ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4040/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea precizată la 22 mai 2007, reclamantul Z.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, prin Primarul General, anularea Dispoziții din 12 februarie 2007 emisă de pârâtă și restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 3. Prin sentința nr. 1588 din 4 decembrie 2007, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat dispoziția organului administrativ, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului din litigiu. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, că imobilul în litigiu a aparținut numitului I.Z.

care l-a donat fiicei sale, H.Z. și ginerelui său A.G., cu ocazia „trecerii în căsătorie". Conform normelor de drept cuprinse în Codul civil, la momentul la care s-au făcut aceste operațiuni juridice, soțul autoarei reclamantului, numitul I.Z., avea calitatea de administrator în temeiul art. 1242 C. civ., anterior abrogării, apoi calitatea de proprietar. Această dotă nu intra în patrimoniul soțului beneficiarei dotei, care era numai administrator al acesteia și conform acelorași dispoziții, restituită la încetarea contractului de căsătorie. După anul 1954, odată cu schimbarea C. familiei, a fost abrogat regimul dotai, astfel încât, imobilul a devenit atât în proprietatea, cât și în administrarea reclamantului.

Preluarea acestui imobil în proprietatea statului, s-a făcut în baza Decretului nr. 223/1974. Urmare a apariției Legii nr. 112/11995, imobilul a fost vândut chiriașilor în baza contractului de vânzare-cumpărare din 12 noiembrie 1996, astfel încât tribunalul a apreciat că restituirea în natură a imobilului este imposibil de realizat. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel atât pârâta Primăria Municipiului București, cât și reclamantul. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 475 din 12 iunie 2008, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, a admis apelul reclamantului Z.A., a desființată sentința tribunalului și a trimis cauza, spre rejudecare, reținând că prima instanță trebuia să cerceteze fondul cauzei, față de împrejurarea că în cadrul procedurii administrative, notificarea nu a fost soluționată în mod corespunzător, cei vătămați având astfel deschis accesul la jurisdicția civilă.

În rejudecare, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, prin sentința nr. 130 din 30 ianuarie 2009 a admis acțiunea, a anulat Dispoziția din 12 februarie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului București, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită și a dispus restituirea în natură a imobilului, cu excepția apartamentului înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare - cumpărare din 12 noiembrie 1996. Pârâta a fost obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri pentru partea din imobil, imposibil de restituit în natură. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta Primăria Municipiului București, prin Primarul General.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 409 din 17 iunie 2009 a respins, ca nefondat, apelul pârâtei. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că, față de conținutul actelor aflate la dosar, reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la restituire. Bunul în litigiu a aparținut numitului I.Z., care l-a donat fiicei sale, H.Z., la momentul căsătoriei, iar aceasta, la rândul său, a gratificat pe reclamant, situație în care, acesta și-a dovedit pe deplin, calitatea de persoană îndreptățită la restituire. Imobilul în litigiu a fost confiscat de Statul Român, la momentul la care fosta proprietară a plecat definitiv în Israel și toate drepturile decurgând din restituirea acestui imobil și proprietate, au fost transferate, prin actul de donație, reclamantului A.Z.

fiul fratelui donatoarei, conform documentului intitulat „act de donație" aflat la fila 45 dosar fond. Situația juridică a imobilului revendicat, a fost lămurită prin relațiile atașate la dosarul de fond și eliberate de Primăria Municipiului București și Primăria sectorului 3 București (filele 21, 24 dosar fond). Cu privire la critica privind întinderea dreptului de proprietate, instanța a reținut că expertiza tehnică efectuată în cauză, care a avut ca obiectiv identificarea imobilului în litigiu și descrierea acestuia, a concluzionat că există o concordanță deplină între bunul existent în acte și cel identificat în fapt. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte. Prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii. Astfel, în condițiile în care din actele depuse la dosar nu rezultă calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, instanța a stabilit o stare de fapt neconformă cu probele, cu atât mai mult cu cât, susține recurentul, imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 223/1954, iar în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost înstrăinat chiriașilor, în baza contractului de vânzare cumpărare din 1996. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Instanța de apel a analizat hotărârea prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum. Cu actele depuse la dosar reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. De altfel, ambele instanțe au examinat atât situația juridică a imobilului cât și calitatea reclamantului de persoană îndreptățită în raport cu antecesorii săi și a dispozițiilor art. 1242 C. civ. În baza rolului activ, prevăzut de art. 129 C. proc. civ., instanța a dispus și efectuarea unei expertize privind identitatea imobilului ce a concluzionat că există identitate între imobilul identificat faptic și cel evidențiat în actele depuse de reclamant.

Faptul că prin contractul de vânzare cumpărare din 12 noiembrie 1996 s-a înstrăinat un apartament, a fost avut în vedere de instanțele anterioare, iar restituirea în natură a imobilului s-a dispus cu excepția acestui apartament vândut. Din perspectiva celor anterior expuse, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul pârât sunt nefondate și nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9, recursul urmează a fi respins ca atare. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul pârât urmează a fi obligat să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 409 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe recurentul pârât să plătească intimatului reclamant Z.A. 500 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2010.