ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4305/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4305/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A. SRL prin acțiunea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a
solicitat obligarea pârâtei R.A.D.E.F. România Film să încheie contractul de
vânzare a activului denumit cinematograful X situat în Cluj-Napoca, și la plata
daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere în
executarea obligației.
Prin sentința
comercială nr. 11303 din 28 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București,
secția a
vi-
a comercială, s-a
admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu
pârâta R.A.D.E.F. România film care a fost obligată să încheie cu reclamanta
contractul de vânzare-cumpărare a activului denumit cinematograful X situat în
Cluj Napoca. Prin aceeași sentință s-a respins capătul de cerere
având ca obiect
obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiat.
În motivarea
sentinței tribunalul a reținut că reclamanta are în administrare și exploatează
activul denumit cinematograful X în baza contractului de închiriere din 2
aprilie 1996 prelungit până la 1 mai 2008 și că prin adresa din 25 noiembrie 2004
pârâta a transmis reclamantei oferta de vânzare directă a activului după
normele metodologice aprobate prin Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004 în aplicarea art.
27 din O.U.G. nr. 88/1997 și a Legii nr. 346/2004 privind întreprinderile mici
și mijlocii. În baza adresei de răspuns a reclamantei înregistrată la pârâtă la
6 decembrie 2004, reclamanta a demarat procedura de cumpărare, parcurgând toate
etapele. Tribunalul mai reține calitatea procesuală pasivă a pârâtei în temeiul
actului constitutiv al acesteia în care, la art. 6 anexa 3 a H.G. nr. 530/1991 se precizează că regia este proprietara bunurilor din patrimoniul său și
potrivit art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, regiile autonome au
obligația de a încheia contracte de vânzare-cumpărare cu întreprinderile mici
și mijlocii pentru activele utilizate de acestea prin negociere directă la
solicitarea locatarului. De asemenea, s-a mai constatat îndeplinirea condițiilor
de fond instituite de art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 12 alin.
(1) lit. b) din Legea nr. 346/2004. Reținând acordul de voință al părților
realizat în cadrul procedurii de negociere directă, pârâta era obligată să
perfecteze și în formă scrisă acest contract de vânzare-cumpărare, deoarece nu
operează retroactiv prevederile O.G. nr. 39/2005.
Apelul declarat de
pârâta R.A.D.E.F. România Film împotriva acestei sentințe a fost admis de
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr.
223 din 11 mai 2009 când a schimbat în tot sentința apelată și a respins
cererea ca nefondată.
În argumentarea
acestei soluții instanța de apel a constatat că prima instanță a interpretat
greșit probele dosarului, considerând că între cele două părți litigante s-a
realizat un acord de voință privind vânzarea-cumpărarea activului. La dosar nu
există decât dovada că între părți a început negocierea în vederea încheierii
contractului prin corespondența pe care au purtat-o. Prin adresa din 8 aprilie 2005,
ignorată însă de către instanță, reclamanta era înștiințată că M.C.C. a dispus
sistarea procedurii de negociere. Așadar, procedura de negociere nu a mai
continuat și firesc, nici acordul de voință nu s-a întrunit.
Prin urmare, activul
nu mai este în domeniul privat al statutului ci în domeniul public.
Așadar, regimul
juridic al bunurilor imobile din patrimoniul R.A.D.E.F. a suferit modificări de
la data înființării sale prin H.G. nr. 531/1991 când potrivit acestei legi,
regia era proprietara bunurilor din patrimoniul său. Ulterior, legiuitorul a
stabilit că aceste bunuri se află în proprietatea privată a statului și în
administrarea regiei, conform O.U.G. nr. 67/1997. Prin Legea nr. 303 din 3
decembrie 2008, sălile, grădinițele, împreună cu terenurile aferente au trecut
în domeniul public.
Or, „bunurile
proprietate publică sunt inalienabile” potrivit art. 136 alin. (4) din
Constituția României, ceea ce înseamnă că pârâta R.A.D.E.F. nu poate încheia
contractul de vânzare a activului Dacia, aflat în proprietatea publică a
statului și care nu poate fi înstrăinată.
Împotriva deciziei
instanței de apel reclamanta SC A. SRL Cluj-Napoca a declarat recurs întemeiat
pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În susținerea
motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta
consideră că interpretând greșit atât adresa intimatei din 25 noiembrie 2004
cât și adresa reclamantei din 6 decembrie 2004 în mod netemeinic și nelegal
instanța de apel a considerat că „la dosar nu există decât dovada că între
părți s-a început negocierea în vederea încheierii contractului prin corespondența
pe care au purtat-o”.
Mai mult decât atât,
susține recurenta, instanța de apel neluând în considerare dispozițiile legale
aplicabile speței și dând dovadă de o analiză superficială a materialului
probator a reținut că „stabilirea prețului de vânzare al activului era dovada
clară a realizării acordului de voință al celor două părți contractante, ceea
ce în cauza de față nu s-a întâmplat, pentru că nici reclamanta nici pârâta nu
au precizat prețul de vânzare”.
În conformitate cu
dispozițiile art. 6 din Normele metodologice privind vânzarea prin negociere
directă și încheierea contractelor de leasing a activelor aflate în domeniul
privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F. România Film, s-a procedat la
desemnarea unui expert evaluator care a întocmit raportul de evaluare a
activului cinematografului X - raport prin care s-a stabilit existența și
valoarea investițiilor făcute de recurentă în activ cât și prețul vânzării
acestuia.
În susținerea
motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. recurenta a
arătat că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit însuși actul normativ
reținut în argumentarea soluției pronunțate, respectiv dispozițiile art. 2 pct.
5 din Legea nr. 303/2008.
Totodată, susține
recurenta, instanța de apel depășind atribuțiile puterii judecătorești, a
instituit o modalitate sui-generis de trecere a cinematografului X din
Cluj-Napoca din domeniul privat al statului în domeniul public al municipiului
Cluj Napoca, fără a fi îndeplinită condiția existenței hotărârii consiliului
local.
Recurenta susține că
instanța de apel analizând raportul juridic dedus judecății din perspectiva
unui act normativ ulterior nașterii acestuia, a lipsit de efecte principiul
constituțional al neretroactivității legii și principiul securității
raporturilor juridice aducând astfel atingere însăși dreptului recurentei la un
proces echitabil.
Pe de altă parte,
prin această hotărâre instanța de apel, a confirmat atitudinea discreționară și
abuzivă a intimatei-pârâte care nu și-a respectat obligațiile asumate și
instituite în mod imperativ de lege.
Pentru aceste motive
recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei
recurate în sensul respingerii apelului și pe cale de consecință să se dispună
menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Prin întâmpinarea
depusă la dosar intimata pârâtă R.A.D.E.F. România Film a invocat excepția
lipsei calității procesuale pasive a R.A.D.E.F. și a solicitat respingerea
recursului ca fiind în mod vădit neîntemeiat și menținerea deciziei recurate ca
temeinică și legală.
Înalta Curte analizând
cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a R.A.D.E.F. România Film,
o va respinge reținându-se că regiile autonome sunt persoane juridice care
exercită în numele statului dreptul de administrare asupra bunurilor stabilite
prin actul constitutiv și asupra bunurilor dobândite ulterior. În această
calitate R.A.D.E.F. poate să și vândă activele pe care le-a închiriat, desigur,
dacă sunt îndeplinite cerințele legii.
Recursul este
nefondat pentru următoarele considerente:
Prin motivul de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a invocat interpretarea
greșită a actului juridic dedus judecății partea nereferindu-se însă la
interpretarea unui act juridic care face obiectul judecății, ci la acte cu
valoare de probă cu care partea tinde să dovedească îndeplinirea condițiilor
impuse de lege pentru admiterea cererii sale de chemare în judecată având ca
obiect „obligația de a face”, critică ce va fi subsumată motivului de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cadru în care va fi examinată.
Privitor la incidența
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că
toate aspectele criticate, inclusiv cele arătate în precedent, sunt nefondate,
instanța de apel reținând în mod corect că vocația reclamantei de a cumpăra
activele nu s-a finalizat printr-un acord de voință între părți, mai ales că
nici reclamanta și nici pârâta nu au precizat care este prețul de vânzare,
element esențial, față de dispozițiile art. 1295 C. civ., pentru ca
vânzarea-cumpărarea să fie perfectă.
Din nicio dovadă, nu
rezultă că pârâta prin reprezentanții săi legali și conform procedurilor legale
și-a însușit prețul, astfel că cererea de obligare la încheierea contractului
de vânzare-cumpărare nu este fondată, instanța, în lipsa unui preț impus prin
lege neputându-se substitui voinței părților.
Pe de altă parte, în
mod corect instanța de apel a apreciat că nu există cadrul juridic necesar
pentru a vinde activul în speță, atâta timp cât în baza dispozițiilor art. 8
din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008
pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 39/2005 privind cinematografia,
precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 39/2005
privind cinematografia, legiuitorul a trecut, prin lege, în domeniul public
sălile și grădinile de spectacol cinematografic inclusiv terenurile aferente,
făcându-le inalienabile.
Prin urmare constatându-se
că motivele invocate nu conduc la casarea sau modificarea deciziei curții de
apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și în temeiul art. 312 alin. (1) C.
proc. civ. recursul reclamantei SC A. SRL Cluj - Napoca va fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția.
Respinge recursul
declarat de reclamanta SC A. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei comerciale nr. 223
din 11 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 9 decembrie 2010.