ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 598/2020

Ședința publică din data de 10 martie 2020

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 630 din 15 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții A., B. și C.; a respins ca nefondate recursurile declarate de recurenții D. și E. împotriva deciziei civile nr. 4991A din 16 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă și i-a obligat pe recurenți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 RON către intimatul F..

Împotriva deciziei instanței de recurs, D. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ. din 1865.

Prin decizia civilă nr. 111R din 28 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. din 1865 și a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din același act normativ; l-a obligat pe revizuentul D. la plata către intimații G. și A. a cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 300 RON pentru fiecare intimat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub același număr de dosar.

La termenul din 17 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea revizuentului de trimitere a cauzei către secția I Civilă a aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 2006 din 17 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul D. împotriva deciziei civile nr. 630 din 15 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr. x/2012; l-a obligat pe revizuent la plata către intimata G. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON și către intimatul A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.700 RON.

Prin cererea formulată la 31 mai 2018, D. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 2006 din 17 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligat prin această decizie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Prin încheierea din 4 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea formulată de petentul D. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei nr. 2006 din 17 mai 2018, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei instanței de revizuire, D. a formulat contestație în anulare.

În motivare, contestatorul a susținut, în esență, că doi dintre membrii completului de judecată care au pronunțat decizia atacată erau incompatibili să soluționeze cererea de revizuire, întrucât au soluționat și cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 1713 din 23 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2005.

De asemenea, aceeași parte a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței funcționale a secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865.

Contestatorul a formulat și cerere de repunere în termenul de formulare a contestației în anulare, prin care a susținut, în esență, că a luat cunoștință de motivele de anulare la 17 ianuarie 2019, când a cerut dosarul la studiu și că nu a avut acces la dosar anterior acestei date.

Prin încheierea nr. 798 din 17 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a scos cauza de pe rol și a înaintat-o secției a II-a Civile a aceleiași instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a pronunțat încheierea nr. 1103 din 21 mai 2019 în dosarul nr. x/2019, prin care a scos cauza de pe rol și a înaintat-o secției I Civile a aceleiași instanțe.

Prin încheierea nr. 1779 din 16 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a înaintat cauza Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea desemnării secției competente să o judece.

Prin hotărârea nr. 220 din 6 noiembrie 2019, Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile, cauza fiind reînregistrată pe rolul acestei secții sub nr. x/2019***.

Examinând cererea de repunere în termenul de formulare a contestației în anulare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

Astfel, sancțiunea decăderii pentru exercitarea căii de atac cu depășirea termenului legal nu va fi aplicată dacă partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să exercite calea de atac în termenul legal.

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă reține că prin cererea de repunere în termen contestatorul a susținut, în esență, că a luat cunoștință de motivele de anulare la 17 ianuarie 2019, când a cerut dosarul la studiu și că nu a avut acces la dosar anterior acestei date.

Susținerea contestatorului în sensul că nu a avut acces la dosarul cauzei anterior datei de 17 ianuarie 2019 nu este dovedită, întrucât acestă parte nu a depus înscrisuri care să ateste că a solicitat studierea dosarului anterior acestei date și că arhiva instanței nu a dat curs acestei solicitări.

Prin urmare, contestatorul nu a făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința sa care să-l fi împiedicat să exercite calea de atac în termenul legal, astfel cum impune art. 103 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de formulare a contestației în anulare.

Examinând excepția tardivității contestației în anulare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 319 alin. (2) teza finală C. proc. civ. din 1865, "împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".

Astfel, termenul de 15 zile pentru exercitarea contestației în anulare împotriva hotărârilor irevocabile, nesusceptibile de executare silită, începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data la care hotărârea a rămas irevocabilă.

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă reține că, prin cererea formulată la 31 mai 2018, D. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei atacate.

Or, formularea unei cereri de îndreptare a erorii materiale strecutare în dispozitivul unei hotărari presupune că partea care a formulat-o cunoștea dispozitivul a cărui îndreptare o solicită. Cum contestatorul a formulat o astfel de cerere cu privire la dispozitivul deciziei atacate, rezultă că această parte cunoștea soluția din dispozitiv la momentul formulării cererii.

Ca atare, contestatorul a luat cunoștință de soluția din decizia atacată pe calea contestației în anulare cel mai târziu la data formulării cererii de îndreptare a erorii materiale, respectiv la 31 mai 2018.

Împrejurarea că decizia atacată a fost motivată ulterior formulării cererii de îndreptare a erorii materiale este irelevantă momentului de la care a început să curgă termenul de 15 zile pentru formularea contestației în anulare, de vreme ce decizia respectivă nu este supusă comunicării, fiind o hotărâre irevocabilă, conform art. 328 alin. (1), raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. din 1865.

De asemenea, invocarea motivelor reprezentate de incompatibilitatea membrilor completului de judecată și necompetența funcțională a secției nu era condiționată de cunoașterea considerentelor deciziei atacate, fiind suficientă cunoașterea dispozitivului deciziei respective.

Altfel spus, contestatorul putea formula motivele anterior evocate pe calea constestației în anulare încă de la momentul cunoașterii dispozitivului deciziei atacate, nefiind necesară cunoașterea considerentelor deciziei respective.

În plus, contestatorul a fost prezent la termenul de judecată din 17 mai 2018, când a fost respinsă cererea sa de trimitere a cauzei la secția I Civilă a Înaltei Curți, această soluție fiind consemnată în practicaua deciziei recurate.

În aceste condiții, instanța supremă reține că termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) teza finală C. proc. civ. din 1865 a început să curgă la data formulării cererii de îndreptare a erorii materiale, respectiv la 31 mai 2018.

Fiind un termen stabilit pe zile, devin aplicabile dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, conform cărora, "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua cand s-a sfârșit termenul".

Având în vedere că termenul de 15 zile a început să curgă la 31 mai 2018, rezultă că acest termen s-ar fi împlinit la 16 iunie 2018.

Dat fiind că această din urmă dată corespunde unei zile nelucrătoare (sâmbătă), rezultă că termenul s-a prelungit până la sfâșitul primei zile lucrătoare care a urmat, respectiv 18 iunie 2018, conform art. 101 alin. (5) C. proc. civ. din 1865.

Prin urmare, ultima zi în care contestatorul putea fi formula contestația în anulare a fost la 18 iunie 2018.

În aceste condiții, instanța supremă constată că formularea contestației în anulare la 23 ianuarie 2019, conform mențiunii de înregistrare a contestației de la dosarul nr. x/2019, s-a făcut cu nerespectarea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) teza finală C. proc. civ. din 1865.

Or, nerespectarea termenului anterior evocat a atras decăderea părții din dreptul de a exercita calea de retractare a contestației în anulare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 103 alin. (1), raportat la art. 319 alin. (2) teza finală C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatorul D. împotriva deciziei nr. 2006 din 17 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a contestației în anulare.

Respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatorul D. împotriva deciziei nr. 2006 din 17 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2020.