ÎCCJ, decizie (scj.ro #85204)

Excepția de tardivitate a acțiunii în contencios administrativ. Art. 5 alin.2 din Legea nr.29/1990. Cerere de daune. Obligativitatea timbrării în cazul formulării cererii în baza Legii nr.29/1990. Excepția de tardivitate a acțiunii a fost corect admisă de instanța de fond, întrucât acțiunea a fost formulată după trecerea a 30 de zile de la comunicarea soluției asupra reclamației administrative și au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990. Împrejurarea că instanța a fost totuși sesizată în termenul de 1 an de la comunicarea actului administrativ prevăzut în art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990 este lipsită de relevanță în cauză, pentru că reclamantul nu a invocat și nu a dovedit depășirea termenului de 30 de zile din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa.

În privința cererii de daune, dat fiind că reclamantul a formulat acțiunea în baza Legii nr. 29/1990, invocând dreptul său de parte în contractul încheiat cu CEC, cererea trebuia timbrată. Secția de contencios administrativ, decizia nr. 723 din 20 februarie 2004 Prin acțiunea înregistrată la 11 iulie 2000 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamantul H.L.I.

a chemat în judecată pe pârâta Casa de Economii și Consemnațiuni, solicitând anularea Circularei nr. 4/2000 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei să mențină în vigoare clauzele contractuale încheiate în urmă cu 25 de ani pentru participarea în continuare la tragerile trimestriale cu câștiguri în autoturisme, iar în subsidiar, în cazul în care nu se mai desfășoară această activitate, să fie obligată pârâta să-i restituie sumele de 5.000 lei depuse pe librete CEC în anii 1975 și 1986, actualizate cu rata inflației și anume, câte 525 USD pentru fiecare libret CEC, la cursul oficial din ziua pronunțării sentinței.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a făcut depuneri pe 8 librete CEC de 5.000 lei fiecare, în baza cărora avea dreptul să participe la trageri trimestriale pentru câștiguri în autoturisme, însă la data de 24 aprilie 2000, Agenția CEC Amzei i-a comunicat prin circulara nr.4/2000, că s-a dispus ca libretele CEC emise în anul 1975 și ulterior, să nu mai participe la trageri pentru câștiguri în autoturisme, ceea ce i-a adus mari prejudicii materiale și încalcă prevederile art. 969 C. civ. și art. 42, art. 42, art. 135 din Constituție. Curtea de Apel București, secția contencios administrativ a pronunțat sentința civilă nr. 826/4 iunie 2003, prin care a respins ca tardivă acțiunea privind cererile de anulare a Circularei nr. 4/2000 și de obligare a pârâtei să mențină în vigoare clauzele contractului încheiat cu reclamantul.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a luat cunoștință de conținutul circularei contestate la data de 24 aprilie 2000, când s-a prezentat la Agenția CEC Amzei și la data de 26 mai 2000 a primit răspunsul pârâtei la reclamația administrativă formulată în cadrul procedurii prealabile. Față de această ultimă dată, s-a reținut că acțiunea înregistrată la 11 iulie 2000 a fost formulată tardiv, după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990. Prin aceeași sentință, instanța de fond a anulat ca netimbrată cererea de restituire a sumelor depuse pe 8 librete CEC, la valoarea actualizată, cu motivarea că, cererea are caracter patrimonial și trebuia timbrată cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300.000 lei, conform art. 3 lit. m) din Legea nr.146/1997.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul solicitând casarea hotărârii ca nelegală și temeinică. Recurentul a susținut că excepțiile privind tardivitatea acțiunii și netimbrarea cererii de restituire a sumelor depuse pe 8 librete CEC nu au fost dezbătute în ședință publică și nu i s-a adus la cunoștință obligația de a achita taxa judiciară de timbru. Referitor la excepția de tardivitate a acțiunii, recurentul a arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 și nu a avut în vedere că, potrivit alin. final din același text de lege, sesizarea instanței poate fi făcută în termen de cel mult 1 an de la comunicarea actului administrativ.

Recurentul a criticat și soluția de anulare ca netimbrată a cererii sale în pretenții, motivând că Legea nr. 146/1997 prevede în art. 15 lit. j) scutirea de plata taxei judiciare de timbru a acțiunilor, cererilor, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la protecția consumatorilor, atunci când persoanele fizice au calitatea de reclamant împotriva agenților economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor. Recursul este nefondat. În ședința publică de la 28 mai 2003, conform încheierii de la acea dată, instanța de fond a acordat părților cuvântul cu privire la cele două excepții, care au fost dezbătute în contradictoriu, astfel încât este nefondată prima critică formulată în recurs.

Excepția de tardivitate a acțiunii a fost corect admisă de instanța de fond, întrucât acțiunea a fost formulată după trecerea a 30 de zile de la comunicarea soluției asupra reclamației administrative și au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990. Împrejurarea că instanța a fost totuși sesizată în termenul de 1 an de la comunicarea actului administrativ prevăzut în art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990 este lipsită de relevanță în cauză, pentru că reclamantul nu a invocat și nu a dovedit depășirea termenului de 30 de zile din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa. În consecință, reclamantul nu este în drept să beneficieze de prevederile legale invocate prin cel de-al doilea motiv de casare cu privire la termenul de sesizare a instanței de contencios administrativ.

Ultimul motiv de recurs este de asemenea nefondat și urmează a fi respins. Instanța de fond a constatat corect că față de obiectul și temeiul juridic al cererii de daune, trebuia achitată taxa judiciară de timbru prevăzută de art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 pentru litigiile de contencios administrativ. Prevederile art. 15 lit. j) din legea sus-menționată nu sunt aplicabile în cauză, dat fiind că reclamantul a formulat acțiunea în baza Legii nr. 29/1990, invocând dreptul său de parte în contractul încheiat cu CEC și vătămarea adusă acestui drept prin conținutul circularei nr. 4/2000. În consecință, reclamantul nu s-a adresat instanței în calitate de consumator pentru valorificarea unui drept sau a unui interes legitim recunoscut de legea privind protecția consumatorilor.

Pentru considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ. nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea a respins ca nefondat recursul.