Decizia nr. 315/2017 — ÎCCJ — recurs

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul A., în nume propriu și în calitate de mandatar al revizuentei B. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea Deciziei civile nr. 950 din 12 decembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca fiind contradictorie cu Decizia civilă 3464 din 13 noiembrie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Pitești. Prin aceeași cerere, s-a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 950 din 12 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 1.

Soluția instanței de revizuire Prin Decizia nr. 661 din 5 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2017, s-a declinat, în favoarea Curții de Apel București, competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulate de revizuentul A., în nume propriu și în calitate de mandatar al revizuentei B., împotriva Deciziei civile nr. 950 din 12 decembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Totodată, s-a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de aceiași revizuenți împotriva deciziei menționate. Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut, din perspectiva îndeplinirii condiției triplei identități de părți, obiect și cauză, că deși, privite comparativ, cele două litigii s-au purtat între aceleași părți, totuși, obiectul și cauza juridică ale acestora sunt diferite. 2. Cererea de recurs Împotriva deciziei instanței de revizuire, a declarat recurs A., în calitate de mandatar pentru B., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată. Fără a se critica în mod explicit hotărârea atacată din perspectiva vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., cu referire la situația de fapt dedusă judecății, în motivare, s-a menționat, în esență, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fiind considerată demonstrată existența autorității de lucru judecat a deciziei Curții de Apel București. În susținerea temeiniciei cererii formulate, s-a mai susținut și relevanța înscrisului nou depus, respectiv a Adeverinței nr. 280/2017 emise de Comuna Călinești. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 513 alin. (6) teza a doua și ale art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Apărările intimatei Intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea atacată este temeinică și legală.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat. Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, raportat la prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., prin încheierea din data de 13 noiembrie 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează. Împrejurarea că secția I civilă, a Înaltei Curți a examinat cu prioritate îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a căii de atac deduse judecății sale nu poate fi reținut ca un aspect de nelegalitate, dat fiind faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, iar, potrivit prevederilor art. 248 alin. (1) din același cod, aspectele de admisibilitate se soluționează cu prioritate. Nu se poate constata nici nelegalitatea modului de stabilire a efectelor reale ale hotărârilor judecătorești invocate, a raporturilor juridice dintre părți sau a drepturilor acestora. Astfel, instanța de revizuire a interpretat în mod corect dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., incidente în speță. Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea efectelor lucrului judecat, cuprinsă în art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", să împiedice pronunțarea unei soluții contrare unei alte hotărâri date într-o cauză identică. Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat. În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză). În ceea ce privește existența condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în cauză de revizuentul A., în nume propriu și în calitate de mandatar al revizuentei B., în cadrul controlului exercitat pe calea recursului, se constată că secția I civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de revizuire, a stabilit în mod just faptul că dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu au aceleași părți, același obiect și nici aceeași cauză, neputându-se stabili, astfel, o încălcare a autorității de lucru judecat. Astfel, una dintre pricini, soluționată prin Decizia civilă nr. 3464 din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, a avut drept obiect obligația de a face, respectiv obligarea pârâtei la emiterea deciziei pentru stabilirea despăgubirilor ce se cuvin reclamanților, conform Hotărârii nr. 647 din 24 octombrie 2002 și Hotărârii nr. 1649 din 15 octombrie 2010, emise de Comisia Județeană Argeș pentru stabilirea drepturilor asupra terenurilor, iar cealaltă, soluționată prin Decizia nr. 950 din 12 decembrie 2016 a Curții de Apel București, a vizat un alt obiect, anume: contestație împotriva deciziei de validare compensare parțială nr. 5914 din 29 octombrie 2015 și de invalidare totală nr. 6064 din 29 octombrie 2015, pronunțate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în Dosarul nr. x. Lipsa autorității de lucru judecat a fost corect dedusă și prin prisma cauzelor diferite ale celor două litigii. Aceasta deoarece, în litigiul în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 3464 din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (1), art. 12 din Legea nr. 554/2004 și pe dispozițiile din cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în timp ce, în celălalt litigiu, finalizat cu pronunțarea Deciziei nr. 950 din 12 decembrie 2016 a Curții de Apel București, acțiunea a avut ca temei juridic dispozițiile din Legea nr. 165/2013, ale Legii nr. 10/2001 și cele ale Legii nr. 215/2001. În atare situație, se reține că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate a căii de atac în discuție, prevăzute de textul legal invocat, astfel încât, sunt lipsite de relevanța acordată de autorii recursului susținerile privind faptul că litigiile s-au purtat între aceleași părți (condiție necesară, dar nu suficientă) sau că respectivele cauze au privit, în esență, același imobil, în suprafață totală de 1,75 ha, situat în Comuna Călinești, județul Argeș, dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, fiind conformă dispozițiilor procedurale incidente. În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât argumentele recurenților, formulate prin motivele de recurs, nu sunt întemeiate, în baza art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.