ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față ;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului, secția a VI-a comercială, sub nr. 19475/3/2005, reclamanta SC P. SRL

BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta RA D.E.F.R. a solicitat instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare a activului cinematograf G., situat în București

cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că

deține și exploatează activul menționat mai sus, în baza contractului de

închiriere nr. 29 din 24 iunie 2004 încheiat cu pârâta pentru o perioadă de 10

ani. Prin adresa nr. 606 din 18 noiembrie 2004 pârâta a trimis reclamantei

oferta de vânzare a bunului, înstrăinarea urmând să se desfășoare în

conformitate cu Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2461/2004. După

intrare în vigoare a acestui ordin, reclamanta a început procedura de cumpărare

a activului, transmițând în acest sens acordul său, prin adresa nr. 19 din 22

noiembrie 2004. Pârâta a sistat însă derularea procesului de vânzare a bunului,

în data de 19 ianuarie 2005.

Ministerul Culturii și Cultelor a

formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei, prin care a invocat

excepțiile lipsei de obiect, lipsei calității procesuale active a reclamantei,

precum și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar pe fondul cauzei a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința comercială nr. 355 din 1

februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

cererea reclamantei a fost respinsă ca prematură.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta SC P. SRL iar prin decizia comercială nr. 378 din 16 iunie 2006

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul, a

desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanta și intervenientul, dar prin decizia nr. 1235 din 20 martie

2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

recursurile au fost respinse.

Pe rolul Tribunalului București, secția a

VI-a comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 17669/3/2007.

Prin sentința comercială nr. 8984 din 29

iunie 2007 au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și

lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate, acțiunea reclamantei a fost

admisă iar pârâta R.A.D.E.F. BUCUREȘTI a fost obligată să încheie cu reclamanta

contractul de vânzare-cumpărare a activului cinematograf G., prin negocierea

directă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenție în interesul

pârâtei formulată de Ministerul Culturii și Cultelor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 din Legea

nr. 347/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor

mici și mijlocii. Prin Ordinul nr. 2461/2004 al Ministerului Culturii și

Cultelor s-au aprobat Normele Metodologice privind vânzarea prin negociere

directă și încheierea contractelor de leasing pentru unele active din

patrimoniul R.A.D.E.F.R.

Reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe

art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată și a formulat acțiunea în

contradictoriu cu Regia Autonomă care are în derulare contractul de închiriere

și în al cărui patrimoniu se regăsește activul în cauză. Astfel s-a apreciat că

ambele părți justifică în cauză calitatea procesuală, având în vedere raportul

juridic de închiriere.

În privința excepțiilor invocate de

intervenient prin concluziile scrise, s-a constatat că nu au fost puse în

discuția părților în condiții de contradictorialitate, ele fiind menționate

prin concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor și reținerea cauzei în

pronunțare.

Pe fondul cauzei tribunalul a reținut că

imobilul în litigiu se află înscris pe lista activelor aflate în proprietatea

privată a statului și în administrarea pârâtei, propuse spre vânzare prin

negociere directă la pozițiile nr. 82 și 61.

Împotriva sentinței au declarat apel, în

termen legal intervenientul Ministerul Culturii și Cultelor și pârâta

R.A.D.E.F.R.

Prin motivele de apel invocate,

intervenientul a arătat că instanța de fond în mod neîntemeiat a respins

cererea de intervenție formulată în interesul pârâtei, ignorând că bunul

aparține domeniului privat al Statului Român și se află în administrarea

pârâtei, că în mod neîntemeiat au fost respinse excepțiile lipsei calității

procesuale active și pasive, ignorând că între reclamantă și pârâtă nu există

raporturi juridice obligaționale și pe fond că soluția pronunțată de tribunal

este nelegală și netemeinică deoarece obligarea pârâtei la încheierea unui

contract de vânzare-cumpărare, prin negocierea directă, cu respectarea unui act

normativ abrogat reprezintă o ingerință a puterii judecătorești în activitatea

executivului.

Pârâta R.A.D.E.F.R. prin apelul formulat

a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că manifestările de

voință dintre părți reprezintă în fapt realizarea acordului lor cu privire la

vânzarea imobilului în litigiu, câtă vreme în lipsa unui mandat valabil acordat

de către ministerul de resort, o regie autonomă de interes național, nu are

capacitatea de a-și exprima consimțământul cu privire la vânzarea activelor

administrate.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia comercială nr. 141 din 28 martie 2008 a respins ca nefondate

apelurile declarate de pârâtă și intervenient cu motivarea în esență că,

reclamanta îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale, Legea nr. 364/2004 privind

stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii precum

și de Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004, respectiv deține activul în baza unui

contract de închiriere [art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997] activul face

parte din patrimoniul unei regii autonome la care statul este acționar

majoritar, investițiile efectuate depășesc cu mult procentul de 15% din

valoarea activului, Ministerul Culturii și Cultelor și-a exprimat acordul

pentru vânzare, în calitatea de instituție publică implicată, atât prin

emiterea ordinului nr. 2461/2004 cât și prin aprobarea listelor cuprinzând

cinematografele scoase la vânzare și că reclamanta face parte din categoria întreprinderilor

mici și mijlocii și a solicitat cumpărare spațiului.

Cu petiția înregistrată la dat de 26

iunie 2008 și respectiv 27 iunie 2008, intervenientul Ministerul Culturii și

Cultelor și pârâta RA D.E.F.R. BUCUREȘTI au declarat în termen legal recurs

împotriva hotărârii pronunțată în apel, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Prin motivele de recurs invocate de către

pârâtă se arată că cinematograful G. se află în proprietatea privată a statului

și în administrarea sa și în aceste condiții nu are calitate procesuală pasivă

în această cauză, deci în mod nejustificat excepția a fost respinsă pe temeiuri

de drept abrogate.

Contractul de închiriere nr. 29 din 24

iunie, menționează pârâta, a fost atribuit cu încălcarea dispozițiilor legale

fiind lovit de nulitate absolută, aspect învederat instanței de apel prin

concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, dar despre care decizia recurată

nu face vorbire, încălcându-se astfel dreptul la apărare. Mai mult pârâta

menționează că intimata-reclamantă nu a desfășurat nici o activitate în spațiul

închiriat și nici nu a efectuat nici o investiție lăsând practic cinematograful

în stare de ruină, fapt pentru care se impune cu necesitate efectuarea unei

expertize tehnice de construcții pentru a se clarifica în mod real și just

prezenta cauză.

Pârâta mai arată că cinematograful G. nu

este activ disponibil în sensul legii, nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii

nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici

și mijlocii și nu este înscris pe lista activelor disponibile. Recurenta

menționează că abilitată în exclusivitate să stabilească și să întocmească

Lista Activelor Disponibile este R.A.D.E.F.R. conform dispozițiilor art. 13

alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004, lista are caracter public și este

postată pe site-ul Camerei de Comerț și Industrie.

Având în vedere considerentele anterior

prezentate, recurenta-pârâtă menționează că instanța de fond și instanța de

apel și-au depășit atribuțiile puterii judecătorești calificând în mod

nejustificat activul cinematograf G., ca fiind disponibil.

Mai arată recurenta-pârâtă că Ministerul

Culturii și Cultelor nu și-a încălcat propriul ordin atunci când a emis adresa

nr. 2761 din 29 martie 2005 privind sistarea procedurilor de închiriere,

concesionare sau vânzare a sălilor și grădinilor de cinematograf ci a încercat

să impună reintrarea în legalitate, fapt realizat prin Ordinul 2258 din 25

septembrie 2005 prin care s-a abrogat Ordinul 2461/2004.

Mai menționează recurenta-pârâtă că în

aceste condiții toată corespondența efectuată în temeiul ordinului abrogat nu

mai poate produce efecte juridice, mai ales în luna martie 2008, când s-a

soluționat litigiul în faza procesuală a apelului, așa cum se motivează în

decizia recurată.

Pentru motivele invocate pârâta a

solicitat în principal admiterea recursului, casarea deciziei recurate, rejudecarea

cauzei și pe fond respingerea acțiunii SC P. SRL ca fiind netemeinică și

nelegală iar în subsidiar admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de apel cu încuviințarea unei expertize

tehnice în construcții având ca obiective constatarea stării fizice a

cinematografului G. și a faptului că nu s-au realizat investiții așa cum în mod

tendențios afirmă intimata-reclamantă.

În drept pârâta și-a întemeiat recursul

pe dispozițiile art.304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Intervenientul Ministerul Culturii și

Cultelor prin recursul său a invocat motivele de nelegalitate prevăzut de pct. 4,

8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv intervenientul a

arătat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pct. 4 al art. 304

C. proc. civ.

În motivare intervenientul a arătat că

deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea, printre alte temeiuri de drept și pe

dispozițiile Legii nr. 346/2004 pentru stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor

mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, a învederat

instanței că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 12 din

actul normativ citat, instanța de judecată a nesocotit faptul că activul

solicitat a fi înstrăinat prin negociere directă, nu intră în categoria

activelor disponibile.

Recurentul menționează că activele unei

regii autonome, trebuiau înscrise pe lisat activelor disponibile, lista cu

caracter public, conform art. 13 alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004 și

numai RA D.E.F.R. avea dreptul exclusiv acordat de lege de a stabili și întocmi

această listă, dar instanțele de judecată nu au considerat oportun să analizeze

sub raportul dispozițiilor legale incidente în prezenta speță, caracterul de

activ disponibil.

Recurentul-reclamant invocă și motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanța

de judecată în modul în care s-a pronunțat asupra celor două excepții, lipsa

calității procesuale active a reclamantei și lipsa calității procesuale pasive

a pârâtei, a apreciat în mod eronat, la stabilirea temeiurilor de fapt și de

drept pentru respingerea excepțiilor, că litigiul de față decurge din

contractul de închiriere nr. 29 din 24 iunie 2004 încheiat de părți.

Menționează recurentul că instanțele nu

se puteau pronunța în sensul obligării pârâtei la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare, câtă vreme între acestea nu a existat un raport juridic

generator de drepturi și obligații pe de o parte, iar pârâta nu poate fi

obligată la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare deoarece nu are

calitatea de proprietar al bunului supus vânzării.

Recurentul-intervenient invocă și pct. 9

al art. 304 C. proc. civ., încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul

nesocotirii argumentelor invocate în sprijinul admiterii cererii de intervenție

formulată în interesul pârâtei R.A.D.E.F.R.

În esență, în contextul acestui motiv

recurentul arată că instanțele nu au reținut în mod corect regimul juridic imperativ

al bunului imobil și anume acela de bun aparținând domeniului privat al

Statului Român, aflat în administrarea recurentei-pârâte.

Se mai menționează că adresa nr. 006 din

18 noiembrie 2004 emanată de la R.A.D.E.F. este de fapt o circulară prin care

s-a comunicat utilizatorilor din acel moment al sălilor și grădinilor de

spectacol cinematografic că M.C.C. a aprobat Normele Metodologice privind

vânzarea prin negociere directă și încheierea contractelor de leasing pentru

unele active aflate în patrimoniul regiei autonome și această adresă nu poate

îmbrăca caracterul unei oferte de vânzare a unui lucru.

Recurentul conchide arătând că această

corespondență purtată între pârâtă și reclamantă, aprobată prin Ordinul

Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2461/2004 (abrogat în prezent) nu poate

întruni condițiile de validitate ale unei convenții cu un asemenea obiect,

transmiterea dreptului de proprietate, iar adresa de la R.A.D.E.F. nu poate

întruni cumulativ condițiile de valabilitate pentru existența unei oferte și nici

răspunsul reclamantei nu poate valora o acceptare a acestei pretinse oferte de

vânzare a unui lucru.

Pentru motivele invocate, intervenientul

a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, reținerea cauzei spre

rejudecare, admiterea cererii de intervenție în interesul RA D.E.F.R. și pe

fond respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă neîntemeiată și

nefondată.

Recursurile declarate în cauză de către

pârâtă și intervenient nu sunt fondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente.

Din analiza motivelor de recurs formulate

de pârâta R.A.D.E.F. București și de intervenientul Ministerul Cultelor și

Culturii, rezultă că nu sunt motive de nelegalitate care să determine casarea

sau modificarea hotărârii atacate.

Din analiza primului motiv de recurs

invocat de către recurente referitor la faptul că instanța a depășit

atribuțiile puterii judecătorești, rezultă că motivul invocat nu este incident

cauzei.

Astfel instanțele au analizat în

raport de temeiurile legale pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea,

îndeplinirea condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea

societăților comerciale aprobată prin Legea nr. 44/1998 și ale Legii nr. 347/2004

privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și

mijlocii, corect au stabilit că oferta pârâtei (adresa nr. 606 din 18 noiembrie

2004) s-a întâlnit cu acceptarea reclamantei (adresa 19 din 22 noiembrie 2004)

realizându-se acordul de voință în sensul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare a activului în litigiu, bineînțeles având în vedere

dispozițiile Ordinului Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2461 din 27

octombrie 2004, în vigoare la data realizării acordului de voință.

În contextul aceluiași motiv, mai trebuie

menționat că cinematograful G. la data realizării acordului de voință, avea

caracterul de activ disponibil, fiind înscris pe lista activelor aflate în

proprietatea statului și în administrarea R.A.D.E.F.R., propuse spre vânzare

prin negociere directă.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de

recurs privind soluționarea excepțiilor invocate de pârâtă și intervenient

privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și a lipsei calității

procesuale pasive a regiei autonome, se reține că excepțiile au fost respinse

deoarece părțile au încheiat contractul de închiriere nr. 29 din 24 iunie 2004

pe o perioadă de 10 ani pentru activul care se afla în patrimoniul și

administrarea pârâtei.

Cu privire la criticile pârâtei în sensul

că a fost atribuit contractul de închiriere nr. 29 din 24 iunie 2006 cu

încălcarea dispozițiilor legale și deci ar fi lovit de nulitate absolută, se

reține că sunt simple afirmații fără temei legal, contractul nu a fost

contestat sau atacat printr-o modalitate legală astfel că și aceste critici vor

fi respinse ca nefondate.

Nu este incident cauzei pct. 9 al art. 304

C. proc. civ., deoarece instanțele au aplicat corect dispozițiile legale

incidente și anume O.U.G. nr. 88/1997, Legea nr. 346/2004 și Ordinul

Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2461 din 27 octombrie 2004, și au

pronunțat hotărâri legale.

În concluzie, hotărârea atacată este

legală, în cauză nefiind incidente pct. 4, 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.,

situație în care în temeiul art. 312 alin. (1) recursurile declarate de pârâtă

și intervenient vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâta RA D.E.F.R. BUCUREȘTI și intervenientul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR

BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 141 din 28 martie 2008 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2009.