ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 853/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1616

din 28 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC E.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.F. România

Film, a obligat pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru

spațiul din activul denumit „Cinematograful I.", situat în S., jud.

Ialomița și a respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor

cominatorii, ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta deține și

exploatează imobilul situat în Municipiul S., jud. Ialomița, în temeiul

contractului de închiriere din 22 octombrie 2003 încheiat cu pârâta.

A mai

constatat că reclamanta, care face parte din categoria întreprinderilor mici și

mijlocii, a solicitat cumpărarea activelor și urmare a raporturilor

contractuale, oferta privind vânzarea spațiului a fost emisă de pârâtă prin

adresa din 19 noiembrie 2004, dar încheierea contractului a fost sistată

temporar.

În considerarea

acestor argumente, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.

Tribunalul a

subliniat că raporturile juridice dintre părți s-au derulat în temeiul Legii

nr. 346/2004 și O.U.G. nr. 88/1997.

În continuare,

instanța de fond a notat că spațiul în dispută este nominalizat din lista

activelor aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea

R.A.D.E.F. România Film propuse spre a fi vândute prin negociere directă.

Totodată, a

mai constatat că la data la care pârâta a comunicat sistarea derulării

procedurii ordinul nr. 2461/2004 al Ministrului Culturii și Cultelor era în

vigoare, acesta neprevăzând dreptul pârâtei de a dispune asemenea măsuri. În

acest context, prima instanță a notat că în conformitate cu art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 346/2004, vânzarea se face în baza hotărârilor adoptate de

Consiliul de Administrație al pârâtei, iar nu pe baza strategiei emise de

Ministerul Culturii și Cultelor, acesta urmând să fie informat cu privire la

decizie.

De asemenea,

Tribunalul a constatat că imobilul în litigiu este activ disponibil și nu este

utilizat de către pârâtă din data de 22 octombrie 2003.

Prima instanță

a înlăturat susținerile pârâtei potrivit cărora sunt aplicabile dispozițiile O.G.

nr. 39/2005, reținând că operațiunea privind procedura de vânzare s-a declanșat

și a continuat în temeiul Legii nr. 346/2004, O.U.G. nr. 88/1997 și ordinului

nr. 2461/2004 al Ministrului Culturii și Cultelor, dar și că este aplicabil principiul

neretroactivității legii.

De aceea, văzând

dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 12 din Legea nr. 346/2004,

art. 969, art. 970, art. 1073 și urm. C. civ., a admis în parte acțiunea și a obligai:

pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spațiul din activul

denumit „Cinematograful I.", situat în S., jud. Ialomița.

A respins capătul

de cerere de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiat, apreciind

că probele nu relevă momentul la care pârâta ar fi trebuit să-și îndeplinească obligația,

iar apărările sale nu pot fi considerate ca exprimând rea-credință la încheierea

actului de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei

sentințe, R.A.D.E.F. România Film a declarat apel, solicitând schimbarea sa în parte,

în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare pentru spațiul din activul denumit „Cinematograful I.",

situat în S., jud. Ialomița.

În ședință publică,

a fost invocată din oficiu excepția de perimare a judecății apelului, asupra căreia,

în temeiul art. 137 alin. (1), cu aplicarea art. 298 C. proc. civ., Curtea a reținut

următoarele:

Prin încheierea

de la 27 mai 2010, a fost încuviințată în principiu o cerere de intervenție în interesul

apelantei, formulată de Municipiul Slobozia.

Ulterior la data

de 17 iunie 2010, judecata apelului a fost suspendată în temeiul art. 242 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ.

Atât R.A.D.E.F.

România Film, cât și Municipiul Slobozia au formulat cereri de repunere pe rol,

care au fost admise la termenul de la 13 ianuarie 2011, când Curtea a dispus redeschiderea

judecății.

La același termen

însă, părțile au solicitat din nou ca judecata să fie suspendată, așa încât, dând

deplină eficiență art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța a dispus judecata

apelului.

Ulterior, apelanta

și intervenienta în interesul apelantei au formulat două cereri de repunere pe rol,

dar apelanta a renunțat la judecata propriei sale cereri de redeschidere a judecății.

Luând act de această

manifestare de voință, Curtea a pronunțat încheierea de la data de 1 septembrie

2011, prin care a luat act de renunțarea apelantei la judecata cererii sale de repunere

pe rol; pe de altă parte, a respins cererea intervenientului de repunere pe rol,

constatând că atât timp cât partea în folosul căreia s-a formulat cererea de intervenție

a renunțat la judecata propriei cereri de repunere pe rol, actul promovat de intervenientul

accesoriu, vizând redeschiderea judecății, apare ca fiind potrivnic intereselor

apelantei, ceea ce încalcă dispozițiile art. 54 C. proc. civ.

Împotriva acestei

încheieri, Municipiul S. a declarat recurs, care a fost respins, ca neavenit, de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, prin decizia

nr. 3649 din 16 noiembrie 2011.

Rezultă, așadar,

că ultima suspendare a judecății a fost dispusă prin încheierea de la data de 13

ianuarie 2011, dar și că cele două cereri de redeschidere a judecății nu au produs

efectul de întrerupere a cursului perimării, cât timp la judecata primei dintre

ele, autorul său a renunțat, iar a doua a fost respinsă, printr-o încheiere devenită

irevocabilă.

Cum de la data

suspendării au trecut mai mult de 6 luni, iar în acest interval dosarul a rămas

în nelucrare din vina apelantei, Curtea a constatat că sunt îndeplinite cerințele

art. 248 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

În acest context,

Curtea a precizat că deși a fost abrogat prin art. 219 din Legea nr. 71/2011 pentru

punerea în aplicare a noului Cod Civil, art. 248 alin. (3) C. proc. civ., care consacră

termenul de perimare de 6 luni în materie comercială, este aplicabil speței, deoarece

în conformitate cu art. 223 din Legea nr. 71/2011, „dacă prin prezenta lege nu se

prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de

soluționare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluționează de către instanțele

legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale

în vigoare la data când acestea au fost pornite".

Ca o consecință,

Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 166 din

5 aprilie 2012, a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul declarat

de pârâta R.A.D.E.F. România Film; a respjns cererea de intervenție în interesul

pârâtei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs intervenienta Municipiul S. prin primar, prin care a solicitat

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În temeiul motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea

formelor de procedură, întrucât prin citația emisă pentru termenul de judecată din

data de 5 aprilie 2012, părțile au fost citate pentru repunerea pe rol și nu pentru

constatarea perimării apelului.

În raport de motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că cererea

de repunere pe rol nu contravine interesului pârâtei, iar pe de altă parte excepția

perimării apelului a fost soluționată în mod greșit.

Intimata reclamantă

SC E.I. SRL a formulat întâmpinare față de recursul intervenientei prin care a solicitat

în principal respingerea recursului ca inadmisibil și în subsidiar ca neîntemeiat.

În esență, intimata

a arătat că față de dispozițiile art. 56 coroborate cu art. 49 alin. (3) și art.

54 C. proc. civ., recursul declarat de recurentă este neavenit. În situația în care

se va trece peste această excepție, intimata a susținut că instanța de apel nu a

pronunțat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură prevăzute imperativ de

lege.

Recursul este

neavenit.

În fața instanței

de apel, recurenta Municipiul S. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei

R.A.D.E.F. România Film București, încuviințată în principiu în temeiul art. 52

alin. (1) raportat la art. 51, prin încheierea de ședință din data de 27 mai 2010.

Potrivit art.

56 apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți

se socotește neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși

apel sau recurs.

Textul consacră

o situație particulară, respectiv o accentuare a limitării procesuale a intervenientului

în interesul uneia dintre părți, în cazul exercitării căii de atac a apelului

și recursului.

Întrucât pârâta

R.A.D.E.F. Romania Film nu a declarat recurs, nu poate fi continuată o continuare

a activității procesuale în fața instanței de control judiciar de către intervenientă.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată că intervenientă Municipiul S. nu putea declara recurs împotriva

deciziei instanței de apel, în condițiile în care pârâta în sprijinul căreia a intervenit

nu și-a exercitat ea însăși dreptul la recurs, recursul urmând a fi socotit ca neavenit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de intervenientul în numele altei persoane Municipiul S. prin primar împotriva

deciziei civile nr. 166 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a

V-a civilă, ca neavenit.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 28 februarie 2013.