ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 925/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 925/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 925/2017

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin cererea din data

de 21 martie 2017 (data poștei), înregistrată la pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2017,

reclamantul-pârât A., în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în contradictoriu cu intimații B., C. și D., a formulat cerere

de revizuire a Deciziei civile nr. 804 din 31 octombrie 2016, pronunțată

în recurs, în al treilea ciclu procesual, de către Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și familie, în Dosarul nr. x/94/2009**, întrucât aceasta este în

totală contradicție cu decizia civilă nr. 1480 din 20 septembrie

2012, pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual, de aceeași

instanță - Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și familie, în Dosarul nr. x/94/2009, contradicții

sub aspectul îndrumărilor date instanței de rejudecare, în

conformitate cu prevederile art. 315 C. proc. civ.

Revizuentul

precizează că despre conținutul considerentelor deciziei atacate

a luat cunoștință la data de 22 februarie 2017, când a formulat

cerere de studiere a dosarului la Tribunalul Ilfov (instanța

investită cu rejudecarea apelului), astfel încât, consideră că a

formulat prezenta cerere de revizuire cu respectarea termenului legal de o

lună, prevăzut de dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ.

Decizia a

cărei revizuire o solicită a fost pronunțată în recurs

într-un al treilea ciclu procesual, în cauză fiind pronunțate

anterior alte două decizii irevocabile de către Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie,

respectiv: Decizia civilă nr. 1480 din 20 septembrie 2012 și Decizia civilă

nr. 1589 din 28 octombrie 2014.

Ambele

decizii au caracter obligatoriu, în temeiul dispozițiilor art. 315 C.

proc. civ.

Revizuentul arată

că deciziile instanțelor de recurs, în considerarea caracterului lor

irevocabil, se impun instanței de rejudecare, cu autoritate de lucru

judecat în condițiile art. 166 C. proc. civ. și ale art. 1200 alin.

(4) C. civ. de la 1864, autoritatea de lucru judecat ce se impunea și instanței

de recurs care a soluționat aceasta cale de atac în al treilea ciclu

procesual și care era obligată să țină cont de

considerentele decizorii ale hotărârilor pronunțate în recurs în

ciclurile procesuale anterioare, știut fiind faptul că autoritatea de

lucru judecat se întinde și asupra considerentelor care explică

și motivează în fapt și în drept soluția adoptată prin

dispozitiv.

Se

învederează că instanța de recurs care a pronunțat Decizia civilă

nr. 804 din 31 octombrie 2016 a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei

civile nr. 1480 din 20 septembrie 2012, irevocabilă, dată în recurs,

în primul ciclu procesual prin care s-a dispus, pentru prima dată, casarea

cu trimitere spre rejudecarea apelului.

Obiectul

apelului și limitele efectului devolutiv al apelului au fot stabilite în

mod irevocabil și cu autoritate de lucru judecat prin Decizia civilă nr.

1480 din 20 septembrie 2012, pronunțată în recurs. în primul ciclu

procesual de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie.

Astfel, la

fila 23 paragrafele 5 și 6 din menționata decizie, instanța de

recurs a reținut: ”se vor avea în vedere, în ce privește formarea

loturilor, prevederile art. 295 C. proc. civ., judecata în apel în rejudecare

urmând a fi realizată cu respectarea limitelor devoluțiunii în apel,

Curtea neputând primi susținerile din recurs în sensul greșitei

aplicări a în cauză a dispozițiilor art. 673

9

C.

proc. civ., cu consecința reconfigurării loturilor atribuite părților

în primă instanță, în lipsa unor critici formulate în apel, pe

calea prevăzută de art. 287 C. proc. civ., respectiv art. 293 C.

proc. civ., de niciuna dintre părți” și ”câtă vreme

recurenta (D.) a avut la dispoziție mijloace procesuale eficiente,

anterior amintite, prin intermediul cărora ar fi avut posibilitatea de a

pune în discuție configurarea loturilor stabilite în prima

instanță (…) omisiunea acesteia de a folosi în cauză aceste

mijloace procesuale nu poate susține critica acesteia în sensul

încălcării dreptului la apărare.”

În opinia

revizuentului, considerentele citate mai sus stabilesc cu claritate faptul

că, în rejudecarea apelului, nu este permisă reconfigurarea loturilor

prin reevaluarea bunurilor aflate în masa partajabilă fără a se încălca

limitele devoluțiunii în apel; aceste considerente sunt decizorii, în

sensul că explicau respingerea motivului de recurs având ca obiect

reevaluarea bunurilor în primul ciclu procesual și constituia o

indicație expresă pentru instanțele învestite ulterior cu

rejudecarea apelului, în sensul celor prevăzute de art. 315 C. proc. civ.,

motiv pentru care intraseră deja în puterea lucrului judecat la momentul

pronunțării soluției atacate cu revizuire.

Cea de a doua

decizie pronunțată în recurs nu analizează aceste aspecte legate

de limitele devoluțiunii în apel și imposibilitatea reevaluării

bunurilor ce compun loturile formate de prima instanță, întrucât nu a

fost învestită în acest sens prin motivele de recurs (care nu au abordat

acest aspect), însă, aceasta problemă a fost cu certitudine

tranșată, în mod irevocabil, în primul ciclu procesual.

Revizuentul

mai învederează că în al treilea ciclu procesual, instanța de

recurs a admis critica recurenților sub aspectul necesitații

reevaluării bunurilor imobile supuse partajului cu consecința

formulării unei indicații obligatorii pentru instanța de rejudecare,

în sensul art. 315 C. proc. civ.: ”urmează ca partajarea bunurilor să

se facă prin reținerea sumelor din expertizele efectuate în fața

instanței de apel.”

Această

indicație este în contradicție cu indicația impusă prin

prima decizie irevocabilă pronunțată în recurs și este de

natură a-l prejudicia pe revizuent cu ocazia rejudecării apelului în

al patrulea ciclu procesual, deoarece se încălcă limitele efectului

devolutiv al apelului, limite trasate de cererea de apel formulată de acesta

și stabilite în mod irevocabil prin prima decizie pronunțată în

recurs, anume Decizia civilă nr. 1480 din 20 septembrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Prin

hotărârea pronunțată în recurs în cel de al treilea ciclu

procesual se înfrânge efectul autorității de lucru judecat al

hotărârii pronunțate în recurs tot de curtea de apel în primul ciclu

procesual, ceea ce nu este admisibil în lumina principiului forței

obligatorii de care se bucură hotărârile judecătorești

irevocabile; practic, prin decizia atacată se modifică, în mod

nepermis, o altă decizie irevocabilă, pronunțată de

aceeași instanță, iar instanța care a pronunțat

decizia atacată prin prezenta cerere de revizuire lipsește de efecte,

în parte, Decizia civilă nr. 1480 din 20 septembrie 2012, comportându-se

ca o veritabilă instanță de control judiciar a acestei decizii,

ceea ce nu poate fi acceptat.

În plus, s-a

creat o contradicție evidentă între două hotărâri judecătorești

irevocabile, ambele bucurându-se de autoritate de lucru judecat (Decizia nr. 1480

din 20 septembrie 2012 și decizia atacată prin prezenta revizuire),

cu referire la limitele devoluțiunii în apel și posibilitatea

reevaluării bunurilor ce intră în compunerea loturilor.

În opinia revizuentului,

contrarietatea între cele două hotărâri este posibil a fi

cenzurată și remediată pe calea revizuirii pentru motivul

prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât efectele

hotărârii atacate înfrâng efectele hotărârii pronunțate în prima

decizie de casare cu trimitere spre rejudecare, iar indicațiile date

instanței de rejudecare, obligatorii potrivit dispozițiilor art. 315 C.

proc. civ., sunt în contradicție cu cele date prin prima decizie de

casare.

Revizuentul

precizează că este adevărat că, în prezenta

speță, nu este vorba despre o veritabilă contrarietate între

dispozitive, ci despre o contradicție între considerente decizorii care

stabilesc indicații diferite pentru rejudecarea aceluiași apel,

însă, în doctrină s-a apreciat că aceasta cale de atac este

admisibilă ori de câte ori ”hotărârile conțin elemente

caracteristice pentru existența autorității de lucru judecat”,

cerință care este îndeplinită în speța de față,

întrucât există triplă identitate de părți, obiect și

cauză.

Revizuirea

pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în

respectarea puterii de lucru judecat care conduce, în final, la anularea

ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu; în

speța de față, anularea ar fi una parțială, exclusiv

în ceea ce privește partea din hotărâre care conține

indicațiile date instanței de rejudecare ce sunt contrare celor din

prima hotărâre irevocabilă.

Revizuentul

solicită Înaltei Curți să constate că în speță

este îndeplinită și cerința ca instanța care a pronunțat

hotărârea a cărei revizuire se solicită să nu se fi

pronunțat asupra autorității de lucru judecat a primei decizii,

deși reclamantul-pârât (revizuentul cauzei) s-a referit pe larg, în

întâmpinare, la efectele puterii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1480

din 20 septembrie 2012, pronunțate în recurs în primul ciclu procesual de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și familie.

Se mai

învederează că în doctrină și în jurisprudență

s-a apreciat că revizuirea este admisibilă numai dacă

hotărârile potrivnice au fost pronunțate în dosare separate și că

nu ar fi îndeplinită aceasta cerință atunci când soluțiile

au fost date în aceeași cauză, pe parcursul mai multor cicluri

procesuale.

Cu referire

la această condiție de admisibilitate, revizuentul apreciază

că deși în speța de față cele două hotărâri

potrivnice au fost pronunțate în același proces, revizuirea este

admisibilă datorită caracterului irevocabil al fiecăreia dintre

hotărâri și al efectelor produse asupra stabilirii limitelor

devoluțiunii în rejudecarea apelului. Fiind vorba despre hotărâri

pronunțate în recurs, ambele produc efectele prevăzute de art. 315 C.

proc. civ., pe care instanța învestită cu rejudecarea apelului este obligată

să respecte în egală măsură, fără însă a

avea la dispoziție criterii legale de alegere între una și

cealaltă dintre indicațiile date prin aceste decizii.

Or, aceste

contradicții ar putea fi remediate, înlăturate numai pe calea unei

revizuiri din considerente ce țin de respectarea principiului coerenței

și stabilității activității de judecată care nu

permite ca efectele unei hotărâri irevocabile să fie înfrânte de o

altă hotărâre irevocabilă, chiar dacă acestea au fost

pronunțate în aceeași cauză, în condițiile în care fiecare

dintre aceste hotărâri nu mai este susceptibilă de reformare.

De asemenea,

revizuentul solicită a se constata că prezenta cerere de revizuire este

admisibilă și din perspectiva cerinței de a evoca fondul, această

interpretare rezultând chiar din faptul că s-au formulat indicații

pentru instanța de rejudecare a apelului privitoare la modul în care

urmează a se stabili situația de fapt sub un anume aspect, respectiv

valoarea loturilor ce urmează a fi atribuite părților. Analiza

făcută de instanța de recurs asupra unei situații de fapt

(valoarea bunurilor) și a modalității de stabilire a acestei

situații, în opinia revizuentului, este un argument în plus în sensul că

hotărârea ce se cere a fi revizuită evocă fondul.

În termen

legal, intimații-intervenienți D., B. și C. au formulat

întâmpinare la cererea de revizuire ce le-a fost comunicată prin care au

invocat excepția tardivității formulării cererii de

revizuire (în susținerea căreia au învederat depășirea

termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ.), excepția inadmisibilității cererii de revizuire (cu

privire la care au arătat că se susține prin neîndeplinirea

cerințelor de admisibilitate prevăzute pentru cazul reglementat de art.

322 pct. 7 C. proc. civ.), iar pe fond au solicitat respingerea ca

nefondată a aceleiași cereri.

La termenul

de azi, în ședință publică, Înalta Curte a supus dezbaterii

excepția tardivității cererii de revizuire, excepție procesuală

absolută, peremptorie și al cărei caracter întemeiat ar face de

prisos analizarea celorlalte excepții invocate de intimați prin

întâmpinare și, cu atât mai mult, examinarea fondului cererii de

revizuire.

Revizuentul,

în replică, a solicitat instanței a supune dezbaterii și

excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepție

care, în opinia sa, este prioritară în soluționare față de

cea a tardivității formulării cererii.

Înalta Curte

apreciază că excepția tardivității formulării

cererii de revizuire este prioritară în raport cu admisibilitatea cererii,

cel din urmă aspect fiind reglementat în mod expres de art. 326 alin. (3) C.

proc. civ., astfel încât chestiunea admisibilității cererii de

revizuire nu reprezintă o veritabilă excepție procesuală,

ci însăși analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute

de lege pentru această cale extraordinară de atac de retractare -

condiții generale (premisa descrisă de art. 322 alin. (1) C. proc.

civ. - de a se cere revizuirea unei hotărâri

rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare ori a unei

hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă

fondul), precum și a cerințelor speciale, exprese presupuse de

cazul de revizuire invocat dintre cele reglementate de art. 322 alin. (1) pct. 1-10

C. proc. civ., în speță, ipoteza normativă de la art. 322 pct. 7

C. proc. civ.

În

același sens ar putea fi invocat și un argument de topografie a

textelor în economia capitolului C. proc. civ. dedicat reglementării

acestei căi extraordinare de atac, termenul legal imperativ de o lună

pentru promovarea cererii de revizuire fiind inserat în art. 324 C. proc. civ.,

în timp ce admisibilitatea cererii de revizuire face obiectul

reglementării art. 326 alin. (3) C. proc. civ.

Reclamantul-pârât,

prin cererea formulată, a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 804 din

31 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, întemeindu-se pe

cazul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

potrivit căruia: ”Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se

poate cere în următoarele cazuri: 7. Dacă există hotărâri

definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate.”

Art. 324 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ. stabilește că: ”Termenul de revizuire este

de o lună și se va socoti: 1. În cazurile prevăzute de art. 322 pct.

1, 2 și 7 alin. (1) de la comunicarea hotărârii definitive, iar când

hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea

fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la

punctul 7 alin. (2), de la pronunțarea ultimei hotărâri.”

Decizia

civilă nr. 804 din 31 octombrie 2016 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie împotriva căreia s-a formulat prezenta

cerere de revizuire este o hotărâre pronunțată de o

instanță de recurs prin care a fost admis recursul declarat de

recurenta-pârâtă-reclamantă D. și de

recurenții-intervenienți B. și C. împotriva Deciziei civile nr. 4378/A

din 16 noiembrie 2015 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, a fost casată decizia recurată și s-a dispus

trimiterea spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe de apel,

Tribunalul Ilfov.

Prin urmare,

termenul de o lună pentru exercitarea cererii de revizuire împotriva Deciziei

civile nr. 804 din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel București,

prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., curge de la

pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită, așadar,

de la data de 31 octombrie 2016, întrucât aceasta reprezintă o decizie

pronunțată de o instanță de recurs.

În aceste

condiții, față de formularea neechivocă a textului, Înalta

Curte a respins cererea revizuentului de amânare a cauzei pentru a produce

dovezi cu privire la data la care ar fi luat cunoștință de

considerentele deciziei menționate, astfel cum rezultă din

mențiunile practicalei prezentei decizii.

Termenul de o

lună reglementat de art. 324 C. proc. civ. reprezintă un termen

legal, imperativ pentru a cărui nerespectare intervine sancțiunea

decăderii părții din dreptul procesual de a face uz de

această cale extraordinară de atac, astfel cum prevede art. 103 C.

proc. civ.

În aplicarea

dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că cererea de revizuire promovată de revizuent la 21

martie 2017 - data poștei, potrivit art. 104 C. proc. civ. - este tardiv

formulată, întrucât termenul de o lună s-a împlinit pe data de 30

noiembrie 2016, prin aplicarea regulilor de calcul al termenelor stabilite de art.

101 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Față

de caracterul întemeiat al excepției tardivității

formulării revizuirii, se constată că nu se mai impune

analizarea admisibilității cererii, în condițiile art. 326 alin.

(3) C. proc. civ.

Se va face

aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. în ceea ce privește

cheltuielile de judecată efectuate de intimata D. în această

etapă procesuală, potrivit dovezii de la fila 42 a prezentului dosar,

Înalta Curte apreciind că nu este cazul a se face aplicarea prevederilor art.

274 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum revizuentul a solicitat, întrucât suma

solicitată și dovedită a fi fost efectuată cu titlu de

cheltuieli de judecată de către intimată pentru achitarea

onorariului de avocat este rezonabilă și proporțională cu

dificultatea pricinii, precum și cu activitatea judiciară

prestată de apărătorul intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul

A.

împotriva Deciziei

nr. 804 din 31 octombrie 2016 a

Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

pe revizuent la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată, către intimata D.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 26 mai 2017.