ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2947/2003

Deliberând asupra recursului de

față:

Prin sentința civilă nr. 737 din 15

septembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC C.I. SA București și a obligat pârâta SC L.L. SA

Bacău la plata sumei de 20.825.466 lei, reprezentând penalități de întârziere,

precum și la 1.741.000 lei cheltuieli de judecată.

A fost respins, ca rămas fără obiect,

capătul de cerere privind plata prețului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a vândut pârâtei marfă, termenele de plată fiind stabilite conform

comenzii contract, însă pârâta nu a respectat termenele de plată, motiv față de

care s-au calculat penalități de întârziere de 5% pe zi de întârziere.

În completare, reclamanta a mai

arătat că părțile, de comun acord, au modificat cuantumul penalităților la un

procent de 5% din valoarea rămasă de achitat, situație dovedită prin ștampila

aplicată pe contract de către reprezentanții celor două societăți.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

pârâta a arătat că penalitățile au fost stabilite la un cuantum de 1% pentru

fiecare zi de întârziere și nu de 5%, cum pretinde reclamanta, iar prețul

mărfii a fost achitat în rate egale, ultima plată făcându-se la data de 24

februarie 2000, că suma de 538.700 lei, pretinsă de reclamantă ca rest de plată,

rezultă dintr-o eroare de calcul, iar în urma recalculării cuantumului

penalităților, pârâta a recunoscut că datorează reclamantei suma de 20.825.466

lei, sumă rezultată din tabelul de calcul depus la dosarul cauzei.

Tribunalul a reținut că marfa a fost

achitată integral anterior promovării acțiunii, iar referitor la penalitățile

de întârziere, a reținut că pârâta s-a obligat la un procent de 1% pe zi de

întârziere și nu de 5%, întrucât procentul de 5% a fost stabilit ulterior

perfectării convenției, or, între părți, nu a fost materializat, printr-un act

separat, o astfel de înțelegere, așa încât simpla tăiere și adăugire în

conținutul contractului nu dovedește modificarea clauzei penale.

Nemulțumită de această soluție,

reclamanta a declarat apel, susținând că greșit i-a fost respins capătul de

cerere privind plata diferenței de preț, în sumă de 538.780 lei, în contextul

în care dovada plății nu a fost făcută, în mod eronat nu i s-au acordat

penalitățile cuvenite la plată, de 5%, astfel cum a convenit cu pârâta și

tribunalul, în mod greșit a luat în considerare, la stabilirea cuantumului

penalităților, valoarea integrală a mărfii neachitate, raportat la data

scadenței și data plății, astfel cum se stipulează în art. 2 al contractului

încheiat la 24 noiembrie 1999. În susținerea apelului, reclamanta a prezentat

originalul contractului de livrare încheiat cu intimata și a solicitat

efectuarea unei expertize contabile pentru verificarea susținerilor sale și

stabilirea cuantumului penalităților datorate de intimată, probă admisă prin încheierea

din 18 ianuarie 2001.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr.

409 din 14 iunie 2001, a admis apelul, a schimbat în parte sentința

tribunalului, în sensul că a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de

104.127.329 lei penalități cu 6.892.639 lei cheltuieli de judecată și au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În contra celei din urmă hotărâri a

declarat recurs reclamanta, criticând soluția pronunțată în apel pentru

nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că:

- instanța de apel nu a reținut că

penalitățile se calculează conform art. 2 alin. (2) din comandă și nu s-a avut

în vedere calculul efectuat de expert;

- greșit nu i-a fost acordată suma

de 538.780 lei, reprezentând diferență (din expertiza contabilă efectuată în apel

a rezultat că, la factura fiscală 1688071 din 24 noiembrie 1999, pe exemplarul

pârâtei, suma înscrisă este de 90.304.250 lei, în timp ce pe al doilea exemplar

al reclamantei, suma menționată este de 90.843.030 lei, rezultând o diferență

în plus de 538.780 lei față de exemplarul facturii pârâtei) ce a fost facturată

cu factura fiscală nr. 7083 din 26 februarie 2001 și recunoscută prin adresa nr.

604 din martie 2001, situație ce o împiedică să facă închiderea contului

privind SC L.L. SA.

În consecință, recurenta a solicitat

admiterea recursului și, în fond, obligarea pârâtei la plata sumei de 538.780

lei și la 326.897.009 lei diferență de penalități.

Recursul este nefondat potrivit

considerentelor ce se vor arăta în continuare:

În ce privește cuantumul penalităților,

instanța de apel corect a aplicat procentul de 5% la nivelul sumei de

104.127.329 lei, stabilită în raport cu termenele scadente fixate de părți și

sumele datorate la plată pentru fiecare din cele patru rate, așa încât se va

respinge prima critică a recurentei.

Referitor la suma de 538.780 lei,

legal și temeinic instanța de apel a reținut că pârâta nu a corectat eroarea de

calcul, conform dispozițiilor O.G. nr. 3/1992, situație în care se va înlătura

și această critică, ca fiind nefondată.

În consecință, Curtea constată că

recursul reclamantei este nefondat și va fi respins ca atare, dându-se o

decizie în acest sens.

Așa fiind, Curtea:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta, SC C.I. SA București, împotriva deciziei nr. 409 din 14

iunie 2001 a Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 6 iunie 2003.