ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1466/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1466/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 31 din 31 ianuarie 2003 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 3007/2002 au fost condamnați inculpații T.A.S. și J.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (3) lit. a), b) și c) C. pen., cu art. 13 C. pen., și omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 lit. d) C. pen., la pedepsele rezultante de 19 ani închisoare pentru inculpatul T.A.S. și respectiv, 18 ani închisoare pentru inculpatul J.V. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și inculpații. Prin decizia penală nr. 128/ A din 27 august 2003, Curtea de Apel Tg.
Mureș a admis apelurile declarate, desființând integral sentința penală atacată și dispunând rejudecarea cauzei de către prima instanță, constatând că s-au încălcat prevederile art. 334 C. proc. pen. și inculpații au fost condamnați în baza unui text neprevăzut de legea penală. Rejudecând după casare, prin sentința penală nr. 317 din 24 octombrie 2003, Tribunalul Mureș a condamnat pe inculpații: - T.A.S. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 19 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) precum și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus, inculpatul urmând a executa în final pedepsele de 19 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă prevenția în intervalul de la 30 noiembrie 2001 la 24 octombrie 2003. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost prelungită măsura arestării preventive în intervalul 4 noiembrie 2003 – 3 decembrie 2003. - J.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
A condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea respectiv: 18 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția în intervalul 30 noiembrie 2001 la 24 octombrie 2003. În baza art. 350 C. proc. pen., a prelungit măsura arestării preventive în intervalul 4 noiembrie 2003 – 3 decembrie 2003. A respins ca tardiv formulate pretențiile părții vătămate C.C.
A dispus, în baza art. 118 lit. d) C. pen., confiscarea de la inculpați a câte 330.000 lei, precum și a cuțitului de vânătoare cu mânerul negru, cu busolă în cap iar pe partea opusă a tăișului cu zimți. A obligat inculpații la cheltuieli judiciare după cum urmează: - 6.212.500 lei vor fi suportate de inculpatul T.A.S.; - 6.612.500 lei vor fi suportate de inculpatul J.V., din care 400.000 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se vor avansa Baroului Mureș din fondul special al Ministerului Justiției. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt, următoarele: Inculpații T.A.S. și J.V. s-au cunoscut anterior săvârșirii faptei la firma tatălui inculpatului T.A.S., unde inculpatul J.V.
era angajat. Anterior săvârșirii faptei, cu circa două săptămâni, inculpatul T.A.S. a vizitat-o pe victima C.A., care era și nașa sa de botez, cu intenția de a-i solicita acesteia să intervină la foștii colegi (profesori) pentru ca inculpatul să-și poată continua studiile. Cu prilejul acestei vizite cei doi inculpați s-au deplasat împreună. În fața instanței la termenul din 16 aprilie 2002, inculpatul T.A.S. a declarat că după plecarea din locuința victimei inculpatul J.V. ar fi remarcat situația materială bună a acesteia și i-ar fi propus inculpatului T.A.S. în perspectivă să „de-a o lovitură” la locuința victimei, respectiv să sustragă bunuri. La data de 28 noiembrie 2001, inculpatul T.A.S.
și inculpatul J.V. s-au hotărât să meargă împreună la locuința victimei. În prealabil de la serviciu, au luat o pungă cu struguri, s-au deplasat la domiciliul inculpatului J.V., unde inculpatul J.V. a mâncat, iar inculpatul T.A.S. a băut vin, iar mai apoi s-au deplasat spre locuința victimei. În fața instanței inculpatul T.A.S. a dat două declarații, una la termenul de judecată din 16 aprilie 2002, iar cea de a doua la termenul de judecată din 10 decembrie 2002. Această din urmă declarație nu poate fi coroborată cu restul probelor administrate în cauză și de asemenea nici cu susținerile coinculpatului J.V. Coroborând declarațiile inițiale ale celor doi inculpați instanța reține că ajunși la domiciliul victimei inculpații au sunat la poartă, victima le-a deschis și i-a poftit în locuință, servindu-i cu must și fursecuri.
Anterior sosirii la domiciliul victimei cei doi inculpați și-au schimbat gecile între ei, motivat de faptul că așa cum am arătat anterior la momentul vizitei din 28 noiembrie 2001, cei doi plănuiseră să sustragă bunuri din locuință. Concepându-și un astfel de plan, inculpații au avut în vedere și posibilitatea ca victima să-i surprindă, astfel că se impunea o ripostă „eficientă” pentru a nu fi descoperiți. T.A.S. era îmbrăcat într-o scurtă de fâș având blană artificială la guler și la mâneci, iar inculpatul J.V. avea o scurtă din piele maro. În buzunarul interior al hainei se afla un cuțit de vânătoare cu mânerul negru, cu o busolă în cap, iar în partea opusă, zimți. Intrând în posesia gecii de piele maro, respectiv a cuțitului de vânătoare, este evident că „riposta” pregătită de inculpați, presupunea ca inculpatul T.A.S.
să fie cel care acționează primul, iar inculpatul J.V. să îl ajute. Acesta având asupra sa, un spray lacrimogen. După circa 10 minute de la intrarea în locuință a inculpaților, inculpatul T.A.S. a ieșit la toaletă și la întoarcere i-a spus inculpatului J.V. că trebuie să plece. Astfel fiind, victima C.A. a luat un ciorchine de strugure cu care s-a îndreptat spre inculpatul T.A.S. și i-a cerut acestuia să îl ducă mamei lui. În acel moment, fiind foarte aproape de victimă, inculpatul a scos cuțitul și i-a aplicat victimei o primă lovitură în abdomen. Victima s-a dezechilibrat și în mișcările făcute a ajuns în apropierea inculpatului J.V. care a împins-o pe pat și i-a mobilizat mâinile. Inculpatul T.A.S.
a continuat să lovească victima cu cuțitul și, întrucât aceasta nu decedase, inculpatul J.V., așa cum declară în fața instanței a acoperit victima cu un pardesiu și a apăsat-o cu picioarele pe piept până când aceasta a decedat. În acest timp, inculpatul T.A.S. a urcat la etajul locuinței căutând printre lucrurile victimei și luând suma de 360.000 lei dintr-o poșetă aflată în dormitorul acesteia. Când inculpatul T.A.S. a coborât de la etaj, inculpatul J.V. ieșise din bucătărie, astfel că cei doi s-au întâlnit în hol, inculpatul T.A.S. l-a întrebat pe inculpatul J.V., dacă victima a decedat, acesta i-a răspuns afirmativ și, de asemenea, l-a întrebat dacă a luat lanțul de la gâtul victimei, întrebare la care inculpatul J.V.
a răspuns afirmativ. Cei doi au părăsit locuința victimei nu înainte de a încerca să-și șteargă urmele, respectiv au luat paharele din care consumaseră must și au escaladat gardul din spatele casei pentru a nu fi văzuți de vreo persoană. Ajunși în zona Cornișa a municipiului Tg. Mureș, inculpații au aruncat paharele și, de asemenea, și tubul de spray aflat asupra inculpatului J.V. Ajunși în cartierul Aleea Carpați al municipiului Tg. Mureș, inculpatul T.A.S. i-a dat inculpatului J.V. cuțitul pe care l-a șters cu o batistă și i-a spus să îl arunce. Totodată, inculpatul s-a spălat de sânge în zăpadă. Inculpatul J.V. a aruncat un cuțit de bucătărie pe care îl avea în buzunarul din spate al pantalonilor păstrând cuțitul de vânătoare.
Inculpații și-au continuat deplasarea valorificând în fața Hotelului G. lănțișorul de aur sustras de la victimă. Inculpații s-au deplasat la Cofetăria P. unde și-au cumpărat prăjituri, iar de aici s-au deplasat la domiciliul inculpatului J.V. La scurt timp inculpatul a plecat la domiciliu. A doua zi inculpații și-au continuat activitățile curente, în sensul că s-au prezentat la domiciliu, unde mama inculpatului T.A.S. le-a relatat cele petrecute, și i-a încunoștiințat că urmează să fie audiați. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și inculpații T.A.S. respectiv, J.V. au declarat apel. Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, a criticat sentința atacată sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților, solicitând prin apelul declarat majorarea pedepselor aplicate inculpaților.
Inculpatul T.A.S. a solicitat în principal achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate. Inculpatul J.V. a solicitat, prin apelul declarat, reducerea pedepselor. Prin decizia penală nr. 6 din 14 ianuarie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și de către inculpați. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, inculpații T.A.S. și J.V. și partea civilă C.C. Prin recursul formulat, parchetul a solicitat majorarea pedepselor. Inculpatul J.V., prin recursul formulat, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.
pen., pentru infracțiunea de tâlhărie și reducerea pedepsei pentru infracțiunea de omor calificat. Inculpatul T.A.S., prin recursul declarat, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. d) C. pen., achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., raportat la art. 46 C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) și (3) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei în condițiile acordării circumstanțelor atenuante. Partea civilă, prin recursul declarat, a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaților.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată următoarele: Instanțele au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârșite de către aceștia. Referitor la pedepsele aplicate inculpaților de instanța de fond, pedepse menținute de instanța de control judiciar, se constată că acestea nu au fost corect individualizate, în raport de prevederile art. 72 C. pen., privind criteriile generale de individualizare a pedepselor și de prevederile art. 52 C. pen., care reglementează pedeapsa și scopul ei. Astfel, din actele dosarului se reține că victima C.A., fost cadru didactic, era nașă de botez a inculpatului T.A.S., aflându-se în relații apropiate cu familia acestuia, fiind una dintre persoanele care l-au ajutat foarte mult pe acesta, în special în problemele legate de activitatea școlară.
Pe fondul acestor relații, inculpatul T.A.S. era tratat cu încredere de către victimă, fiind primit în casa acesteia oricând. Cunoscând faptul că victima locuia singură, cei doi inculpați au pregătit cu minuțiozitate modalitatea de săvârșire a faptelor, în acest scop înarmându-se cu două cuțite și stabilind rolul fiecăruia în realizarea rezoluției infracționale. Pe de altă parte, aplicarea a 18 lovituri de cuțit în zona abdominală și toracică, folosirea spray-ului lacrimogen, cât și acoperirea victimei cu o haină în scopul sufocării și insistența de care au dat dovadă în suprimarea vieții acesteia, scopul săvârșirii infracțiunilor, toate aceste aspecte sunt împrejurări care exprimă gravitatea deosebită a faptelor comise și gradul de pericol social ridicat al inculpaților.
În raport de aceste aspecte, se apreciază că pedepsele aplicate inculpaților nu au fost individualizate corespunzător, urmând ca recursul declarat de parchet să fie admis, iar pedepsele aplicate inculpaților majorate. Cu privire la recursul declarat de inculpatul J.V.
prin care acesta solicită achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie și reducerea pedepsei pentru infracțiunea de omor calificat, față de probatoriul administrat în cauză (proces-verbal de constatare, procese verbale de reconstituire și percheziție, planșele foto, corpurile delicte ridicate, constatările tehnico-științifice, raportul medico-legal de autopsie, raportul medico-legal de examinare bio criminalistică, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, declarațiile martorilor, procesul-verbal de confruntare și declarația părții vătămate) acesta nu poate fi primit, fiind dovedită săvârșirea faptelor pentru care acesta a fost trimis în judecată și vinovăția inculpatului, achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, reducerea pedepsei nefiind justificate în raport de probatoriul administrat și prevederile art. 72 C. pen.
și art. 52 C. pen. Cu privire la recursul declarat de inculpatul T.A.S., prin care acesta solicită achitarea pentru ambele infracțiuni sau reducerea pedepsei aplicate, în raport de probele administrate în cauză, menționate mai sus, se apreciază că nici acesta nu poate fi primit, întrucât s-a dovedit săvârșirea faptelor reținute în sarcina inculpatului și vinovăția acestuia, iar reducerea pedepsei nu se impune. În ceea ce privește recursul declarat de partea civilă C.C., Curtea constată că aceasta nu a exercitat calea de atac a apelului și văzând dispozițiile art. 385 1 alin. final C. proc. pen., urmează să fie respins recursul declarat de aceasta, ca inadmisibil. Față de aceste considerente, urmează să fie admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva deciziei atacate, privind pe inculpații T.A.S.
și J.V. Se vor casa hotărârile pronunțate în cauză numai cu privire la pedepsele privative de libertate aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav. Se vor înlătura dispozițiile art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. și se vor descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaților în pedepsele componente. Se vor modifica pedepsele aplicate ambilor inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, în sensul că se vor majora. Se vor aplica dispozițiile art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopind pedepsele aplicate, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea. Se va deduce din pedepsele aplicate timpul arestării preventive, pentru ambii inculpați.
Se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă C.C., împotriva aceleași decizii. Se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați. Vor fi obligați recurenții inculpați și recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș împotriva deciziei penale nr. 6 din 14 ianuarie 2004 a Curții de Apel Tg. Mureș, privind pe inculpații T.A.S. și J.V. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 317 din 24 octombrie 2003 a Tribunalului Mureș, numai cu privire la pedepsele privative de libertate aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. d) din același cod. Înlătură pentru ambii inculpați, aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și ale art. 34 lit. b) C. pen.
Descontopește pedepsele rezultante aplicate inculpaților în pedepsele componente, astfel: Pentru inculpatul T.A.S.: - 19 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. d) din același cod; - 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod. Pentru inculpatul J.V.: - 18 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. d) din același cod; - 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod.
Modifică pedepsele aplicate ambilor inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. d) din același cod, în sensul că le majorează, după cum urmează: - de la 19 ani închisoare la 22 ani închisoare, pentru inculpatul T.A.S.; - de la 18 ani închisoare la 20 ani închisoare, pentru inculpatul J.V. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpaților, urmând ca aceștia să execute pedeapsa cea mai grea, de 22 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., inculpatul T.A.S., și 20 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., inculpatul J.V.
Deduce din pedepsele aplicate timpul arestării preventive de la 30 noiembrie 2001 la 16 martie 2004, pentru ambii inculpați. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă C.C. împotriva aceleiași decizii. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.A.S. și J.V. împotriva deciziei sus-menționate. Obligă pe recurenta parte civilă și pe recurentul intimat inculpat T.A.S. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei, iar pe recurentul intimat inculpat J.V. la 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.