ÎCCJ, Decizia nr. 250/2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 30 din 17 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă a anulat ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta A S.A. împotriva Deciziei nr. 2149 din 19 octombrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2018 și a obligat revizuenta A S.A. la plata către intimata B S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere că prin cererea de revizuire s-a invocat contrarietatea dintre Decizia nr. 2149 din 19 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/3/2018 și Decizia nr. 2215 din 5 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2014.

Prin raportare la art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța, reținând că hotărârile date în recurs sunt definitive, a constatat că ultima hotărâre, respectiv Decizia nr. 2149 din 19 octombrie 2021, a rămas definitivă la data pronunțării, respectiv la 19 octombrie 2021.

Termenul de o lună în care revizuenta putea formula cererea de revizuire a început să curgă la 19 octombrie 2021 și, conform dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-ar fi împlinit la 19 noiembrie 2021; revizuenta a formulat cererea la 3 noiembrie 2023, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 11 din dosar, cu depășirea termenului prevăzut de lege, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Cererea de recurs

Împotriva deciziei menționate la pct.1, revizuenta A S.A. a declarat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că în mod greșit instanța de revizuire a apreciat că termenul de revizuire ar curge de la pronunțarea hotărârii; având în vedere că prin cererea de revizuire s-a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, acest termen nu poate curge decât de la comunicare.

Un argument în plus este că art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu distinge în privința momentului de la care începe să curgă termenul de revizuire pentru motivul referitor la contrarietatea de hotărâri, în ipoteza în care partea interesată exercită calea de atac invocând încălcarea aspectului (efectului) negativ al autorității de lucru judecat și cea care invocă încălcarea aspectului (efectului) pozitiv al autorității de lucru judecat. Soluția curgerii termenului de revizuire de la data rămânerii definitive a celei de a doua hotărâri este inechitabilă atunci când motivul de revizuire vizează aspectul (efectul) pozitiv al autorității de lucru judecat, deoarece încălcarea acestuia poate fi constatată, în majoritatea cazurilor (așa cum este și situația pendinte) doar ca urmare a analizării considerentelor celei din urmă hotărâri, care, prin ipoteză, sunt cunoscute ulterior rămânerii definitive a acestei hotărâri, chiar ulterior expirării termenului de revizuire pentru contrarietate de hotărâri.

Recurenta a susținut că nu a promovat calea de atac a revizuirii cu scopul tergiversării judecării sau soluționării cauzei de către instanță, ci urmare a observării directe a considerentelor ce au stat la baza soluției de admitere a recursului promovat de apelanta/reclamantă și a aprecierii asupra faptului că acestea încalcă autoritatea de lucru judecat, în ceea ce privește aspectul (efectul) pozitiv al acesteia.

Or, în lipsa acestor considerente, recurenta nu avea prefigurată declararea căii de atac a revizuirii.

A făcut referire la jurisprudența instanței de contencios constituțional, care a avut în vedere vechea concepție a Codului de procedură civilă, în timp ce în forma actuală a Codului de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta a criticat hotărârea și pentru obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, tot sub aspectul incidenței art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru greșita aplicare a art. 453 alin. (1) și a art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

A susținut că instanța nu a comunicat reprezentantului convențional al revizuentei cuantumul cheltuielilor de judecată pretinse de intimată, cu titlu de onorariu de avocat, astfel încât acesta nu a putut să pună concluzii cu privire la temeinicia acestei solicitări. În ciuda celor reținute în practicaua hotărârii, recurenta susține că întâmpinarea formulată de intimată nu i-a fost comunicată.

A mai arătat și că suma de 5000 de lei este vădit disproporționată prin raportare la munca prestată de apărătorul intimatei, care a trimis la dosarul cauzei o întâmpinare de două pagini, nu s-a prezentat la termenul de judecată; în plus, în cursul întâmpinării, nici nu a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire, care a fost invocată din oficiu de către instanță.

Procedura de filtru

Conform art. 24 C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început la 2 mai 2018, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ..

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ..

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 9 septembrie 2024, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 4 noiembrie 2024, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta A S.A. și a acordat termen de judecată la 2 decembrie 2024.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind criticată calcularea termenului de declarare al revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, precum și greșita aplicare a art. 451 și art. 453 C. proc. civ., referitor la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, recurenta a criticat soluția instanței, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susținând că termenul legal pentru formularea căii extraordinare de atac ar curge de la comunicarea hotărârii; dacă ar accepta interpretarea instanței, ar fi o măsură inechitabilă, când motivul de revizuire vizează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Aceste susțineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, prin cererea de revizuire, s-a susținut contrarietatea dintre Decizia nr. 2149 din 19 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/3/2018 și Decizia nr. 2215 din 5 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2014.

Ultima hotărâre judecătorească a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este Decizia nr. 2149 a Înaltei Curți de Apel de Casație și Justiție, care, fiind pronunțată în recurs, are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ..

În consecință, data pronunțării Deciziei nr. 2149 din 19 octombrie 2021 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 19 octombrie 2021 și s-a împlinit la 19 noiembrie 2021, care a fost o zi lucrătoare.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuentă la 3 noiembrie 2023, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentei din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac.

Or, se reține că recurenta revizuentă nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală și anume formularea în termenul legal a cererii de revizuire, pentru că a înțeles să dea o interpretare proprie temeiului de drept al cererii sale, cu privire la momentul de la care ar curge termenul de declarare al căii extraordinare de atac când se invocă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Nici criticile privind obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată nu pot fi primite.

Astfel, potrivit art. 453 C. proc. civ. „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

În cauză, după înregistrarea dosarului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura de regularizare, cererea de revizuire a fost comunicată intimatului, care a depus întâmpinare, filele 24-30, atașând atât dovada cheltuielilor de judecată, cât și împuternicirea avocațială.

La cererea intimatei, formulată prin întâmpinare, instanța a făcut aplicarea textului de lege mai sus citat și a dispus obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată, sub forma onorariului de avocat.

Înalta Curte – Completul de 5 judecători constată că măsura obligării revizuentei la plata cheltuielilor de judecată este legală, întrucât procesul dintre părți a fost finalizat și, prin respingerea cererii de revizuire, s-a stabilit culpa procesuală a revizuentei fiind deci întrunite cerințele art. 453 alin. (1) C. proc. civ. pentru ca instanța să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimată.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5, C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A S.A. împotriva Deciziei nr. 30 din 17 ianuarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/1/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2024.