ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 723/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 11 iulie 2000 la Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, reclamantul H.L.I. a chemat în judecată pe pârâta

Casa de Economii și Consemnațiuni, solicitând anularea Circularei nr. 4/2000

emisă de pârâtă, obligarea pârâtei să mențină în vigoare clauzele contractuale

încheiate în urmă cu 25 de ani pentru participarea în continuare la tragerile

trimestriale cu câștiguri în autoturisme, iar în subsidiar, în cazul în care nu

se mai desfășoară această activitate, să fie obligată pârâta să-i restituie

sumele de 5.000 lei depuse pe librete CEC în anii 1975 și 1986, actualizate cu

rata inflației și anume,  câte 525 USD pentru fiecare libret CEC, la cursul

oficial din ziua pronunțării sentinței.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat  că a făcut depuneri pe 8 librete CEC

de 5.000 lei fiecare, în baza cărora avea dreptul să participe la trageri

trimestriale pentru câștiguri în autoturisme, însă la data de 24 aprilie 2000,

Agenția CEC Amzei  i-a comunicat că, prin circulara nr. 4/2000, s-a dispus ca

libretele CEC emise în anul 1975 și ulterior să nu mai participe la trageri

pentru câștiguri în autoturisme, ceea ce i-a adus mari prejudicii materiale și

încalcă prevederile art. 969 C. civ. și art. 42, art. 42, art. 135 din

Constituție.

Curtea

de Apel București, secția contencios administrativ a pronunțat  sentința civilă

nr. 826/4 iunie 2003, prin care a respins  ca tardivă acțiunea  privind

cererile de anulare  a Circularei nr. 4/2000 și de obligare a pârâtei să mențină

în vigoare clauzele contractului încheiat cu reclamantul.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a luat cunoștință de

conținutul circularei contestate la data de 24 aprilie 2000, când s-a prezentat

la Agenția CEC Amzei și la data de 26 mai 2000 a primit răspunsul pârâtei la

reclamația administrativă formulată în cadrul procedurii prealabile. Față de

această ultimă dată, s-a reținut că acțiunea înregistrată la 11 iulie 2000 a

fost formulată tardiv, după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

Prin

aceeași sentință, instanța de fond a anulat ca netimbrată cererea de restituire

a sumelor depuse pe 8 librete CEC, la valoarea actualizată, cu motivarea că,

cererea are caracter patrimonial și trebuia timbrată cu 10% din valoarea

pretinsă, dar nu mai mult de 300.000 lei, conform  art. 3 lit. m) din Legea

nr.146/1997.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul solicitând casarea hotărârii ca

nelegală și temeinică.

Recurentul

a susținut că excepțiile privind tardivitatea acțiunii și netimbrarea cererii

de restituire a sumelor depuse pe 8 librete CEC nu au fost dezbătute în ședință

publică și nu i s-a adus la cunoștință obligația de a achita taxa judiciară de

timbru.

Referitor

la excepția de tardivitate a acțiunii, recurentul a arătat că instanța de fond a

aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 și nu a avut

în vedere că, potrivit alin. final din același text de lege, sesizarea

instanței poate fi făcută în termen de cel mult 1 an de la comunicarea actului

administrativ.

Recurentul

a criticat și soluția de anulare ca netimbrată a cererii sale în pretenții,

motivând că Legea nr. 146/1997 prevede în art. 15 lit. j) scutirea de plata

taxei judiciare de timbru a acțiunilor, cererilor, inclusiv cele pentru

exercitarea căilor de atac, referitoare la protecția consumatorilor, atunci

când persoanele fizice au calitatea de reclamant împotriva agenților economici

care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat

pentru următoarele considerente:

În ședința

publică de la 28 mai 2003, conform încheierii de la acea dată, instanța de fond

a acordat părților cuvântul cu privire la cele două excepții, care au fost

dezbătute în contradictoriu, astfel încât este nefondată prima critică

formulată în recurs.

Excepția

de tardivitate a acțiunii a fost corect admisă de instanța de fond, întrucât

acțiunea a fost formulată după trecerea a 30 de zile de la comunicarea soluției

asupra reclamației administrative și au fost încălcate prevederile art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 29/1990. Împrejurarea că instanța a fost totuși sesizată în

termenul de 1 an  de la comunicarea actului administartiv prevăzut în art. 5

alin. final din Legea nr. 29/1990 este lipsită de relevanță în cauză, pentru că

reclamantul nu a invocat și nu a dovedit depășirea termenului de 30 de zile din

cauza unor împrejurări mai presus de voința sa. În consecință, reclamantul nu

este în drept să beneficieze de prevederile legale invocate prin cel de-al

doilea motiv de casare cu privire la termenul de sesizare a instanței de

contencios administrativ.

Ultimul

motiv de recurs este de asemenea nefondat și urmează a fi respins. Instanța de

fond a constatat  corect că față de obiectul și temeiul juridic al cererii de

daune, trebuia achitată taxa judiciară de timbru prevăzută de art. 3 lit. m)

din Legea nr. 146/1997 pentru litigiile de contencios administrativ, Prevederile

art. 15 lit. j) din legea susmenționată nu sunt aplicabile în cauză, dat fiind

că reclamantul a formulat acțiunea în baza Legii nr. 29/1990, invocând dreptul

său de parte în contractul încheiat cu CEC și vătămarea adusă acestui drept

prin conținutul circularei nr. 4/2000. În consecință, reclamantul nu s-a

adresat instanței în calitate de consumator și pentru valorificarea  unui drept

sau a unui interes legitim recunoscut de legea privind protecția

consumatorilor.

Pentru

considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și art. 304/1 C.

proc. civ. nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii instanței de

fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de H.L.I. împotriva sentinței civile nr. 826 din 4 iunie 2003

pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004.