârea definitivă și

hotărârea irevocabilă, atunci când acest lucru este necesar pentru

calcularea termenului de declarare a respectivei căi extraordinare de

atac. Dacă ar fi considerat necesar legiuitorul ar fi făcut o

distincție similară și în cazul revizuirii. Or, ubi lex non

distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge nici

interpretul nu trebuie să distingă.

2.

Recursul

2.1.

Motive

Revizuenta

a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

1.

Hotărârea nu cuprinde motivele pentru care instanța a înlăturat

apărările revizuentei [motiv prevăzut de art. 304 pct. 5,

coroborat cu art. 261 alin. (1) și 105 alin. (2) C. proc. civ.].

Recurenta

a susținut că a luat cunoștință de hotărârea care

a declarat falsul în momentul finalizării irevocabile a procesului ce a

făcut obiectul Dosarului nr. x/93/2012 și de aceea instanța

trebuia să analizeze conținutul hotărârilor.

Nu

este relevant care hotărâre a rămas definitivă sau

irevocabilă, ci trebuie identificată hotărârea care arată,

fără dubiu, că falsul a fost constatat.

Deși

recurenta a insistat ca instanța să facă analiza tuturor

hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. x/93/2012, pentru a o

identifica pe aceea care constată falsul, instanța a admis

excepția tardivității revizuirii fără să

menționeze măcar că s-ar fi susținut acest aspect;

2.

Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (motiv

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

Instanța

s-a limitat să facă o interpretare a textelor C. proc. civ.,

fără vreo analiză efectivă a conținutului

hotărârilor și fără să arate de ce, în opinia sa,

Decizia nr. 428A din 28 septembrie 2015 este cea de la comunicarea căreia

trebuie calculat termenul de revizuire.

Motivarea

hotărârii este greșită și străină de natura

pricinii deoarece instanța trebuia să lectureze motivările

deciziilor și să identifice, în funcție de acestea, când se

putea, în concret, lua cunoștință despre hotărârea care

putea susține o cerere de revizuire.

Instanța

care a soluționat revizuirea nu a făcut analiza motivărilor

hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. x/93/2012 pentru că,

altfel, nu ar fi aplicat soluția teoretică, de principiu, conform

căreia decizia definitivă este cea la care trebuie să ne

raportăm în orice situație;

3.

Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.)

Instanța

a făcut aplicarea greșită a legii, apreciind că

hotărârea la care se referă art. 324 pct. 3 C. proc. civ. este o

hotărâre definitivă, iar momentul luării la

cunoștință este comunicarea acestei hotărâri definitive de

constatare a falsului.

Faptul

că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce are ca obiect

hotărâri rămase definitive, este o caracteristică ce ține

de specificul revizuirii și care nu poate fi extinsă la

hotărârea care constată falsul. Acestei din urmă hotărâri

nu i se pot aplica regulile hotărârilor supuse revizuirii.

O

interpretare corectă prin coroborarea unor noțiuni legale se poate

face în cadrul aceluiași text de lege, mai precis din enumerarea

situațiilor prevăzute pentru motivul de revizuire de la art. 322 pct.

4 C. proc. civ., iar nu pentru cel de la art. 322 pct. 7, respectiv art. 324

pct. 1 C. proc. civ.

Hotărârea

care constată falsul are rolul similar unui înscris nou, al unei probe nou

apărute și care, prin forța sa probantă și prin

faptele pe care le constată, să poată duce la schimbarea unei

hotărâri judecătorești rămase deja irevocabile.

Hotărârea

prevăzută de art. 324 pct. 3 C. proc. civ. trebuie să aibă

vocația să schimbe o hotărâre judecătorească

irevocabilă, să aibă o forță probantă

suficientă, cel puțin egală cu a hotărârii irevocabile la

schimbarea căreia este utilizată.

2.2.

Analiza recursului

Analizând

recursul, Înalta Curte a reținut următoarele aspecte:

1.

Cât privește primul motiv de recurs, se observă, în prealabil,

că prezentarea în sinteză a acestuia, respectiv faptul că

hotărârea nu cuprinde motivele pentru care instanța a înlăturat

apărările revizuentei, nu corespunde temeiului de drept invocat -

art. 304 pct. 5, coroborat cu art. 261 alin. (1) și 105 alin. (2) C. proc.

civ., ci celui înscris în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. conform căruia,

modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii.

Critica

constând în faptul că recurenta a cerut ca instanța să facă

analiza tuturor hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. x/93/2012,

pentru a identifica hotărârea care a stabilit falsul, nu este

întemeiată, câtă vreme revizuenta a solicitat acest aspect doar prin

notele scrise, depuse după închiderea dezbaterilor.

Din

încheierea de dezbateri rezultă că aceasta a pus concluzii de

respingere a excepției tardivității revizuirii motivat numai pe

faptul că atât timp cât hotărârea prin care s-a constatat falsul nu

era irevocabilă, termenul de revizuire nu putea să înceapă

să curgă. Așadar, s-a limitat la analiza felului hotărârii

în raport cu care se punea problema tardivității exercitării

revizuirii, iar nu și a conținutului acesteia.

În

atari condiții, nu se poate reproșa instanței de revizuire

că nu și-a întemeiat soluția pe o apărare pe care partea a

făcut-o nesocotind un principiu fundamental al procesului civil -

contradictorialitatea.

Cum

considerentele Deciziei civile nr. 858 A din 10 noiembrie 2016 conțin

răspunsul doar la apărarea făcută de revizuentă în

condiții procedurale, critica formulată nu întrunește

cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ.;

2.

Cel de-al doilea motiv de recurs este anunțat ca vizând faptul că

hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, conform art.

304 pct. 7 C. proc. civ., fiind reluate și dezvoltate aspectele invocate

prin motivul de recurs anterior, privitor la faptul că instanța de

revizuire nu a făcut analiza motivărilor hotărârilor

pronunțate în Dosarul nr. x/93/2012.

Întrucât

s-a arătat de ce legalitatea hotărârii recurate nu este

susceptibilă de critică din punct de vedere al analizei în

considerente a apărărilor formulate de părți, se impune a

analiza, prin raportare la obiecțiile prezentate prin motivele de recurs,

în ce măsură Decizia civilă nr. 858 A din 10 noiembrie 2016

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, cuprinde sau nu motive străine de natura pricinii.

Considerentele

unei hotărâri pot fi apreciate ca fiind străine de natura pricinii

atunci când motivele de fapt și de drept pe care judecătorul

și-a întemeiat soluția nu au legătură cu procesul

respectiv.

În

cauza de față însă recurenta nu a arătat în ce ar consta

motivele "străine" de revizuirea întemeiată pe prevederile

art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și art. 324 pct. 3 C. proc. civ.,

reținute de instanța de revizuire, de natură să justifice

temeinicia criticii în recurs.

Împrejurarea

că recurenta este nemulțumită de interpretarea dată de

instanță textelor sus-menționate, nu este suficientă pentru

a admite că motivarea făcută de instanța de revizuire este

în sensul arătat în teza finală a art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Față

de cele ce preced, motivul de recurs nu este întemeiat;

3.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat în drept de recurentă pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a dedus spre analiză

interpretarea greșită a dispozițiilor art. 324 pct. 3 C. proc.

civ. în sensul că hotărârea la care se referă textul este o

hotărâre definitivă.

Cum

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează numai încălcarea sau aplicarea

greșită a legii materiale, iar nu și a legii procesuale, Înalta

Curte a încadrat critica formulată în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., în raport cu care a procedat la verificarea legalității

hotărârii recurate, reținând următoarele aspecte:

Conform

art. 322 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a

unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul.

Așadar,

pentru admisibilitatea revizuirii, C. proc. civ. sub imperiul căruia s-a

desfășurat procesul a impus, în primul rând, ca hotărârea

atacată să fie una care evocă fondul. Și, cum revizuirea

este o cale extraordinară de atac, C. proc. civ. mai cere ca o astfel de

hotărâre să fie una care a rămas definitivă în urma

soluționării apelului, respectiv prin neexercitarea apelului ori

să fie una pronunțată în recurs.

Câtă

vreme art. 322 C. proc. civ. îngăduie ca obiect al revizuirii să fie

oricare dintre hotărârile menționate, sub cerința evocării

fondului, înseamnă că pentru interpretarea sintagmei "hotărârea

care a declarat fals înscrisul" din art. 324 pct. 3 C. proc. civ. nu

interesează efectele hotărârii judecătorești - autoritatea

de lucru judecat provizorie ori definitivă și nici puterea sa

executorie, ce, oricum, privește faza a doua a procesului civil. Ceea ce

interesează este să se determine, în raport cu desfășurarea

în concret a procesului în care se discută falsul, care este

hotărârea care stabilește acest element, fără posibilitatea

modificării, în privința falsului, prin intermediul căilor de atac

la care se referă art. 322 C. proc. civ.

În

aceste condiții, pentru determinarea momentului la care se poate considera

că partea interesată în exercitarea revizuirii a luat

cunoștință de hotărârea care constată falsul, trebuie

să se analizeze atitudinea procesuală a părților după

rămânerea definitivă a hotărârii.

Astfel,

dacă sentința nu este apelată, termenul de revizuire va începe

să curgă de la data expirării termenului de apel, pentru că

la această dată sentința este nu doar definitivă, în

condițiile art. 377 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci chiar

irevocabilă, în condițiile art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Desigur, pentru un raționament similar, termenul de revizuire va începe

să curgă de la expirarea termenului de recurs, atunci când hotărârea

dată în primă instanță, fără drept de apel, nu

este recurată, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Dacă

sentința a fost apelată, trebuie să se verifice dacă, pe de

o parte, decizia din apel este recurată, iar pe de altă parte,

dacă motivele de recurs conțin critici în legătură cu

falsul.

În

primul caz, termenul de revizuire va începe să curgă de la data

expirării termenului de recurs, iar nu de la data comunicării

deciziei din apel, pentru că atât timp cât hotărârea este

susceptibilă de recurs, partea ce ar avea interes să exercite

revizuirea nu este beneficiara unei soluții care nu ar putea fi

modificată în această cale de atac, în așa fel încât să i

se impună să acționeze prin intermediul revizuirii.

Faptul

că revizuirea și recursul pot fi exercitate concomitent, nu

înseamnă și că vor fi judecate în paralel dacă deduc

analizei aceleași aspecte. Într-o astfel de situație recursul se va

judeca cu prioritate, ceea ce permite concluzia că cel interesat în revizuire

poate, iar nu este obligat să acționeze în acest mod.

În

al doilea caz, trebuie să se verifice dacă prin motivele de recurs

sunt formulate critici cu privire la fals pentru că, în caz contrar,

față de limitele în care se exercită controlul de legalitate,

ceea ce nu s-a atacat nu poate fi supus analizei în recurs. Într-o asemenea

ipoteză, termenul prevăzut la art. 324 pct. 3 C. proc. civ. va începe

să curgă de la data comunicării către partea

interesată în exercitarea revizuirii a motivelor de recurs, pentru

că, din acest moment partea știe că soluția în

privința falsului nu mai poate fi modificată în recurs.

Împrejurarea

că instanța de recurs ar putea, eventual, să invoce din oficiu o

nulitate absolută care să intereseze chiar falsul, ar fi de

natură să aducă în discuție o eventualitate, care excede

însă determinării precise a momentului de la care începe să

curgă termenul de exercitare a unei căi de atac. Or, punctul de

plecare al cursului termenului de exercitare a unei căi de atac nu poate

sta sub semnul probabilității, al raportării la activitatea din

viitor a instanței de judecată. Drept urmare, partea interesată

în exercitarea revizuirii nu ar putea susține, în ipoteza

menționată, că trebuie să se considere că a luat

cunoștință de "hotărârea care declară

falsul" doar în momentul pronunțării unei hotărâri

irevocabile, câtă vreme instanța de recurs nu este învestită cu

analiza falsului.

În

fine, dacă prin motivele de recurs sunt formulate critici și cu

privire la fals, termenul de revizuire va începe să curgă de la data

pronunțării deciziei din recurs prin care este respins recursul.

Dacă recursul este admis și hotărârea este modificată în

urma casării cu reținere, termenul de revizuire va începe să

curgă de la data când partea a obținut hotărârea motivată

din recurs.

Observând

în speța dedusă judecății aceste aspecte, Înalta Curte a

apreciat că respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată a

fost greșită.

Astfel,

prin recursul împotriva Deciziei nr. 428A din 28 septembrie 2015,

reținută de instanța de revizuire ca punct de reper în

determinarea momentului de început al curgerii termenului de o lună

prevăzut la art. 324 pct. 3 C. proc. civ., pârâtele D. și B. au

formulat critici privitoare la soluția dată asupra falsului

înscrisurilor deduse judecății, în Decizia nr. 1191 din 23 iunie 2016

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă arătându-se că "Susținerea recurentelor

legată de necesitatea constatării falsului în instanța

civilă nu vor fi reținute, în raport de statuările

instanțelor de fond, care pe baza probelor administrate au constatat

nevalabilitatea procurilor inițiale pretins a fi date de autorii comuni ai

părților. În speță, instanța de apel a constatat

că mandanții nu au semnat procurile în litigiu, această

situație de fapt reieșind din cuprinsul interogatoriilor administrate

în cauză și din înscrisurile de la dosar. De asemenea, instanța

de fond a stabilit față de consemnările notarului public,

inexistența consimțământului vânzătorilor având în vedere probele

administrate, reținând că procurile reprezintă falsuri, pentru

lipsa condițiilor de validitate.".

Așadar,

cum problema falsului invocat drept motiv de revizuire a fost analizat și

în etapa recursului, termenul în care trebuia să fie exercitată

revizuirea nu putea să înceapă să curgă decât de la data

pronunțării deciziei din recurs, și anume 23 iunie 2016.

Apreciind

că termenul de revizuire a avut ca punct de plecare comunicarea

hotărârii pronunțate în apel, instanța de revizuire a

pronunțat o soluție cu neobservarea cerințelor impuse de

legiuitor în art. 322 pct. 4 C. proc. civ. prin sintagma "data la care

partea a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals

înscrisul".

Întrucât

revizuirea a fost depusă la poștă, în condițiile art. 104

C. proc. civ., la data de 15 iulie 2016, se constată că a fost

exercitată în termen. Ca atare, vătămarea procesuală a

revizuentei, căreia i s-a respins cererea ca fiind tardiv formulată,

este evidentă.

Față

de cele ce preced, critica formulată întrunește cerințele art.

304 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi admis și, în

condițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia va fi casată

și cauza va fi trimisă la aceeași instanță spre

continuarea judecății revizuirii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite

recursul declarat de revizuenta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 858 A

din 10 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Casează

decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2017.

Procesat

de GGC - GV