ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3518/2010

Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 296 din 4 martie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 6474/2003, Tribunalul Mureș a respins cererea formulată de reclamanta Asociația B.C. Târgu Mureș, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureș. În motivarea sentinței, s-a arătat că, în mod greșit, prin dispoziția contestată s-a respins notificarea reclamantei ca tardivă, în condițiile în care aceasta a fost depusă în termenul legal la executorul judecătoresc, chiar dacă a fost înregistrată efectiv după data de 14 februarie 2002, în acest sens fiind aplicabile prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește fondul pretențiilor, s-a arătat că, din cuprinsul CF, rezultă că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Casei Centrale a Asigurărilor Reciproce din Cooperația M. București, ca urmare a lichidării fostei proprietare - Societatea Mc.

și Asociația de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureș. Din patrimoniul Casei Centrale a Asigurărilor Reciproce din Cooperația M. București, imobilul a trecut în proprietatea statului, prin donație. Astfel, reclamanta ar fi trebuit să facă dovada că este continuatoarea persoanei juridice de la care s-a preluat imobilul, și nu a celei anterioare, în aplicarea art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 723 din 16 septembrie 2004 a Curții de Apel Târgu - Mureș, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe.

Această decizie a fost casată prin decizia nr. 8317 din 21 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 21408/2004, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, deoarece în dosarul de recurs s-a depus sentința civilă nr. 1018 din 23 februarie 2005 a Judecătoriei Târgu - Mureș în Dosarul nr. 9141/2004, prin care s-a constatat că reclamanta este continuatoarea fostei Societăți Mc. și Asociația de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureș, care urmează a se avea în vedere cu ocazia rejudecării. Prin decizia nr. 150 din 23 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Târgu - Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a fost admis apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței nr. 296 din 4 martie 2004 a Tribunalului Mureș, cu consecința desființării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a apreciat că, în mod greșit, prima instanță s-a raportat la data trecerii imobilului de la Casa Centrală a Asigurărilor Reciproce din Cooperația M. București în proprietatea statului prin donație. Reclamanta a invocat dizolvarea abuzivă a antecesoarei sale în anul 1948, urmată de trecerea abuzivă a imobilului în proprietatea Casei Centrale, iar apoi în cea a Statului Român, condiții în care aprecierea vocației reclamantei la măsuri reparatorii trebuia făcută prin raportare la Societatea Mc. și Asociația de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureș, prin prisma art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, impunându-se a se fi pus în discuția părților necesitatea dovedirii, prin hotărâre judecătorească, că reclamanta este aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Recursul declarat de către pârâtul Municipiul Târgu - Mureș împotriva deciziei arătate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1765 din 23 februarie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 12600/1/2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție, arătându-se că, în mod corect, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, soluționând cauza în considerarea lipsei calității reclamantei de persoană îndreptățită. Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Mureș, secția civilă, iar prin sentința civilă nr. 249 din 20 februarie 2008, această instanță a admis acțiunea și a desființat dispoziția din 18 august 2003 emisă de Primarul Municipiului Târgu - Mureș.

În consecință, a obligat pârâtul să restituie reclamantei, în natură, imobilele cu construcții situate în Târgu - Mureș, P-ța T., județul Mureș, cuprinse în CF nr. RR Târgu Mureș, A+6, nr. top.

AA, după cum urmează: - una casă cu etaj și partaj construită din cărămidă acoperită cu țiglă formând apartamentul nr. 1, compus din terasă exterioară, 1 cameră, 1 intrare laterală și teren aferent în suprafață de 777 m.p.; - una clădire cu parter construită din beton și cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din vestibul, hol, un birou, un bufet, una cameră de proiecție și una sală de cinema, având cota de participare de 511/1991 parte față de întregul imobil și teren aferent în suprafață de 777 m.p.; - una clădire cu etaj și parter, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, formând apartamentul nr. II, compus la parter din una prăvălie, o casă a scării, un atelier foto, o intrare principală comună cu apartamentul I, o bucătărie, iar la etaj 4 camere, 3 bucătării, 4 birouri, două băi, 3 cămări de alimente, 2 antreuri, un coridor acces, o magazie, o casă a scării și teren aferent în suprafață de 777 m.p.; - clădire la parter, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, cu 16 localuri de prăvălie și teren aferent în suprafață de 777 m.p.; - clădire la parter, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 5 localuri de prăvălie, 3 camere și o bucătărie, precum și teren aferent în suprafață de 777 m.p.; - clădire la parter, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din coridor și un birou,

având cota de participare de 1480/1991 și teren aferent în suprafață de 777 m.p. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că dispoziția din 18 august 2003, prin care s-a respins ca tardivă notificarea prin care reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului din litigiu este nelegală, întrucât a fost depusă și înregistrată la executorul judecătoresc la data de 13 februarie 2002, prin urmare în termenul prevăzut de art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Cu referire la fondul pretențiilor deduse judecății, s-a reținut, în considerarea deciziei nr. 150/2006, prin care Curtea de Apel Târgu - Mureș a constatat că vocația reclamantei la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 trebuie apreciată în raport de Societatea Mc.

și Asociația de Ajutorare Mc. din Târgu-Mureș, fosta proprietară înscrisă în CF și care a fost dizolvată abuziv în anul 1948. Prin sentința civilă nr. 1018 din 23 februarie 2005, Judecătoria Târgu - Mureș a constatat că reclamanta din cauză este continuatoarea acestei persoane juridice. Pe baza acestei hotărâri și din statutul reclamantei, rezultă că membrii asociației sunt moștenitorii unor membri sau foști membri ai Societății Mc. și Asociația de Ajutorare Mc., reclamanta fiind succesoarea acesteia. Apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Târgu-Mureș împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 115 din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu - Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe.

S-a arătat, în ceea ce privește sentința civilă nr. 1018/2005, că, deși este pronunțată în procedură necontencioasă și nu are putere de lucru judecat, conform art. 337 C. proc. civ., efectul substanțial unei asemenea hotărâri nu poate fi ignorat, statuând asupra unei anumite stări de fapt și de drept. S-a făcut referire și la decizia nr. 96 din 27 iunie 2008 emisă de R.A.D.E.F. - România Film, prin care unul dintre spațiile componente a fost restituit în natură reclamantei. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și susținând, în esență, greșita interpretare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, din perspectiva efectelor sentinței civile nr. 1018/2005 pronunțate de Judecătoria Târgu - Mureș, de care reclamanta înțelege să se prevaleze.

Referitor la sentința civilă nr. 1018/2005 a Judecătoriei Târgu-Mureș, s-a arătat că nu întrunește condițiile necesare care să conducă la convingerea instanței sesizate cu judecarea contestației de a acorda beneficiul legii reparatorii. Astfel, hotărârea nu este opozabilă recurentului - pârât, dat fiind că a fost pronunțată în cadrul procedurii necontencioase, caracterizată prin absența unui litigiu. Instanța sesizată cu judecarea acelei cereri ar fi putut determina existența unui eventual contencios din formularea cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că reclamanta și-a întemeiat cererea atât pe prevederile art. 331 C. proc. civ., cât și pe prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, iar caracterul contencios rezultă din simpla lecturare a acestei norme, soluția în acest caz fiind respingerea cererii, în raport de dispozițiile art. 335 C. proc.

civ. Cea mai importantă particularitate a procedurii necontencioasă o reprezintă absența unui litigiu, or între intimată și Primarul Municipiului Târgu - Mureș sunt pe rol litigii încă începând din anul 2003, ceea ce înseamnă că Asociația Breasla C., prin demersul său finalizat prin sentința civilă nr. 1018/2005, a urmărit evitarea tranșării problemei calității sale procesuale active pe procedura contradictorie (contencioasă). Principiul accesorium sequitur principale, consacrat de art. 332 C. proc. civ., nu a fost respectat de către instanța învestită cu judecarea cauzei, nefiindu-i adusă la cunoștință existența proceselor pe rol la data formulării cererii pe calea procedurii necontencioase, obligație care revenea petentului.

Rezultă fără dubiu reaua - credință a reclamantei tocmai din modul în care a înțeles să gestioneze situația prevăzută de art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind de netăgăduit faptul că Asociația Breasla C. din Târgu Mureș, în calitatea sa de persoană juridică nou înființată, a încercat constatarea existenței identității între noua persoană juridică și persoana juridică desființată sau interzisă, în scopul beneficierii de prevederile legii reparatorii. În același timp, constatarea din sentința civilă nr. 1018/2005, în sensul că noua asociație este aceeași persoană juridică cu fosta asociație s-a făcut potrivit scopului declarat de către reclamantă prin statut; or, potrivit deciziei nr. 5164 din 17 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, această dovadă nu se face prin Statutul Asociației care cuprinde o asemenea mențiune.

Nu s-au produs dovezi din punct de vedere juridic, în sensul identității structurii, sub aspect patrimonial și cel al membrilor, astfel că hotărârea judecătorească invocată de reclamantă nu atrage incidența art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. Mai mult, condiția legală trebuia respectată atât la momentul soluționării notificării, cât și în fața instanțelor de judecată în toate litigiile ce au vizat aceste aspecte. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Cu toate că recurentul nu a indicat temeiul juridic al criticilor formulate, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., este posibilă încadrarea acestora în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., din perspectiva căruia urmează a fi analizate susținerile din motivarea căii de atac. Criticile recurentului vizează două aspecte: 1. natura jurisdicției în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001; 2. efectele sentinței civile nr. 1018 din 23 februarie 2005 pronunțate de Judecătoria Târgu - Mureș în prezentul proces.

1. Art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și persoanelor juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945, cu condiția de a-și fi continuat activitatea ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de a-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, în cazul în care activitatea lor a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Chestiunile legate de momentul preluării abuzive a imobilelor în litigiu, precum și de titularul dreptului de proprietate asupra acestora la data preluării, au fost tranșate în cauză prin decizia nr. 150 din 23 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Târgu - Mureș, menținută prin decizia nr. 1765 din 23 februarie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 12600/1/2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că preluarea a operat în urma desființării și lichidării Societății Mc. și Asociației de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureș prin H.C.M.

nr. 110/1953, proprietarul tabular al imobilelor în litigiu, de la care acestea au fost trecute în patrimoniul Casei Centrale a Asigurărilor Reciproce din Cooperația M. București, pe numele căreia a fost înscris dreptul de proprietate în CF în anul 1954. Aceste constatări reprezintă premisa analizei de față, criticile recurentei vizând doar calitatea reclamantei de continuator al persoanei juridice a cărei activitate a fost întreruptă după data de 6 martie 1945. Prin sentința civilă nr. 1018 din 23 februarie 2005 pronunțată de Judecătoria Târgu - Mureș, definitivă și irevocabilă prin neapelare, s-a constatat că reclamanta din prezenta cauză este continuatoarea fostei Societăți Mc. și Asociații de Ajutorare Mc.

din Târgu - Mureș, iar, pe temeiul acestei hotărâri, s-a stabilit, în cel din urmă ciclu procesual parcurs în cauză, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. Art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 nu impune ca hotărârea judecătorească prin care se constată atare continuitate să fi fost pronunțată într-o procedură contencioasă, astfel încât nu este justificată distincția pe care o introduce recurentul, în absența unei manifestări de voință a legiuitorului în sensul indicării exprese a naturii jurisdicției. Pe de altă parte, criticile legate de caracterul contencios sau necontencios al procedurii în care trebuie pronunțată hotărârea vizată de norma în discuție ar fi trebuit formulate de către pârât în cadrul căii de atac exercitate împotriva sentinței civile nr. 1018/2005.

Calea de atac împotriva încheierii pronunțate în procedura necontencioasă poate fi exercitată de către orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii, conform art. 336 alin. (3) C. proc. civ. (la data pronunțării hotărârii - cea care interesează în privința căii de atac, în aplicarea art. 725 alin. (3) C. proc. civ. - calea de atac era apelul, potrivit reglementării în vigoare la data de 23 februarie 2005, anterior modificării normei prin Legea nr. 219/2005, publicată în M. Of. nr. 609/14.07.2005). Or, recurentul - pârât din cauză nu a uzat de calea de atac ce-i era deschisă, consecința fiind aceea că este inadmisibilă formularea de critici cu acest obiect în prezentul cadru procesual; evaluarea unor asemenea susțineri ar echivala cu un control judiciar, la îndemâna doar a instanțelor ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea, depășindu-se limitele învestirii instanței de judecată în cauză, ceea ce nu poate fi acceptat.

Ca atare, urmează a fi înlăturate susținerile recurentului pe aspectul naturii jurisdicției în care se pronunță hotărârea judecătorească vizată de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, constatându-se că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că sentința civilă nr. 1018/2005 produce efecte juridice în cauză. 2. În ceea ce privește aceste efecte, este de reținut că recurentul invocă inopozabilitatea acestora, în considerarea faptului că a fost pronunțată în cadrul procedurii necontencioase, caracterizată prin absența unui litigiu. Prin asemenea susținere, recurentul face confuzie între relativitatea efectelor unei hotărâri, care semnifică opozabilitatea efectelor obligatorii ale hotărârii și care interesează părțile în proces, întrucât prin acest act jurisdicțional nu se pot crea obligații în sarcina persoanelor care nu au avut calitatea de părți în proces, și opozabilitatea față de terți a efectelor unei hotărâri judecătorești.

Acest din urmă principiu operează în toate cazurile, în privința oricărei hotărâri judecătorești, chiar dacă persoana căreia i se opune actul nu a fost parte în procesul astfel finalizat, deoarece terțul nu poate nega situația juridică născută din existența unei hotărâri. Pentru terț, însă, ceea ce este menționat în hotărârea judecătorească are valoarea unui fapt juridic, ca atare, terțul are posibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate. Așadar, din punctul de vedere al părții în proces care se prevalează de existența unei hotărâri judecătorești la pronunțarea căreia cealaltă parte nu a participat, respectiva hotărâre are valoarea unui mijloc de probă, ce ar putea fi combătută prin dovada contrară, însemnând orice mijloc de probă la îndemâna terțului, fiindu-i opus un fapt juridic.

Această constatare nu este infirmată de împrejurarea că, potrivit art. 337 C. proc. civ., încheierea dată în materie necontencioasă nu are putere de lucru judecat, deoarece acest aspect are relevanță numai într-o eventuală nouă judecată între părțile din primul proces, nu și în ceea ce privește opozabilitatea față de terț, sub aspect probator, a ceea ce este consemnat în cuprinsul hotărârii, pe care terțul o poate surmonta prin dovada contrară. Or, în cauză, pârâtul s-a limitat la invocarea inopozabilității hotărârii și nu a produs vreo probă contrară acesteia. Chiar dacă s-ar fi realizat acest lucru, nu ar fi fost posibilă în această fază procesuală reaprecierea probatoriului administrat, întrucât atribuțiile acestei instanțe de control judiciar sunt circumscrise cercetării legalității deciziei recurate în raport de cazurile strict și exhaustiv prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în care nu se încadrează evaluarea temeiniciei hotărârii prin prisma situației de fapt stabilite și a probelor pe baza cărora instanța de apel s-a pronunțat.

Este de precizat că recurentul - pârât a formulat deja, într-un alt cadru procesual, susțineri legate de scopul real urmărit de către reclamantă la înființarea asociației, respectiv acela de a obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, în procedura Legii nr. 10/2001, și nu cel nepatrimonial declarat prin statut, anume continuarea tradițiilor promovate de asociația desființată în anul 1953. Astfel, prin sentința civilă nr. 1443 din 24 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgu - Mureș în Dosarul nr. 7174/320/2008 (dosarul instanței de apel), menținută prin decizia nr. 434 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Mureș, secția civilă (același dosar), a fost respinsă solicitarea pârâtului din cauză de dizolvare a asociației reclamante, constatându-se că demersurile reclamantei de recunoaștere a dreptului de proprietate asupra imobilelor nu contravin scopului urmărit la constituire, dimpotrivă, tind să-i servească.

Hotărârea judecătorească beneficiind de putere de lucru judecat în cauză, nu este posibilă reevaluarea în această cauză a aspectelor de fapt și de drept astfel dezlegate, în caz contrar, încălcându-se efectul negativ al puterii de lucru judecat. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, fiind incidente dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurent la 2201,7 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatei - reclamante, constând în onorariu avocat (2.000 RON) și cheltuieli de transport (201,7 RON), dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Târgu - Mureș împotriva deciziei nr. 115/A din 14 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu - Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă pe recurent la 2.201,7 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatei reclamante. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2010.