ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4291/2010

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele: I. Tribunalul Caraș-Severin, secția penală, prin sentința penală nr. 5 din 4 februarie 2010 dată în Dosar nr. 2059/115/2009 a soluționat în fond acțiunile penale pronunțând condamnarea inculpaților în cauză după cum urmează: - coinculpatul major C.E.A. (având vârsta de 19 ani la data săvârșirii faptei, elev la clasa a XII-a la Grupul Școlar Industrial M.H.A., fiul lui I. și I.) pentru săvârșirea în calitate coautor a infracțiunii continuate de viol, în forma agravantă prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și (3) teza I C. proc. pen.

[„fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună” / „victima nu a împlinit 15 ani”] cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa principlaă de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) și c), C. pen., pe durata de 4 ani [pedeapsa complementară]. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza I, lit. b) și c), C. pen., ca pedeapsă accesorie. A fost menținută arestarea preventivă în cauza a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii/arestării preventive, cu începere de la 18 mai 2009 la zi: - coinculpatul major C.F. (având vârsta de 18 ani și 10 luni la data săvârșirii faptei, fără ocupație, fiul lui P. și A.), pentru săvârșirea în calitate de coautor a infracțiunii unice de viol, în forma agravantă prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și (3) teza I C. pen.

cu aplicarea art. 75 lit. c), C. pen., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c), C. pen. pe durata de 5 ani (pedeapsă complementară). S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e), C. pen., ca pedeapsă accesorie. - coinculpatul minor M.M.D., (având vârsta de 15 ani și 9 luni la data săvârșirii faptei, elev în clasa a IX-a la Grupul Școlar Industrial M.H.A., fiul lui P. și A.), pentru săvârșirea în calitate de coautor a infracțiunii unice de viol în forma agravată prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și (3) teza I C. pen. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie a cărei executare alături de pedeapsa principală a închisorii s-a dispus a începe după împlinirea vârstei de 18 ani a inculpatului minor.

În baza art. 14, 17, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., au fost obligați în solidar inculpații C.E.A., C.F. și M.M.D. (inculpatul minor M.M.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente - P.A.C.) față de partea vătămată V.V.A. (reprezentată de V.V.) la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale. În baza dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., obligă pe inculpatul C.E.A. la plata sumei de 350 lei, pe inculpatul C.F. la plata sumei de 200 lei și pe inculpatul M.M.D. (în solidar cu partea responsabilă civilmente P.A.C.) la plata sumei de 200 lei - cheltuieli judiciare față de stat. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în fapt, următoarele: În seara zilei de 14 mai 2009 inculpatul C.E.A.

și-a aniversat ziua de naștere - în locuința părăsită a cumnatului său de pe strada D.F., cartierul S. din Anina. La această aniversare au fost invitați și inculpații M.M.D. și C.F. În jurul orelor 20,00 inculpatul C.E.A. s-a hotărât să o invite și pe prietena sa - minora V.V.A. pe care a luat-o de la domiciliul acesteia - cu autoturismul condus de inculpatul C.F. De asemenea, la aniversare au mai participat martorii: G.M., P.G.I. și M.F.G. În jurul orei 21,30, după ce inculpatul C.E.A. și ceilalți inculpați au consumat băuturi alcoolice, așa cum susține martorul P.I., partea vătămată V.V.A. a fost condusă de inculpații C.F. și C.E.A., într-o altă încăpere a imobilului, unde i-au propus să întrețină acte sexuale.

Partea vătămată a refuzat susținând că este virgină, dar inculpații C.F. și C.E.A. au continuat să facă presiuni asupra părții vătămate, prin amenințări și violențe. În acest sens, inculpații au amenințat-o pe partea vătămată că o vor bate și o vor trimite să meargă acasă singură în plină noapte, prin pădure. De asemenea, inculpatul C.F. a și lovit-o peste față pe partea vătămată, fapt ce a determinat-o pe aceasta să încerce să se arunce de pe fereastră, dar a fost oprită de inculpat și târâtă pe pat. La un moment dat, după violențele și amenințările la care a fost supusă partea vătămată, inculpatul C.F. a părăsit încăperea, în cameră rămânând doar partea vătămată și inculpatul C.E.A. care a continuat să facă presiuni asupra părții vătămate, dezbrăcând-o și prin constrângere a avut un act sexual cu aceasta profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința.

În timp ce se consuma actul sexual, în condițiile arătate dintre partea vătămată și inculpat, a intrat în cameră inculpatul C.F., care l-a dat la o parte pe inculpat și a întreținut un act sexual cu partea vătămată fără voința acesteia. La scurt timp a revenit în cameră inculpatul C.E.A. și a mai avut încă un act sexual cu partea vătămată fără voința acesteia. După ce s-a consumat cel de-al doilea act sexual dintre partea vătămată și inculpatul C.E.A. a intrat în cameră și inculpatul minor M.M.D. care, profitând de împrejurările în care se afla partea vătămată, a avut un act sexual fără acordul acesteia. După ce partea vătămată a fost violată în condițiile arătate, inculpații au trimis-o acasă, pe jos, cu toate că a fost adusă cu autoturismul.

Partea vătămată V.V.A. a fost condusă spre casă de martorul P.G.I. În drumul spre casă, care trece și printr-o pădure, partea vătămată, plângând, i-a mărturisit martorului condițiile în care a fost violată, precizând că a fost lovită de inculpatul C.F. și amenințată cu bătaia de către inculpații C.E.A. și M.M.D. De asemenea, partea vătămată a spus martorului plângând că îi este teamă că va fi bătută și alungată de părinți de acasă dacă le va mărturisi acestora despre cele întâmplate. A doua zi, în data de 15 mai 2009, partea vătămată a povestit martorei C.A.M. tot ce i s-a întâmplat în seara zilei de 14 mai 2009. La rândul său, martora C.A.M.

văzând că partea vătămată nu îndrăznește să mărturisească părinților ceea ce i s-a întâmplat, aceasta, din proprie inițiativă a adus la cunoștință părinților părții vătămate tot ce s-a întâmplat cu fiica lor în noaptea de 14 mai 2009. Partea vătămată s-a opus relațiilor sexuale cu inculpații plângând și susținând că este virgină, lucru dovedit prin certificatul medico-legal din 18 mai 2009 care precizează că: „V.V.A. - în vârstă de 13 ani prezintă deflorare recentă - care poate fi din data de 14/15 mai 2009. Necesită 8 (opt) zile de îngrijiri medicale” (fila 24 dosar urmărire penală). Fiind audiați inculpații C.E.A. și M.M.D. au recunoscut că au întreținut acte sexuale normale cu partea vătămată, însă cu acordul acesteia.

Aceste apărări nu au putut fi reținute de către instanță, fiind înlăturate de declarațiile martorilor G.M., P.G.I., M.F.G., C.A.M. și declarația părții vătămate care s-a opus tot timpul și a susținut că este virgină și nu dorește să aibă acte sexuale cu nici unul dintre autori, plângând pe toată perioada cât inculpații au întreținut acte sexuale fără voința acesteia. De altfel, apărările inculpaților nu au putut fi reținute și pentru faptul că este puțin credibil ca o persoană de sex feminin, în vârstă de 13 ani, să dorească să-și înceapă viața sexuală, în condițiile arătate mai sus și mai ales cu mai multe persoane de sex masculin, în prezența tuturor (afirmația inculpatului C.E.A. din declarația dată la instanță fiind nedovedită și nefondată).

De asemenea, s-a apreciat că partea vătămată nici nu putea avea reprezentarea unei reacții de apărare mai virulente, dată fiind, pe de o parte vârsta fragedă a acesteia, iar pe de altă parte, contextul în care s-au săvârșit faptele - într-o casă situată într-o zonă părăsită, în prezența mai multor persoane de sex masculin (ea fiind singura fată de la petrecere - aspect de care a luat cunoștință abia la fața locului) - care exercitau prin însăși numărul lor o formă de presiune psihică (nemailuând în calcul presiunea fizică ce s-ar fi putut exercita aspra ei, și care s-a și exercitat la un moment dat). În acest sens sunt relevante declarațiile martorilor P.G.I. și G.M.

Nu are relevanță, în opinia instanței, nici faptul că partea vătămată nu a efectuat nici un demers atunci când a trecut pe lângă casă echipajul de poliție, pe de o parte pentru că acest lucru s-a petrecut anterior „demarării” acțiunilor inculpaților, iar pe de altă parte pentru că așa cum s-a arătat deja „superioritatea numerică” a celorlalți o făcea să conștientizeze inutilitatea demersului pe care l-ar fi făcut. Este dar și dovedit, în opinia instanței, că partea vătămată minoră a întreținut raporturi sexuale cu cei trei inculpați, prin constrângere atât explicită (sub forma constrângerii fizice) cât și implicită. Nu este vorba în principal de o constrângere manifestată printr-o formă fizică absolut irezistibilă, fiind suficiente condițiile concrete arătate mai sus, în care s-a realizat constrângerea la raporturile sexuale.

Victima (partea vătămată) nu era obligată să opună rezistență sau să continue să opună rezistență (lucru pe care l-a și făcut) atâta timp cât și-a dat seama că acest lucru este zadarnic, fiind suficient ca din comportarea sa manifestată prin faptul că a plâns „tot timpul”, a rezultat refuzul său la raporturile sexuale. De asemenea, asupra părții vătămate s-a exercitat și o formă de constrângere morală (prin amenințarea acesteia cu bătaia sau cu faptul că nu va mai fi dusă acasă). Este dovedit faptul că, față de condițiile concrete în care s-a exercitat această formă de constrângere, de puterea de rezistență morală a părții vătămate (care era practic un copil de 13 ani aflat în mijlocul unui grup de băieți, despre care credea probabil, că va fi violată de toți, aspect confirmat și de inculpatul M.M.D.

în declarația sa de la urmărire penală - filele 41-42). Concluzionând cele de mai sus, tribunalul a constatat că inculpatul C.E.A. a întreținut două raporturi sexuale cu partea vătămată V.V.A., prin constrângere (fiind relevantă în acest sens declarația martorului P.G.I. - fila 83 dosar urmărire penală și declarația dată în faza cercetării judecătorești de martorii G.M. și M.F.G., precum și declarația părții vătămate). De asemenea și inculpatul C.F. a întreținut un act sexual cu minora parte vătămată, prin constrângere (acesta fiind inițiatorul acțiunilor de constrângere, aspect confirmat de martorii din cauză, partea vătămată și de coinculpații C.E.A. și M.M.D.). În fine, inculpatul (minor) M.M.D.

a întreținut și el un act sexual cu partea vătămată, fără acordul acesteia (aspect confirmat atât de martorii din cauză, în special de P.G.I., M.F.G., G.M., dar și de partea vătămată). Față de aceste constatări, tribunalul a apreciat că faptele săvârșite de inculpați, prezintă un pericol social deosebit, date fiind condițiile concrete în care s-au săvârșit, modul și mijloacele de săvârșire, așa încât a considerat că se impune aplicarea unor pedepse în condiții de privare de libertate. La stabilirea cuantumului acestor pedepse s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

- gradul de pericol social ridicat al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului penal, persoana inculpaților - care au avut un comportament bun, anterior săvârșirii faptelor, faptul că s-au prezentat la organele de urmărire penală și la instanța de judecată (cu excepția inculpatului C.F.), starea de minoritate a inculpatului M.M.D., precum și dispozițiilor art. 52 C. pen., respectiv scopul pedepsei, apreciindu-se că o pedeapsă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului C.E.A., 10 ani închisoare aplicată inculpatului C.F. și 3 ani închisoare aplicată inculpatului (minor) M.M.D., este în măsură să contribuie la formarea unei atitudini corecte din partea inculpaților față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, la reeducarea și reintegrarea acestora în societate.

II. Împotriva sentinței penale nr. 5 din 4 februarie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin, secția penală, au declarat în termen apeluri coinculpații în cauză C.E.A., M.M.D. și C.F., [inculpatul din urmă prin reprezentant judiciar al acestuia, avocat ales F.P. întrucât s-a sustras și judecății în primă instanță fiind fugit în străinătate/ și atare condamnat în lipsă]. Inculpatul major C.E.A., a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pe motiv că a fost condamnat pe nedrept pentru săvârșirea infracțiunii de viol, întrucât a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată cu acordul acesteia, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol întrucât lipsește latura obiectivă, respectiv constrângerea.

S-a mai susținut că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat cererea sa de a fi audiată partea vătămată și de efectuare a unui nou referat de evaluare a stării psihologice a acesteia. În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate având în vedere circumstanțele sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea sa cooperantă în fața organelor penale, vârsta sa și situația medicală a tatălui său care este bolnav. Cu privire la daunele morale, se solicită reducerea lor. Coinculpatul minor M.M.D., nu a motivat apelul în scris dar a fost susținut oral de către apărătorul său ales care a solicitat în principal achitarea inculpatului, iar în subsidiar, suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Inculpatul major C.F., nu s-a prezentat și nici nu a motivat apelul în scris, însă pe cale orală, apărătorul ales a solicitat redozarea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, având în vedere și starea sa de sănătate. Curtea, verificând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate cât și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății - în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) și art. 872 C. proc. pen. - a constatat următoarele: Prin actul de sesizare al instanței cei trei inculpați majori/minori C.E.A., C.F. și M.M.D., au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea cu participație în calitate de coautori a infracțiunii continuate primul inculpat / și unice de viol ceilalți dioi inculpați în formă agravată prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și (3) teza I C. proc.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), pentru inculpatul major C.E.A. și respectiv art. 75 lit. c), C. pen., („împreună cu un mionor”) în ceea ce privește pe ambii inculpați majori C.E.A. și C.F., prin aceea că în seara zilei de 14 mai 2009 în jurul orelor 22,30, aflându-se împreună cu partea vătămată în același imobil pentru sărbătorirea aniversării zilei de naștere a inculpatului C.E.A. au întreținut succesiv prin constrângere raporturi sexuale repetate / ori singulare cu partea vătămată V.V.A. / prietena coinculpatului C.E.A. având vârsta de numai 13 ani și 8 luni la momentul săvârșirii violului amintit. Starea de fapt amintită și vinovăția penală a inculpaților pentru comiterea infracțiunii de viol rezultă din plângerea / declarațiile părții vătămate la urmărirea penală și relatările martorilor G.M., P.G.I.

și M.F.G., participanți la aniversare / cu coroborare cu actele medico-legale aflate la dosar, atestând în mod univoc constrângerea fizică a părții vătămate la întreținerea raporturilor sexuale cu cei trei inculpați în seara de 14 mai 2009. De altfel toți inculpații au recunoscut că au întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată, cu acordul acesteia, însă susținerile acestora nu pot fi reținute având în vedere împrejurările și circumstanțele în care au fost comise faptele. Se reține în acest sens că partea vătămată, în vârstă de 13 ani, a fost invitată la petrecerea organizată de inculpatul C.E.A. cu ocazia aniversării zilei de naștere și care avut loc într-o locuință părăsită a cumnatului său.

La această petrecere au mai fost prezenți și ceilalți inculpați, precum și martorii G.M., P.G.I. și M.F.G., partea vătămată fiind singura fată prezentă la această petrecere . După ce au consumat băuturi alcoolice, cei trei inculpați au dus-o pe partea vătămată într-o încăpere unde, folosind amenințări și profitând de imposibilitatea părții vătămate de a se apăra, au întreținut cu acesta pe rând raporturi sexuale, deși era virgină, conform certificatului medico legal întocmit în cauză, din care rezultă că V.V.A., în vârstă de 13 ani prezintă o deflorare recentă - care poate fi din data de 14/15 mai 2009 și necesită 8 zile de îngrijiri medicale. Martorii G.M., P.G.I. și M.F.G., prezenți și ei în imobil, au confirmat, în cursul urmăririi penale, că partea vătămată s-a opus tot timpul să întrețină raporturi sexuale cu inculpații, susținând că este virgină, însă inculpații au amenințat-o cu bătaia și că o vor lăsa să meargă singură acasă.

Prin urmare, față de împrejurările menționate și având vedere și vârsta părții vătămate, este clar că aceasta a fost constrânsă să întrețină raporturi sexuale cu cei trei inculpați, fiind astfel întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de viol. În mod întemeiat instanța de fond a respins cererea inculpaților de a fi audiată partea vătămată în fața instanței de judecată, avându-se în vedere caracterizarea făcută de psiholog L.I.D. și din care rezultă că momentan partea vătămată nu este pregătită pentru întâlnirile frontale cu agresorii, reactualizarea traumei ar avea consecințe greu de suportat și că datorită rușinii, partea vătămată nu dorește nici audierea separată (f. 121 dosar instanță).

Sentința instanței de fond este temeinică și legală și sub aspectul modului în care a fost soluționată latura civilă a cauzei. Având în vedere vârsta părții vătămate, traumele psihice la care aceasta a fost expusă prin obligarea la întreținerea raporturilor sexuale cu toți inculpații, în prezența altor persoane, daunele morale acordate sunt pe deplin justificate. Că partea vătămată a rămas în continuare cu traume în urma faptei comise de inculpați rezultă și din caracterizarea psihologului, menționată mai sus, în care se arată „La întrebări clienta răspundea greu datorită plânsului, s-a remarcat rușinea care o face să se simtă „defectă”și „inadecvată” deoarece a dezamăgit, astfel se explică tăcerea manifestată, ca un mod pervaziv de opresiune.

Clienta este rușinată și tăcută, fără încredere în principiile proprii și în simțul realității. Izolarea a dezvoltat neîncrederea, nesiguranța cu sentimentul eșecului și cu vulnerabilitatea față de alte persoane. Apare o victimizare continuă care nu-i permite să scape de situația „abuzivă”, iar eșecul relațional poate să fie o „constantă” în viața ei dacă nu se intervine prin suport psihologic”. Hotărârea adoptată la judecata în fond este însă netemeinică sub aspectul individualizării pedepselor, apreciate a fi prea mari cu considerarea finalității preventiv-educative în art. 52 C. pen., a apreciat instanța de apel. În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., Curtea a constatat că la stabilirea pedepsei trebuie să se țină seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Prin urmare, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., la individualizarea judiciară a pedepselor trebuie să se țină seama, pe lângă celelalte criterii menționate, și de circumstanțele reale și personale ale inculpaților, respectiv de conduita și comportamentul făptuitorilor în cadrul societății înainte de săvârșirea unei infracțiuni. Având în vedere vârsta și lipsa antecedentelor penale, Curtea apreciază că se impune o micșorare a pedepselor aplicate celor trei inculpați, cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 80 C. pen.

și față de inculpatul C.F., pedepsele astfel individualizate fiind în măsură să ducă la realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. În consecință, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 90/ A din 14 iunie 2010, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile coinculpaților, a desființat parțial sentința sub aspectul individualizării pedepselor și rejudecând în limitele amintite: - a redus pedepsele aplicate coinculpaților major/minor C.E.A. și M.M.D., de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare în primul caz/ și respectiv de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare în cel de-al doilea caz; - a reținut în favoarea coinculpatului majos C.F. - care s-a sustras cercetării penale/judecată în fond și apel - circumstanța atenuantă primară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

[„conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii”] cu consecința reducerii pedepsei conform art. 80 C. pen., de la 10 ani închisoare la 8 ani închisoare. În baza art. 381 raportat la art. 300 2 , art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă în cauză a inculpatului / apelant C.E.A., fiindu-i dedusă din pedeapsă perioada executată în continuare de la 4 februarie 2010 la zi. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. III. Recursul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, criticând individualizarea pedepselor favorabilă inculpaților efectuată în apel corespunzător cazului de casare, prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. / cu consecința casării Deciziei penale nr. 90/ A din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara-secția penală și menținerii sub aspectul arătat a sentinței penale nr. 5/4 februarie 20010 a Tribunalului Caraș Severin, secția penală / este fondat, urmând a fi admis ca atare în baza art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare. În cauză analiza obiectivă a probelor de la dosar relevă justețea concluziei instanței relativ la existența faptelor și vinovăția inculpaților dar, în egală măsură, evidențiază caracterul inadecvat al pedepselor aplicate acestora. În conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale ale acestui cod, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei proporții între gravitatea faptei și periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, și durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte. Circumstanțele concrete, expuse mai sus, în care inculpații au comis infracțiunile, constituie împrejurări de natură să convingă instanța de potențialul lor criminogen, precum și de gravitatea infracțiunilor comise. Se poate, de altfel, observa că legiuitorul a instituit un regim sancționator extrem de sever pentru comiterea unei astfel de infracțiuni asupra unui minor, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 10 la 25 de ani închisoare.

În literatura de specialitate s-a arătat că în cazurile în care fapta este comisă asupra unei persoane în vârstă de până la 14 ani, „infractorul se caracterizează prin violență, brutalitate care se datorează unor impulsuri oarbe, unei lipse de afectivitate și lipsei de milă față de minoră și, mai ales, unei lipse de frâne sexuale, de stăpânire de sine și de voință" (prof. Univ. D.I.O. - „Probleme de criminologie", Editura A., 1998, pag. 105-106). Referitor la inculpatul C.E.A., reducerea pedepsei în apel de la 8 ani la 6 ani închisoare, este nejustificată față de împrejurarea că inculpatul a comis infracțiunea în condițiile existenței a două cauze de agravare a răspunderii penale. Acesta nu s-a limitat la comiterea unui singur act material infracțional, ci a obligat-o în mod repetat pe minoră să întrețină cu el raporturi sexuale.

Caracterul repetat al faptelor inculpatului denotă o perseverență infracțională sancționată insuficient de către instanțe. Potrivit art. 42 C. pen., infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor, potrivit art. 34 C. pen., de până la 5 ani. În plus, în sarcina acestui inculpat prima instanță a reținut existența circumstanței agravante, prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen. - săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor, situație care, potrivit art. 78 C. pen. putea duce la aplicarea unei pedepse penale până la limita maxima prevăzută de lege, la care se putea acorda un spor de 5 ani închisoare.

Pe de altă parte, în sarcina acestui inculpat, prima instanță a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. - conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii. Potrivit art. 76 lit. a) C. pen., în această situație, pedeapsa se reduce sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani. Potrivit art. 80 C. pen., în caz de concurs între cauzele de agravare și cele de atenuare a pedepsei, coborârea pedepsei sub limita specială nu este obligatorie. Coroborând aceste dispoziții legale, reiese că raportat la speța concretă, în condițiile în care există concurs între cauzele de agravare a pedepsei (art. 75 lit. c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.) și cauzele de atenuare a pedepsei (art. 74 lit. a) C. pen.), instanța putea aplica o pedeapsă între 3 ani închisoare și 30 de ani de închisoare.

Aplicarea unei pedepse mult sub limita inferioară a pedepsei prev. de lege (10 ani), de doar 3 ani, raportat la circumstanțele concrete în care inculpatul a comis infracțiunile și la cauzele de agravare a răspunderii penale existente, apreciem că nu este în măsură să conducă la atingerea dublului scop, preventiv și educativ, al pedepsei. Existența mai multor acte materiale ale aceleiași infracțiuni, precum și atragerea unui minor în sfera activității infracționale, sunt cauze de agravare a răspunderii penale, care impuneau o sporire semnificativă a pedepsei față de limita minimă prevăzută de lege, cauze de agravare cărora instanțele nu le-au acordat nici o semnificație.

La stabilirea pedepsei trebuia avută în vedere și atitudinea nesinceră a inculpatului, care a negat comiterea infracțiunilor, în ciuda probelor de la dosar, încercând să acrediteze ideea că nici el, nici inculpatul M. nu au agresat-o pe partea vătămată, și încercând să o discrediteze pe partea vătămată. În acest sens, inculpatul a susținut că aceasta și-a exprimat dorința de a întreține relații sexuale cu doi bărbați în același timp (declarație prima instanță, file 52) și că partea vătămată nu era la acel moment virgină, în ciuda raportului medico-legal care confirmă această stare.

Atitudinea nesinceră a inculpatului este de natură să demonstreze instanței că inculpatul nu conștientizează nici măcar în acest moment consecințele faptei sale și a celorlalți inculpați în planul vieții afective, emoționale și sociale a părții vătămate, care se simte izolată, rușinată și vulnerabilă, cu consecințe de durată în plan relațional, și că doar o pedeapsă corect dozată, situată peste limita minimă prevăzută de textul de incriminare, este în măsură să îndeplinească exigențele art. 52 C. pen. Prima instanță, precum și instanța de apel, au reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere comportamentul bun al inculpatului, precum și faptul că s-a prezentat la organul de urmărire penală și la instanță.

Înalta Curte consideră că acestei circumstanțe nu trebuia să i se dea o eficiență atât de mare, deoarece prezența inculpatului la organul de urmărire și la instanța de judecată s-a datorat faptului că a fost reținut de organele de poliție la data de 18 mai 2009 și apoi arestat preventiv la data de 19 mai 2009, fiind prezentat instanței la fiecare termen de judecată, iar nu propriei voințe. De asemenea, bunul comportament înainte de comiterea faptei se rezumă la absența antecedentelor penale, situație care, așa cum s-a arătat în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (secția penală, Decizia nr. 1015 din 16 februarie 2006), nu justifică reținerea acestei circumstanțe atenuante sau, în cazul de față, nu justifică scăderea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă.

Referitor la inculpatul C.F., prima instanță i-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare, pedeapsă redusă de către instanța de apel la 8 ani închisoare, concomitent cu reținerea de către instanța de apel, a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) (teza I) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. Fără a relua argumentele expuse în cazul inculpatului C.E.A., și în cazul acestui inculpat există o cauză care agravează răspunderea penală, respectiv circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. - săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor, situație care, potrivit art. 78 C. pen.

putea duce la aplicarea unei pedepse penale până la limita maxima prevăzută de lege, la care se putea acorda un spor de 5 ani închisoare, limita maximă a pedepsei fiind, în aceste condiții de 30 ani închisoare. Înalta Curte consideră că nu se impunea reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., motivată de către instanța de apel prin absența antecedentelor penale ale inculpatului, având în vedere circumstanțele concrete în care a fost comisă infracțiunea de viol, precum și raportat la natura și gravitatea infracțiunii, în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (secția penala, Decizia nr. 1015 din 16 februarie 2006). Instanța, dând dovadă de clemență față de acest inculpat, a aplicat mecanic prevederile art. 74 lit. a) C. pen., ignorând celelalte circumstanțe, de natură să agraveze răspunderea penală.

Astfel, inculpatul s-a sustras de la cercetări și de la judecată, după cum reiese din procesul-verbal de căutare de la fila 88 din dosarul Tribunalului Caraș-Severin, în care s-a consemnat, în urma verificărilor efectuate, că la scurt timp după comiterea faptei, aflând că este căutat de poliție, inculpatul a plecat în Spania. Nu au fost identificate nici alte elemente care să denote o bună comportare a inculpatului - cu excepția absenței unor condamnări anterioare - care să justifice reținerea acestei circumstanțe. Prin urmare, stabilirea unei pedepse situate la limita inferioară prev. de lege pentru infracțiunea comisă - cum a procedat prima instanță, sau sub această limită - cum a procedat instanța de apel, nu este în măsură să îndeplinească exigențele art. 52 C. pen.

Referitor la inculpatul M.M.D., prima instanță i-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, pedeapsă redusă de către instanța de apel la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) (teza I) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b), art. 99, art. 109 C. pen. Pedeapsa aplicată acestui inculpat este mult prea mică în raport cu natura, gravitatea infracțiunii, circumstanțele concrete în care a comis infracțiunea reținută în sarcina sa, precum și în raport de persoana inculpatului. Și în cazul acestui inculpat, instanța a dat dovadă de clemență, aplicând mecanic prevederile art. 74 lit. a) C. pen. și a ignorat celelalte elemente, de natură să agraveze răspunderea penală.

Inculpatul a avut o atitudinea nesinceră, negând comiterea infracțiunilor, în ciuda probelor de la dosar, încercând să acrediteze ideea că nici el, nici inculpatul C. nu au agresat-o fizic sau verbal pe partea vătămată și că aceasta a consimțit Ia multiplele raporturi sexuale din noaptea respectivă. Atitudinea nesinceră a inculpatului este de natură să demonstreze instanței că nici acest inculpat nu a conștientizat consecințele faptei sale și a celorlalți inculpați în planul vieții afective, emoționale și sociale a părții vătămate. Potrivit referatului de evaluare întocmit în cauza, inculpatul nu manifestă empatie față de persoana vătămată, ignoră valorile care ocrotesc persoana și nu conștientizează consecințele comiterii infracțiunii.

Ca atare Înalta Curte, consideră că singură pedeapsa aplicată de prima instanță este în măsură să contribuie efectiv la reeducarea inculpatului, Ia respectarea de către acesta pe viitor a valorilor ocrotite de norma penală și este de natură să contribuie la recâștigarea respectului părții vătămate față de ea însăși. Față de aceste considerente în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, casându-se decizia amintită și se va menține sentința penală nr. 5 din 4 februarie 2010 a Tribunalului Caraș Severin. Conform art. 385 17 alin. (4) C. proc.

pen., raportat la art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.E.A. timpul reținerii și al arestării preventive de la 18 mai 2009 la 30 noiembrie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează decizia atacată și menține sentința penală nr. 5 din 4 februarie 2010 a Tribunalului Caraș Severin. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.E.A., timpul reținerii și al arestării preventive de la 18 mai 2009 la 30 noiembrie 2010. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.E.A. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C.F. și M.M.D., în sumă de câte 300 lei, se vor plăti din fondul M.J.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 noiembrie 2010.