ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1817/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 septembrie 2020, sub nr. x/2020, revizuenta A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei nr. 953 din 26 mai 2020, pronunțată de această instanță în dosarul nr. x/2017, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a A. S.R.L., precum și aceea a inadmisibilității acțiunii formulate de B. București.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că, prin decizia a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 387A din data de 11 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, fiind obligată la plata către intimata-reclamantă, Societatea B. S.A., a sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Consideră că atributele anulării mărcii deținute nu pot aparține A., ci exclusiv OSIM. În consecință, B. nu putea chema ca parte în dosarul x/2017 decât OSIM, A. neavând calitatea de a-și anula propria marcă. Arată că în dosarul nr. x/2017 figurează ca și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci în calitate de pârâți, neavând, spre deosebire de acesta, nicio posibilitate de a decide în privința anulării unei mărci . În această situație, chemarea pârâtei în judecata este lipsită de orice fundament juridic, ea neavând calitate procesuală pasivă.

Cu privire la excepția absolută a inadmisibilității acțiunii formulate de B. București, excepție de ordine publică,ce poate fi invocată în orice stare a pricinii, potrivit art. 247 alin. (1) C. proc. civ. "cu consecința modificării hotărârii instanței de recurs, revizuenta arată că prin sentința nr. 228/25.02.2016,Tribunalul București, secția a V-a civilă, pronunțată în dosarul civil nr. x/2015, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel București, secția a IV-a civilă nr. 244 A/25.02.2016, s-a hotărât că este tardivă contestația formulată de B. și nu poate fi luată în considerare pentru anularea mărcii B. atribuită A.. Rezultă clar că marca nu poate fi anulată printr-un alt dosar având aceleași părți, cauză și obiect. O hotărâre definitivă și irevocabilă privește o cauză în ansamblul său și nicidecum nu poate fi condiționată de faptul că unele aspecte nu au fost abordate în cursul procesului.

Cuprinsul contestației respinsă ca depusă tardiv, nu poate reprezenta obiectul unui dosar nou, fiind vorba de autoritate de lucru judecat. Partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție același drept, într-un alt litigiu. Având în vedere aceste considerente, acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2017, se prezintă ca inadmisibilă.

Pe fondul revizuirii, se arată că, după darea hotărârii atacate cu revizuire, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, care atestă că, până în anul 1996, B. București a deținut B., în paralel cu B., ceea ce demonstrează că cele două mărci reprezintă două entități diferite și nu una identică ori similară, cum s-a reținut prin hotărârea atacată(art. 509 pct. 5, C. proc. civ.).

A solicitat Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci să i se elibereze o dovadă în acest sens, dar a fost refuzată de consilier juridic al OSIM, cu motivarea că este vorba de o informație juridică ce nu-i poate fi oferită, când de fapt este o informație destinată publicității, dovadă că datele despre mărci apar în publicația Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, editată de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, putând fi consultat de către orice persoană interesată.

În această situație, pârâta solicită a se dispune ca OSIM să precizeze dacă până în anul 1996 a existat B./înscrisă în clasele 35 și 41 pe care B., deținătoarea mărcii, nu a mai prelungit-o,din acel an, situație despre care atât B. cât și OSIM nu au făcut niciun fel de vorbire pe parcursul desfășurării procesului, susținând,dimpotrivă,că cele două mărci B. și B. sunt identice. Se face precizarea că, din anul 1996, B. deținătoarea mărcii B. nu a mai solicitat la OSIM prelungirea ei.

Se mai arată că există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, în sensul art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, dosarele nr. x/2015 și nr. y/2017 au aceleași părți (A.. B. și OSIM), același obiect (atribuirea mărcii B.) și aceeași cauză (anularea dreptului A. pentru B.. Așa fiind, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție același drept într-un alt litigiu. O hotărâre definitivă și irevocabilă privește o cauză în ansamblu și nicidecum nu poate fi condiționată de faptul că unele aspecte nu au fost abordate în cursul procesului. Trebuie avut în vedere că hotărârea primei instanțe din dosarul nr. x/2015 a fost supusă controlului judiciar al unei instanțe superioare, cu respectarea dublului grad de jurisdicție. Dacă nu s-ar ține cont de hotărârea dată în dosarul nr. x/2015, s-ar ajunge ca o hotărâre definitivă și irevocabilă să poată fi desființată prin acțiunea în anulare prevăzută la art. 47 din Legea nr. 84/1998 și nu printr-o cale de atac prevăzută în C. proc. civ.

Nu este admisibilă anularea înregistrării unei mărci,atât timp cât există o hotărâre care are autoritate de lucru judecat asupra acestui aspect (dosarul nr. x/2015).

Totodată, se arată că, în raport cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 84/1998, față de data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a deciziei nr. x, prin care i s-a atribuit dreptul la marca (6 mai 2014), rezultă că ultima zi de formulare în termen legal față de aceasta era 6 iulie 2014. Formularea contestației de către intimata-reclamantă la data de 6 august 2014 este tardiv introdusă, aspect stabilit cu valoare de autoritate de lucru judecat prin hotărârea judecătorească nr. 228/25.02.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 244 A/15.03.2017pronimțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

In mod netemeinic s-a apreciat de către instanțe că, în cauză, nu este incidentă puterea lucrului judecat referitoare la lipsa de similitudine dintre marca pârâtei și cea a D.. Hotărârea judecătorească nr. 228/25.02.2016 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, consacră lipsa de similitudine dintre marca pârâtei B. și marca D., B.. În plus, trebuie subliniat faptul că dovadă a lipsei de similitudine a celor două mărci, până în anul 1996, B., a fost înscrisă în evidențele OSIM cu cele două mărci considerate a fi diferite, din acel an B. nemaiprelungind B., probabil din rațiuni pecuniare.

Analiza dispozitivului sentinței nr. 228/2502.2016, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2015, evidențiază faptul că instanța a statuat nu numai asupra tardivității contestației D. împotriva deciziei Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci nr. x, ci, totodată, admițând contestația pe care a formulat-o A. împotriva hotărârii nelegale a OSIM de a-i anula marca, instanța a statuat atât din punct de vedere procedural cât și pe fondul cauzei, schimbând hotărârea Comisiei de Contestații și Mărci din cadrul OSIM, rezultă că Tribunalul București, secția a V-a civilă a procedat și la analiza fondului cauzei, chiar dacă nu se impunea pentru a dobândi caracter de autoritate de lucru judecat.

In raport cu argumentele prezentate mai sus și cu probele propuse, care

Demonstrează, în opinia revizuientei, că între mărcile B. și B. nu există similitudine sau identitate, precum și faptul că între dosarele nr. x/2015 și y/2017 există autoritate de lucru judecat, se solicită anularea ultimei hotărâri, iar în situația admiterii cererii de revizuire, se solicită obligarea D. la plata sumei de 28000 RON, sumă încasata de aceasta cu titlu de cheltuieli de judecată în cadrul etapelor procesuale din cadrul revizuirii.

Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a formulat întâmpinare, prin care se solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a A. în dosarul nr. x/2017, precum și a excepției autorității de lucru judecat. Atât Tribunalul cât și Curtea de Apel București au constatat tardivitatea depunerii contestației formulate de Societatea B. și au dispus schimbarea Hotărârii nr. 13/2015 a Comisiei de contestații OSIM, respingerea contestației ca tardiv formulată, cu consecința menținerii Deciziei de admitere a mărcii B.". Prin urmare, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 430 C. proc. civ. cu privire la autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul x/2015, aspect constatat de toate instanțele care au judecat cauza ce a constituit dosarul x/2017

Totodată, a depus întâmpinare și B. prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca tardivă, iar în subsidiar ca inadmisibilă.

Din cuprinsul cererii formulate de A. rezulta ca aceasta este întemeiata pe motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 și 8, respectiv descoperirea unor înscrisuri noi și existența unor hotărâri potrivnice.

În cauza de față, presupusul înscris nou există chiar și înainte de începerea litigiului înregistrat sub nr. x/2017, iar ultima hotărâre în raport de care a fost exercitată calea de atac a rămas definitivă chiar în data de 26.05.2020, odată cu pronunțarea deciziei revizuite, prin care s-a dispus respingerea cererii de recurs a A.. Așadar, indiferent care ar fi momentul de început la care s-ar raporta, este indiscutabil faptul că cererea de revizuire, înregistrată la data de 15.09.2020 a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, impunându-se respingerea cererii ca tardivă.

În ceea ce privește motivul de revizuire privind descoperirea unor înscrisuri noi, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cauză, nu există un înscris nou. Acest fapt este recunoscut chiar în cuprinsul cererii de revizuire, în care se menționează că înscrisul nu a fost furnizat revizuentei.

În ceea ce privește motivul de revizuire: privind existența unor hotărâri potrivnice, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că revizuenta insistă să reitereze argumentele sale cu totul nefondate și lipsite de orice rigoare juridică, potrivit cărora hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2015 au stabilit, cu putere de lucru judecat, împrejurarea că între cele două mărci nu există similitudini care să creeze riscul de confuzie în sensul legii.

Prin urmare, cererea de revizuire este inadmisibila, impunându-se respingerea ei ca atare.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte apreciază că aceasta se impune a fi respinsă, în considerarea celor ce succed:

3.1. Cu privire la excepția tardivității cererii de revizuire, excepție invocată în apărare de cele două intimate, se rețin următoarele:

În raport cu dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 5 și pct. 8, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă, iar în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Circumscris motivului de revizuire reglementat de art. 509 pct. 5 C. proc. civ., revizuenta susține că, după darea hotărârii atacate cu revizuire, a solicitat Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci să-i elibereze o dovadă care să ateste că, până în anul 1996, B. București a deținut B., în paralel cu B., ceea ce ar permite proba că cele două mărci reprezintă două entități diferite, iar nu una identică ori similară, cum s-a reținut prin hotărârea atacată. Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a refuzat, cu motivarea că este vorba despre o informație care nu-i poate fi oferită, când de fapt este o informație destinată publicității, dovadă că datele despre mărci apar în publicația Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, editată de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, putând fi consultată de către orice persoană interesată. În această situație, pârâta solicită instanței de revizuire să ceară OSIM să precizeze dacă, până în anul 1996, a existat marca B., înscrisă în clasele 35 și 41 pe care B., deținătoarea mărcii, nu a mai prelungit-o, din acel an, situație despre care atât B. cât și OSIM nu au făcut vorbire pe parcursul desfășurării procesului.

Așadar, revizuenta afirmă că, ulterior pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire o pretinde, Decizia nr. 953 din 26 mai 2020 a Înaltei Curți, a obținut informații potrivit cărora OSIM ar deține înscrisuri doveditoare care atestă deținerea de către B. București a două mărci diferite, una dintre ele, marca B., înscrisă în clasele 35 și 41, nefiind prelungită, din anul 1996, și solicită instanței să solicite oficial OSIM depunerea acestor înscrisuri.

Așa fiind, nu s-ar putea considera că momentul inițial al termenului de revizuire, astfel cum este acesta reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a împlinit, câtă vreme înscrisurile evocate de revizuentă nu au fost încă descoperite, prezumându-se doar că ele ar exista și sunt deținute de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Instanța se află, practic, în imposibilitatea stabilirii momentului de la care începe să curgă termenul de revizuire și, în aceste circumstanțe, nu poate constata împlinirea acestui termen, cu efectul respingerii revizuirii ca tardivă, în sensul celor solicitate de intimatele în proces.

În privința motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acela prin care revizuenta afirmă existența unor hotărâri definitive potrivnice, care încalcă autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte constată că revizuirea întemeiată pe acest motiv a fost formulată după împlinirea termenului procedural de declarare a acestei căi extraordinare de atac.

Astfel, revizuenta afirmă că dosarele nr. x/2015 și nr. y/2017 au aceleași părți (A.. B. și OSIM), același obiect (atribuirea mărcii B.) și aceeași cauză (anularea dreptului A. pentru B.). Hotărârea primei instanțe, din dosarul nr. x/2015, a fost supusă controlului judiciar al unei instanțe superioare, cu respectarea dublului grad de jurisdicție, iar ignorarea acesteia ar permite ca o hotărâre definitivă și irevocabilă să poată fi desființată prin acțiunea în anulare prevăzută de art. 47 din Legea nr. 84/1998 și nu printr-o cale de atac prevăzută în C. proc. civ.

În opinia revizuentei, există autoritate de lucru judecat și, pe cale de consecință, solicită anularea ultimei hotărâri, în concret, a deciziei civile nr. 953 din 26 mai 2020, pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Hotărârea judecătorească a cărei anulare se solicită în procedura revizuirii a rămas definitivă la data pronunțării, în data de 26 mai 2020, iar cererea de revizuire a fost transmisă în data de 14 septembrie 2020, conform mențiunii de pe plicul predat oficiului poștal(p.15 dosar).

În raport cu dispozițiile art. art. 511 alin. (1) poct. 8 C. proc. civ., Inalta Curte constată că, în mod evident, revizuirea a fost declarată cu depășirea substanțială a termenului procedural de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, înăuntrul căruia putea fi exercitată calea de atac a revizuirii, pentru motivul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Or, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

În absența unei cereri de repunere în termen, formulată și admisă în condițiile art. 186 C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va fi respinsă ca tardivă.

3.2. Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de revizuire, Inalta Curte observă că ea a fost invocată de revizuentă în considerarea acelorași motive care susțin revizuirea pe temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Se arată că, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, sentința civilă nr. 228/25.02.2016 a Tribunalului București, rămasă definitivă și irevocabilă, contestația D. a fost respinsă ca tardivă, astfel că o cerere subsidiară, de anulare a mărcii, "B.", nu putea fi primită, întrucât se încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi hotărâri judecătorești. Această excepție este, așadar, susținută de revizuentă în contextul revizuirii întemeiată pe art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele care o fundamentează putând fi circumscrise, în integralitatea lor, acestui caz de revizuire. Or, cererea de revizuire întemeiată pe acest text normativ a fost formulată cu depășirea termenului procedural reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind tardivă, astfel cum a fost enunțat anterior.

3.3. Referitor la excepția lipsei calități procesuale pasive a A. S.R.L., Inalta Curte reține că aceasta este invocată de revizuentă cu motivarea că atributele anulării mărcii nu pot aparține A., ci exclusiv OSIM. În consecință, B. nu putea chema ca parte, în dosarul x/2017, decât OSIM, A. neavând calitatea de a-și anula propria marcă. În această situație, chemarea pârâtei în judecata este lipsită de orice fundament juridic, ea neavând calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte observă că această excepție a fost invocată, de aceeași parte, în fața instanței de recurs, în cuprinsul punctului de vedere la raport, iar prin decizia civilă nr. 953 din 26 mai 2020, Înalta Curte a luat act că se renunță la susținerea acestei excepții.

Ipoteza este, așadar, aceea în care o excepție procesuală a fost invocată în fața instanței de recurs și aceasta a fost soluționată, dându-se eficiență dreptului de dispoziție al părții la judecarea acestei excepții.

În aceste circumstanțe, nu s-ar putea susține, cu deplin temei, că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra excepției, în condiții care să permită revizuirea hotărârii pe temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ. Mai mult decât atât, reiterarea excepției, prin cererea de revizuire, fără nicio trimitere la dezlegarea pe care instanța în fața căreia a fost anterior invocată a dat-o, apare a fi inadmisibilă.

Este adevărat că excepțiile absolute pot fi invocate, de regulă, de parte, în orice stare a procesului, inclusiv în fața instanței de revizuire, dacă regimul lor juridic permite o astfel de abordare. În speță, însă, revizuenta invocă, într-un mod nepermis de legea de procedură, excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în proces, ignorând judecata care a avut loc în recurs și fără nici o trimitere la unul dintre cazurile expres și limitativ reglementate prin lege, care ar permite revizuirea pentru acest motiv.

Așa fiind, excepția se va respinge, ca inadmisibilă.

3.4. Pe fond, din perspectiva motivului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reamintește că revizuirea unei hotărâri judecătorești fundamentată în drept pe acest text normativ, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții legale: a) descoperirea unui înscris nou de către partea interesată, ceea ce semnifică ajungerea, pe orice cale de fapt, în posesia unui înscris stricto sensu, în accepțiunea pe care art. 265 și urmatoarele C. proc. civ. o dau acestui mijloc de dovadă, și care să nu fi fost utilizat ca atare în procesul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se cere; b) înscrisul care determină și care justifică revizuirea să preexiste momentului la care a fost pronunțată hotărârea atacată; c) acest înscris să nu fi putut fi prezentat instanței, întrucât fie a fost reținut de partea potrivnică, fie a existat o împrejurare mai presus de voința părții, care să fi împiedicat, obiectiv, depunerea lui.

În speță, revizuenta susține că, după pronunțarea hotărârii atacate cu revizuire, a aflat că Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci deține acte care dovedesc faptul că, până în anul 1996, B. București a deținut două mărci diferite, iar nu identice ori similare, și anume B. și B., cea dintâi, nemaifiind prelungită. Se atașează cererii de revizuire o adresă emisă de Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, în data de 7 septembrie 2020, prin care se răspunde unei cereri de cercetare documentară, formulată de revizuentă în data de 3 septembrie 2020, cu privire la starea mărcii "B.".

Prin urmare, revizuenta nu a depus în fața instanței de revizuire un înscris nou stricto sensu, care să nu fi fost utilizat ca atare în procesul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Astfel, răspunsul pe care Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci l-a transmis revizuentei și care a fost atașat cererii de revizuire nu are valoarea unui înscris nou, în accepțiunea legii de procedură civilă și nu poate justifica, în sine, admiterea prezentei cereri de revizuire.

Mai mult decât atât, revizuenta nu a făcut dovada faptului că înscrisul invocat a fost reținut de partea adversă, ori că au existat împrejurări mai presus de voința sa care să împiedice prezentarea acestui înscris pe parcursul procesului, în condițiile în care ea înseși afirmă textual:

"datele despre mărci apar în publicația Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, editată de către OSIM, putând fi consultat de orice persoană interesată."

Chiar dacă s-ar admite că Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci deține dovezile evocate de revizuentă, în virtutea competențelor legale care i-au fost conferite, condiția art. 509 pct. 5 C. proc. civ., impune ca aceste înscrisuri să nu fi putut fi înfățișate de parte, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, iar această condiție nu este îndeplinită. Necunoașterea acestor înscrisuri de către revizuentă, la data judecății, relevă deficiențe de apărare în proces, întrucât partea, prin efortul propriu ori prin intermediul instanțelor judecătorești, ar fi putut prezenta o dovadă în sensul celor afirmate. Partea interesată să se prevaleze de un astfel de înscris, provenind de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, putea să cerceteze și să îl obțină, în caz contrar fiind în culpă.

Câtă vreme dovada invocată de parte există în arhivele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, iar aceasta nu a încercat obținerea ei și nici nu a solicitat sprijinul instanțelor pentru a-l obține, înainte de pronunțarea hotărârii definitive în acest proces, nu s-ar putea aprecia că există o împrejurare mai presus de voința părții, insurmontabilă, care să o fi împiedicat în producerea dovezii în timp util.

Pe cale de consecință, nefiind îndeplinite condițiile care permit revizuirea pe temeiul art. 509 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea, ca nefondată.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., revizuenta A. S.R.L. va fi obligată la plata sumei de 3464 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă Societatea B. S.A.., cheltuieli reprezentând onorariul avocatului ales al acestei părți(p.62 dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 953 din 26 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Respinge, ca tardiv formulată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe revizuenta A. S.R.L. la plata sumei de 3464 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă Societatea B. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2021.