ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1140/2025

Obiectul cererilor de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 19 octombrie 2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând instanței, în temeiul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice: - anularea mărcii naționale "C." cu nr. de depozit din 15.07.2021; - anularea mărcii naționale "C." cu nr. de depozit din 01.07.2021, ambele pentru produsele și serviciile din clasa 44; - obligarea OSIM la radierea mărcii din Registrul Național al Mărcilor; - obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 19 octombrie 2022 sub x/2022 reclamantul A. a chemat în judecată pârâta D. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând instanței, în temeiul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 84/1998: - anularea mărcii naționale "A." cu nr. de depozit din 15.07.2021; - obligarea OSIM la radierea mărcii din Registrul Național al Mărcilor; - obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea pronunțată la 22 martie 2023 în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția conexității față de dosarul nr. x/2022, dosarul fiind înaintat și conexat.

Hotărârea pronunțată pe fond Prin sentința civilă nr. 1051 din 24 octombrie 2023, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte ambele cereri formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., D. și OSIM, în temeiul art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, a dispus anularea mărcilor "C." cu nr. de depozit din 15.07.2021, "C." cu nr. de depozit din 01.07.2021 și "A." cu nr. de depozit din 15.07.2021, ca fiind solicitate și înregistrate cu rea-credință și a respins capetele de cerere referitoare la obligarea OSIM să radieze mărcile ca fiind inadmisibile. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 19 decembrie 2023 sub nr. x/2022.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 578A din 22 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de către apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 1051/24.10.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și cu intimatul-reclamant A.. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins cererea de anulare cu privire la mărcile C. cu nr. de depozit din 15.07.2021 și C. cu nr. de depozit din 01.07.2021. A menținut în rest sentința apelată. A obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 21.759,15 RON cheltuieli de judecată în apel (taxă de timbru și onorariu avocat).

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub numărul de mai sus. Recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei la rejudecare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Prin motivul de recurs aferent punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. s-a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material. Apreciază că instanța de apel a făcut aplicarea greșită/nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, dispoziții care vizează anularea înregistrării mărcii solicitate cu rea-credință. Pentru constatarea existenței relei-credințe la înregistrarea unei mărci, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea Curții din 11 iunie 2009 în cauza C-529/2007 Chocoladefabriken Lindt & Sprungli AG împotriva Franz Hauswirth GmbH), este necesar sa se constate intenția solicitantului de a-l împiedica pe terțul ce folosește marca să utilizeze o astfel de marca în continuare. A reținut Curtea în hotărârea citată, par. 42-44, că "pentru a aprecia existența relei-credințe, trebuie să se ia în considerare și intenția solicitantului la momentul depunerii cererii de înregistrare. Este important în această privința să se menționeze că (...) intenția solicitantului la momentul pertinent este un element subiectiv care trebuie stabilit prin trimitere la circumstanțele obiective ale speței." Or, în speță, au fost produse dovezi cu privire la faptul că intimata-pârâtă a înregistrat marca în scopul de a-l împiedica să o utilizeze și a înregistrat-o fără a intenționa să o folosească, din dovezile prezentate rezultând că aceasta nu folosește marca pentru clasa de produse și servicii pentru care a fost înregistrată, nemaiactivând în domeniu de foarte mulți ani. Toate împrejurările de fapt din cauză sprijină această afirmație, a intenției frauduloase a intimatei pârâte, astfel încât Curtea, în mod eronat, a apreciat că ea nu a fost dovedită. Cu privire la notorietatea mărcii invocată de recurent, în mod eronat, Curtea nu a constatat că sunt întrunite în speță exigențele probatorii cuprinse în art. 19 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1134/2010. Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat întinderea folosirii mărcii de reclamant și gradul de cunoaștere de către public a acesteia, fiind probate demersurile recurentului de promovare a mărcii și numeroase alte elemente care pot proba notorietatea. În aceste condiții, instanța de apel, în mod eronat, nu a apreciat că faptul folosirii doar de recurent a mărcii, anterior înregistrării acesteia de intimata pârâtă, semnifică dovedirea notorietății semnului/mărcii în sensul pretins de lege și Regula 19 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1134/2010 și anume, dovedirea întinderii folosirii acesteia și a gradului de cunoaștere de către public, demersurile de promovare, volumul serviciilor ce au purtat aceasta marcă etc. În fapt, instanța de apel face o confuzie între numele de familie al pârâtei (deținut într-adevăr, anterior, subsemnatului) și crearea, existența și folosirea mărcii Karkhi, marcă ce nu a fost creată și utilizată în niciun mod de către aceasta, după cum rezultă din toate probele administrate. Or, hotărârea recurată nu face o analiză completă cu privire la existența intenției intimatei pârâte în prejudicierea drepturilor și intereselor recurentului. Prin urmare, prin neanalizarea condiției relei-credințe și neaplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, instanța de apel ignoră norma de drept material ce trebuia aplicată în speță. Or, intimata - pârâtă B. a înregistrat mărcile în nume propriu și în numele E. S.R.L. la care este asociată împreună cu recurentul - reclamant, motiv pentru care solicită să se constate că înregistrarea mărcilor la OSIM a fost formulată cu rea-credință de intimata - pârâtă, având în vedere că în această societate și în prezent activează ambii în calitate de asociați. Precizează că în dosarul de divorț instanța a admis cererea recurentului de păstrare a numelui dobândit în timpul căsătoriei, acela de A., instanța considerând că acesta îl folosește în continuare pentru promovare în activitatea medicală. Susține că intenția intimatei de a-i face rău recurentului rezultă neîndoielnic din dosarul de divorț, din răspunsurile la interogatoriu. De asemenea, în cauză a făcut dovada că recurentul a conceput marca și logo-ul pe care le folosea, deși era angajat al E. S.R.L., existând douî puncte de lucru diferite. Arată că, în exercitarea profesiei, recurentul a folosit, de mulți ani, numele indicate și prin acțiune, respectiv, C., Dr. A. și acela de C.., deci recurentul este cunoscut sub aceste nume și nu intimata. Susține că acesta a muncit constant, a asigurat veniturile familiei din activitatea desfășurată, participând la numeroase cursuri de perfecționare profesională, toate diplomele obținute fiind sub numele de C.. De asemenea, înregistrarea mărcilor de intimata-pârâtă s-a făcut pentru clasa 44 - servicii medicale; servicii de igiena si îngrijire a frumuseții pentru oameni, însă pârâta nu activează în acest domeniu de foarte mulți ani. Faptul că pârâta, acum 15 ani, activa sub acest nume, nu este relevant, atâta timp cât nu a fost cunoscută sub aceste nume. Susținerile instanței de apel în motivarea soluției de admitere a apelului sunt în totală contradicție cu probele administrate în cauză la instanța de fond, iar susținerea din motivarea că intimata-pârată ar fi fost cea care ar fi adus la cunoștința publicului denumirea C.. este nereală și în contradicție cu toate probele administrate în cauză, întrucât chiar dacă a obținut calitatea de asociat abia în anul 2019, recurentul a activat în cadrul acesteia cu mult înainte de intrarea în societate. Consideră că instanța de apel, în mod eronat, nu a reținut faptul că denumirea "C.." a fost adusă la cunoștința publicului și promovată, abia în anul 2017, prin activitatea recurentului la punctul de lucru al S.C. E. S.R.L., punct de lucru în cadrul căruia intimata - pârâtă nu a desfășurat nicio activitate, fiind clinica în care activa ca medic și în cadrul ei a devenit recunoscut cu mult înainte de data la care a devenit asociat. Prin motivul de recurs aferent punctului 6 al art. 488 alin. (1), susține că hotărârea atacată este motivată ambiguu, contradictoriu, superficial, instanța de apel înlăturând nemotivat toate apărările recurentului. Instanța reține în considerente că "pârâta apelantă a folosit numele său patronimic ca denumire comercială", precum și: "împrejurarea că, în interiorul acestui interval, reclamantul a prestat și el servicii (...), nu este de natură a genera cu privire la acesta un drept propriu". Or, pe de o parte, numele patronimic al intimatei pârâte nu a fost niciodată folosit ca denumire comercială, iar, pe de altă parte, Curtea face o confuzie între folosirea numelui, în exercitarea profesiei (acum mulți ani), de către intimata pârâtă și crearea acestei mărci, care este în exclusivitate meritul recurentului, fiind rezultatul eforturilor și a muncii personale depuse, precum și a mediatizării serviciilor oferite. În cadrul considerentelor formulate, instanța de apel argumentează soluția pronunțată prin faptul că "inițiativa utilizării numelui Karkhi a aparținut pârâtei, iar această utilizare a fost realizată exclusiv de aceasta pentru o perioadă mai îndelungată de 10 ani. Cu toate acestea, în paragrafele anterioare, reține faptul că promovarea a fost făcută de recurent și din întreaga motivare nu rezultă crearea acestei/acestui mărci/brand de intimata pârâtă, ci numai folosirea propriului nume în exercitarea profesiei, cu mulți ani în urmă, fără a exista vreo recunoaștere și/sau notorietate, la acea vreme, a acestui nume, deci fără să fi existat această marcă, anterior creării sale de către recurent, considerentele hotărârii recurate fiind contradictorii și străine de natura cauzei. În drept, recurentul nu și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17 octombrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris . Cererea de recurs a fost comunicată intimaților B., OSIM și D. la 25 și 28 octombrie 2024, conform dovezilor de comunicare de la filele25-26 verso din dosarul de recurs.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimata B. a invocat excepția nulității capătului de cerere întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece recurentul aduce critici de netemeinicie, admiterea excepției inadmisibilității motivului de recurs sus-menționat deoarece recurentul invocă pentru prima dată în recurs chestiunea caracterului notoriu al mărcii și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul A. a solicitat respingerea apărărilor pârâtei și a reiterat motivele de recurs, solicitând admiterea acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Analizând excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Prin întâmpinarea depusă, intimata A. Saba a solicitat admiterea excepției nulității capătului de cerere întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., argumentând că recurentul nu aduce nicio critică de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva acestui motiv de casare, ci critică modul în care instanțele de fond au stabilit situația de fapt și au apreciat probatoriul administrat, aspecte care nu se înscriu în sfera de aplicare a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și care nu pot fi supuse cenzurii în recurs. În conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. A contrario, în situația în care au fost invocate mai multe motive de recurs, însă numai o parte dintre acestea sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu intervine sancțiunea nulității recursului în integralitatea sa. Într-un astfel de caz, recursul nu poate fi constatat nul, dar neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de lege va împiedica analizarea respectivelor critici pe fond, urmând ca, în soluționarea căii de atac, să fie luate în considerare exclusiv motivele ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate. O asemenea situație se regăsește în cauză, dat fiind că, deși este fondată susținerea intimatei că argumentele ce fundamentează motivul de recurs privind greșita aplicare sau interpretare a legii tind, în realitate, la reaprecierea probatoriului administrat și la reținerea unei alte situații de fapt decât cea consemnată de instanța de apel, motivele de recurs încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. conturează critici ce pot fi încadrate în respectivul caz de casare, și anume motivarea ambiguă, contradictorie, superficială, înlăturarea nemotivată a apărărilor reclamantului, respectivele critici urmând a fi analizate de instanța de recurs sub aspectul caracterului fondat sau nefondat în cuprinsul deciziei. În consecință, excepția nulității recursului este neîntemeiată și urmează a fi respinsă. Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Prin întâmpinarea formulată, intimata A. Saba a solicitat admiterea excepției inadmisibilității motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întemeiat parțial pe așa-zisa neaplicare a prevederilor privind mărcile notorii, deoarece recurentul invocă pentru prima dată în recurs caracterul notoriu al unor mărci asupra cărora pretinde că ar avea drepturi anterioare. Regula tantum devolutum quantum apellatum este o expresie a principiului disponibilității, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., astfel că, deși apelul este o cale de atac devolutivă, totuși instanța de apel este ținută a proceda la examinarea cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept care au fost invocate în fața primei instanțe sau care ar putea fi invocate în cauză, ci doar cu privire la acelea criticate de către părțile care au declarat apel. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. nu a învestit instanța de fond cu nicio solicitare și nici cu argumente privitoare la caracterul notoriu al mărcii și nici nu a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 1051 din 24 octombrie 2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac "subsecventă", în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio. Or, cât timp prin hotărârea atacată nu s-a analizat un motiv de nelegalitate, deoarece nu a fost invocat, rezultă că acel motiv nu poate face obiectul recursului. Instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, or partea nu a adus nicio critică, în apel în privința existenței unei pretinse mărci notorii neînregistrate aparținând reclamantului, astfel că nu se poate analiza acel aspect omisso medio, direct, în recurs. Aceasta întrucât instanța de apel este limitată la cererea de apel, iar instanța de recurs este limitată la rândul ei de cele asupra căreia a statuat instanța de apel. Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanță nu a declarat apel, ci și în cazul în care sentința a fost apelată, însă numai parțial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs. În aceste condiții, neformulând apel incident prin care să emită critici în calea devolutivă de atac cu privire la caracterul notoriu al mărcii, recurentul-reclamant nu poate învedera direct în recurs aspecte privind nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de apel sub acest aspect, astfel încât acest motiv de recurs nu poate fi primit, deoarece a fost invocat direct în prezenta fază procesuală, și nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar. Însă aceste critici nu pot fi valorificate ca o veritabilă excepție de inadmisibilitate a căii de atac în întregul său. Ele reprezintă în esență apărări pe fondul cauzei, a căror eventuală soluționare favorabilă nu poate conduce la un fine de neprimire al cererii de recurs, motiv pentru care Înalta Curte urmează a respinge această excepție ca având caracter neîntemeiat. Analizând recursul declarat în raport cu criticile formulate și cu prevederile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestuia pentru următoarele considerente: Prin motivul de recurs aferent punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul invocă faptul că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material. Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent. În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel. În speță, Înalta Curte constată că motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal, recurentul fiind nemulțumit, practic, de hotărârea pronunțată de instanța de apel și de aspectele de fapt reținute de către instanță. Recurentul A., prin motivul de casare invocat a fi nul, deși a invocat aplicarea greșită sau neaplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, dispoziții care vizează anularea înregistrării mărcii solicitate cu rea-credință, în argumentație a explicitat că au fost produse dovezi că intimata a înregistrat marca în scopul împiedicării sale de a o folosi, că aceasta nu folosește efectiv marca, nu mai activează în domeniu, arată că instanța de apel a apreciat greșit acțiunea nedovedită; din probele administrate a rezultat întinderea folosirii mărcii de către reclamant; se mai reclamă eventuale confuzii între numele de familie al pârâtei și crearea, existența și folosirea mărcii Karkhi, lipsa suficientei analize cu privire la existența intenției pârâtei de a prejudicia interesele reclamantului. Astfel, reclamantul face trimitere la interpretarea greșită a probatoriului administrat în cauză și la situații faptice contrare celei reținute de instanța de apel, analiză prohibită instanței de recurs, neindicând critici de nelegalitate aduse deciziei recurate. În acest registru, existența unei pretinse intenții neloiale a pârâtei B. la momentul înregistrării mărcilor a căror anulare se cere reprezintă o concluzie ce se poate trage pe baza evaluării dovezilor administrate din perspectiva conduitei subiective a persoanei care a cerut înregistrarea, iar coroborarea acestor dovezi reprezintă rezultatul procesului logico-juridic desfășurat de instanța de apel, ca a doua instanță de fond, ce judecă în fapt și în drept. Sub imperiul cazului de casare invocat instanța de recurs ar fi putut cel mult să evalueze modul concret de aplicare a legii prin prisma elementelor de apreciere rezultate din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care se impune a fi luată în considerare, chiar dacă în speță se discută despre validitatea unor mărci naționale, deoarece legislația națională a mărcilor este pe deplin armonizată cu cea a Uniunii Europene și dezlegările instanței europene sunt valabile, mutatis mutandis, și în cauza de față. O asemenea neconcordanță cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene nu a fost însă reclamată în cauză prin cererea de recurs și nici nu este identificabilă de instanța de recurs pe baza dezvoltărilor cuprinse în memoriul depus de recurent, ce cuprinde exclusiv contestarea situației de fapt pe baza căreia s-a pronunțat decizia atacată. Din această perspectivă, motivele de recurs evocate de recurent ca fiind subsumate ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi încadrate în acest text normativ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestor motive. Prin motivul de recurs aferent punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul invocă faptul că hotărârea este motivată ambiguu, contradictoriu și superficial, instanța înlăturând nemotivat apărările sale. În explicitarea acestui motiv, susține că instanța a reținut greșit că apelanta a folosit numele săi patronimic ca denumire comercială și faptul că, deși reclamantul a prestat servicii, acest lucru nu este de natură a genera cu privire la acest nume un drept propriu. Mai susține că numele patronimic nu a fost niciodată folosit ca denumire comercială și instanța de apel face confuzie între folosirea numelui în exercitarea profesiei de către intimată și crearea mărcii respective. De asemenea, relevă o contradicție între considerente, în sensul că pe de o parte s-a reținut că inițiativa utilizării numelui Karkhi a aparținut pârâtei, iar utilizarea acesteia a fost pe o perioadă mai mare de 10 ani, iar pe de altă parte se reține că promovarea s-a realizat de reclamant și din motivare nu rezultă crearea sa de către pârâtă, ci numai folosirea cu mulți ani în urmă. Trebuie menționat că, pentru a atrage incidența acestui motiv de casare, contradicția invocată trebuie să afecteze considerentele esențiale ale hotărârii - acele elemente fundamentale care susțin, în mod direct, soluția pronunțată de instanță. Astfel, nu orice necorelare sau neconcordanță de natură secundară ori de ordin teoretic este aptă să conducă la nulitatea hotărârii, ci doar acele contradicții care compromit claritatea, coerența și previzibilitatea raționamentului judiciar și împiedică identificarea temeiurilor de drept și de fapt care au stat la baza soluției. Contrar criticilor recurentului-reclamant, examinarea deciziei atacate relevă că instanța de apel a motivat, în mod coerent și logic, soluția adoptată. Astfel, în cercetarea efectuată, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod incomplet situația de fapt, motiv pentru care a ajuns la o soluție parțial netemeinică, expunând în acest sens o sumă de argumente. Configurând starea de fapt în cauză, instanța de apel a reținut că pârâta folosește în mod legal numele de Karkhi din anul 2004, din anul 2006 acesteia i s-a recunoscut calitatea de medic specialist stomatologie generală, fiind autorizată în 2005 să își exercite profesia sub numele B., că aceasta și-a exercitat profesia în mod public sub acest nume, prin intermediul E. S.R.L., înființată de pârâtă în calitate de asociat unic, în anul 2005. A mai relevat că părțile s-au căsătorit în anul 2009, preluând numele reunite A., că reclamantul a obținut diploma de licență în medicină dentară în anul 2013 și cooptat în societatea E. ca asociat în 2019, anterior fiind angajat în cadrul clinicii pârâtei. Urmare a reținerii acestor circumstanțe faptice, instanța a conchis că pârâta a fost cea care a utilizat numele său patronimic în exercitarea profesiei sale, în scopul promovării serviciilor de medicină stomatologică prestate în cadrul cabinetului pe care l-a înființat. De la înființarea societății, în anul 2005, și până la cooptarea ca asociat a reclamantului, în anul 2019, aceasta a folosit în mod public și constant numele său legal, pentru promovarea serviciilor oferite publicului. În acest context, a raționat instanța de apel că dobândirea cunoașterii și punerea pe piață a serviciilor sub numele de Karkhi a fost realizată în toată această perioadă exclusiv de și pentru pârâtă, statuând că împrejurarea că în interiorul acestui interval, reclamantul a prestat și el servicii medicale stomatologice, în calitate de angajat al pârâtei, nu este de natură a genera cu privire la acesta un drept propriu în raport de mărcile analizate și care conțin numele Karkhi, orice activitate de promovare a serviciilor cabinetului sub numele Karkhi fiind realizată în interesul și în numele pârâtei. În mod asemănător a evidențiat și situația ulterioară anului 2019, când reclamantul a devenit asociat cu puteri egale în societatea E., reținând: "calitatea sa de asociat în cadrul societății conturează concluzia că activitatea sa de promovare a numelui Karkhi a fost făcută cel puțin în interesul ambilor soți, respectiv al societății în care aceștia dețineau părți egale." Așadar, nu s-au identificat elemente care să afecteze raționamentul juridic și logica motivării și care să aibă aptitudinea de a atrage incidența motivului de casare analizat; în realitate aspectele reclamate în fundamentarea acestui caz de casare nefiind contradictorii fie pentru că privesc perioade diferite de timp (înainte și după căsătoria părților, respectiv înainte și după asocierea reclamantului în societatea pârâtei), fie pentru că nu sunt incompatibile prin ele însele (că pârâta a profesat sub numele Karkhi și totodată, ulterior asocierii cu reclamantul, acesta a promovat serviciile pe care el le presta sub același nume). Contrar aprecierilor recurentului, ceea ce este determinant în cauză pentru examinarea intenției neloiale la înregistrarea mărcii nu este ca solicitantul să fi justificat anterior înregistrării un drept asupra semnului în discuție (ceea ce oricum s-a întâmplat în speță, pentru că pârâta are un drept la nume), ci să fi utilizat legitim acel semn în activitatea sa, asociat serviciilor prestate. Or, în cauză, instanța de apel a reținut tocmai că pârâta și-a desfășurat activitatea profesională sub numele său patronimic în mod consistent și semnificativ anterior căsătoriei și respectiv asocierii cu reclamantul, iar absența unor activități concrete de promovare a semnului din partea ei (cum au fost cele desfășurate ulterior de reclamant) nu este contradictorie cu teza utilizării legitime pe care s-a bazat Curtea de apel. În realitate, susținerile privind caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate tind la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce, cum s-a subliniat deja, este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Drept urmare, critica va fi înlăturată, ca nefondată. Reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și văzând prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 578 A din 22 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., D. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.