ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1015/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1677 din 17 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor și a respins acțiunea reclamantului D.M., ca fiind formulată împotriva unei persoanei lipsite de calitate procesuală pasivă. Instanța de fond a reținut că potrivit Legii nr. 630/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 64/2003, atribuțiile de selecție și finanțare a filmelor revin C.N.C., instituție publică de interes național în acest domeniu, cu personalitate juridică și ordonator principal al Fondului cinematografiei, în contradictoriu cu care reclamantul urmează să solicite protecția dreptului pretins.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, susținând că în mod greșit instanța de fond a admis excepția invocată, atâta vreme, cât „actul vătămător, în sensul legii contenciosului administrativ, a fost emis de Ministerul Culturii și Cultelor, și nu de C.N.C”. A arătat, de asemenea, că aprobarea pentru finanțarea filmului fusese deja încuviințată de către Ministerul Culturii și Cultelor, acesta fiind coordonator principal de credite, și numai, ulterior a fost revocată de Ministrul Culturii din acea perioadă. În susținerea afirmațiilor sale, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 9/2001 și O.U.G. nr. 64/2003. Recursul este nefondat și va fi respins. Analizând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 630/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 64/2003, C.N.C. este organ de specialitate al administrației publice centrale, în domeniul cinematografiei, subordonat direct Guvernului și finanțat, sub aspectul cheltuielilor curente și de capital, de la bugetul de stat. În art. 6 al legii se prevede că în atribuțiile acestui organism intră, printre altele colectarea și administrarea Fondului cinematografic, precum și organizarea concursurilor de selecție pentru proiecte cinematografice, în vederea acordării de credite din fondul menționat. Cu privire la Fondul cinematografic, legea prevede în art. 13 că acesta este colectat și administrat de C.N.C.

și se constituie din sume alocate de la bugetul de stat și venituri extrabugetare, provenite din activitățile specifice, date în competența acestei instituții și enumerate în art. 14 al legii. Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că singurul organism abilitat să acorde sumele necesare realizării filmului al cărui scenarist și regizor este recurentul, este C.N.C. al cărui Consiliu aprobase realizarea filmului, așa cum recunoaște și recurentul-reclamant în petitul acțiunii introductive. În acest sens este și adresa Ministerului Culturii și Cultelor, către C.N.C., din 11 noiembrie 2004, din care rezultă că, atât selecția, cât și finanțarea sunt apanajul exclusiv al Comisiilor de specialitate (de selecție și de finanțare) ale C.N.C., în baza Legii nr. 630/2002.

Rezultă, așadar, că Ministerul Culturii și Cultelor nu are atribuții cu privire la selecția și finanțarea producțiilor cinematografice și, pe cale de consecință, așa cum corect a stabilit instanța de fond, nu are calitate procesuală în cauză. Se apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de D.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.M. împotriva sentinței civile nr. 1677 din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2006.