ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2683/2024

HOTĂRÂRE
26.11.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2683/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii Comisiei de Contestații Mărci nr. 299/12.11.2019, pronunțată în dosarul CCM OSIM nr. x/2019, prin care a fost menținută Decizia OSIM din data de 22.05.2019, de admitere parțială după opoziție a cererii de înregistrare a mărcii individuale "C.", pentru produsele din clasele 30, 35 și 43.

Prin sentința civilă nr. 1345 din 20 septembrie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și a Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Prin decizia nr. 1608A din 14 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a luat act de renunțarea la apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1345/20.09.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. S.R.L. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

A obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 1.190 RON, cheltuieli judiciare în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 1608A din 29.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, recurenta B. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând soluția instanței de apel cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului formulat, recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 451-453 C. proc. civ., referitoare la cheltuielile de judecată.

Astfel, recurenta a susținut că instanța de apel, deși a obligat apelanta A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ca urmare a renunțării acesteia la apel după comunicarea cererii către intimată, a acordat în mod greșit doar suma de 1.190 RON, reprezentând exclusiv contravaloarea transportului aferent termenului de judecată din apel, fără a acorda și onorariul avocațial achitat pentru redactarea întâmpinării și reprezentarea convențională în fața instanței.

În motivare, recurenta a precizat că a făcut dovada integrală a cheltuielilor efectuate, respectiv a onorariului avocațial în cuantum de 17.671,50 RON, prin factura seria x nr. x și Ordinul de plată din data de 29.03.2023, înscrisuri depuse la dosar și comunicate odată cu întâmpinarea, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ. De asemenea, recurenta a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde nicio mențiune privind reducerea acestor cheltuieli.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată includ onorariile avocaților și alte cheltuieli necesare desfășurării procesului, și art. 452 C. proc. civ., referitoare la obligația părții de a dovedi existența și întinderea cheltuielilor de judecată.

Față de cele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, acordarea integrală a cheltuielilor de judecată aferente etapei apelului, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul recurs.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. ca inadmisibil și nefondat, invocând și excepția autorității de lucru judecat, în temeiul art. 432 coroborat cu art. 247 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În susținerea excepției autorității de lucru judecat, intimata a arătat că, ulterior pronunțării deciziei civile nr. 1608A/2023 din 29.11.2023, recurenta-pârâtă a formulat o cerere de completare a dispozitivului hotărârii, soluționată prin decizia civilă nr. 280/2024 din 06.03.2024 de Curtea de Apel București, instanța admițând cererea respectivă și obligând intimata-reclamantă la plata suplimentară a sumei de 8.000 RON, reprezentând onorariu avocațial în apel.

Astfel, intimata a susținut că, prin decizia menționată, s-a tranșat deja chestiunea acordării și proporționalității cheltuielilor de judecată, recurentei fiindu-i acordată suma totală de 9.190 RON (1.190 RON inițial și 8.000 RON prin completare).

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la modalitatea în care instanța de apel a soluționată cererea privind cheltuielile de judecată, intimata a apreciat că acest motiv nu se încadrează în cauzele de casare prevăzute de lege. În acest sens, a invocat Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit căreia motivul de recurs ce critică modalitatea în care instanța s-a pronunțat asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În concluzie, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Examinând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinare de intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte constată următoarele:

Intimata-reclamantă a invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 280/2024 a Curții de Apel București, prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului hotărârii nr. 1608A/29.11.2023 și s-a acordat onorariul avocațial în apel în cuantum de 8.000 RON.

Potrivit regulilor generale privind autoritatea de lucru judecat, este necesară identitatea triplu condiționată (părți, obiect și cauză). Or, recursul pendinte vizează controlul de legalitate al deciziei civile nr. 1608A/29.11.2023 sub un motiv de recurs încadrat de recurentă la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în timp ce hotărârea de completare a aceleiași instanțe a pronunțat o soluție ulterioară, distinctă, asupra cheltuielilor de judecată (onorariu avocațial).

În aceste condiții, nu este îndeplinită identitatea de obiect și cauză, întrucât recursul urmărește cenzurarea legalității soluției din 29.11.2023 prin raportare la motivul de casare invocat, iar nu doar executarea/clarificarea componentei dispozitivului privind cheltuielile.

Prin urmare, existența deciziei nr. 280/2024, care doar completează dispozitivul hotărârii de apel cu privire la cheltuielile de judecată, nu poate fundamenta excepția autorității de lucru judecat împotriva unui recurs ce vizează un alt obiect și un alt temei.

Pentru toate aceste motive, întrucât lipsește identitatea de obiect și de cauză între recursul de față și hotărârea de completare a dispozitivului privind cheltuielile, condițiile pentru operarea autorității de lucru judecat nu sunt îndeplinite, motiv pentru care Înalta Curte va respinge excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a susținut, în esență, că decizia civilă nr. 1608A/29.11.2023 a Curții de Apel București a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, critica fiind încadrată la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu argumentul că instanța de apel ar fi aplicat în mod eronat art. 451-453 C. proc. civ., privind cheltuielile de judecată, în contextul în care apelanta a renunțat la apel după comunicare, situație ce, potrivit art. 406 alin. (3) C. proc. civ., ar atrage obligarea acesteia la toate cheltuielile făcute de intimată în apel.

S-a arătat că, deși recurenta a solicitat și a dovedit cheltuielile prin întâmpinare, instanța de apel a acordat numai suma de 1.190 RON (transport) și nu a acordat onorariul avocațial achitat pentru redactarea întâmpinării și susținerea cauzei, indicându-se un onorariu total de 17.671,50 RON.

Înalta Curte reține că aceeași solicitare a recurentei-pârâte (de obligare a intimatei reclamante și la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial achitat de pârâtă) a fost adresată instanței care a pronunțat decizia atacată pe calea prevăzută de art. 444 C. proc. civ. - completarea hotărârii -, cererea fiind soluționată favorabil părții prin încheierea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă din data de 06.03.2024.

Rezultă astfel că această chestiune nu putea fi dedusă judecății atât prin intermediul cererii de completare a dispozitivului, cât și pe calea recursului - având în vedere dispozițiile art. 445 C. proc. civ., potrivit cu care "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444."

Având în vedere și principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., recursul declarat de B. S.R.L. va fi respins ca inadmisibil.

Respinge excepția autorității de lucru judecat.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1608 A din 29 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1739/2023
Ședința publică din data de 24 octombrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civil
ÎCCJ 2025-03-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 661/2025
Ședința publică din data de 18 martie 2025 ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV
ÎCCJ 2025-06-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1140/2025
tă pe fond Prin sentința civilă nr. 1051 din 24 octombrie 2023, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte ambele cereri formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., D. și OSIM, în temeiul art. 56 alin. (1)
ÎCCJ 2021-12-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2777/2021
Ședința publică din data de 14 decembrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a Civilă la data de 03.01.2018 sub nr. x/2018, rec
ÎCCJ 2024-05-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1241/2024
B. S.R.L. împotriva hotărârii nr. 211/11.04.2019 pronunțate de Comisia de Contestații Mărci din cadrul OSIM, în dosarul CCM 320/2018 în contradictoriu cu intimații C. S.R.L., Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, și a obligat contestato
Sursă