ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1034/2009

HOTĂRÂRE
26.03.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1034/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cererii de revizuire

de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 10 noiembrie 2005

reclamanta SC L. SRL Bistrița cheamă în judecată pe pârâta RADEF R.F. București

solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la încheierea contractului

de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare a spațiului de 645 mp.

din incinta activului denumit Cinematograful D. situat în Vatra Dornei, județul

Suceava, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.

11750 din 14 decembrie 2006 Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

admite acțiunea formulată de reclamantă și obligă pe pârâtă să încheie cu

reclamanta contractul de leasing imobiliar a spațiului în litigiu, cu 8,3 lei

cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Prin decizia comercială nr. 262

din 21 mai 2007 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, anulează ca

netimbrat apelul declarat de apelanta - pârâtă împotriva sentinței de mai sus.

Recursul declarat de pârâtă

împotriva deciziei instanței de apel este admis prin decizia nr. 3933 din 30

noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

care casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe.

Prin decizia comercială nr. 107

din 11 martie 2008, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței comerciale nr. 11750 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția

a VI-a comercială.

Prin decizia nr. 3268 din 6

noiembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, respinge

ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă împotriva deciziei

instanței de apel.

Prin cererea înregistrată la

20 noiembrie 2008 pârâta formulează cerere de revizuire a deciziei instanței de

recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 322 alin. (2) și (6)

fiind netemeinică și nelegală, și pe fond, admiterea recursului său cu

consecința respingerii acțiunii intimatei - reclamante.

Susține revizuienta, în

fundamentarea cererii sale, că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre ce

contrazice flagrant starea de fapt și de drept vizată de cauza dedusă

judecății, neținând cont că activul în cauză nu este înscris în Lista Activelor

Disponibile întocmită de RADEF R.F. în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (4)

și (5) din Legea nr. 346/2004 spre a-i fi aplicabile prevederile acestei legi,

și nici de regimul juridic al proprietății asupra sălilor și grădinilor de

spectacol cinematografic, proprietate privată a Statului Român, aflată în

administrarea revizuientei, aspect raportat la care reprezentarea Statului în

litigiile privind dreptul de proprietate al menționatelor active revine M.E.F.,

care nu a fost citat în cauză, Statul fiind astfel lipsit de apărare, precum și

că decizia atacată nu ține cont nici de faptul că în prezent nu există un cadru

legal de înstrăinare a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, cum

se prevede în art. 67 din O.G. nr. 39/2005, aprobată prin Legea nr. 328/2006,

strategia aprobată prin H.G. nr. 1874/2006 fiind anulată prin decizia nr. 2579

din 20 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Prin precizările depuse la

dosar la 24 martie 2009, întemeindu-se pe dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

ale art. 8 din Legea nr. 303/2008 și ale art. 11 din Legea nr. 213/1998,

revizuienta invocă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei - intimate

față de trecerea cinematografului în litigiu în domeniul public al statului, la

data de 30 decembrie 2008, prin efectul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 303

din 30 decembrie 2008 de aprobare a O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și

completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar intimata reclamantă solicită respingerea cererii revizuientei.

Examinând cererea de

revizuire prin prisma motivelor invocate de revizuientă se constată că aceasta

nu este fondată.

Potrivit art. 322 alin. (1) C.

proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs,

dar numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute în respectivul text.

În art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. se prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri date de o instanță de

recurs dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, sau nu s-a

pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Din perspectiva motivului

prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., invocat de revizuientă,

cererea este nefondată întrucât, instanța de recurs respingând ca nefondat

recursul pârâtei – revizuienta în cauză, nu se poate reține că instanța de

recurs s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, sau nu s-ar fi

pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-ar fi dat mai mult decât s-a cerut, recursul

în cauză fiind întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C.

proc. civ. și fiind recurată decizia instanței de apel prin care fusese respins

ca nefondat apelul aceleiași părți împotriva sentinței primei instanțe prin

care fusese admisă acțiunea reclamantei, intimata de față, formulată în

contradictoriu cu pârâta revizuientă.

Nici motivul de revizuire

întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primit,

întrucât Statul nu a fost parte în pricina de față, nefiind chemat în judecată

de reclamanta - intimată, și nici nu a fost introdus în cauză de către pârâtă,

revizuienta de față, prin arătarea titularului dreptului, conform art. 64 C.

proc. civ., iar revizuienta nu se încadrează în categoria persoanelor vizate de

art. 322 pct. 6 C. proc. civ.

În fine, prin exercitarea

căii de atac extraordinare a revizuirii se urmărește retractarea hotărârii

atacate în condițiile și în cazurile expres prevăzute de lege, în cursul

judecării acesteia neputându-se invoca excepții vizând inadmisibilitatea

acțiunii introductive de instanță, cum procedează revizuienta prin precizările

la cererea de revizuire, excepție neinvocată în fazele anterioare de judecată,

revizuienta invocând și dispoziții de lege intrate în vigoare după pronunțarea

deciziei atacate, dispoziții ce nu pot retroactiva și care nici nu se pot

constitui în temei pentru susținerea motivelor de revizuire formulate.

Astfel fiind, față de

motivele invocate de revizuientă, cererea de revizuire a deciziei instanței de

recurs urmează a fi respinsă ca nefondată.

Respinge, ca nefondată,

cererea de revizuire formulată de RADEF R.F. București împotriva deciziei nr. 3268

din 6 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3687/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 1 noiembrie 2005, reclamanta SC P.M. SRL – Bistrița Năsăud a chemat în judecată pe pârâta RA D.E.F. – R. București, pentru ca prin hotărârea ce
ÎCCJ 2008-11-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3268/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 noiembrie 2005 reclamanta SC L. SRL Bistrița cheamă în judecată pe pârâta R.A.D.E.F.R.F.București solicitând instanței să
ÎCCJ 2008-10-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2806/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 decembrie 2005 reclamanta SC I.L.G.D.C. SRL Sfântu Gheorghe cheamă în judecată pe pârâta RA D.E.F.R. București solicitând
ÎCCJ 2009-02-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2009
Asupra recursurilor de față ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului, secția a VI-a comercială, sub nr. 19475/3/2005, reclamanta SC P. SRL BUCUREȘTI în contradictoriu cu pâ
ÎCCJ 2009-01-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2009
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 25 mai 2005 reclamanta SC D.I. SRL cheamă în judecată pe pârâta R.A.D.E.F. R.F. solicitând instanței obligarea p
Sursă