ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1739/2023

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) prin care a solicitat sa se dispună anularea mărcii "C.", înregistrată sub nr. x/19.09.2019, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 726/05.05.2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., Oficiul de Stat Pentru Invenții și Mărci, ca neîntemeiată și a luat act că se solicită de către pârât, cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin deciziă civilă nr. 1456A din 17 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 726/05.05.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1456A din 17 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A..

Instanța de control a pronunțat decizia civilă nr. 1456A/2022 cu aplicarea greșită a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. a) și c) raportat la art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1988.

Onstanta de apel a pronunțat sentința exclusiv în baza analizei activității avute de parat anterior încercării de înregistrare a mărcii "C.", constatând astfel ca acesta pe de o parte nu a cunoscut notorietatea utilizării de către recurent a acestei mărci la momentul înregistrării depozitului, și, pe de alta parte, nu a dat dovada de rea-credință.

Se învederează încălcarea art. 150 alin. (4) C. proc. civ., astfel încât toate probele care constituie asa zisele certificări și împuterniciri ale paratului cu privire la reprezentarea/dobândirea calităților în C. sunt exclusiv în limba engleza și nu respecta prevederile art. 150 alin. (4) C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanța de apel a procedat la judecarea cauzei în considerarea acestor probe.

Cu privire la art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea 8^1998, instanța a reținut următoarele:

Referitor la elementul obiectiv/cunoașterea faptului relevant.*" curtea reține că din nicio probă administrată în cauză nu reiese că Ia momentul 03.09.2018, intimatul pârât B. ar fi cunoscut folosirea îndelungată a unui semn identic sau similar cu marca, de către apelantul reclamant, Dimpotrivă prin probele administrate intimatul pârât a reușit să demonstreze folosirea sintagmei C. încă din anul 2014, înscrisuri înscrisurile atașate la dosarul de prima instanță dovedind faptul că acesta a practicat deși desfășurat și promovat intens acest de arte marțiale, activități în cadrul cărora a folosit semnul înregistrat ulterior ca marcă.

Referitor la intenția frauduloasa/elementul subiectiv: "reaua credința reprezintă cunoștința pe care o are cel care face depozitul reglementar asupra faptului că marca depusă de el este folosită de altcineva sau că altcineva are intenția de a o folosi și știind că nu pot folosi ambii aceeași marcă deponentul profită de faptul că cel de al 2-lea nu și-a înregistrat semnul în România și eludează regulile concurenței neloiale urmărind sa-și înlăture cu curentul de pe piață folosindu-se de efectul atributiv al depozitului"

Se apreciază că, prin aceste considerente, hotărârea recurată face o aplicare greșită a criteriilor rezultate din jurisprudența CJUE - Hotărârea Curții din data de 11 iunie 2009 în cauza C-529/07, prin care s-au statuat următoarele:

Trebuie menționat, în ceea ce privește termenii "trebuie sa aibă cunoștință" din cuprinsul textului celei de a doua întrebări preliminare, că o prezumție de cunoaștere de către solicitant a utilizării de către un terț a unui semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu semnul a cărui înregistrare se cere poate rezulta, printre altele, din împrejurarea că, în sectorul economic vizat, o astfel de utilizare este îndeobște cunoscută, această cunoaștere putând fi dedusă, în special, din durata unei astfel de utilizări. într-adevăr, cu cât este mai îndelungată această utilizare, cu atât este mai probabil ca solicitantul să fi avut cunoștință de ea la momentul depunerii cererii de înregistrare.

Instanța de apel a interpretat jurisprudenta CJUE în sens opus, considerând din contra ca frecventarea de către pârât a comunității practicante de "C." ar conduce la concluzia ca paratul nu avea cunoștința de folosirea mărcii de către subsemnatul.

Astfel, potrivit surselor informatice online, "C." este un stil specific artelor marțiale chineze fost fondat în 1897 ca sistem de lupta dezvoltat ca familia D../.../C. este strict un sistem orientat spre luptă, spre deosebire de stilul orientat spre sport. Este un sistem de luptă care se concentrează asupra armelor tăioase, de impact sau improvizate; a fost adoptat ca un program preferat de pregătire combinată de către unitățile de elite militare și de aplicare a legii din întreaga lume."

În România, acest stil este practicat de numeroase cluburi sportive ce au inclus în statutul propriu și acest stil de Arte Marțiale Filipineze cu denumirea C., acesta regăsindu-se inclusiv în statutul Federației de Arte Marțiale Filipineze din România; prin urmare, având în vedere faptul ca C. este un stil cvasi-cunoscut încă din anul 1897, ca pârâtul este practicant de arte marțiale, prin urmare este membru al acestei comunități în care subsemnatul activez ca și organizator de competiții și ca maestru/instructor conduce la concluzia ca acesta avea cunoștința de folosirea acestei mărci.

În ceea ce privește reaua-credinta, instanța de apel a apreciat în mod eronat ca decizia inițiala de respingere a mărcii verbale "C." nu are relevanta probatorie în cazul de fata.

Așa cum s-a reținut în jurisprudența CJUE, în aprecierea elementului subiectiv Comisia a susținut că doar un tip de comportament ar putea fi considerat ca fiind rea-redință în sensul legislației ~ înregistrarea unei mărci fără intenția de a o utiliza, ci cu scopul de a împiedica terții să o utilizeze.

Or, din aceasta perspectiva, introducerea inițiala a depozitului cu privire la folosirea mărcii "C.", în condițiile în care, așa cum am arătat anterior aceasta este de notorietate, relevă faptul ca paratul a acționat cu rea-crcdinta pentru a împiedica terții sa o utilizeze faptul ca OSIM a formulat o decizie de respingere nu înlătura reaua-credinta ci, din contra, conduce la concluzia ca paratul a avut o atitudine subiectiv frauduloasa la momentul depozitului mardi în litigiu.

Mai mult înregistrarea unei mărci similare cu cea pentru care s-a emis decizia de respingere, constituita prin alăturarea cuvântului "România'" nu este de natura a crea un caracter distinctiv mărcii ci de a menține inducerea în eroare a publicului cu privire la originea geografica, calitatea sau natura serviciului.

Conform art. 2 din legea 84/1998, poate constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafica, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinație de culori, holograme, semnale sonore/precum și orice combinație a acestora, cu condiția ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

Marca verbala "C." este nula absolut fiind compusa exclusiv din semne sau din indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante, în condițiile în care acest stil este practicat de numeroase cluburi sportive ce au inclus în statutul propriu și acest stil de Arte Marțiale Filipineze cu denumirea C., acesta regăsindu-se inclusiv în statutul Federației de Arte Marțiale Filipineze din România, iar potrivit practicii constante a OSIM, caracterul distinctiv și uzual al unei mărci trebuie apreciat, în primul rând, din punct de vedere al produselor sau serviciilor pentru care a fost cerută înregistrarea și, în al doilea rând, din punct de vedere al percepției segmentului de public vizat, care este compus din consumatorii acestor produse sau servicii. în plus, ar trebui de asemenea, să se aibă în vedere că nivelul de atenție al consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau servicii pentru care se solicită protecție;

Marca figurativa "C." este nula absolut fiind compusa exclusiv din semne sau din indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante.

După cum rezultă din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, riscul de confuzie, incluzând și riscul de asociere, se apreciază global, ținându-se cont de interdependența factorilor relevanți, în categoria cărora intră gradul de similaritate a semnelor

În conflict și a produselor/serviciilor desemnate de aceste semne, ceea ce impune, în prealabil, determinarea existenței similarității semnelor și a produselor.

Mai trebuie precizat că, dacă s-ar admite marca x, s-ar crea un precedent periculos/discriminatoriu, deoarece Ia nivel mondial se folosește la scara larga, intrând în uzul comun, denumirea C., iar în România nu ar mai fi permis.

De asemenea, denumirea C. ar trebui să rămână libera pentru orice practicant și să nu se poată obțină exclusivitate pe un stil popular de Arte Marțiale (cum ar fi, de exemplu: Karate, Judo, Jiujitsu, Aikido etc). C. este în aceeași situație, doar că nu este un stil atât de popular în România și de aceea s-a profitat, pentru a se obține exclusivitate pe acest stil.

Intimatul - pârât B. a depus la data de 9.06.2023 întâmpinare prin care solicită:

- Respingerea recursului ca neîntemeiat;

- Păstrarea în tot a hotărârii de apel și, pe cale de consecință,

- Respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cererea introductivă de instanță are ca obiect anularea mărcii individuale combinate C., cu nr. de depozit x, fiind invocate două cauze de nulitate, respectiv înregistrarea mărcii cu rea-credință și caracterul uzual al semnului înregistrat, care desemnează în limbajul comun un sistem de luptă filipinez.

Tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, în considerarea distinctivității dobândite anterior datei depozitului reglementar, respectiv a cronologiei care relevă activitățile anterioare ale titularului mărcii a cărei anulare se cere prin raportare la activitățile concurente ale reclamantului.

Prin apelul declarat, reclamantul A. a criticat soluția primei instanțe, atât în sensul înlăturării greșite a relei-credințe la înregistrarea mărcii contestate, cât și în sensul că marca este nulă absolut, fiind compusă exclusiv din semne sau din indicații devenite uzuale în limbajul curent, respectiv în practicile comerciale loiale și constante. În această privință, apelantul-reclamant a arătat că denumirea C. trebuie să rămână disponibilă pentru toți cei interesați să practice respectivul stil de arte marțiale, neputând fi apropriată sub forma dreptului exclusiv la marcă.

Atât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, cât și instanțele de fond au luat în considerare, pentru a reține incidența art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, înscrisuri, capturi de ecran și fotografii din care rezultă activitățile desfășurate de intimatul B. pentru a promova sistemul de luptă C., instanța de apel acordând o importanță prevalentă numărului de urmăritori ai paginii de Facebook C.. S-a reținut astfel că intimatul ar fi demonstrat crearea unei legături dintre semnul în litigiu și persoana sa.

Potrivit art. 5 alin. (2) din aceeași lege, înregistrarea unei mărci nu este refuzată sau, după caz, înregistrarea nu este anulată în conformitate cu dispozițiile alin. (1) lit. b), c) sau d) dacă înainte de data de depozit a cererii de înregistrare sau înainte de data depunerii cererii de anulare marca a dobândit caracter distinctiv ca urmare a utilizării.

Instanța de apel a reținut incidența acestui text, în considerarea următorului raționament:

Din examinarea înscrisurilor privind folosirea mărcii în litigiu în perioada 2014 - 3.09.2018, Curtea constată că intimatul-pârât B. a administrat probe suficiente din care reiese legătura semnului cu publicul relevant, precum și legătura semnului cu serviciile pe care intenționează să le protejeze prin înregistrare.

Astfel, cu capturile de ecran de pe pagina sa facebook, înființată în data de 24 iulie 2014, intimatul-pârât a dovedit că pagina sa de facebook "C.. civ. - C." are un număr de 1572 de urmăritori, fapt care vinde să demonstreze, în opinia Curții, percepția pe care publicul relevant o are asupra mărcii.

De asemenea, cu graficul reprezentând evoluția numărului de vizualizări a paginii de facebook, înainte de data depunerii mărcii la OSIM, intimatul-pârât a demonstrat crearea unei legături, în percepția publicului țintă, între semnul în litigiu și persoana sa.

Recunoașterea dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizarea mărcii impune ca cel puțin o fracțiune semnificativă a publicului relevant să identifice, datorită mărcii, produsele sau serviciile în cauză ca provenind de la o întreprindere determinată. Cu toate acestea, circumstanțele în care se poate considera îndeplinită condiția dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare nu pot fi stabilite exclusiv pe baza unor date generale și abstracte. De aceea, Curtea constată că distinctivitatea dobândită se analizează ținând cont de circumstanțele specifice cauzei, în concret, în cauza de față, de factorul proporției mediilor interesate care, datorită mărcii, identifică serviciile ca provenind de la o întreprindere determinată.

Așadar, premisa analizei instanțelor de fond constă în împrejurarea că marca nu avea, în sine, caracter distinctiv, dar ar fi dobândit un astfel de caracter distinctiv prin utilizare.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, în forma aplicabilă prezentului litigiu,

Poate constitui marcă orice semn, cum ar fi cuvintele, inclusiv numele de persoane sau desenele, literele, cifrele, culorile, elementele figurative, forma produsului sau a ambalajului produsului sau sunetele, cu condiția ca aceste semne să fie capabile:

a) să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi; și

b) să fie reprezentate în Registrul mărcilor într-un mod care să permită autorităților competente și publicului să stabilească cu claritate și precizie obiectul protecției conferite titularului lor.

Potrivit art. 5 alin. (1) din aceeași lege, sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute: (…)

b) mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;

c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante.

Cele două norme menționate reglementează motive distincte de refuz al înregistrării unei mărci: absența caracterului distinctiv al mărcii - lit. b), respectiv ipoteza în care marca este compusă exclusiv din semne sau din indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante - lit. c). Aceste motive, prin trimiterea pe care art. 47 alin. (1) lit. a) din lege o face la art. 5 alin. (1) în totalitatea sa, constituie, în același timp, temei de anulare a înregistrării unei mărci.

În cauză, pe calea recursului se invocă incidența dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Cu toate că în discuție se află un motiv absolut de refuz, analiza precumpănitoare a instanței de apel este specifică unui conflict relativ între drepturile părților aflate în litigiu, fiind analizată cronologia activităților specifice desfășurate de părți, din perspectiva utilizării semnului C., ca și condiția cunoașterii de către pârât că, la rândul său, reclamantul folosea semnul în litigiu.

Instanța de apel nu a analizat însă în ce măsură marca înregistrată descrie, în mod uzual, chiar serviciile pentru care a fost înregistrată. Această analiză era necesară pentru a se putea apoi verifica în ce măsură marca a putut, totuși, dobândi caracter distinctiv prin utilizare de către intimatul-pârât. Considerentele ce urmează vor analiza această chestiune, care formează obiectul unuia dintre motivele de recurs declarate.

Prin hotărârea pronunțată la data de 4 octombrie 2001 (C - 517/99) în cauza Merz & Krell Gmbh & Co, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că dispozițiile - echivalente celor naționale incidente în prezenta cauză - cuprinse în Directiva mărcilor nr. 89/104/CEE trebuie interpretate în sensul că este exclusă înregistrarea mărcilor compuse exclusiv din semne devenite uzuale în limbajul curent ori în practicile loiale și constante, această condiție urmând a fi evaluată prin raportare la produsele ori serviciile pentru care se cere înregistrarea, iar nu într-o manieră abstractă.

De asemenea, potrivit jurisprudenței Tribunalului Uniunii Europene, caracterul descriptiv al unei mărci trebuie evaluat, pe de o parte, în raport cu produsele sau serviciile pentru care se solicită înregistrarea semnului și, pe de altă parte, în ceea ce privește percepția publicului relevant care este alcătuit din consumatorii acestor produse sau servicii [hotărârea din 14 iunie 2007, Europig/OAPI (EUROPIG), T-207/06, EU:T:2007:179, punctul 30].

În conformitate cu aceeași hotărâre, semnele sau mărcile sunt susceptibile de a dobândi un caracter distinctiv prin utilizare, în pofida lipsei de caracter distinctiv intrinsec.

Din jurisprudența referitoare la interpretarea articolului 3 alin. (3) din Directiva 89/104, al cărui conținut normativ este identic, în esență, cu cel al articolului 7 alin. (3) din Regulamentul nr. 40/94, reiese că dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizarea mărcii impune ca cel puțin o fracțiune semnificativă a publicului relevant să identifice, datorită mărcii, produsele și serviciile vizate ca provenind de la o întreprindere determinată. Cu toate acestea, circumstanțele în care se poate considera îndeplinită condiția dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare nu ar putea fi stabilite exclusiv pe baza unor date generale și abstracte, cum ar fi anumite procentaje.

În acest sens s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Windsurfing Chiemsee (C - 108/97, hotărârea din 4.5.1999, pct. 51, 52), statuând că pentru aprecierea dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare, trebuie să se țină cont de factori precum, în special, cota de piață deținută de marcă, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării acestei mărci, importanța investițiilor realizate de întreprindere pentru a o promova, proporția mediilor interesate care, datorită mărcii, identifică produsul ca provenind de la o întreprindere determinată. În această privință, constituie mijloace de probă adecvate, printre altele, declarațiile camerelor de comerț și de industrie sau ale altor asociații profesionale.

În afara criteriilor enunțate - cota de piață deținută de marca vizată, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării acestei mărci, importanța investițiilor efectuate de întreprindere pentru a o promova, proporția mediilor interesate care, datorită mărcii, identifică produsul sau serviciul ca provenind de la o întreprindere determinată, precum și declarațiile camerelor de comerț și de industrie sau ale altor asociații profesionale - este posibilă și utilizarea unor sondaje de opinie pentru a evalua caracterul distinctiv dobândit prin utilizarea mărcii a cărei înregistrare sau nulitate se solicită, fără însă ca această probă să poată fi absolutizată (hotărârea CJUE pronunțată la 19.06.2014 în cauza C - 217/13, Oberbank, pct. 43, 44)

Mutatis mutandis, aceste principii sunt relevante și în cauza de față și întăresc concluzia incidenței motivului absolut de refuz reglementat de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, ca și greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 5 alin. (2) din lege.

Marca înregistrată, individuală combinată C., cu nr. de depozit x a fost înregistrată pentru servicii din clasa 41 din clasificarea Nisa, respectiv educație, instruire, divertisment, activități sportive și culturale.

Denumirea C. este esențialmente descriptivă pentru sistemul de luptă cu același nume, C., care reprezintă o tradiție filipineză asociată familiei D.. Acest sistem a început să fie răspândit la nivel mondial, existând în diferite țări - inclusiv România - cluburi de arte marțiale (în sensul larg, aproximativ al termenului) care practică sistemul de luptă C..

În acest sens, prin Decizia nr. 291/16.10.2017 a Comisiei de Contestații Mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, care s-a reținut lipsa de distinctivitate a mărcii C. în raport cu serviciile referitoare la activități sportive din clasa 41, nefiind posibilă crearea unui monopol asupra unei denumiri care trebuie să rămână liberă la utilizare pentru toți practicanții acestui tip de arte marțiale.

Această decizie a reținut lipsa caracterului distinctiv al semnului verbal C. până la data pronunțării sale (16.10.2017), fiind intrată în autoritatea de lucru judecat față de intimatul-pârât, care nu a contestat-o prin mijloacele procesuale prevăzute de lege.

Intimatul-pârât a solicitat și a obținut ulterior înregistrarea mărcii combinate figurative a cărei anulare se solicită în prezenta cauză.

Astfel cum a fost înregistrată marca în discuție, elementul său figurativ prezintă o similitudine accentuată cu logo-urile uzuale ale mișcării de C. în diferite țări, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la f. x și urm., prim dosar fond și care nu au fost contestate de intimat. Logo-ul federației mondiale de C. este disponibil și pe pagina de internet www.x.com, similaritatea foarte accentuată a acestui logo cu elementul figurativ al mărcii a cărei anulare se cere fiind una evidentă.

În mod întemeiat susține recurentul-reclamant că simpla adăugare a cuvântului România în cuprinsul elementului verbal al mărcii înregistrate nu este de natură a conferi caracter distinctiv mărcii înregistrate, prin raportare la serviciile pentru care marca a fost înregistrată.

Se constată prin urmare că, în ansamblul său, marca înregistrată, individuală, combinată C. are caracter descriptiv raportat la serviciile pentru care a fost înregistrată, în percepția publicului relevant, alcătuit din persoanele interesate de sistemul de luptă omonim. Se impune cu o probabilitate rezonabilă constatarea că aceste persoane vor percepe marca în mod nemijlocit ca fiind o descriere a serviciului oferit, respectiv prestat, și nu vor identifica un anumit prestator al respectivului serviciu.

Distinctivitatea intrinsecă ori dobândită a semnului înregistrat ca marcă trebuie să permită identificarea produsului sau serviciului pe care îl vizează ca provenind de la o întreprindere determinată și, așadar, să distingă acel produs sau acel serviciu de cele ale altor întreprinderi (Hotărârea Windsurfing Chiemsee, C-108/97, pct. 46; hotărârea Oberbank, C - 217/13, pct. 38).

Din această perspectivă, pentru a face aplicarea subsecventă a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, instanța de apel ar fi trebuit să verifice în ce măsură utilizarea semnului înregistrat ulterior ca marcă a determinat ca respectivul semn să fi dobândit, în percepția publicului relevant, semnificația indicării originii serviciilor prestate. Cu alte cuvinte, ceea ce este necesar pentru a se reține incidența art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 este ca semnul să fi dobândit valențele indicării originii unui serviciu ca provenind de la o anumită întreprindere, iar nu însuși serviciul respectiv.

Instanța națională trebuie să analizeze în mod global elementele care pot demonstra că marca a dobândit capacitatea să identifice produsul sau serviciul vizat ca provenind de la o întreprindere determinată (Hotărârea Windsurfing Chiemsee, pct. 49, și hotărârea Nestlé, C-353/03, pct. 31). În plus, aceste elemente trebuie să se raporteze la o utilizare a mărcii ca marcă, cu alte cuvinte, în scopul unei asemenea identificări de către mediile interesate (Hotărârea Nestlé, C-353/03, punctele 26 și 29).

După cum s-a reținut deja, din jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă numeroase criterii în raport de care urmează a fi analizată ipotetica distinctivitate dobândită, respectiv cota de piață deținută de marca vizată, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării acestei mărci, importanța investițiilor efectuate de întreprindere pentru a o promova, proporția mediilor interesate care, datorită mărcii, identifică produsul sau serviciul ca provenind de la o întreprindere determinată, precum și declarațiile camerelor de comerț și de industrie sau ale altor asociații profesionale, dar și, dacă este cazul, folosirea unor sondaje de opinie. Esențial este ca aceste elemente de fapt să nu releve doar utilizarea per se a semnului, ci și aptitudinea acestuia de a identifica produsele ori serviciile provenite de la o anumită întreprindere, în opoziție cu alte produse ori servicii concurente.

Din perspectiva celor ce preced, decizia recurată prezintă mai multe carențe care determină casarea.

Se constată că, potrivit Curții de Apel, folosirea mărcii a fost analizată prin raportare la perioada 2014 - 3.09.2018 (data depozitului reglementar), deși pentru perioada anterioară Deciziei nr. 291/16.10.2017 a Comisiei de Contestații Mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, această decizie necontestată de intimat are autoritate de lucru judecat în sensul că nu a fost dobândit caracter distinctiv prin utilizare (care trebuia invocat și reținut pe temeiul probelor administrate în acea procedură).

Singura perioadă relevantă înăuntrul căruia ar fi putut, eventual, să fie dobândită distinctivitatea este 16.10.2017 - 3.09.2018. De asemenea, din considerentele deciziei recurate nu rezultă dacă analiza s-a făcut prin raportare la semnul verbal C., cu privire la care s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că nu are caracter distinctiv și nu poate fi înregistrată, ori cu privire la semnul corespunzător mărcii înregistrate și a cărei anulare se cere. Din această perspectivă, trebuie observat că o eventuală distinctivitate de natură a înlătura anularea putea fi dobândită doar prin raportare la semnul înregistrat ca marcă, respectiv combinația dintre elementul verbal și cel figurativ, fie exact în forma înregistrată, fie în altă formă care diferă prin elemente care nu îi alterează distinctivitatea.

Statuând în sensul că distinctivitatea a fost dobândită prin raportare la numărul vizualizărilor paginii de Facebook a intimatului-pârât, instanța de apel s-a raportat la un singur element (numărul accesărilor paginii) dintre cele la care se referă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și nu a stabilit în niciun fel, prin raportare la criteriile relevante, împrejurarea că semnul nu mai este pur descriptiv în percepția publicului relevant, ci că ar fi dobândit, în aceeași percepție, caracter distinctiv, în sensul arătat anterior.

Împrejurarea că publicul relevant cunoaște oferirea unor antrenamente, cursuri de instruire etc. de către intimatul-pârât sau de către orice altă persoană nu echivalează cu o schimbare de percepție cu privire la semn în sine, acesta fiind în continuare descriptiv pentru stilul de luptă C..

Cu alte cuvinte, nu este relevantă simpla cunoaștere a semnului și nici a folosirii acestuia de către intimatul-pârât, ci ceea ce ar fi trebuit probat și reținut era o veritabilă schimbare a percepției asupra semnului, acesta devenind apt să identifice serviciile ce emană de la o anumită întreprindere, iar nu doar să identifice generic serviciul însuși.

Simpla asociere a semnului cu intimatul-pârât, care oricum nu a fost stabilită la nivelul unui eșantion reprezentativ al publicului relevant, nu este suficientă pentru a înlătura caracterul descriptiv al mărcii înregistrate. Spre exemplu, dacă un anumit comerciant oferă bijuterii și are un număr mare de accesări a paginii sale de internet cu același nume, aceasta nu înseamnă că semnul verbal bijuterii ar înceta să fie descriptiv pentru produsele omonime, ori că acest semn ar avea aptitudinea de a desemna o anumită întreprindere de la care originează aceste produse, în opoziție cu altele. Așadar, chiar dacă activitatea acelui comerciant ar fi cunoscută, nu ar fi schimbată percepția publicului cu privire la semn, care ar fi în continuare perceput ca o simplă descriere cu caracter generic a produselor de același fel, indiferent de cine ar fi oferite.

Înalta Curte reține astfel, în acord cu jurisprudența citată, că este de interes public ca semnele care sunt uzuale pentru desemnarea a însuși serviciului prestat să poată fi folosite în mod liber de către orice altă persoană interesată, precum este și recurentul-reclamant.

Nu are relevanță, din perspectiva aplicării textului citat, că stilul de luptă C. ar origina din tradițiile unei familii și că maestrul filipinez al acestui stil de luptă l-ar fi autorizat pe intimat să înregistreze marca, astfel cum s-a susținut (de altfel, nu rezultă în speță că persoana respectivă ar fi titulara unui drept de proprietate industrială care să stea la baza autorizării date intimatului).

Ceea ce este relevant în cauză este că, prin răspândirea pe mapamond a stilului C., atestată inclusiv de existența unei federații mondiale, semnul înregistrat ca marcă nu mai desemnează în prezent o persoană ori un grup particular de persoane, ci însuși stilul de luptă ori disciplina ca atare; or, funcția mărcii nu este aceea de apropriere a denumirii uzuale a unei activități de orice natură, ci de individualizare a originii anumitor produse sau servicii prin raportare la o anumită întreprindere, în opoziție cu produsele ori serviciile de aceeași natură care provin de la întreprinderi concurente. Ca atare, nu se mai impune a fi analizate criticile întemeiate pe art. 150 alin. (4) C. proc. civ., câtă vreme înscrisurile la care se referă criticile formulate nu sunt apte a înlătura motivul absolut de refuz aflat în discuție.

În ipoteza cuprinsă art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, este esențial ca semnificația cuvintelor devenite uzuale ca desemnare a unor produse sau servicii să se fi impus în percepția consumatorului prin folosire în comerț, indiferent dacă este vorba despre înțelesul din dicționarul explicativ sau recunoscut în limbajul specific unui domeniu de activitate particular și acceptat sau nu la nivel academic, cu atât mai mult dacă ar corespunde unor construcții lexicale în care componentele au, separat, un alt înțeles în vocabularul curent (de exemplu, "Pagini aurii" sau sloganurile publicitare) ori provin din altă limbă ("Miss" pentru concursuri de frumusețe; "Oktoberfest" pentru festivaluri de bere cu iz sau specific bavarez).

În toate aceste cazuri, folosirea cuvintelor în practicile comerciale loiale și constante, precum și modul de folosire a acestora, denotă că publicul relevant asociază, în mod neechivoc, respectivul cuvânt cu însuși produsul sau serviciul și, drept urmare, semnul nu are aptitudinea de a distinge produsele sau serviciile oferite sub acest semn de cele ale altor comercianți.

Or, aceasta este situația în speță în ceea ce privește semnul înregistrat ca marcă și în cauză nu a fost stabilită o eventuală distinctivitate dobândită prin raportare la criteriile legale și jurisprudențiale relevante.

Spre deosebire de motivul absolut de refuz, care protejează interesul public ca semnele care sunt uzuale pentru desemnarea a însuși serviciului prestat să poată fi folosite în mod liber de către orice altă persoană interesată, motivul de anulare referitor la reaua-credință a intimatului-pârât la data înregistrării mărcii trebuie examinat prin raportare la drepturile și interesele legitime ale unui competitor determinat. Altfel spus, reaua-credință relevă un conflict relativ între drepturi concurente, în vreme ce motivul absolut de refuz pune în discuție păstrarea funcției mărcilor și prevenirea deturnării lor în scopul de a monopoliza chiar denumirea serviciului prestat și, prin aceasta, a denatura ori restrânge concurența pe piața relevantă.

Totuși, cu ocazia rejudecării, urmează ca criticile formulate în apel cu privire la incidența relei-credințe ca motiv distinct de anulare a mărcii să fie examinate inclusiv prin raportare la împrejurarea că intimatul-pârât a solicitat, inițial, înregistrarea ca marcă a semnului verbal C., cerere respinsă la data de 16.10.2017.

Ulterior, intimatul a încercat din nou monopolizarea denumirii respective, asociindu-i de această dată și un element figurativ, de asemenea fără caracter distinctiv, astfel cum s-a reținut în cele ce preced. Urmează așadar ca criteriile jurisprudențiale reținute în hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza Lindt (C - 529/07) să fie reanalizate și prin raportare la această succesiune concretă de evenimente, atât din perspectiva elementului obiectiv (cunoașterea folosirii semnului de către recurentul-reclamant) și cât și al elementului subiectiv (respectiv intenția frauduloasă, care poate consta, în speță, din intenția excluderii altor competitori cu privire la care se cunoaște, la data depozitului, că folosesc semnul în discuție). Această chestiune implică o reanalizare a faptelor și urmează a fi dezlegată de instanța de apel cu ocazia rejudecării căii devolutive de atac.

Se constată prin urmare că sunt fondate criticile formulate de recurentul-reclamant cu privire la decizia recurată, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând ca subsecvent admiterii recursului și casării deciziei recurate, față de dispozițiile art. 497 C. proc. civ., cauza să fie trimisă spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1456A din 17 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2023.