ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2370/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 08 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând să se dispună: rezilierea din culpa pârâtei a contractului nr. x/05.05.2014 și a actului adițional; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 25.559,2 RON, reprezentând rest de plată aferent facturii fiscale nr. x/06.10.2014, emisă de reclamantă în baza contractului nr. x/05.05.2014 și a actului adițional; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.734 euro (echivalent a 12.029,6 RON), reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și a materialelor livrate sau contractate de reclamantă în baza contractului nr. x/05.05.2014 și a actului adițional; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 500 euro/zi, calculată pentru intervalul 06.01.2015 - data pronunțării hotărârii judecătorești de reziliere a contractului, reprezentând penalitate conform art. 38 din contractul nr. x/05.05.2014 (la data introducerii acțiunii cuantumul penalităților fiind de 45.500 euro, echivalentul a 200.655 RON); cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 18 mai 2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. B. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând să se constate rezilierea contractului de antrepriză de servicii nr. x/05.05.2014 din culpa pârâtei, cu consecința restituirii echivalentului sumei de 45,041.49 € + T.V.A. de la data restituirii, reprezentând lucrări și materiale achitate în avans și neexecutate, respectiv nelivrate.

La data de 06 noiembrie 2015, prin încheierea de ședință pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus conexarea dosarului cu nr. x/2015 la dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 898 din 27 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admisă cererea principală privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; s-a dispus rezilierea contractului nr. x din 05.05.2014 și a actului adițional, din culpa pârâtei S.C. B. S.R.L.; a fost obligată pârâta la plata sumei de 25.559,20 RON, reprezentând rest de plată aferent facturii fiscale nr. x/06.10.2014 și a sumei de 12.029,60 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și a materialelor livrate sau contractate de reclamantă în baza contractului și a actului adițional. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata sumei de 45.500 euro, în echivalentul în RON la data plății reprezentând penalități, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 19.648 RON. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea conexă formulată de pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă 1672 din 21 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 898 din 27 martie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins cererea principală, ca neîntemeiată. A admis în parte cererea conexă și a dispus rezilierea contractului nr. x/05.05.2014, din culpa S.C. A. S.R.L.; a fost obligată reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. la plata către pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L. a sumei de 19.972,10 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând despăgubiri. A fost obligată intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 8.046,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a lipsit de efecte art. 8, art. 22 și art. 23 din contractul încheiat între părți (nr. x/05.05.2014), referitoare la obligația intimatei de a asigura schela pe toată fațada clădirii și accesul lucratorilor săi la spațiul unde se efecutau lucrările, nesocotind, astfel, dispozițiile art. 1.178, art. 1.270 și art. 1.272 C. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că, ignorând dispozițiile contractului încheiat între părți, instanța a pornit de la premisa greșită că aceasta ar fi acceptat tacit să execute lucrările, în condițiile în care intimata-apelantă nu i-a pus la dispoziție o schelă care să fie conformă contractului și legislației în materie.

În opinia recurentei-reclamante, instanța a omis împrejurarea că, potrivit actelor existente la dosar și concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, primele lucrări nu necesitau utilizarea schelei.

În acest context, recurenta-reclamantă arată că, aplicând greșit prevederile art. 1.353 C. civ., instanța de apel a ajuns la concluzia eronată că exercitarea dreptului său a fost una abuzivă și că, astfel, ar fi ținută să repare prejudiciul pretins de intimată.

Totodată, recurenta-reclamantă, în raport de art. 8 din contract, arată că de punerea schelei la dispoziția sa depindea respectarea termenului de 95 de zile calendaristice, prevăzut pentru execuția lucrărilor, astfel că, într-o primă etapă, culpa intimatei a condus la întârzierea lucrărilor și, în final, la blocarea lor.

Ca atare, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a nesocotit dispozițiile din Normele specifice de securitate a muncii pentru lucrul la înălțime aprobate prin Ordinul nr. 235 din 16 iulie 1995, art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sănătatea în muncă și Anexa 4 partea B secțiunea a 2-a punctul 6 din H.G. nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate si sănătate pentru șantierele temporare sau mobile.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează faptul că, în motivarea soluției pronunțate, instanța de apel a respins apărările sale referitoare la încheierea actului adițional nr. x la contract, prin care obiectul contractului și prețul lucrărilor s-au modificat.

Recurenta-reclamantă consideră că a dovedit că beneficiarul lucrării a ordonat și aprobat modificarea lucrărilor și a prețului total al acestora, expunând argumente ce vizează aprobarea situațiilor de lucrări, plata facturilor, corespondența dintre părți și înscrisurile depuse la dosar.

Astfel, recurenta-reclamantă susține că, atât timp cât comportamentul neechivoc al intimatei-pârâte nu lasă loc interpretărilor și se înscrie în practicile statornicite între părți în cursul executării contractului, iar art. 7 din contract nu impune o formă anume a ordinului sau aprobării beneficiarului și nici a actului adițional, în raport și de dispozițiile art. 1.266 C. civ., a dovedit că voința concordantă a fost aceea de a se modifica lucrările și prețul contractului.

În susținerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a dispozițiilor legale referitoare la probațiune.

În opinia sa, decizia recurată este rezultatul nerespectării de către instanță a obligației de a asigura un proces echitabil, de a avea în vedere toate probele administrate în cauză și de a-și baza soluția pronunțată pe probele existente la dosar.

Garanțiile date de art. 6 din C.E.D.O., include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", iar recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a ignorat o serie de probe determinante în soluționarea justă a prezentei cauze, respectiv a omis să analizeze și să se pronunțe cu privire la: discuțiile purtate de părți la începutul lunii ianuarie 2015, situațiile de lucrări întocmite de recurentă și aprobate de intimată, corespondența electronică dintre părți, planșele foto existente la dosar, depozițiile martorilor pe care i-a propus.

Din probele administrate în cauză, în opinia recurentei-reclamante, reiese nerespectarea de către intimata-pârâtă a obligațiilor asumate prin contract, întreruperea justificată a lucrărilor, temeinicia cererii sale de reziliere a contractului din culpa intimatei-pârâte.

Astfel, recurenta-reclamantă consideră că instanța a reținut o situație de fapt contrazisă de probele aflate la dosar, care, de altfel nu sunt menționate în considerente, aspect care contravine dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a nesocotit dreptul său la un proces echitabil, prin încălcarea dispozițiilor art. 309 alin. (5), art. 330 și art. 338 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel a dat valoare probatorie absolută depozițiilor martorilor propuși de către intimată, cu toate că respectivele declarații contraziceau constatările expertului tehnic desemnat la fond și că, întrucât raportul de expertiză constituie un înscris autentic, iar constatările expertului fac dovada până la înscrierea în fals, respectivele constatări nu puteau fi combătute decât prin intermediul procedurii înscrierii în fals sau a aceleia prevăzute de art. 338 C. proc. civ.

Totodată, în opinia recurentei-reclamante, aspectele ce au făcut obiectul expertizei nu puteau fi probate cu martori, ci doar în condițiile art. 330 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține și că, în condițiile în care, instanța a reținut tardivitatea obiectiunilor la raportul de expertiză, aceleași obiectiuni puteau fi totuși analizate și admise sub forma indirectă a unor critici aduse hotărârii apelate, întrucât încalcă dispozițiile art. 338 C. proc. civ., principiului egalității armelor și dreptului său la un proces echitabil.

O altă critică vizează și faptul că instanța de apel nu a avut în vedere că părțile au reglementat expres situațiile în care executantul are dreptul de a suspenda lucrările, precum și acelea care îi permit să ceară rezilierea contractului, recurenta-reclamantă susținând că, în raport de dispozițiile art. 1.858 și art. 1.859 C. civ., a notificat în repetate rânduri beneficiarul să își respecte obligațiile asumate.

Totodată, în opinia recurentei-reclamante, art. 1.873 C. civ. nu limitează părțile în stabilirea și a altor cazuri de reziliere a contractului din culpa beneficiarului, astfel că instanța de apel trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 40 lit. b) și c) din contract.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea și din perspectiva încălcării art. 1.353, art. 1.534 și art. 1.537 C. civ., respectiv a art. 9 și art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., susținând că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, dând altceva decât s-a solicitat de către intimată prin cererea de chemare în judecată și nesocotind dispozițiile legale referitoare la proba prejudiciului.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele expuse de către recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a a ignorat o serie de probe determinante în soluționarea justă a prezentei cauze, respectiv a omis să analizeze și să se pronunțe cu privire la: discuțiile purtate de părți la începutul lunii ianuarie 2015, situațiile de lucrări întocmite de recurentă și aprobate de intimată, corespondența electronică dintre părți, planșele foto existente la dosar, depozițiile martorilor pe care i-a propus. De asemenea, recurenta-reclamantă face trimitere la situația de fapt, la raportul de expertiză întocmit în cauză, la încălcarea dispozițiilor legale referitoare la proba prejudiciului.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține ca argumentele expuse de recurenta-reclamantă reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competențelor instanței de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate.

Nici critica referitoare la încălcarea art. 6 din C.E.D.O. nu poate fi reținută.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Astfel, judecătorii au obligația, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părților implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază soluția, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate și analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-și găsească rațiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

În condițiile în care recurenta-reclamantă invocă încălcarea art. 6 din C.E.D.O. prin raportare la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate în cauză, această critică nu poate face obiectul analizei în recurs.

Motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat formal, recurenta-reclamantă neexpunând argumente care se subsumează acestui motiv de recurs.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă formal interpretarea eronată a dispozițiile art. 1.178, art. 1.266, art. 1.270, art. 1.272, art. 1.353, art. 1.534, art. 1.537, art. 1.858, art. 1.859 și art. 1.873 din C. civ., fără a formula critici concrete prin raportare la considerentele deciziei de apel. Recurenta nu arată modalitatea în care instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

De asemenea, prin critica referitoare la încălcarea dispozițiilor Normele specifice de securitate a muncii pentru lucrul la înălțime aprobate prin Ordinul nr. 235 din 16 iulie 1995 emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea si sănătatea în muncă și ale Anexei 4 partea B Secțiunea a 2-a punctul 6 din H.G. nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile, recurenta-reclamantă tinde la o restabilire a situației de fapt la care să se aplice acele norme.

Se tinde, așadar, inclusiv prin criticile care se referă la interpretarea dispozițiilor contractuale, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1672 din 21 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1672 din 21 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2020.