ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2009

Asupra recursurilor de față ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului, secția a VI-a comercială, sub nr. 19475/3/2005, reclamanta SC P. SRL BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta RA D.E.F.R. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului cinematograf G., situat în București cu cheltuieli de judecată. În motivare, reclamanta a arătat că deține și exploatează activul menționat mai sus, în baza contractului de închiriere nr. 29 din 24 iunie 2004 încheiat cu pârâta pentru o perioadă de 10 ani. Prin adresa nr. 606 din 18 noiembrie 2004 pârâta a trimis reclamantei oferta de vânzare a bunului, înstrăinarea urmând să se desfășoare în conformitate cu Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2461/2004.

După intrare în vigoare a acestui ordin, reclamanta a început procedura de cumpărare a activului, transmițând în acest sens acordul său, prin adresa nr. 19 din 22 noiembrie 2004. Pârâta a sistat însă derularea procesului de vânzare a bunului, în data de 19 ianuarie 2005. Ministerul Culturii și Cultelor a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei, prin care a invocat excepțiile lipsei de obiect, lipsei calității procesuale active a reclamantei, precum și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința comercială nr. 355 din 1 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, cererea reclamantei a fost respinsă ca prematură.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC P. SRL iar prin decizia comercială nr. 378 din 16 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și intervenientul, dar prin decizia nr. 1235 din 20 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, recursurile au fost respinse. Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 17669/3/2007. Prin sentința comercială nr. 8984 din 29 iunie 2007 au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate, acțiunea reclamantei a fost admisă iar pârâta R.A.D.E.F.

BUCUREȘTI a fost obligată să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare a activului cinematograf G., prin negocierea directă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de Ministerul Culturii și Cultelor. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 347/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Prin Ordinul nr. 2461/2004 al Ministerului Culturii și Cultelor s-au aprobat Normele Metodologice privind vânzarea prin negociere directă și încheierea contractelor de leasing pentru unele active din patrimoniul R.A.D.E.F.R. Reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe art. 27 din O.U.G.

nr. 88/1997 modificată și a formulat acțiunea în contradictoriu cu Regia Autonomă care are în derulare contractul de închiriere și în al cărui patrimoniu se regăsește activul în cauză. Astfel s-a apreciat că ambele părți justifică în cauză calitatea procesuală, având în vedere raportul juridic de închiriere. În privința excepțiilor invocate de intervenient prin concluziile scrise, s-a constatat că nu au fost puse în discuția părților în condiții de contradictorialitate, ele fiind menționate prin concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor și reținerea cauzei în pronunțare. Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că imobilul în litigiu se află înscris pe lista activelor aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea pârâtei, propuse spre vânzare prin negociere directă la pozițiile nr. 82 și 61. Împotriva sentinței au declarat apel, în termen legal intervenientul Ministerul Culturii și Cultelor și pârâta R.A.D.E.F.R.

Prin motivele de apel invocate, intervenientul a arătat că instanța de fond în mod neîntemeiat a respins cererea de intervenție formulată în interesul pârâtei, ignorând că bunul aparține domeniului privat al Statului Român și se află în administrarea pârâtei, că în mod neîntemeiat au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive, ignorând că între reclamantă și pârâtă nu există raporturi juridice obligaționale și pe fond că soluția pronunțată de tribunal este nelegală și netemeinică deoarece obligarea pârâtei la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, prin negocierea directă, cu respectarea unui act normativ abrogat reprezintă o ingerință a puterii judecătorești în activitatea executivului.

Pârâta R.A.D.E.F.R. prin apelul formulat a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că manifestările de voință dintre părți reprezintă în fapt realizarea acordului lor cu privire la vânzarea imobilului în litigiu, câtă vreme în lipsa unui mandat valabil acordat de către ministerul de resort, o regie autonomă de interes național, nu are capacitatea de a-și exprima consimțământul cu privire la vânzarea activelor administrate. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 141 din 28 martie 2008 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtă și intervenient cu motivarea în esență că, reclamanta îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, Legea nr. 364/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii precum și de Ordinul M.C.C.

nr. 2461/2004, respectiv deține activul în baza unui contract de închiriere [art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997] activul face parte din patrimoniul unei regii autonome la care statul este acționar majoritar, investițiile efectuate depășesc cu mult procentul de 15% din valoarea activului, Ministerul Culturii și Cultelor și-a exprimat acordul pentru vânzare, în calitatea de instituție publică implicată, atât prin emiterea ordinului nr. 2461/2004 cât și prin aprobarea listelor cuprinzând cinematografele scoase la vânzare și că reclamanta face parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii și a solicitat cumpărare spațiului. Cu petiția înregistrată la dat de 26 iunie 2008 și respectiv 27 iunie 2008, intervenientul Ministerul Culturii și Cultelor și pârâta RA D.E.F.R.

BUCUREȘTI au declarat în termen legal recurs împotriva hotărârii pronunțată în apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin motivele de recurs invocate de către pârâtă se arată că cinematograful G. se află în proprietatea privată a statului și în administrarea sa și în aceste condiții nu are calitate procesuală pasivă în această cauză, deci în mod nejustificat excepția a fost respinsă pe temeiuri de drept abrogate. Contractul de închiriere nr. 29 din 24 iunie, menționează pârâta, a fost atribuit cu încălcarea dispozițiilor legale fiind lovit de nulitate absolută, aspect învederat instanței de apel prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, dar despre care decizia recurată nu face vorbire, încălcându-se astfel dreptul la apărare.

Mai mult pârâta menționează că intimata-reclamantă nu a desfășurat nici o activitate în spațiul închiriat și nici nu a efectuat nici o investiție lăsând practic cinematograful în stare de ruină, fapt pentru care se impune cu necesitate efectuarea unei expertize tehnice de construcții pentru a se clarifica în mod real și just prezenta cauză. Pârâta mai arată că cinematograful G. nu este activ disponibil în sensul legii, nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și nu este înscris pe lista activelor disponibile. Recurenta menționează că abilitată în exclusivitate să stabilească și să întocmească Lista Activelor Disponibile este R.A.D.E.F.R.

conform dispozițiilor art. 13 alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004, lista are caracter public și este postată pe site-ul Camerei de Comerț și Industrie. Având în vedere considerentele anterior prezentate, recurenta-pârâtă menționează că instanța de fond și instanța de apel și-au depășit atribuțiile puterii judecătorești calificând în mod nejustificat activul cinematograf G., ca fiind disponibil. Mai arată recurenta-pârâtă că Ministerul Culturii și Cultelor nu și-a încălcat propriul ordin atunci când a emis adresa nr. 2761 din 29 martie 2005 privind sistarea procedurilor de închiriere, concesionare sau vânzare a sălilor și grădinilor de cinematograf ci a încercat să impună reintrarea în legalitate, fapt realizat prin Ordinul 2258 din 25 septembrie 2005 prin care s-a abrogat Ordinul 2461/2004.

Mai menționează recurenta-pârâtă că în aceste condiții toată corespondența efectuată în temeiul ordinului abrogat nu mai poate produce efecte juridice, mai ales în luna martie 2008, când s-a soluționat litigiul în faza procesuală a apelului, așa cum se motivează în decizia recurată. Pentru motivele invocate pârâta a solicitat în principal admiterea recursului, casarea deciziei recurate, rejudecarea cauzei și pe fond respingerea acțiunii SC P. SRL ca fiind netemeinică și nelegală iar în subsidiar admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel cu încuviințarea unei expertize tehnice în construcții având ca obiective constatarea stării fizice a cinematografului G. și a faptului că nu s-au realizat investiții așa cum în mod tendențios afirmă intimata-reclamantă.

În drept pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Intervenientul Ministerul Culturii și Cultelor prin recursul său a invocat motivele de nelegalitate prevăzut de pct. 4, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. Printr-un prim motiv intervenientul a arătat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pct. 4 al art. 304 C. proc. civ. În motivare intervenientul a arătat că deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea, printre alte temeiuri de drept și pe dispozițiile Legii nr. 346/2004 pentru stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, a învederat instanței că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 12 din actul normativ citat, instanța de judecată a nesocotit faptul că activul solicitat a fi înstrăinat prin negociere directă, nu intră în categoria activelor disponibile.

Recurentul menționează că activele unei regii autonome, trebuiau înscrise pe lisat activelor disponibile, lista cu caracter public, conform art. 13 alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004 și numai RA D.E.F.R. avea dreptul exclusiv acordat de lege de a stabili și întocmi această listă, dar instanțele de judecată nu au considerat oportun să analizeze sub raportul dispozițiilor legale incidente în prezenta speță, caracterul de activ disponibil. Recurentul-reclamant invocă și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanța de judecată în modul în care s-a pronunțat asupra celor două excepții, lipsa calității procesuale active a reclamantei și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, a apreciat în mod eronat, la stabilirea temeiurilor de fapt și de drept pentru respingerea excepțiilor, că litigiul de față decurge din contractul de închiriere nr. 29 din 24 iunie 2004 încheiat de părți.

Menționează recurentul că instanțele nu se puteau pronunța în sensul obligării pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, câtă vreme între acestea nu a existat un raport juridic generator de drepturi și obligații pe de o parte, iar pârâta nu poate fi obligată la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare deoarece nu are calitatea de proprietar al bunului supus vânzării. Recurentul-intervenient invocă și pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul nesocotirii argumentelor invocate în sprijinul admiterii cererii de intervenție formulată în interesul pârâtei R.A.D.E.F.R. În esență, în contextul acestui motiv recurentul arată că instanțele nu au reținut în mod corect regimul juridic imperativ al bunului imobil și anume acela de bun aparținând domeniului privat al Statului Român, aflat în administrarea recurentei-pârâte.

Se mai menționează că adresa nr. 006 din 18 noiembrie 2004 emanată de la R.A.D.E.F. este de fapt o circulară prin care s-a comunicat utilizatorilor din acel moment al sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic că M.C.C. a aprobat Normele Metodologice privind vânzarea prin negociere directă și încheierea contractelor de leasing pentru unele active aflate în patrimoniul regiei autonome și această adresă nu poate îmbrăca caracterul unei oferte de vânzare a unui lucru. Recurentul conchide arătând că această corespondență purtată între pârâtă și reclamantă, aprobată prin Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2461/2004 (abrogat în prezent) nu poate întruni condițiile de validitate ale unei convenții cu un asemenea obiect, transmiterea dreptului de proprietate, iar adresa de la R.A.D.E.F.

nu poate întruni cumulativ condițiile de valabilitate pentru existența unei oferte și nici răspunsul reclamantei nu poate valora o acceptare a acestei pretinse oferte de vânzare a unui lucru. Pentru motivele invocate, intervenientul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, reținerea cauzei spre rejudecare, admiterea cererii de intervenție în interesul RA D.E.F.R. și pe fond respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă neîntemeiată și nefondată. Recursurile declarate în cauză de către pârâtă și intervenient nu sunt fondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente. Din analiza motivelor de recurs formulate de pârâta R.A.D.E.F. București și de intervenientul Ministerul Cultelor și Culturii, rezultă că nu sunt motive de nelegalitate care să determine casarea sau modificarea hotărârii atacate.

Din analiza primului motiv de recurs invocat de către recurente referitor la faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, rezultă că motivul invocat nu este incident cauzei. Astfel instanțele au analizat în raport de temeiurile legale pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, îndeplinirea condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale aprobată prin Legea nr. 44/1998 și ale Legii nr. 347/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, corect au stabilit că oferta pârâtei (adresa nr. 606 din 18 noiembrie 2004) s-a întâlnit cu acceptarea reclamantei (adresa 19 din 22 noiembrie 2004) realizându-se acordul de voință în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a activului în litigiu, bineînțeles având în vedere dispozițiile Ordinului Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2461 din 27 octombrie 2004, în vigoare la data realizării acordului de voință.

În contextul aceluiași motiv, mai trebuie menționat că cinematograful G. la data realizării acordului de voință, avea caracterul de activ disponibil, fiind înscris pe lista activelor aflate în proprietatea statului și în administrarea R.A.D.E.F.R., propuse spre vânzare prin negociere directă. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs privind soluționarea excepțiilor invocate de pârâtă și intervenient privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și a lipsei calității procesuale pasive a regiei autonome, se reține că excepțiile au fost respinse deoarece părțile au încheiat contractul de închiriere nr. 29 din 24 iunie 2004 pe o perioadă de 10 ani pentru activul care se afla în patrimoniul și administrarea pârâtei.

Cu privire la criticile pârâtei în sensul că a fost atribuit contractul de închiriere nr. 29 din 24 iunie 2006 cu încălcarea dispozițiilor legale și deci ar fi lovit de nulitate absolută, se reține că sunt simple afirmații fără temei legal, contractul nu a fost contestat sau atacat printr-o modalitate legală astfel că și aceste critici vor fi respinse ca nefondate. Nu este incident cauzei pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., deoarece instanțele au aplicat corect dispozițiile legale incidente și anume O.U.G. nr. 88/1997, Legea nr. 346/2004 și Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2461 din 27 octombrie 2004, și au pronunțat hotărâri legale. În concluzie, hotărârea atacată este legală, în cauză nefiind incidente pct. 4, 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., situație în care în temeiul art. 312 alin. (1) recursurile declarate de pârâtă și intervenient vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâta RA D.E.F.R. BUCUREȘTI și intervenientul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 141 din 28 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2009.