ÎCCJ, decizie (scj.ro #83697)

Penalități de întârziere. Daune-interese Cum, prin acordarea penalităților nu s-ar fi acoperit prejudiciul integral ca urmare a devalorizării monedei naționale, în mod corect instanța a considerat că este întemeiată cererea de daune-interese pe baza relațiilor comunicate de Comisia Națională de Satistică. Secția comercială, decizia nr.7425 din 6 decembrie 2002 Tribunalul Bacău – Secția comercială și de contencios administrativ, soluționând cauza pe fond, prin declinare de competență de la Tribunalul București, prin sentința civilă nr.735 din 15 septembrie 2000 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei SC „V” SA reținând că reclamanta a refuzat să predea marfa pârâtei SC „S” SA, deși plata s-a făcut anterior livrării mărfii, caz în care pârâta nu datorează nici penalități, nici daune – interese.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr.2 din 4 ianuarie 2001 a Curții de Apel Bacău – Secția comercială și de contencios administrativ, care, schimbând sentința primei instanțe a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor reprezentând penalități de întârziere și daune interese. Instanța de apel a reținut că penalitățile de întârziere pretinse au fost corect calculate, având în vdere art.34 din contractul de livrare, prin care părțile au convenit clauza penală, respectiv achitarea unei penalități de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere a plății prețului. Cum, prin acordarea penalităților nu s-ar fi acoperit prejudiciul integral suferit de reclamantă, ca urmare a devalorizării monedei naționale, s-a reținut că este întemeiată și cererea de daune - interese calculată pe baza relațiilor comunicate de Comisia Națională de Statistică.

Pârâta a declarat recurs, susținând că nu datorează penalități de întârziere întrucât marfa primită a fost achitată înainte de a fi ridicată de la reclamantă și nici daune-interese întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a contractat un împrumut la bancă pentru producție. Recursul este nefondat. Analizând hotărârea recurată în raport cu criticile aduse prin motivele de recurs, constatarea care se impune este cea a unei hotărâri corecte. Instanța de apel a stabilit că penalitățile de întârziere au fost acordate de prima instanță, pentru perioada 4 iulie 1997 – 6 decembrie 1997, iar în a doua sentință pentru perioada 27 septembrie 1997 – 28 noiembrie 1997. Cum pârâta a executat sentințele la 8 februarie 1998, perioada suplimentară de întârziere la plată o îndreptățea pe reclamantă să pretindă penalități în continuare, fapt materializat în acțiunea ce formează obictul prezentei cauze.

Critica pârâtei, conform căreia nu datorează plata de daune interese întrucât nu s-a făcut dovada contractării de către reclamantă a unui împrumut bancar nu este de natură a modifica decizia recurată. În mod corect s-a reținut, că suma, reprezentând daune, s-a calculat în baza datelor puse la dispoziție de Comisia Națională pentru Statistică, care reflectă indicii prețurilor de consum raportate la rata inflației. În consecință, recursul pârâtei a fost respins.