ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 853/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1616 din 28 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.F. România Film, a obligat pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spațiul din activul denumit „Cinematograful I.", situat în S., jud. Ialomița și a respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta deține și exploatează imobilul situat în Municipiul S., jud. Ialomița, în temeiul contractului de închiriere din 22 octombrie 2003 încheiat cu pârâta.

A mai constatat că reclamanta, care face parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, a solicitat cumpărarea activelor și urmare a raporturilor contractuale, oferta privind vânzarea spațiului a fost emisă de pârâtă prin adresa din 19 noiembrie 2004, dar încheierea contractului a fost sistată temporar. În considerarea acestor argumente, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive. Tribunalul a subliniat că raporturile juridice dintre părți s-au derulat în temeiul Legii nr. 346/2004 și O.U.G. nr. 88/1997. În continuare, instanța de fond a notat că spațiul în dispută este nominalizat din lista activelor aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea R.A.D.E.F.

România Film propuse spre a fi vândute prin negociere directă. Totodată, a mai constatat că la data la care pârâta a comunicat sistarea derulării procedurii ordinul nr. 2461/2004 al Ministrului Culturii și Cultelor era în vigoare, acesta neprevăzând dreptul pârâtei de a dispune asemenea măsuri. În acest context, prima instanță a notat că în conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, vânzarea se face în baza hotărârilor adoptate de Consiliul de Administrație al pârâtei, iar nu pe baza strategiei emise de Ministerul Culturii și Cultelor, acesta urmând să fie informat cu privire la decizie. De asemenea, Tribunalul a constatat că imobilul în litigiu este activ disponibil și nu este utilizat de către pârâtă din data de 22 octombrie 2003. Prima instanță a înlăturat susținerile pârâtei potrivit cărora sunt aplicabile dispozițiile O.G.

nr. 39/2005, reținând că operațiunea privind procedura de vânzare s-a declanșat și a continuat în temeiul Legii nr. 346/2004, O.U.G. nr. 88/1997 și ordinului nr. 2461/2004 al Ministrului Culturii și Cultelor, dar și că este aplicabil principiul neretroactivității legii. De aceea, văzând dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 12 din Legea nr. 346/2004, art. 969, art. 970, art. 1073 și urm. C. civ., a admis în parte acțiunea și a obligai: pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spațiul din activul denumit „Cinematograful I.", situat în S., jud. Ialomița. A respins capătul de cerere de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiat, apreciind că probele nu relevă momentul la care pârâta ar fi trebuit să-și îndeplinească obligația, iar apărările sale nu pot fi considerate ca exprimând rea-credință la încheierea actului de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei sentințe, R.A.D.E.F. România Film a declarat apel, solicitând schimbarea sa în parte, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spațiul din activul denumit „Cinematograful I.", situat în S., jud. Ialomița. În ședință publică, a fost invocată din oficiu excepția de perimare a judecății apelului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1), cu aplicarea art. 298 C. proc. civ., Curtea a reținut următoarele: Prin încheierea de la 27 mai 2010, a fost încuviințată în principiu o cerere de intervenție în interesul apelantei, formulată de Municipiul Slobozia. Ulterior la data de 17 iunie 2010, judecata apelului a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. Atât R.A.D.E.F. România Film, cât și Municipiul Slobozia au formulat cereri de repunere pe rol, care au fost admise la termenul de la 13 ianuarie 2011, când Curtea a dispus redeschiderea judecății. La același termen însă, părțile au solicitat din nou ca judecata să fie suspendată, așa încât, dând deplină eficiență art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța a dispus judecata apelului. Ulterior, apelanta și intervenienta în interesul apelantei au formulat două cereri de repunere pe rol, dar apelanta a renunțat la judecata propriei sale cereri de redeschidere a judecății.

Luând act de această manifestare de voință, Curtea a pronunțat încheierea de la data de 1 septembrie 2011, prin care a luat act de renunțarea apelantei la judecata cererii sale de repunere pe rol; pe de altă parte, a respins cererea intervenientului de repunere pe rol, constatând că atât timp cât partea în folosul căreia s-a formulat cererea de intervenție a renunțat la judecata propriei cereri de repunere pe rol, actul promovat de intervenientul accesoriu, vizând redeschiderea judecății, apare ca fiind potrivnic intereselor apelantei, ceea ce încalcă dispozițiile art. 54 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, Municipiul S. a declarat recurs, care a fost respins, ca neavenit, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 3649 din 16 noiembrie 2011. Rezultă, așadar, că ultima suspendare a judecății a fost dispusă prin încheierea de la data de 13 ianuarie 2011, dar și că cele două cereri de redeschidere a judecății nu au produs efectul de întrerupere a cursului perimării, cât timp la judecata primei dintre ele, autorul său a renunțat, iar a doua a fost respinsă, printr-o încheiere devenită irevocabilă. Cum de la data suspendării au trecut mai mult de 6 luni, iar în acest interval dosarul a rămas în nelucrare din vina apelantei, Curtea a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 248 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. În acest context, Curtea a precizat că deși a fost abrogat prin art. 219 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod Civil, art. 248 alin. (3) C. proc. civ., care consacră termenul de perimare de 6 luni în materie comercială, este aplicabil speței, deoarece în conformitate cu art. 223 din Legea nr. 71/2011, „dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite". Ca o consecință, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 166 din 5 aprilie 2012, a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F.

România Film; a respjns cererea de intervenție în interesul pârâtei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta Municipiul S. prin primar, prin care a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea formelor de procedură, întrucât prin citația emisă pentru termenul de judecată din data de 5 aprilie 2012, părțile au fost citate pentru repunerea pe rol și nu pentru constatarea perimării apelului. În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că cererea de repunere pe rol nu contravine interesului pârâtei, iar pe de altă parte excepția perimării apelului a fost soluționată în mod greșit.

Intimata reclamantă SC E.I. SRL a formulat întâmpinare față de recursul intervenientei prin care a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil și în subsidiar ca neîntemeiat. În esență, intimata a arătat că față de dispozițiile art. 56 coroborate cu art. 49 alin. (3) și art. 54 C. proc. civ., recursul declarat de recurentă este neavenit. În situația în care se va trece peste această excepție, intimata a susținut că instanța de apel nu a pronunțat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură prevăzute imperativ de lege. Recursul este neavenit. În fața instanței de apel, recurenta Municipiul S. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei R.A.D.E.F.

România Film București, încuviințată în principiu în temeiul art. 52 alin. (1) raportat la art. 51, prin încheierea de ședință din data de 27 mai 2010. Potrivit art. 56 apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs. Textul consacră o situație particulară, respectiv o accentuare a limitării procesuale a intervenientului în interesul uneia dintre părți, în cazul exercitării căii de atac a apelului și recursului. Întrucât pârâta R.A.D.E.F. Romania Film nu a declarat recurs, nu poate fi continuată o continuare a activității procesuale în fața instanței de control judiciar de către intervenientă.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că intervenientă Municipiul S. nu putea declara recurs împotriva deciziei instanței de apel, în condițiile în care pârâta în sprijinul căreia a intervenit nu și-a exercitat ea însăși dreptul la recurs, recursul urmând a fi socotit ca neavenit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de intervenientul în numele altei persoane Municipiul S. prin primar împotriva deciziei civile nr. 166 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, ca neavenit. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 28 februarie 2013.