ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4305/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A. SRL prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a solicitat obligarea pârâtei R.A.D.E.F. România Film să încheie contractul de vânzare a activului denumit cinematograful X situat în Cluj-Napoca, și la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației. Prin sentința comercială nr. 11303 din 28 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a vi- a comercială, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.F. România film care a fost obligată să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare a activului denumit cinematograful X situat în Cluj Napoca.

Prin aceeași sentință s-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiat. În motivarea sentinței tribunalul a reținut că reclamanta are în administrare și exploatează activul denumit cinematograful X în baza contractului de închiriere din 2 aprilie 1996 prelungit până la 1 mai 2008 și că prin adresa din 25 noiembrie 2004 pârâta a transmis reclamantei oferta de vânzare directă a activului după normele metodologice aprobate prin Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004 în aplicarea art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 și a Legii nr. 346/2004 privind întreprinderile mici și mijlocii. În baza adresei de răspuns a reclamantei înregistrată la pârâtă la 6 decembrie 2004, reclamanta a demarat procedura de cumpărare, parcurgând toate etapele.

Tribunalul mai reține calitatea procesuală pasivă a pârâtei în temeiul actului constitutiv al acesteia în care, la art. 6 anexa 3 a H.G. nr. 530/1991 se precizează că regia este proprietara bunurilor din patrimoniul său și potrivit art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, regiile autonome au obligația de a încheia contracte de vânzare-cumpărare cu întreprinderile mici și mijlocii pentru activele utilizate de acestea prin negociere directă la solicitarea locatarului. De asemenea, s-a mai constatat îndeplinirea condițiilor de fond instituite de art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004. Reținând acordul de voință al părților realizat în cadrul procedurii de negociere directă, pârâta era obligată să perfecteze și în formă scrisă acest contract de vânzare-cumpărare, deoarece nu operează retroactiv prevederile O.G.

nr. 39/2005. Apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. România Film împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 223 din 11 mai 2009 când a schimbat în tot sentința apelată și a respins cererea ca nefondată. În argumentarea acestei soluții instanța de apel a constatat că prima instanță a interpretat greșit probele dosarului, considerând că între cele două părți litigante s-a realizat un acord de voință privind vânzarea-cumpărarea activului. La dosar nu există decât dovada că între părți a început negocierea în vederea încheierii contractului prin corespondența pe care au purtat-o. Prin adresa din 8 aprilie 2005, ignorată însă de către instanță, reclamanta era înștiințată că M.C.C.

a dispus sistarea procedurii de negociere. Așadar, procedura de negociere nu a mai continuat și firesc, nici acordul de voință nu s-a întrunit. Prin urmare, activul nu mai este în domeniul privat al statutului ci în domeniul public. Așadar, regimul juridic al bunurilor imobile din patrimoniul R.A.D.E.F. a suferit modificări de la data înființării sale prin H.G. nr. 531/1991 când potrivit acestei legi, regia era proprietara bunurilor din patrimoniul său. Ulterior, legiuitorul a stabilit că aceste bunuri se află în proprietatea privată a statului și în administrarea regiei, conform O.U.G. nr. 67/1997. Prin Legea nr. 303 din 3 decembrie 2008, sălile, grădinițele, împreună cu terenurile aferente au trecut în domeniul public.

Or, „bunurile proprietate publică sunt inalienabile” potrivit art. 136 alin. (4) din Constituția României, ceea ce înseamnă că pârâta R.A.D.E.F. nu poate încheia contractul de vânzare a activului Dacia, aflat în proprietatea publică a statului și care nu poate fi înstrăinată. Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta SC A. SRL Cluj-Napoca a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta consideră că interpretând greșit atât adresa intimatei din 25 noiembrie 2004 cât și adresa reclamantei din 6 decembrie 2004 în mod netemeinic și nelegal instanța de apel a considerat că „la dosar nu există decât dovada că între părți s-a început negocierea în vederea încheierii contractului prin corespondența pe care au purtat-o”.

Mai mult decât atât, susține recurenta, instanța de apel neluând în considerare dispozițiile legale aplicabile speței și dând dovadă de o analiză superficială a materialului probator a reținut că „stabilirea prețului de vânzare al activului era dovada clară a realizării acordului de voință al celor două părți contractante, ceea ce în cauza de față nu s-a întâmplat, pentru că nici reclamanta nici pârâta nu au precizat prețul de vânzare”. În conformitate cu dispozițiile art. 6 din Normele metodologice privind vânzarea prin negociere directă și încheierea contractelor de leasing a activelor aflate în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F. România Film, s-a procedat la desemnarea unui expert evaluator care a întocmit raportul de evaluare a activului cinematografului X - raport prin care s-a stabilit existența și valoarea investițiilor făcute de recurentă în activ cât și prețul vânzării acestuia.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. recurenta a arătat că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit însuși actul normativ reținut în argumentarea soluției pronunțate, respectiv dispozițiile art. 2 pct. 5 din Legea nr. 303/2008. Totodată, susține recurenta, instanța de apel depășind atribuțiile puterii judecătorești, a instituit o modalitate sui-generis de trecere a cinematografului X din Cluj-Napoca din domeniul privat al statului în domeniul public al municipiului Cluj Napoca, fără a fi îndeplinită condiția existenței hotărârii consiliului local. Recurenta susține că instanța de apel analizând raportul juridic dedus judecății din perspectiva unui act normativ ulterior nașterii acestuia, a lipsit de efecte principiul constituțional al neretroactivității legii și principiul securității raporturilor juridice aducând astfel atingere însăși dreptului recurentei la un proces echitabil.

Pe de altă parte, prin această hotărâre instanța de apel, a confirmat atitudinea discreționară și abuzivă a intimatei-pârâte care nu și-a respectat obligațiile asumate și instituite în mod imperativ de lege. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului și pe cale de consecință să se dispună menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă R.A.D.E.F. România Film a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a R.A.D.E.F. și a solicitat respingerea recursului ca fiind în mod vădit neîntemeiat și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.

Înalta Curte analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a R.A.D.E.F. România Film, o va respinge reținându-se că regiile autonome sunt persoane juridice care exercită în numele statului dreptul de administrare asupra bunurilor stabilite prin actul constitutiv și asupra bunurilor dobândite ulterior. În această calitate R.A.D.E.F. poate să și vândă activele pe care le-a închiriat, desigur, dacă sunt îndeplinite cerințele legii. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

s-a invocat interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății partea nereferindu-se însă la interpretarea unui act juridic care face obiectul judecății, ci la acte cu valoare de probă cu care partea tinde să dovedească îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru admiterea cererii sale de chemare în judecată având ca obiect „obligația de a face”, critică ce va fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cadru în care va fi examinată. Privitor la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

se constată că toate aspectele criticate, inclusiv cele arătate în precedent, sunt nefondate, instanța de apel reținând în mod corect că vocația reclamantei de a cumpăra activele nu s-a finalizat printr-un acord de voință între părți, mai ales că nici reclamanta și nici pârâta nu au precizat care este prețul de vânzare, element esențial, față de dispozițiile art. 1295 C. civ., pentru ca vânzarea-cumpărarea să fie perfectă. Din nicio dovadă, nu rezultă că pârâta prin reprezentanții săi legali și conform procedurilor legale și-a însușit prețul, astfel că cererea de obligare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu este fondată, instanța, în lipsa unui preț impus prin lege neputându-se substitui voinței părților.

Pe de altă parte, în mod corect instanța de apel a apreciat că nu există cadrul juridic necesar pentru a vinde activul în speță, atâta timp cât în baza dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, legiuitorul a trecut, prin lege, în domeniul public sălile și grădinile de spectacol cinematografic inclusiv terenurile aferente, făcându-le inalienabile. Prin urmare constatându-se că motivele invocate nu conduc la casarea sau modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul reclamantei SC A. SRL Cluj - Napoca va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția. Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei comerciale nr. 223 din 11 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 decembrie 2010.