Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2009
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1421/2009

HOTĂRÂRE
13.05.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1421/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată; În temeiul art. 318 și art. 319 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 3268 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 546/2/2008 - prin care s-a respins recursul RA D.E.F.R.F.

împotriva deciziei nr. 107 din 11 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a formulat contestație în anulare, prin care s-a cerut să fie anulată ca fiind în mod vădit netemeinică și nelegală și, pe fond, să fie admis recursul, cu consecința modificării în tot a sentinței comerciale nr. 11750 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC L. SRL, ca fiind netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive: 1. s-au depășit de către instanța de recurs atribuțiile puterii judecătorești clasificând Cinematograful D. situat în Vatra Dornei, județul Suceava, ca fiind activ disponibil pentru a se putea vinde în mod nejustificat; 2. decizia contestata nu ține cont de prevederile art. 65 din O.G.

nr. 39 din 14 iulie 2005 privind cinematografia; 3. SC L. SRL nu a efectuat nicio investiție la acest spațiu; 4. Raportul de evaluare depus la dosarul cauzei nu putea fi primit ca proba. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, împotriva hotărârilor judecătorești rămase definitive și poate fi promovată numai pentru motivele prevăzute expres și limitativ la art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Potrivit art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatoarea RA D.E.F.R.F., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. pentru formularea contestației în anulare are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului. Textul legal vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural. În consecință, Înalta Curte constată faptul că motivele invocate de către contestatoare respectiv "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" sau criticile privind aplicabilitatea dispozițiilor O.G. nr. 39/2005 exced motivului de contestație prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ. Referitor la cel de-al doilea motiv prevăzut de art. 318 C. proc.

civ., Înalta Curte reține faptul că, în situația vizată prin textul menționat se urmărește, în cazul în care contestația s-ar găsi întemeiată, o rejudecare parțială a recursului și anume în limita motivului de casare omis a fi fost cercetat. Așadar, calea de atac este pusă la îndemână părții pentru a putea provoca cenzurarea hotărârii în raport de critica formulată prin motivul de casare neluat în considerare, motiv pe care instanța de recurs nu l-a examinat și asupra căruia nu s-a pronunțat în nici un fel. Ca urmare, nu pot fi repuse în discuție acele motive care au făcut obiectul preocupării instanței de recurs. Totodată, pentru a se justifica folosirea și admiterea contestației pe motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc.

civ. urmează a se face deosebirea dintre motivele de recurs și eventuale argumente, ce pot fi subsumate unui motiv de recurs. Contestatoarea, reluând argumentele formulate prin cererea de recurs, consideră că decizia contestată nu ține cont de prevederile art. 65 din O.G. 39/2005 precum și de investițiile efectuate la imobil și de raportul de expertiză. În consecință, din simpla lecturare a cererii contestatoarei rezultă faptul că aceasta nu se plânge de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare, ci ia în discuție felul în care a fost soluționat recursul. Contrar celor afirmate de către contestatoare, instanța de recurs, analizând motivele de casare invocate, s-a pronunțat chiar și asupra argumentelor formulate de recurentă.

Totodată, în mod greșit, contestatoarea înțelege să formuleze noi argumente și chiar motive de recurs.

Astfel, contestatoarea susține că, "prin pronunțarea deciziei contestate s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești" deoarece, în viziunea acesteia "acest atribut de stabilire a calității de active disponibile aparține - în acest caz - în exclusivitate RA D.E.F.R.F., conform dispozițiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 pentru stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, adică aceeași lege pe care se întemeiază soluția deciziei contestate care vizează cele doua active neînscrise pe lista activelor disponibile". Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs formulat și care s-a aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație, contestatoarea, nu a înțeles să invoce motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 respectiv "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești". În consecință, nu se justifică admiterea contestației, deoarece temeiurile invocate de către contestatoare nu corespund prevederilor textului citat, nefiind vorba de absența punctului de vedere al instanței, ca rezultat al omisiunii cercetării unuia dintre motivele de casare invocate.

Contestatoarea nu face decât să repună în discuție soluția însăși a instanței de recurs, ceea ce este inadmisibil pe calea contestației în anulare. Dispozițiile legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs la recurs. Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță și care s-a pronunțat asupra motivelor de casare invocate de parte.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii introductive de instanța promovate de către intimata, invocata de către contestatoare prin intermediul precizărilor depuse la termenul de judecata din data de 25 martie 2009, Înalta Curte va reține nu poate fi primită. În primul rând, nu a fost invocata nici în fata instanței de fond, nici în fata instanțelor de control judiciar neputând fi tranșata de aceasta instanță față de stadiul procesual în care se află pricina, și anume contestație în anulare, cale extraordinara de atac. Așadar, momentul procesual la care putea fi invocata, aceasta excepție a trecut, în prezent, în aceasta cale de atac, neputând fi formulate alte apărări ce nu au fost arătate în fata celorlalte instanțe.

În acest sens sunt și dispozițiile alin. (1) ale art. 317 C. proc. civ. potrivit cărora: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului (...)". Or, în cazul de fata contestatoarea a uzat de ambele cai de atac nesusținând în niciuna dintre ele această excepție cu toate că avea această posibilitate. În al doilea rând, temeiul în baza căruia contestatoarea înțelege să invoce această excepție îl constituie Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia. Atât instanța de fond, cât și instanțele de control judiciar au reținut împrejurarea potrivit căreia contestatoarea nu se poate prevala de dispozițiile O.G.

nr. 39/2005, act normativ ulterior formării acordului de voință al părților, raporturile dintre acestea fiind născute sub imperiul O.U.G. nr. 88/1997 și Legii nr. 346/2004 motiv pentru care acestea nu pot retroactiva. Pentru toate considerentele reținute, conform art. 320 C. proc. civ. se va respinge contestația în anulare formulată de RA D.E.F.R.F. București împotriva deciziei nr. 3268 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea RA D.E.F.R.F. București împotriva deciziei nr. 3268 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 mai 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1034/2009
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 noiembrie 2005 reclamanta SC L. SRL Bistrița cheamă în judecată pe pârâta RADEF R.F. București solicitând insta
ÎCCJ 2009-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2009
Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, în temeiul art. 318 și art. 319 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 315 din 1 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secți
ÎCCJ 2009-01-29
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2009
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 25 mai 2005 reclamanta SC D.I. SRL cheamă în judecată pe pârâta R.A.D.E.F. R.F. solicitând instanței obligarea p
ÎCCJ 2008-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3687/2008
clauză irevocabilă de vânzare aprobată de M.C.C., inclusiv pentru activul în discuție, așa cum s-a reținut corect de către instanța de apel. Rezultă că întreaga procedură de ofertă și acceptarea acesteia privind activul Cinematograful T. s-
ÎCCJ 2009-02-11
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2009
Asupra recursurilor de față ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului, secția a VI-a comercială, sub nr. 19475/3/2005, reclamanta SC P. SRL BUCUREȘTI în contradictoriu cu pâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă