ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 571/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea introductivă, reclamanta SC C.C. SRL

Roman a chemat în judecată pârâtele, U.S.L.M. și S.U. 3M. București, solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtele la plata sumei

de 120.323.940 lei rest preț și a penalităților de întârziere de 2%, conform

contractului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în baza

contractului din noiembrie 1998, reclamanta a livrat pârâtelor scurte din stofă

în valoare totală de 446.613.940 lei, rămânând neachitată suma de 120.323.940

lei.

Cu privire la suma restantă, părțile au încheiat o

minută la data de 17 mai 1999, convenind eșalonarea plății.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 5685

din 29 septembrie 2000, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtele la

plata sumei de 17.079.520 lei diferență preț și a sumei de 317.396.787 lei

penalități de întârziere, cu 19.386.300 lei cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată la 9 octombrie 1999,

reclamanta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în minută și dispozitiv,

în sensul că, în loc de 117.700.000 lei, s-au acordat 17.700.000 lei.

Tribunalul București, prin încheierea de ședință din

20 octombrie 2000, a respins cererea petentei, apreciind că nu sunt îndeplinite

cerințele art. 281 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut ca dovedită livrarea mărfii contractate.

Prin decizia nr. 510 din 5 mai 2001, Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a admis apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 5685 din 29 septembrie 2000 a Tribunalului

București, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtele și la

plata sumei de 100.000.000 lei diferență preț.

S-a respins, ca nemotivat, apelul declarat de S.U.

3M. București și, ca nefondat, apelul declarat de U.S.L.M. împotriva aceleiași

hotărâri.

Împotriva menționatei decizii, pârâta, U.S.L.M., a

declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în concluzie, admiterea recursului, casarea

ambelor hotărâri și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei.

În criticile formulate, recurenta susține, în esență,

că în mod greșit a apreciat instanța de apel probele administrate în cauză,

reținând că, între părți, au existat rapoarturi juridice, avându-se în vedere

că a fost contestată valabilitatea ștampilelor, a semnăturilor aplicate pe

contract, minută și avize, inclusiv calitatea semnatarilor.

În opinia sa, raportul juridic dintre reclamantă și

U.S.L.M. este un raport fals, dat fiind că avizele de însoțire a mărfii poartă

semnătura unei persoane împotriva căreia s-a formulat plângere penală pentru

fals, uz de fals și abuz de încredere, susținând că societata sa nu a primit

aceste mărfuri.

Recurenta mai susține că, greșit s-a admis în

totalitate cuantumul penalităților, în baza actelor din dosar, contestate, de altfel.

Recursul nu este fondat.

Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor

formulate în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că acestea nu

sunt de natură a conduce la casarea deciziei recurate, în speță, nefiind

întrunită nici una din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel

situația de fapt, în sensul că, la baza raporturilor dintre părți, a stat

contractul de vânzare-cumpărare nr. 15 din 1 noiembrie 1998, U.S.L.M. fiind

reprezentată de B.S., că părțile au convenit asupra vânzării-cumpărării unui nr.

de 789 scurte din stofă, în valoare de 446.613.940 lei. Că marfa a fost livrată

și că s-a plătit numai 326.290.000 lei, U.S.L.M. refuzând achitarea diferenței,

și că debitul a fost recunoscut prin minuta încheiată la 17 iunie 1999, prin

care părțile au stabilit eșalonarea plății sumelor restante.

Susținerile recurentei U.S.L.M., potrivit cărora,

între părți, nu au existat raporturi juridice, că semnăturile și ștampilele

aplicate pe contract, minută și avizele de expediție au fost fie falsificate,

fie aparțineau unei persoane fără calitate de reprezentant al societății, nu

poate fi primită, în condițiile în care marfa a fost recepționată de B.S., care

deținea, la acea dată, funcție de conducere.

Or, recurenta a efectuat și plăți în valoare de

326.290.000 lei, a recunoscut și diferența de preț datorată, convenind

reeșalonarea acesteia la plată prin minuta semnată.

În ceea ce privește persoana lui B.S., în măsura în

care se constată că, prin faptele sale culpabile, a prejudiciat sindicatele la

conducerea cărora s-a aflat, acestea se pot îndrepta împotriva sa, solicitând

despăgubiri.

Cum potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal

făcute au putere de lege între părțile contractante și cum contractul include

la art. 6 și o clauză penală, în mod corect instanțele au obligat pârâtele la

plata diferenței de preț și a penalităților.

Așa fiind, cum hotărârea instanței de apel este

temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta U.S.L.M. București,

stația Piața Unirii 1, împotriva deciziei nr. 510 din 5 aprilie 2001 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 4 februarie

2003.