ÎCCJ, decizie (scj.ro #85204)

Excepția

de tardivitate a acțiunii în contencios administrativ. Art. 5 alin.2 din Legea

nr.29/1990. Cerere de daune. Obligativitatea timbrării în cazul formulării

cererii în baza Legii nr.29/1990.

Excepția de tardivitate a

acțiunii a fost corect admisă de instanța de fond, întrucât acțiunea a fost

formulată după trecerea a 30 de zile de la comunicarea soluției asupra

reclamației administrative și au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (2)

din Legea nr. 29/1990. Împrejurarea că instanța a fost totuși sesizată în

termenul de 1 an  de la comunicarea actului administrativ prevăzut în art.

5 alin. final din Legea nr. 29/1990 este lipsită de relevanță în cauză, pentru

că reclamantul nu a invocat și nu a dovedit depășirea termenului de 30 de zile

din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa.

În privința cererii de daune,

dat fiind că reclamantul a formulat acțiunea în baza Legii nr. 29/1990,

invocând dreptul său de parte în contractul încheiat cu CEC, cererea trebuia

timbrată.

Secția de contencios

administrativ, decizia nr. 723 din 20 februarie 2004

Prin acțiunea înregistrată la 11 iulie 2000 la Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, reclamantul H.L.I. a chemat în judecată pe pârâta

Casa de Economii și Consemnațiuni, solicitând anularea Circularei nr. 4/2000

emisă de pârâtă, obligarea pârâtei să mențină în vigoare clauzele contractuale

încheiate în urmă cu 25 de ani pentru participarea în continuare la tragerile

trimestriale cu câștiguri în autoturisme, iar în subsidiar, în cazul în care nu

se mai desfășoară această activitate, să fie obligată pârâta să-i restituie

sumele de 5.000 lei depuse pe librete CEC în anii 1975 și 1986, actualizate cu

rata inflației și anume,  câte 525 USD pentru fiecare libret CEC, la

cursul oficial din ziua pronunțării sentinței.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat  că a făcut depuneri pe 8

librete CEC de 5.000 lei fiecare, în baza cărora avea dreptul să participe la

trageri trimestriale pentru câștiguri în autoturisme, însă la data de 24

aprilie 2000, Agenția CEC Amzei  i-a comunicat prin circulara nr.4/2000,

că s-a dispus ca libretele CEC emise în anul 1975 și ulterior, să nu mai

participe la trageri pentru câștiguri în autoturisme, ceea ce i-a adus mari

prejudicii materiale și încalcă prevederile art. 969 C. civ. și art. 42, art.

42, art. 135 din Constituție.

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ a pronunțat

sentința civilă nr. 826/4 iunie 2003, prin care a respins  ca tardivă

acțiunea  privind cererile de anulare  a Circularei nr. 4/2000 și de

obligare a pârâtei să mențină în vigoare clauzele contractului încheiat cu

reclamantul.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a luat

cunoștință de conținutul circularei contestate la data de 24 aprilie 2000, când

s-a prezentat la Agenția CEC Amzei și la data de 26 mai 2000 a primit răspunsul

pârâtei la reclamația administrativă formulată în cadrul procedurii prealabile.

Față de această ultimă dată, s-a reținut că acțiunea înregistrată la 11 iulie

2000 a fost formulată tardiv, după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut

de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

Prin aceeași sentință, instanța de fond a anulat ca netimbrată cererea de

restituire a sumelor depuse pe 8 librete CEC, la valoarea actualizată, cu

motivarea că, cererea are caracter patrimonial și trebuia timbrată cu 10% din

valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300.000 lei, conform  art. 3 lit. m)

din Legea nr.146/1997.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul solicitând casarea

hotărârii ca nelegală și temeinică.

Recurentul a susținut că excepțiile privind tardivitatea acțiunii și

netimbrarea cererii de restituire a sumelor depuse pe 8 librete CEC nu au fost

dezbătute în ședință publică și nu i s-a adus la cunoștință obligația de a

achita taxa judiciară de timbru.

Referitor la excepția de tardivitate a acțiunii, recurentul a arătat că

instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr.

29/1990 și nu a avut în vedere că, potrivit alin. final din același text de

lege, sesizarea instanței poate fi făcută în termen de cel mult 1 an de la

comunicarea actului administrativ.

Recurentul a criticat și soluția de anulare ca netimbrată a cererii sale în

pretenții, motivând că Legea nr. 146/1997 prevede în art. 15 lit. j) scutirea

de plata taxei judiciare de timbru a acțiunilor, cererilor, inclusiv cele

pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la protecția consumatorilor,

atunci când persoanele fizice au calitatea de reclamant împotriva agenților

economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale

consumatorilor.

Recursul este nefondat.

În ședința publică de la 28 mai 2003, conform încheierii de la acea dată,

instanța de fond a acordat părților cuvântul cu privire la cele două excepții,

care au fost dezbătute în contradictoriu, astfel încât este nefondată prima

critică formulată în recurs.

Excepția de tardivitate a acțiunii a fost corect admisă de instanța de fond,

întrucât acțiunea a fost formulată după trecerea a 30 de zile de la comunicarea

soluției asupra reclamației administrative și au fost încălcate prevederile

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990. Împrejurarea că instanța a fost totuși

sesizată în termenul de 1 an  de la comunicarea actului administrativ

prevăzut în art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990 este lipsită de relevanță

în cauză, pentru că reclamantul nu a invocat și nu a dovedit depășirea

termenului de 30 de zile din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa. În

consecință, reclamantul nu este în drept să beneficieze de prevederile legale

invocate prin cel de-al doilea motiv de casare cu privire la termenul de

sesizare a instanței de contencios administrativ.

Ultimul motiv de recurs este de asemenea nefondat și urmează a fi respins.

Instanța de fond a constatat  corect că față de obiectul și temeiul

juridic al cererii de daune, trebuia achitată taxa judiciară de timbru

prevăzută de art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 pentru litigiile de

contencios administrativ. Prevederile art. 15 lit. j) din legea sus-menționată

nu sunt aplicabile în cauză, dat fiind că reclamantul a formulat acțiunea în

baza Legii nr. 29/1990, invocând dreptul său de parte în contractul încheiat cu

CEC și vătămarea adusă acestui drept prin conținutul circularei nr. 4/2000. În consecință,

reclamantul nu s-a adresat instanței în calitate de consumator pentru

valorificarea  unui drept sau a unui interes legitim recunoscut de legea

privind protecția consumatorilor.

Pentru considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și art. 304/1

C. proc. civ. nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

instanței de fond, Curtea a respins ca nefondat recursul.