ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3518/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3518/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 296 din 4 martie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 6474/2003, Tribunalul

Mureș a respins cererea formulată de reclamanta Asociația B.C. Târgu Mureș, în contradictoriu

cu pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureș.

În

motivarea sentinței, s-a arătat că, în mod greșit, prin dispoziția

contestată s-a respins notificarea reclamantei ca tardivă, în condițiile în care

aceasta a fost depusă în termenul legal la executorul judecătoresc, chiar dacă a

fost înregistrată efectiv după data de 14 februarie 2002, în acest sens fiind aplicabile

prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În

ceea ce privește fondul pretențiilor, s-a arătat că, din cuprinsul

CF, rezultă că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Casei Centrale a Asigurărilor

Reciproce din Cooperația M. București, ca urmare a lichidării fostei proprietare

- Societatea Mc. și Asociația de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureș. Din patrimoniul

Casei Centrale a Asigurărilor Reciproce din Cooperația M. București, imobilul a

trecut în proprietatea statului, prin donație.

Astfel, reclamanta ar fi trebuit să facă

dovada că este continuatoarea persoanei juridice de la care s-a preluat imobilul,

și nu a celei anterioare, în aplicarea art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de către reclamantă împotriva

sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 723 din 16

septembrie 2004 a Curții de Apel Târgu - Mureș, prin care s-au confirmat legalitatea

și temeinicia considerentelor primei instanțe.

Această decizie a fost casată prin decizia

nr. 8317 din 21 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în Dosarul nr. 21408/2004, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași

instanță, deoarece în dosarul de recurs s-a depus sentința civilă nr. 1018 din

23 februarie 2005 a Judecătoriei Târgu - Mureș în Dosarul nr. 9141/2004, prin care

s-a constatat că reclamanta este continuatoarea fostei Societăți Mc. și Asociația

de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureș, care urmează a se avea în vedere cu ocazia rejudecării.

Prin decizia nr. 150 din 23 iunie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Târgu - Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, a fost admis apelul declarat de către reclamantă

împotriva sentinței nr. 296 din 4 martie 2004 a Tribunalului Mureș, cu consecința

desființării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a apreciat că, în mod greșit, prima instanță s-a raportat la data trecerii

imobilului de la Casa Centrală a Asigurărilor Reciproce din Cooperația M. București

în proprietatea statului prin donație.

Reclamanta a invocat dizolvarea abuzivă

a antecesoarei sale în anul 1948, urmată de trecerea abuzivă a imobilului în proprietatea

Casei Centrale, iar apoi în cea a Statului Român, condiții în care aprecierea vocației

reclamantei la măsuri reparatorii trebuia făcută prin raportare la Societatea Mc.

și Asociația de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureș, prin prisma art. 3 lit. c) din

Legea nr. 10/2001, impunându-se a se fi pus în discuția părților necesitatea dovedirii,

prin hotărâre judecătorească, că reclamanta este aceeași persoană juridică cu cea

desființată sau interzisă.

Recursul declarat de către pârâtul Municipiul

Târgu - Mureș împotriva deciziei arătate a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 1765 din 23 februarie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 12600/1/2006 de Înalta

Curte de Casație și Justiție, arătându-se că, în mod corect, s-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a intrat

în cercetarea fondului, soluționând cauza în considerarea lipsei calității reclamantei

de persoană îndreptățită.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul

Mureș, secția civilă, iar prin sentința civilă nr. 249 din 20 februarie 2008, această

instanță a admis acțiunea și a desființat dispoziția din 18 august 2003 emisă de

Primarul Municipiului Târgu - Mureș.

În

consecință, a obligat pârâtul să restituie reclamantei, în

natură, imobilele cu construcții situate în Târgu - Mureș, P-ța T., județul Mureș,

cuprinse în CF nr. RR Târgu Mureș, A+6, nr. top. AA, după cum urmează:

- una casă cu etaj și partaj construită

din cărămidă acoperită cu țiglă formând apartamentul nr. 1, compus din terasă exterioară,

1 cameră, 1 intrare laterală și teren aferent în suprafață de 777 m.p.;

- una clădire cu parter construită din

beton și cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din vestibul, hol, un birou, un bufet,

una cameră de proiecție și una sală de cinema, având cota de participare de 511/1991

parte față de întregul imobil și teren aferent în suprafață de 777 m.p.;

- una clădire cu etaj și parter, construită

din cărămidă, acoperită cu tablă, formând apartamentul nr.

II,

compus la parter din una prăvălie, o casă

a scării, un atelier foto, o intrare principală comună cu apartamentul

I,

o bucătărie, iar la etaj 4 camere, 3 bucătării,

4 birouri, două băi, 3 cămări de alimente, 2 antreuri, un coridor acces, o magazie,

o casă a scării și teren aferent în suprafață de 777 m.p.;

- clădire la parter, construită din cărămidă,

acoperită cu tablă, cu 16 localuri de prăvălie și teren aferent în suprafață de

777 m.p.;

- clădire la parter, construită din cărămidă,

acoperită cu tablă, compusă din 5 localuri de prăvălie, 3 camere și o bucătărie,

precum și teren aferent în suprafață de 777 m.p.;

- clădire la parter, construită din cărămidă,

acoperită cu tablă, compusă din coridor și un birou, având cota de participare de

1480/1991 și teren aferent în suprafață de 777 m.p.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul

a reținut că dispoziția din 18 august 2003, prin care s-a respins ca tardivă notificarea

prin care reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului din litigiu

este nelegală, întrucât a fost depusă și înregistrată la executorul judecătoresc

la data de 13 februarie 2002, prin urmare în termenul prevăzut de art. 22 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001.

Cu referire la fondul pretențiilor deduse

judecății, s-a reținut, în considerarea deciziei nr. 150/2006, prin care Curtea

de Apel Târgu - Mureș a constatat că vocația reclamantei la măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 trebuie apreciată în raport de Societatea Mc. și

Asociația de Ajutorare Mc. din Târgu-Mureș, fosta proprietară înscrisă în CF și

care a fost dizolvată abuziv în anul 1948.

Prin sentința civilă nr. 1018 din 23

februarie 2005, Judecătoria Târgu - Mureș a constatat că reclamanta din cauză este

continuatoarea acestei persoane juridice.

Pe baza acestei hotărâri și din statutul

reclamantei, rezultă că membrii asociației sunt moștenitorii unor membri sau foști

membri ai Societății Mc. și Asociația de Ajutorare Mc., reclamanta fiind succesoarea

acesteia.

Apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului

Târgu-Mureș împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 115 din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu - Mureș, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin care s-au

confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe.

S-a arătat, în ceea ce privește sentința

civilă nr. 1018/2005, că, deși este pronunțată în procedură necontencioasă și nu

are putere de lucru judecat, conform art. 337 C. proc. civ., efectul substanțial

unei asemenea hotărâri nu poate fi ignorat, statuând asupra unei anumite stări de

fapt și de drept.

S-a făcut referire și la decizia nr.

96 din 27 iunie 2008 emisă de R.A.D.E.F. - România Film, prin care unul dintre spațiile

componente a fost restituit în natură reclamantei.

Împotriva deciziei menționate, a declarat

recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și susținând, în esență, greșita

interpretare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, din

perspectiva efectelor sentinței civile nr. 1018/2005 pronunțate de Judecătoria Târgu

- Mureș, de care reclamanta înțelege să se prevaleze.

Referitor la sentința civilă nr. 1018/2005

a Judecătoriei Târgu-Mureș, s-a arătat că nu întrunește condițiile necesare care

să conducă la convingerea instanței sesizate cu judecarea contestației de a acorda

beneficiul legii reparatorii.

Astfel, hotărârea nu este opozabilă recurentului

- pârât, dat fiind că a fost pronunțată în cadrul procedurii necontencioase, caracterizată

prin absența unui litigiu.

Instanța sesizată cu judecarea acelei cereri

ar fi putut determina existența unui eventual contencios din formularea cererii

de chemare în judecată, având în vedere faptul că reclamanta și-a întemeiat cererea

atât pe prevederile art. 331 C. proc. civ., cât și pe prevederile art. 3 lit.

c) din Legea nr. 10/2001, iar caracterul contencios rezultă din simpla lecturare

a acestei norme, soluția în acest caz fiind respingerea cererii, în raport de dispozițiile

art. 335 C. proc. civ.

Cea mai importantă particularitate a procedurii

necontencioasă o reprezintă absența unui litigiu, or între intimată și Primarul

Municipiului Târgu - Mureș sunt pe rol litigii încă începând din anul 2003, ceea

ce înseamnă că Asociația Breasla C., prin demersul său finalizat prin sentința civilă

nr. 1018/2005, a urmărit evitarea tranșării problemei calității sale procesuale

active pe procedura contradictorie (contencioasă).

Principiul accesorium sequitur principale,

consacrat de art. 332 C. proc. civ., nu a fost respectat de către instanța învestită

cu judecarea cauzei, nefiindu-i adusă la cunoștință existența proceselor pe

rol

la data formulării cererii pe calea procedurii necontencioase, obligație care revenea

petentului.

Rezultă fără dubiu reaua - credință a reclamantei

tocmai din modul în care a înțeles să gestioneze situația prevăzută de art. 3 din

Legea nr. 10/2001, fiind de netăgăduit faptul că Asociația Breasla C. din Târgu

Mureș, în calitatea sa de persoană juridică nou înființată, a încercat constatarea

existenței identității între noua persoană juridică și persoana juridică desființată

sau interzisă, în scopul beneficierii de prevederile legii reparatorii.

În

același timp, constatarea din sentința civilă nr. 1018/2005,

în sensul că noua asociație este aceeași persoană juridică cu fosta asociație s-a

făcut potrivit scopului declarat de către reclamantă prin statut; or, potrivit deciziei

nr. 5164 din 17 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, această

dovadă nu se face prin Statutul Asociației care cuprinde o asemenea mențiune.

Nu s-au produs dovezi din punct de vedere

juridic, în sensul identității structurii, sub aspect patrimonial și cel al membrilor,

astfel că hotărârea judecătorească invocată de reclamantă nu atrage incidența

art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Mai mult, condiția legală trebuia respectată

atât la momentul soluționării notificării, cât și în fața instanțelor de judecată

în toate litigiile ce au vizat aceste aspecte.

Examinând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat.

Cu toate că recurentul nu a indicat temeiul

juridic al criticilor formulate, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., este

posibilă încadrarea acestora în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., din perspectiva căruia urmează a fi analizate susținerile din motivarea

căii de atac.

Criticile recurentului vizează două aspecte:

hotărârea judecătorească prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001;

din 23 februarie 2005 pronunțate de Judecătoria Târgu - Mureș în prezentul proces.

nr. 10/2001 recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii

și persoanelor juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat,

de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie

1945, cu condiția de a-și fi continuat activitatea ca persoană juridică până la

data intrării în vigoare a prezentei legi sau de a-și fi reluat activitatea după

data de 22 decembrie 1989, în cazul în care activitatea

lor

a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă,

prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea

desființată sau interzisă.

Chestiunile legate de momentul preluării

abuzive a imobilelor în litigiu, precum și de titularul dreptului de proprietate

asupra acestora la data preluării, au fost tranșate în cauză prin decizia nr.

150 din 23 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Târgu - Mureș, menținută prin

decizia nr. 1765 din 23 februarie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 12600/1/2006 de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, s-a stabilit, cu putere de lucru

judecat, că preluarea a operat în urma desființării și lichidării Societății Mc.

și Asociației de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureș prin H.C.M. nr. 110/1953, proprietarul

tabular al imobilelor în litigiu, de la care acestea au fost trecute în patrimoniul

Casei Centrale a Asigurărilor Reciproce din Cooperația M. București, pe numele căreia

a fost înscris dreptul de proprietate în CF în anul 1954.

Aceste constatări reprezintă premisa analizei

de față, criticile recurentei vizând doar calitatea reclamantei de continuator al

persoanei juridice a cărei activitate a fost întreruptă după data de 6 martie 1945.

Prin sentința civilă nr. 1018 din 23

februarie 2005 pronunțată de Judecătoria Târgu - Mureș, definitivă și irevocabilă

prin neapelare, s-a constatat că reclamanta din prezenta cauză este continuatoarea

fostei Societăți Mc. și Asociații de Ajutorare Mc. din Târgu - Mureș, iar, pe temeiul

acestei hotărâri, s-a stabilit, în cel din urmă ciclu procesual parcurs în cauză,

că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

10/2001 nu impune ca hotărârea judecătorească prin care se constată atare continuitate

să fi fost pronunțată într-o procedură contencioasă, astfel încât nu este justificată

distincția pe care o introduce recurentul, în absența unei manifestări de voință

a legiuitorului în sensul indicării exprese a naturii jurisdicției.

Pe de altă parte, criticile legate de caracterul

contencios sau necontencios al procedurii în care trebuie pronunțată hotărârea vizată

de norma în discuție ar fi trebuit formulate de către pârât în cadrul căii de atac

exercitate împotriva sentinței civile nr. 1018/2005.

Calea de atac împotriva încheierii pronunțate

în procedura necontencioasă poate fi exercitată de către orice persoană interesată,

chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea cererii, conform art. 336 alin. (3)

C. proc. civ. (la data pronunțării hotărârii - cea care interesează în privința

căii de atac, în aplicarea art. 725 alin. (3) C.

proc.

civ. - calea de atac era apelul, potrivit reglementării în vigoare la data de 23

februarie 2005, anterior modificării normei prin Legea nr. 219/2005, publicată în

M. Of. nr. 609/14.07.2005).

Or, recurentul - pârât din cauză nu a uzat

de calea de atac ce-i era deschisă, consecința fiind aceea că este inadmisibilă

formularea de critici cu acest obiect în prezentul cadru procesual; evaluarea unor

asemenea susțineri ar echivala cu un control judiciar, la îndemâna doar a instanțelor

ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea, depășindu-se limitele învestirii

instanței de judecată în cauză, ceea ce nu poate fi acceptat.

Ca atare, urmează a fi înlăturate susținerile

recurentului pe aspectul naturii jurisdicției în care se pronunță hotărârea judecătorească

vizată de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, constatându-se că, în

mod corect, instanța de apel a apreciat că sentința civilă nr. 1018/2005 produce

efecte juridice în cauză.

de reținut că recurentul invocă inopozabilitatea acestora, în considerarea faptului

că a fost pronunțată în cadrul procedurii necontencioase, caracterizată prin absența

unui litigiu.

Prin asemenea susținere, recurentul face

confuzie între relativitatea efectelor unei hotărâri, care semnifică opozabilitatea

efectelor obligatorii ale hotărârii și care interesează părțile în proces, întrucât

prin acest act jurisdicțional nu se pot crea obligații în sarcina persoanelor care

nu au avut calitatea de părți în proces, și opozabilitatea față de terți a efectelor

unei hotărâri judecătorești.

Acest din urmă principiu operează în toate

cazurile, în privința oricărei hotărâri judecătorești, chiar dacă persoana căreia

i se opune actul nu a fost parte în procesul astfel finalizat, deoarece terțul nu

poate nega situația juridică născută din existența unei hotărâri.

Pentru terț, însă, ceea ce este menționat

în hotărârea judecătorească are valoarea unui fapt juridic, ca atare, terțul are

posibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate.

Așadar, din punctul de vedere al părții

în proces care se prevalează de existența unei hotărâri judecătorești la pronunțarea

căreia cealaltă parte nu a participat, respectiva hotărâre are valoarea unui mijloc

de probă, ce ar putea fi combătută prin dovada contrară, însemnând orice mijloc

de probă la îndemâna terțului, fiindu-i opus un fapt juridic.

Această constatare nu este infirmată de

împrejurarea că, potrivit art. 337 C. proc. civ., încheierea dată în materie necontencioasă

nu are putere de lucru judecat, deoarece acest aspect

are

relevanță numai într-o eventuală nouă judecată între părțile din primul proces,

nu și în ceea ce privește opozabilitatea față de terț, sub aspect probator, a ceea

ce este consemnat în cuprinsul hotărârii, pe care terțul o poate surmonta prin dovada

contrară.

Or, în cauză, pârâtul s-a limitat la invocarea

inopozabilității hotărârii și nu a produs vreo probă contrară acesteia.

Chiar dacă s-ar fi realizat acest lucru,

nu ar fi fost posibilă în această fază procesuală reaprecierea probatoriului administrat,

întrucât atribuțiile acestei instanțe de control judiciar sunt circumscrise cercetării

legalității deciziei recurate în raport de cazurile strict și exhaustiv prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., în care nu se încadrează evaluarea temeiniciei hotărârii

prin prisma situației de fapt stabilite și a probelor pe baza cărora instanța de

apel s-a pronunțat.

Este de precizat că recurentul - pârât

a formulat deja, într-un alt cadru procesual, susțineri legate de scopul real urmărit

de către reclamantă la înființarea asociației, respectiv acela de a obține recunoașterea

dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu, în procedura Legii nr. 10/2001,

și nu cel nepatrimonial declarat prin statut, anume continuarea tradițiilor promovate

de asociația desființată în anul 1953.

Astfel, prin sentința civilă nr. 1443

din 24 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgu - Mureș în Dosarul nr. 7174/320/2008

(dosarul instanței de apel), menținută prin decizia nr. 434 din 24 iunie 2009 a

Tribunalului Mureș, secția civilă (același dosar), a fost respinsă solicitarea pârâtului

din cauză de dizolvare a asociației reclamante, constatându-se că demersurile reclamantei

de recunoaștere a dreptului de proprietate asupra imobilelor nu contravin scopului

urmărit la constituire, dimpotrivă, tind să-i servească.

Hotărârea judecătorească beneficiind de

putere de lucru judecat în cauză, nu este posibilă reevaluarea în această cauză

a aspectelor de fapt și de drept astfel dezlegate, în caz contrar, încălcându-se

efectul negativ al puterii de lucru judecat.

Față de considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că instanța de apel a făcut o

corectă aplicare a legii, fiind incidente dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

În

temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurent la 2201,7

RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatei - reclamante, constând în onorariu

avocat (2.000 RON) și cheltuieli de transport (201,7 RON), dovedite prin înscrisurile

depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Târgu - Mureș împotriva deciziei nr. 115/A din

14 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu - Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Obligă pe recurent la 2.201,7 RON cheltuieli

de judecată în favoarea intimatei reclamante.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

4 iunie 2010.