ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2314/2020

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020

asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1506 din 14 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea formulată de revizuenta A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. A respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., împotriva deciziei nr. 1092A din 6 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a obligat revizuenta la plata sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul C..

Prin cererea înregistrată la 17 august 2020, revizuenta B., prin reprezentant legal A., a cerut revizuirea deciziei civile nr. 1506 pronunțată la 14 iulie 2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, invocând incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a susținut că decizia a cărei revizuire o solicită încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 545 din 26 februarie 2020 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2020, sens în care, în raport de dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., apreciază că se impune schimbarea în parte a deciziei a cărei revizuire se solicită, în sensul înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată din patrimoniul propriu al reprezentantului legal A. sau anularea deciziei obiect al revizuirii și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea chestiunii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată cu respectarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 545/26.02.2020 a Înaltei Curți, ce atestă faptul că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată o persoană care are calitatea de reprezentant legal.

Astfel, se susține că în decizia a cărei revizuire se solicită, reprezentanta legală a minorei, A., a fost obligată în nume personal, la plata cheltuielilor de judecată din propriul patrimoniu, iar nu din patrimoniul celei ce avea calitate de parte în dosar, această dispoziție fiind contrară dezlegării definitive date în decizia anterioară a Înaltei Curți, nr. 545/2020, unde s-a reținut că are calitate de parte în dosar minora B., acesta fiind și cea obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Alin.(2) al aceluiași articol reține, cu titlu de excepție, situațiile în care sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, dacă se referă la motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3 dar numai în ipoteza judecătorului, precum și cele de la pct. 4 ori pct. 7-10.

Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 C. proc. civ. rezidă din necesitatea asigurării respectării autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare, astfel încât să nu existe posibilitatea ca cea de-a doua instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Se observă că revizuenta pretinde că aceasta este și situația regăsită în cauza dedusă judecății, deoarece afirmă că prin soluția pronunțată prin decizia nr. 1506 din 14 iulie 2020 a Înaltei Curți s-au nesocotit cele statuate prin decizia nr. 545 din 26 februarie 2020, prin care Înalta Curte de Casație, secția I civilă a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sarcina părții din dosar, iar nu în sarcina reprezentantului legal al acesteia.

Astfel, în ceea ce privește contrarietatea pretins existentă între decizia nr. 1506/2020 și decizia nr. 545/2020, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, relativ la persoana care este parte în proces și care poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că nu a fost încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al primei hotărâri.

În prima decizie, nr. 545 din 26 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de revizuenta B., prin reprezentant legal A., și a obligat revizuenta la plata sumei de 2.380 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatului C..

Prin cea de-a doua hotărâre, nr. 1506 din 14 iulie 2020, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A., în calitate de reprezentant legal al minorei B. și a obligat revizuenta la plata sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul C..

Reiese, astfel, că în ambele hotărâri aceeași parte a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, și anume revizuenta minoră, cea care este subiect al raportului juridic litigios și care a afirmat existența dreptului său la întreținere și la legături personale cu intimatul C., chiar dacă în hotărârile menționate formularea numelui părții apare ca fiind diferită.

În considerentele deciziei atacate s-a subliniat în mod repetat faptul că aparține minorei calitatea de parte în proces, însă aceasta neavând capacitate de exercițiu, nu poate sta în judecată în nume propriu, ci doar prin reprezentantul său legal.

De altfel, această chestiune, referitoare la persoana care are calitate de revizuentă/recurentă în dosarul nr. x/2019 a constituit chiar motiv de recurs, fiind analizat ca atare, ocazie cu care s-a reținut de către instanța învestită cu soluționarea căii de atac calitatea de reprezentant legal al minorei B. a doamnei A., iar nu formularea cererii în nume propriu de către aceasta din urmă (pg. 12 paragraf 4). Chiar și în verificarea legalității aplicării dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. de către Curtea de Apel București în litigiul având ca obiect revizuire, instanța de recurs a subliniat calitatea de reprezentant legal al minorei a doamnei A..

În consecință, văzând că în ambele hotărâri se reține calitatea de parte a minorei B., iar în privința doamnei A., aceea de reprezentant legal al acesteia, fiind lipsită de relevanță modalitatea de indicare a numelui părții, fie B., prin reprezentant legal A., fie A., în calitate de reprezentant legal al minorei D., cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția existenței hotărârilor potrivnice.

Distinct de aspectul anterior analizat, constatarea prin decizia nr. 1506/2020 dată în recurs a legalității dispoziției de obligare a reprezentantului legal al minorei la plata cheltuielilor de judecată dispusă prin decizia nr. 1092A din 6 septembrie 2019 de Curtea de Apel București (tocmai în considerarea calității acesteia de reprezentant legal al minorei, în virtutea căreia a luat propriile decizii, printre care și aceea de exercitare a căii de atac a revizuirii după împlinirea termenului prevăzut de lege în acest sens), nu poate constitui element de analiză în calea de atac a revizuirii, motivele de revizuire fiind în mod expres și limitativ prevăzute de lege. Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, nu de reformare, ceea ce înseamnă că analiza efectuată de instanța de revizuire nu se poate extinde și la examinarea din nou a cauzei. Or, verificarea persoanei care s-a aflat în culpă procesuală în dosarul de pe rolul Curții de Apel București având ca obiect revizuire ar echivala cu rejudecarea cauzei în recurs, ceea ce nu este posibil a se realiza în prezentul demers judiciar întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de B., prin reprezentant legal A., nefiind îndeplinite cerințele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea formulată de intimatul C. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe revizuenta B., prin reprezentant legal A. la plata sumei de 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul C., conform extrasului de cont din data de 24.09.2020, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta B., prin reprezentant legal A., împotriva deciziei nr. 1506 din 14 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Obligă pe revizuenta B., prin reprezentant legal A., la plata sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul C..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2020.