ÎCCJ, Decizia nr. 313/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 2314 din 10 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă: (i) a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A., prin reprezentant legal B., împotriva Deciziei nr. 1506 din 14 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019; (ii) a obligat pe revizuenta A., prin reprezentant legal B., la plata sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul C..

În motivarea hotărârii pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a reținut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Alin. (2) al aceluiași articol reține, cu titlu de excepție, situațiile în care sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, dacă se referă la motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, precum și cele de la pct. 4 ori pct. 7-10.

Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 C. proc. civ. rezidă din necesitatea asigurării respectării autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare, astfel încât să nu existe posibilitatea ca cea de-a doua instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

În speță, revizuenta a pretins că aceasta este și situația regăsită în cauza dedusă judecății, deoarece, prin soluția pronunțată prin Decizia nr. 1506 din 14 iulie 2020 a Înaltei Curți s-au nesocotit cele statuate prin Decizia nr. 545 din 26 februarie 2020, prin care Înalta Curte de Casație, secția I civilă a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sarcina părții din dosar, iar nu în sarcina reprezentantului legal al acesteia.

Astfel, în ceea ce privește contrarietatea pretins existentă între Decizia nr. 1506/2020 și Decizia nr. 545/2020, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, relativ la persoana care este parte în proces și care poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, instanța de revizuire a constatat că nu a fost încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al primei hotărâri.

Prin Decizia nr. 545 din 26 februarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a dispus respingerea cererii de revizuire formulate de revizuenta A., prin reprezentant legal B., și a obligat revizuenta la plata sumei de 2.380 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatului C..

Prin cea de-a doua hotărâre, respectiv Decizia nr. 1506 din 14 iulie 2020, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta B., în calitate de reprezentant legal al minorei A., și a obligat revizuenta la plata sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul C..

Instanța de revizuire a reținut, astfel, că în ambele hotărâri, aceeași parte a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, și anume revizuenta minoră, cea care este subiect al raportului juridic litigios și care a afirmat existența dreptului său la întreținere și la legături personale cu intimatul C., chiar dacă în hotărârile menționate formularea numelui părții apare ca fiind diferită.

În considerentele deciziei atacate s-a subliniat, în mod repetat, faptul că aparține minorei calitatea de parte în proces, însă aceasta, neavând capacitate de exercițiu, nu poate sta în judecată în nume propriu, ci doar prin reprezentantul său legal.

De altfel, această chestiune, referitoare la persoana care are calitate de revizuentă/recurentă în dosarul nr. x/2019 a constituit chiar motiv de recurs, fiind analizat ca atare, ocazie cu care s-a reținut, de către instanța învestită cu soluționarea căii de atac, calitatea de reprezentant legal al minorei A. a doamnei B., iar nu formularea cererii în nume propriu de către aceasta din urmă (pag. 12 paragraf 4). Chiar și în verificarea legalității aplicării dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. de către Curtea de Apel București, în litigiul având ca obiect revizuire, instanța de recurs a subliniat calitatea de reprezentant legal al minorei a doamnei B..

În consecință, văzând că, în ambele hotărâri, se reține calitatea de parte a minorei A., iar, în privința doamnei B., aceea de reprezentant legal al acesteia, fiind lipsită de relevanță modalitatea de indicare a numelui părții, fie A., prin reprezentant legal B., fie B., în calitate de reprezentant legal al minorei D., cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția existenței hotărârilor potrivnice.

Distinct de aspectul anterior analizat, constatarea, prin Decizia nr. 1506/2020, dată în recurs, a legalității dispoziției de obligare a reprezentantului legal al minorei la plata cheltuielilor de judecată dispusă prin Decizia nr. 1092A din 6 septembrie 2019 de Curtea de Apel București (tocmai în considerarea calității acesteia de reprezentant legal al minorei, în virtutea căreia a luat propriile decizii, printre care și aceea de exercitare a căii de atac a revizuirii după împlinirea termenului prevăzut de lege în acest sens), nu poate constitui element de analiză în calea de atac a revizuirii, motivele de revizuire fiind în mod expres și limitativ prevăzute de lege. Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, nu de reformare, ceea ce înseamnă că analiza efectuată de instanța de revizuire nu se poate extinde și la examinarea din nou a cauzei. Or, verificarea persoanei care s-a aflat în culpă procesuală în dosarul de pe rolul Curții de Apel București, având ca obiect revizuire, ar echivala cu rejudecarea cauzei în recurs, ceea ce nu este posibil a se realiza în prezentul demers judiciar întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, instanța de revizuire a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A., prin reprezentant legal B., nefiind îndeplinite cerințele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva hotărârii de la punctul 1 de mai sus a formulat recurs revizuenta A., prin reprezentant legal B., în temeiul art. 513 alin. (6) coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8, 5 și 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, rejudecarea cererii de revizuire și înlăturarea obligației stabilite în sarcina sa de a plăti cheltuieli de judecată, în cuantum de 2.380 RON, către intimat.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă susține că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este incompatibilă cu normele de drept material cuprinse în art. 48 alin. (1), art. 49 și art. 57 din Constituția României; în art. 14, art. 15, art. 524, art. 525, art. 488 alin. (1) și art. 483 alin. (3) din C. civ. în art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1) lit. a), b), c) și d), art. 7, art. 31 și art. 32 din Legea nr. 272/2004; în art. 726 alin. (7) din C. proc. civ., pe care instanța de revizuire le-a încălcat.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă susține că instanța de revizuire a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (1) și (5), art. 22 alin. (6), art. 13 alin. (1) și de art. 12 alin. (1) din C. proc. civ., ignorând efectiv cererea sa de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată ori de reducere a acestora. Ca urmare, apreciază că se impune casarea, în parte, a deciziei recurate și rejudecarea cauzei spre a se examina cererea sa de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată pretinse de intimat și a se încuviința administrarea probei cu înscrisuri în dovedirea susținerilor sale sub acest aspect.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța nu și-a motivat dispoziția de obligare a unui minor la plata cheltuielilor de judecată, într-un proces în care acesta pretinde drepturi decurgând din starea de minoritate. De asemenea, considerentul de la pagina 6 paragraful 1 al hotărârii atacate este străin de obiectul pricinii, deoarece nu vizează decizia - obiect al revizuirii, ci o altă decizie și se află în contradicție cu toată construcția juridică ce a motivat respingerea cererii sale de revizuire.

Și față de acest motiv de recurs, recurenta solicită casarea deciziei recurate și rejudecarea cauzei, pentru a se dispune înlăturarea acestui considerent ce nu vizează obiectul căii extraordinare de atac exercitate.

Recurenta solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cererii de revizuire și de recurs.

Intimatul C. a formulat întâmpinare, prin care solicită: (i) pe cale de excepție, admiterea excepției nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. (ii) pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de recurs. (iii) în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

II. Derularea procedurii judiciare

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul dosar a fost început la 11 august 2017, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Prin încheierea din 7 iunie 2021, completul de filtru a analizat, în temeiul art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și a dispus comunicare acestuia către părți.

Prin încheierea din 6 septembrie 2021, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 493 alin. (5)-(6) din C. proc. civ., admisibilitatea în principiu a recursului și, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata pe fond la 4 octombrie 2020.

III. Considerentele Înaltei Curți

La termenul de judecată de astăzi, 4 octombrie 2021, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocate prin întâmpinare de intimatul C., excepție de procedură, care, în caz de admitere, ar face de prisos, în tot, cercetarea în fond a cauzei.

În raport cu apărările invocate de intimat în susținerea excepției nulității recursului pentru nemotivare, se constată că, în cererea de recurs, sunt indicate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta înțelegând să invoce dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.. Contrar susținerilor intimatului, din analiza cererii de recurs, rezultă că motivele invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât se apreciază că, în cauză, nu devine incidentă sancțiunea anulării recursului pentru nemotivare, prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, față de considerentele redate în cele de mai sus, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocate de intimat în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți, prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de casare vizând exclusiv modul de soluționare a cererii intimatului de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta critică hotărârea atacată pentru încălcarea dispozițiilor art. 451 și art. 453 C. proc. civ., în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, sub două aspecte: (i) obligarea unei persoane minore la plata onorariului de avocat în cadrul unui litigiu având ca obiect, în fond, exercitarea drepturilor părintești; (ii) obligarea la plata onorariului de avocat în beneficiul părintelui care și-a exercitat cu rea-credință drepturile procesuale și dreptul la apărare, prin angajarea unui apărător.

Analizând susținerile recurentei, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține că recursul exercitat de revizuenta A., prin reprezentant legal B. - exclusiv cu privire la soluția pronunțată de instanța de revizuire cu privire la plata cheltuielilor de judecată pretinse de intimat în cadrul litigiului având ca obiect cererea de revizuire - este nefondat.

În ceea ce privește obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă, se constată că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la starea de minoritate a părții care ar fi incompatibilă cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, întrucât condiția pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată, prevăzută neechivoc de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., este reprezentată de pierderea procesului, astfel că partea care câștigă procesul devine creditorul obligației având ca obiect cheltuielile ocazionate de procesul respectiv.

În aceste condiții, nu pot fi primite nici criticile prin care recurenta invocă specificul litigiului de fond, întrucât nici dispozițiile art. 451 - 455 C. proc. civ., care reglementează cheltuielile de judecată în procesul civil, și nici dispozițiile Legii nr. 272/2004, legea specială în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, nu prevăd scutiri de la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat. Sub acest aspect, este de observat că, atunci când legiuitorul a dorit să introducă scutiri de la plata anumitor cheltuieli de judecată, fie în raport cu specificul drepturilor deduse judecății, fie în raport de calitatea anumitor subiecte de drept, legea a reglementat expres aceste situații, cum este, spre exemplu, cazul taxei judiciare de timbru, în privința căreia art. 140 din Legea nr. 272/2004 dispune expres că procesele "care privesc aplicarea prezentei legi sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar".

Totodată, criticile recurentei referitoare la exercitarea cu rea-credință, de către intimat, a drepturilor procesuale și a dreptului la apărare, prin angajarea unui apărător, reprezintă simple aserțiuni nesusținute de mijloace de probă, iar nemulțumirile vizând modul de îndeplinire, de către intimat, a obligațiilor părintești, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 272/2004, excedează analizei condițiilor procedurale de obligare la plata cheltuielilor de judecată. În aceste condiții, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) C. proc. civ. ori ale art. 14 și art. 15 din C. civ.

Pentru aceste argumente, sunt nefondate criticile din recurs referitoare la soluția dată cererii accesorii de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor de judecată, critici pe care recurenta le-a invocat în susținerea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele mai sus invocate nu pot fi primite nici criticile recurentei cu privire la nemotivarea/motivarea necorespunzătoare, de către instanța de revizuire a dispoziției de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor de judecată, critici invocate de recurentă în susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Raportat la considerentele anterioare referitoare la cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și faptul că intimatul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON, pe care le-a dovedit prin factura Seria x nr. x din 11.02.2021 și dovada plății, Înalta Curte constată că recurenta-revizuentă este parte căzută în pretenții potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., situație față de care va fi obligată la plata acestora către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de A., prin reprezentant legal B., împotriva Deciziei nr. 2314 din 10 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A., prin reprezentant legal B., împotriva Deciziei nr. 2314 din 10 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 2380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2021.

GGC - MM