ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4757/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4757/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Mureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1.B.F.;

infracțiunii de omor calificat deosebit de grav, prevăzută de art. 174 și art.

176 lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru primii

doi inculpați.

Prin sentința penală nr. 1 din 5

ianuarie 2001 a Tribunalului Mureș, inculpații M.P., M.E. și B.F., au fost

condamnați la câte 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru infracțiunea de omor

deosebit de grav, prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. a) și d) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., precum și la câte 7 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), d) și

f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru primii doi inculpați

pentru ambele infracțiuni; dispunându-se, în baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

ca inculpații să execute pedeapsa de câte 18 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor.

Această sentință a fost casată prin

decizia penală nr. 127/ A din 19 septembrie 2001 a Curții de Apel Tg. Mureș

care a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Mureș, pentru rejudecare, cu

motivarea că s-a procedat la stabilirea încadrării juridice fără a fi efectiv

pusă în discuție și că instanța nu s-a conformat recomandărilor făcute de

comisia de expertiză medico-legală psihiatrică care a recomandat efectuarea

unei noi expertize în acest sens pentru inculpați.

În fond, după judecare, Tribunalul

Mureș, prin sentința penală nr. 313 din 19 noiembrie 2002 a condamnat pe

inculpații: B.F., M.P. și M.E. la câte 18 ani închisoare și 6 luni interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru infracțiunea

de omor calificat deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 176

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., pentru primii doi inculpați.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a dedus din durata

pedepsei, conform art. 88 C. pen., prevenția de la 18 iulie 1999 la zi, pentru

fiecare inculpat.

S-a constatat că partea civilă T.A.

a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

În baza dispozițiilor art. 998 –

art. 999 C. civ., art. 14 C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă

formulată de părțile civile, moștenitori ai victimei: F.T., F.A.M. și L.E. prin

mandatar L.I. și a obligat în solidar inculpații la plata a câte 5.231.600 lei

daune materiale și câte 20.000.000 lei daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că la 14 iulie 1999, seara inculpații s-au întâlnit în

centrul satului Cerghid și s-au înțeles să meargă la casa victimei F.L., în

scopul de a sustrage bani de la aceasta, cunoscând faptul că bătrâna avea

diferite sume de bani.

Astfel, după orele 22,00, în noaptea

de 14 spre 15 iulie 1999, inculpații au escaladat gardul, au intrat în curtea

casei, au escaladat apoi o fereastră și au intrat în locuință, începând să caute

bani. Victima dormea însă, fiind trezită de zgomotul făcut de inculpați, l-a

recunoscut pe inculpatul B.F. și a început să strige după ajutor. Pentru a o

împiedica pe victimă să strige, inculpații au imobilizat-o, i-au legat mâinile

la spate cu un cordon, i-au astupat gura cu o haină și au început să o lovească

în mod repetat, sărind chiar și cu piciorul peste aceasta, provocându-i leziuni

traumatice grave care au dus la decesul victimei în aceeași noapte.

Inculpații au părăsit, apoi, casa

victimei, luând cu ei alimente și o sumă de bani pe care au împărțit-o între

ei.

Din expertizele medico-legale

psihiatrice efectuate după casare rezultă că inculpații aveau discernământul

păstrat în momentul săvârșirii infracțiunii.

Inculpații fiind reaudiați, au

prezentat aceleași poziții oscilante în ceea ce privește acuza adusă, în raport

cu primele declarații date de ei chiar imediat după comiterea și descoperirea

faptei.

Astfel, inculpații M.P. și M.E. nu

au recunoscut că au comis infracțiunea împreună cu B.F., ci în noaptea

respectivă au fost acasă împreună cu familia fiecăruia. Au precizat că

recunoașterile lor făcute în fața procurorului le-au făcut, întrucât le-a fost

frică și mai ales pentru că anterior fuseseră bătuți de polițiști. Ei nu au

putut explica însă de ce și inculpatul B.F. a declarat că au fost toți trei în

casa victimei, mai ales că nu sunt în relații de dușmănie cu nici unul dintre

aceștia.

Inculpatul B.F. a recunoscut, în

schimb, faptul că a intrat în casa victimei, că a sustras bani și că a agresat-o

fizic, însă, a arătat că a săvârșit această infracțiune cu numiții M.A. și

M.P., fratele și respectiv tatăl inculpatului M.P. Și el a precizat că anterior

a declarat contrariul, întrucât fusese bătut de către polițiști și i-a fost

frică. Inculpatul a precizat că i-a legat bătrânei mâinile și i-au astupat gura

pentru a o determina să-i spună unde sunt banii, dar a arătat că în final

aceasta i-a dat de bună voie suma de 12.000.000 lei pe care o avea ascunsă în

pernă. A susținut că jumătate din această sumă a dat-o numitului M.A., că din

casa bătrânei a sustras și alimente pe care le-au transportat apoi la casa

numiților M.P. Inculpatul a arătat că numitul M.P. sen. i-a cerut să nu spună

numele real al persoanelor cu care a fost, ci să declare că a fost împreună cu

ceilalți doi inculpați. Inculpatul B.F. a menționat că la această discuție au

asistat și martorii C.O. și B.B.

B.E. a precizat că în noaptea

respectivă nu s-a întâlnit cu vreunul din cei doi inculpați și că în casa

victimei a pătruns pe la orele 1,30 – 2,00 noaptea, a stat acolo împreună cu

ceilalți făptuitori aproximativ o oră, după care, în jurul orelor 3,00, au

plecat acasă la M.P. sen.

Martorii M.C.A. și M.P. au negat

orice implicare a lor în fapta de omor, arătând că împreună au fost în noaptea

respectivă la pășune cu vitele, unde au stat toată vara, pășune care se află la

aproximativ un km și jumătate de sat, lângă o pădure și că au aflat de faptă

direct de la polițiștii care îl căutau pe inculpatul B.F. Ei au mai precizat că

este nereală afirmația acestuia, în sensul că în ziua imediat următoare crimei

s-ar fi dus la ei la pășune.

De asemenea și martorii B.B. și C.O.

au infirmat susținerile inculpatului B.F. cum că ar fi știut despre omor chiar

de la ei și că s-ar fi întâlnit cu acesta în casa inculpatului M.P. chiar în

noaptea comiterii omorului.

S-a audiat și soția inculpatului

M.E., precum și concubina inculpatului M.P., acesta declarând că în seara

respectivă inculpatul M.E. a dormit acasă, însă nu a putut preciza dacă ei au

rămas toată noaptea acolo. Referitor la inculpatul M.P., au arătat că acesta a

plecat seara să facă de pază în sat și că s-a întors înspre dimineață fără a

putea preciza data.

Așa fiind, instanța a concluzionat

că fiecare dintre inculpați se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor

deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1), art. 176 lit.

a) și d) C. pen., cu art. 75 lit. a) C. pen.

Cât privește fapta de tâlhărie,

reținută de instanță cu ocazia primei judecăți în fond, s-a constatat că

aceasta nu poate fi reținută întrucât, în speță, fapta de tâlhărie nu a putut

fi dovedită atâta timp cât nu s-a putut stabili în mod exact dacă în locuința

victimei au dispărut bunuri și care au fost aceste bunuri, sens în care

instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, conform art. 334

C. proc. pen.

La dozarea și individualizarea

pedepsei aplicate fiecărui inculpat, s-a avut în vedere prevederile art. 52 și

art. 72 C. pen., respectiv circumstanțele reale în care s-a comis fapta,

gravitatea acesteia, urmările inevitabile produse, precum și circumstanțele

personale ale inculpaților, care, cu excepția lui B.F., nu sunt la primul

contact cu legea penală, ci sunt recidiviști.

Curtea de Apel Tg. Mureș, prin

decizia penală nr. 66/ A din 7 mai 2003 a admis apelurile declarate de

inculpații B.F., M.P. și M.E. și a desființat sentința atacată, în sensul că a

redus pedeapsa complimentară de câte 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

În considerentele deciziei, curtea

de apel motivează că la rejudecarea cauzei, instanța a aplicat fiecărui

inculpat o pedeapsă complimentară într-un cuantum mai mare decât cel stabilit

prin prima hotărâre desființată ca urmare a admiterii apelurilor acestora,

astfel că s-a nesocotit principiul nou reformatius in pejus.

Considerând nelegale și netemeinice

aceste hotărâri, inculpații M.P. și M.E. au declarat recurs prin care solicită

casarea lor susținând că probele administrate în cauză nu confirmă vinovăția

lor.

Recursurile nu sunt fondate.

Examinând hotărârile atacate, în

raport cu motivele de casare formulate de inculpații M.P. și M.E. se constată

că instanțele au reținut corect participarea acestora la săvârșirea

infracțiunii de omor, care rezultă în mod evident din probele administrate în cauză

și anume din:

- declarația inculpatului B.F. prin

care a arătat în cursul urmăririi penale că împreună cu recurenții M.P. și M.E.

a comis fapta de omor;

- declarațiile martorilor B.S. și

S.I., prin care au relatat că în fața lor inculpatul B.F. a recunoscut

participarea sa și a inculpaților M.P. și M.E. la săvârșirea omorului;

- declarația martorului B.D., prin

care a precizat că față de el, în arest, inculpatul M.P. a recunoscut că

împreună cu M.E. a participat la săvârșirea omorului;

- procesul verbal de reconstituire

întocmit de organele de poliție în prezența martorilor asistenți C.P. și R.P.,

prin care se precizează că cel care i-a condus pe anchetatori și-a explicat în

amănunt cum au comis omorul a fost însuși inculpatul B.F.;

- declarațiile inculpatului M.F. în

fața procurorului și în prezența avocatului, prin care a recunoscut fapta

imputată prin actul de sesizare.

Este adevărat că, în fața instanței,

inculpatul B.F. și-a retractat toate declarațiile date în cursul urmăririi

penale susținând, pentru prima dată, că cei cu care a comis fapta de omor sunt

numiții M.A. și M.P., fratele și respectiv tatăl inculpatului M.P., fără ca

recurenții M.P. și M.E. să fi participat în vreun mod la uciderea victimei. O

atare revenire din partea inculpatului B.F. însă nu are vreo relevanță sub

aspectul stabilirii vinovăției inculpaților recurenți pentru infracțiunea de

omor imputată în cauză, din moment ce relatările pe care el le-a făcut anterior

sunt expresice adevărului. Această concluzie se impune, deoarece apărările sale

din instanță sunt infirmate nu numai de probele arătate mai înainte, ci de

însăși probele administrate în aceeași fază a procesului, respectiv,

declarațiile martorilor M.A., fratele inculpatului M.P., M.P., tatăl aceluiași

inculpat, B.B. și C.O.

La rândul său și inculpatul M.P. a

retractat declarația de recunoaștere dată la procuror și în consecință a

afirmat că nu a participat în vreun mod la uciderea victimei, însă această

retractare nu este cu nimic justificată; mai mult inculpatul chiar a precizat:

„la procuror nu am fost amenințat, bătut sau intimidat să declar așa cum am

declarat. Având în vedere recunoașterea mea sinceră, rog ca organul de

cercetare penală și instanța de judecată să țină cont de acest fapt„. Pe de

altă parte, apărarea inculpatului este infirmată nu numai de probele analizate

mai înainte, ci de însăși martora M.P. concubina inculpatului care, în

declarația sa a arătat că inculpatul M.P. a plecat în seara de 14 iulie 1999 să

facă de pază în sat și că s-a întors înspre dimineață.

Ca urmare a acestor constatări, se

apreciază că instanțele corect au reținut ca expresie a adevărului declarațiile

de recunoaștere a inculpaților B.E. și M.P., atât timp cât retractarea lor nu

era cu nimic justificată.

În ce privește apărarea inculpatului

M.E., ea se rezumă la a nega comiterea faptei, iar probele pe care le-a

administrat în apărare nu sunt nici în măsură să confirme alibiul pe care și

l-a făcut, ba, mai mult, s-a dovedit a nu corespunde adevărului, fiind de

circumstanță.

De altfel instanțele de judecată

corect și motivat au înlăturat apărările inculpaților, arătând în concret de ce

nu pot fi primite, și care sunt dovezile care contrazic acele susțineri.

Față de cele expuse rezultă că

instanțele au stabilit corect, în concordanță cu dovezile administrate, că

inculpații M.P. și M.E. au participat la săvârșirea faptei și deci critica

adusă hotărârilor este nefondată.

Pentru considerentele arătate și cum

verificând hotărârile atacate în condițiile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să

ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpați

sunt nefondate și a fi respinse ca atare în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.P. și M.E. împotriva deciziei

penale nr. 66/ A din 7 mai 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 18 iulie 1999, la 24 octombrie

2003.

Obligă pe recurenți să plătească

statului sumele de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de

câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 octombrie 2003.