ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1326/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând să se dispună: rezilierea contractului nr. x/05.05.2014 și a actului adițional din culpa pârâtei; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 25.559,2 RON, reprezentând rest de plată aferent facturii fiscale nr. x/06.10.2014, emisă de reclamantă în baza contractului nr. x/05.05.2014 și a actului adițional; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.734 euro (echivalent a 12.029,6 RON), reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și a materialelor livrate sau contractate de reclamantă în baza contractului nr. x/05.05.2014 și a actului adițional; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 500 euro/zi, calculată pentru intervalul 06.01.2015 - data pronunțării hotărârii judecătorești de reziliere a contractului, reprezentând penalitate, conform art. 38 din contractul nr. x/05.05.2014 (la data introducerii acțiunii cuantumul penalităților era de 45.500 euro echivalentul a 200.655 RON); de asemenea, reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

Prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. B. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând să se constate rezilierea contractului de antrepriză de servicii nr. x/05.05.2014 din culpa pârâtei, cu consecința restituirii echivalentului sumei de 45,041.49 euro + TVA de la data restituirii, reprezentând lucrări și materiale achitate în avans și neexecutate, respectiv nelivrate.

La data de 6 noiembrie 2015, prin încheierea de ședință pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2015 la dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 898 din 27 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis cererea principală în cauza privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâta S.C. B. S.R.L.; s-a dispus rezilierea contractului nr. x/05.05.2014 și a actului adițional din culpa pârâtei S.C. B. S.R.L.; pârâta S.C. B. S.R.L. a fost obligată la plata sumei de 25.559,20 RON, reprezentând rest de plată aferent facturii fiscale nr. x/06.10.2014 și a sumei de 12.029,60 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și a materialelor livrate sau contractate de reclamantă în baza contractului și a actului adițional; pârâta a fost obligată la plata sumei de 45.500 euro, în echivalentul în RON la data plății reprezentând penalități; pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 19.648 RON; s-a respins ca neîntemeiată cererea conexă formulată de pârâta S.C. B. S.R.L.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1672 din 21 octombrie 2019, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 898 din 27 martie 2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea principală, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea conexă și a dispus rezilierea contractului nr. x/05.05.2014, din culpa S.C. A. S.R.L.; reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a fost obligată la plata sumei de 19.972,10 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de despăgubiri, către pârâta reclamantă S.C. B. S.R.L.; intimata-reclamantă A. S.R.L. a fost obligată la plata sumei de 8.046,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, către apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Prin cererea înregistrată la data de 29 ianuarie 2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2020, revizuenta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1672 din 21 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, cererea de revizuire fiind întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Revizuenta S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea cererii de revizuire și schimbarea deciziei civile nr. 1672/21.10.2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, cu consecința rejudecării apelului promovat de S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 898 din 27 martie 2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă și respingerii acestuia, partea adversă urmând să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1026A/2021 din 9 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1672/21.10.2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L., ca neîntemeiată; revizuenta a fost obligată la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimată.

Împotriva acestei decizii, recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 12 august 2021.

Recurenta-revizuentă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de revizuire, cu cheltuieli de judecată.

Autoarea căii de atac a susținut faptul că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a pronunțat hotărârea cu încălcarea art. 509 alin. (1) pct. 1, art. 513 alin. (4), art. 443 și art. 430 din C. proc. civ., în cauză fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din același cod.

Astfel, s-a arătat că instanța de revizuire a completat, a schimbat și a lămurit hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, deși nu a fost învestită cu o cerere de completare sau de lămurire a hotărârii, ci cu soluționarea unei cereri de revizuire pe care a respins-o.

Instanța de revizuire a lămurit practic decizia contestată, completând-o cu motive noi, care nu se regăsesc în respectiva hotărâre.

În cuprinsul deciziei atacate cu recurs se reține greșit faptul că instanța care a pronunțat hotărârea din apel ar fi dat întocmai ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, însă din dispozitivul și considerentele deciziei civile nr. 1672/21.10.2019 rezultă o situație diferită, în sensul că s-au acordat despăgubiri constând în daune-interese, iar nu restituirea prețului contractului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de revizuire a procedat, în mod nepermis, la lămurirea și completarea hotărârii din apel, reținând că prin noțiunea de despăgubiri instanța de apel ar fi avut în vedere, în realitate, restituirea prețului contractului.

Pornind de la considerentele deciziei pronunțate în faza procesuală a apelului, instanța de revizuire trebuia să stabilească dacă instanța de apel a respectat limitele învestirii, respectiv dacă s-a pronunțat cu privire la ceva ce nu s-a cerut sau dacă a dat mai mult decât s-a cerut.

Recurenta-revizuentă consideră că instanța de revizuire nu putea lămuri hotărârea din apel și nici nu putea să o completeze cu explicații și argumente proprii.

Or, procedând în această ultimă manieră, instanța de revizuire a nesocotit autoritatea de lucru judecat de care se bucura decizia civilă nr. 1672/21.10.2019, o schimbare a acesteia fiind permisă numai în situația admiterii revizuirii.

În opinia recurentei, au fost încălcate dispozițiile art. 443 din C. proc. civ., care reglementează condițiile în care o instanță poate lămuri o hotărâre, dar și prevederile art. 430 din același cod, întrucât, în absența unei căi de atac extraordinare care să fi fost admisă, decizia civilă nr. 1672/21.10.2019 se bucură de autoritate de lucru judecat.

Practic, deși instanța a respins cererea de revizuire, a schimbat hotărârea atacată, adăugând propriile argumente și lămuriri la considerentele inițiale, ceea ce contravine dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., care reglementează expres cazurile în care o hotărâre atacată cu revizuire poate fi schimbată.

Exceptând citatele preluate din decizia pronunțată în apel, se poate observa că instanța de revizuire și-a întemeiat hotărârea numai pe motive străine de natura cauzei. În concret, recurenta-revizuentă a susținut faptul că argumentele cuprinse în decizia civilă nr. 1026A/2021 din 9 iunie 2021 sunt distincte și suplimentare celor din decizia civilă nr. 1672/21.10.2019, nefiind apte să răspundă problemei de drept cu care instanța de revizuire a fost învestită, respectiv să stabilească dacă instanța de apel a respectat limitele învestirii și principiul disponibilității.

Au fost încălcate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât, deși din considerentele și dispozitivul deciziei civile nr. 1672/21.10.2019 rezultă clar că instanța de apel a depășit limitele învestirii, instanța de revizuire a analizat incidența motivului de revizuire nu din perspectiva considerentelor și a dispozitivului hotărârii atacate, ci prin raportare la propriile considerente.

În accepțiunea recurentei, analizarea incidenței motivului de revizuire reglementat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. presupune cercetarea modului în care instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită a respectat limitele învestirii, prin raportare strict la prevederile respectivei hotărâri și la cererea inițială care a fost dedusă judecății.

Cu alte cuvinte, instanța de revizuire nu poate adăuga considerente și explicații proprii la motivarea hotărârii pe care o analizează și nici să determine incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. pe baza respectivelor considerente și explicații, întrucât instanța de revizuire nu filtrează hotărârea atacată prin spectrul juridic propriu denaturând conținutul acesteia, ci verifică legalitatea hotărârii prin raportare strict la realitatea juridică ce rezultă din considerentele și dispozitivul acelei hotărâri.

În speță, realitatea juridică este aceea că instanța de apel a acordat intimatei despăgubiri, sub forma daunelor-interese, deși prin cererea de chemare în judecată aceasta a solicitat restituirea prestațiilor.

Cum distincția dintre cele două instituții juridice este una fundamentală, instanța de revizuire trebuia să constate incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. și să admită cererea de revizuire în consecință.

În situația în care s-ar reține că instanța de revizuire ar fi putut lămuri și completa hotărârea din apel, decizia recurată ar fi tot nelegală, întrucât, prin motivare, instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1.532, art. 1.635, art. 1.637 alin. (2) și art. 1.322 din C. civ., ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a susținut faptul că instanța de revizuire, lămurind și completând hotărârea din apel, arată că despăgubirile au fost acordate ca urmare a imposibilității determinării prejudiciului pretins suferit de intimată și stabilirii sumei cerute a-i fi restituită.

Coroborând argumentul instanței de revizuire, referitor la imposibilitatea stabilirii cu certitudine a sumei pretinse de către intimată, cu cel al instanței de apel (care a acordat despăgubiri sub forma daunelor-interese) este evident că instanța de revizuire a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.635, art. 1.637 alin. (2) și art. 1.532 din C. civ., echivalând, în mod nepermis, instituția restituirii prestațiilor cu cea a acordării de despăgubiri sub forma daunelor-interese.

Instanța de revizuire a aplicat greșit instituției restiturii prestațiilor prevederile art. 1.532 din C. civ. și mecanismul de stabilire a prejudiciului reglementat de alin. (3) al acestui articol.

De asemenea, în mod nelegal, instanța de revizuire a reținut că invocarea de către intimată a dispozițiilor art. 1322 din C. civ., ca temei de drept al acțiunii sale, suplinește lipsa pretenției de acordare a despăgubirilor sub forma daunelor-interese din cuprinsul obiectului acțiunii cu care intimata a învestit instanța de fond.

Contrar celor reținute de instanța de revizuire, întemeierea în drept a cererii și pe dispozițiile art. 1.322 din C. civ. nu conduce la concluzia că intimata ar fi învestit instanța cu o acțiune în despăgubiri sau daune-interese, în acest sens relevanță având pretenția concretă exprimată de către parte prin petitul și motivarea cererii, precum și celelalte temeiuri de drept invocate în mod particular în susținerea acțiunii.

Trecând de la general (art. 1.322 C. civ.) la particular (art. 1.635 C. civ.), instanța de revizuire a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la restituirea prestațiilor, în sensul că a nesocotit atât natura distinctă a acestei instituții de drept în raport cu despăgubirile sub forma daunelor-interese reglementate de art. 1.532 din C. civ., cât și caracterul particular pe care ea îl are.

Autoarea căii de atac a mai arătat că restituirea prestațiilor diferă de despăgubirile reprezentate de daune-interese și sub aspect economic, respectiv al modului în care ele se determină, prestațiile ce se cer a fi restituite în temeiul dispozițiilor art. 1.635 din C. civ. fiind raportate și limitate la convenția părților și la ceea ce s-a executat în temeiul ei (în cazul de față, la prețurile convenite prin contractul nr. x/05.05.2014 și la sumele pe care intimata pretinde că le-ar fi achitat cu acest titlu), în vreme ce despăgubirile constând în daune-interese nu se determină prin raportare la prestațiile primite, ci la alte elemente (clauza penală, beneficiul nerealizat, pierderi indirecte etc.).

Or, în speță, instanța de judecată a calculat aceste daune prin raportare la prețurile din alte contracte, încheiate de către societatea intimată cu alți antreprenori.

Recurenta a relevat faptul că în contextul criticii privind depășirea de către instanță a limitelor cu care a fost învestită, s-a arătat, prin cererea de revizuire, că instanța de apel nu a ținut cont nici de împrejurarea că în suma de 19.972,10 euro, acordate intimatei, erau incluse și lucrări (executate cu alți antreprenori) pentru remedierea unor presupuse vicii ce ar fi existat la lucrările societății A. S.R.L. (a se vedea în acest sens contractul încheiat de intimată cu societatea C. S.R.L. și facturile aferente lui).

Or, intimata nu a solicitat niciodată instanței de judecată atragerea răspunderii societății A. S.R.L. pentru vicii ale lucrărilor, ci a cerut exclusiv restituirea prestațiilor pentru pretinse lucrări neexecutate.

Instanța de revizuire, asimilând în argumentația sa despăgubirile acordate de instanța de apel prestațiilor pe care intimata a cerut să îi fie restituite, a nesocotit dispozițiile art. 1.635 din C. civ., dar și distincția pe care textul articolului 1.637 alin. (2) din C. civ. o face între cele două instituții juridice.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L. a transmis răspuns la întâmpinare la data de 12 octombrie 2021, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată și admiterea recursului, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată (revizuire fond, recurs).

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin încheierea din 10 martie 2022 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L., stabilindu-se termen la data de 26 mai 2022 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod prioritar, se cuvine menționat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deoarece acestea reglementează un motiv de casare care poate fi invocat în situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva textului legal anterior evocat, autoarea căii de atac a susținut faptul că decizia recurată ar fi nelegală chiar dacă s-ar reține că instanța de revizuire ar fi putut lămuri și completa hotărârea din apel, întrucât, prin motivare, s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1.532, art. 1.635, art. 1.637 alin. (2) și art. 1.322 din C. civ.

Cum recursul de față are ca obiect o decizie prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1672/21.10.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, examinarea acestor critici excede limitelor învestirii, examenul de legalitate în prezentul recurs fiind limitat exclusiv la verificarea modului în care Curtea de Apel București a analizat admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat.

Cu alte cuvinte, nu se poate identifica vreo încălcare a dispozițiilor de drept material în soluționarea unei cereri de revizuire, cu atât mai mult cu cât elementele privind admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac în retractare sunt unele de drept procesual, iar nu de drept material.

În realitate, criticile subsumate de recurentă cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt susținute de argumente care exprimă nemulțumirea acesteia față de soluția pronunțată în faza procesuală a apelului, mai exact, sunt critici aduse deciziei civile nr. 1672/21.10.2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Cum recurenta invocă încălcarea unor norme de procedură referitoare la condițiile de admisibilitate a revizuirii, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii, se impune încadrarea acestui motiv de recurs la cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții legale, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile prin care recurenta susține faptul că în mod greșit Curtea de Apel București a respins cererea de revizuire fundamentată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nu vor fi însușite de Înalta Curte.

Conform textului legal anterior evocat, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul se poate cere dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege, iar potrivit prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Revizuirea nu implică realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăți, întemeiată pe unele elemente, ce nu au putut forma obiectul judecății ce a condus la pronunțarea hotărârii care face obiectul căii de atac.

Pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., este necesar să fie întrunite, sub aspectul admisibilității cererii, în mod cumulativ, următoarele condiții: 1. hotărârea a cărei revizuire se solicită să evoce fondul; 2. instanța să fi acordat celui care a formulat o cerere mai mult decât a cerut acesta prin pretențiile deduse judecății (pretenții mai mari decât cele care au fost solicitate);

Dacă una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, cererea de revizuire nu este fondată.

Cu privire la motivul cererii de revizuire, Înalta Curte reține că, în realitate, recurenta este nemulțumită de soluția instanței de apel, care a constatat că nu poate determina valoarea lucrărilor real executate, în lipsa întocmirii unui proces-verbal de recepție, astfel că a calculat suma ce se cuvenea pârâtei-reclamante prin raportare la valoarea integrală a contractului și sumele plătite de aceasta altor antreprenori pentru finalizarea lucrărilor neexecutate de reclamanta-pârâtă.

Prin cererea de revizuire se reiterează criticile aduse deciziei civile nr. 1672/21.10.2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, însă, așa cum s-a arătat, pe calea revizuirii nu se poate relua cercetarea judecătorească, instanța fiind învestită a analiza întrunirea condițiilor ce reglementează cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Argumentele prezentate de revizuentă privitoare la modalitatea de determinare a sumei de plată dispuse în sarcina sa, prin raportare la efectele raportului juridic dintre părți și probele cauzei, nu constituie critici susceptibile de încadrare în prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ci reprezintă critici de nelegalitate și netemeinicie, ce nu pot fi analizate în calea de atac în retractare, limitată strict la ipotezele prevăzute de lege.

Contrar celor susținute în cererea de recurs, instanța de revizuire nu a completat și nu a lămurit conținutul deciziei din apel, ci a explicat, în motivarea hotărârii, de ce nu este incident cazul de revizuire invocat, reținând că partea adversă a învestit instanța cu un capăt de cerere privitor la restituirea sumelor plătite în plus și pentru care recurenta nu a prestat servicii conform contractului.

Recurenta-revizuentă a mai criticat hotărârea dată în soluționarea cererii de revizuire din perspectiva faptului că instanța a respins această cerere și a schimbat decizia atacată, adăugând propriile argumente și lămuriri la considerentele inițiale, ceea ce contravine dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., care reglementează expres cazurile în care o hotărâre atacată cu revizuire poate fi schimbată. Exceptând citatele preluate din decizia pronunțată în apel, se poate observa că instanța de revizuire și-a întemeiat hotărârea numai pe motive străine de natura cauzei.

În concret, recurenta-revizuentă a susținut faptul că argumentele cuprinse în decizia civilă nr. 1026A/2021 din 9 iunie 2021 sunt distincte și suplimentare celor din decizia civilă nr. 1672/21.10.2019, nefiind apte să răspundă problemei de drept cu care instanța de revizuire a fost învestită, respectiv să stabilească dacă instanța de apel a respectat limitele învestirii și principiul disponibilității.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., însă nu pot fi primite, deoarece hotărârea recurată nu este viciată sub aspectul motivării.

Într-un prim considerent, Înalta Curte reține că se circumscrie motivului de recurs analizat nemotivarea hotărârii, motivarea sa contradictorie sau prezentarea, de către instanța a cărei hotărâre este recurată, numai a motivelor străine de natura pricinii.

Așadar, o hotărâre nu poate fi casată în recurs dacă, pe lângă motive adecvate, care explica sistematic și logic raționamentul instanței care a pronunțat soluția, aceasta cuprinde aprecieri de circumstanță care nu reprezintă cauza principală sau relevantă a hotărârii prin care s-a soluționat procesul.

Nu reprezintă motive străine de natura pricinii acele considerente ale instanței de judecată care exprimă concluziile proprii ale acesteia asupra faptelor, reținând că "instanța de apel s-a pronunțat asupra pretențiilor formulate de către pârâta-reclamantă prin cererea conexă și a determinat suma de plată în sarcina reclamantei-pârâte, ca urmare a soluției de reziliere dispuse din culpa acesteia din urmă, prin raportare la probele administrate în cauză".

Judecătorul nu este obligat de a răspunde tuturor argumentelor invocate de părți, ci obligația sa se rezumă la a motiva soluția pe fiecare capăt de cerere, ceea ce, în cazul de față, a și făcut, relevant în acest sens fiind conținutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., în care legiuitorul a prevăzut a fi arătate atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile (nu argumentele) părților.

În cauză, se constată că instanța care a soluționat cererea de revizuire a examinat în mod real problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției, a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 din C. proc. civ.. Decizia atacată conține elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, iar motivarea este clară și concisă, cuprinzând argumentele ce au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Prin urmare, nu se poate reține absența unei motivări care să susțină soluția pronunțată și nici vreo contradicție între considerentele expuse în justificarea raționamentului curții de apel sau o motivare străină de natura cauzei, situație care exclude incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivele invocate de recurentă nu justifică măsura casării sale, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1026A/2021 din 9 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2022.