ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 369/2016

Decizia nr. 369/2016

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10609 din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de SC A. SRL, obligând pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor „Româniafilm” la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanta privind activul - bun imobil Cinematograful „B.” situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud; a fost respins capătul de cerere privind daunele cominatorii, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe, pârâta R.A.D.E.F. a declarat apel, care, prin decizia comercială nr. 232 din 06 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost admis, a fost schimbată în tot sentința atacată în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A.D.E.F. și a fost respinsă acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, reclamanta SC A. SRL a declarant recurs, iar prin decizia nr. 1070 din 29 februarie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia comercială nr. 232 din 06 mai 2011 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în esență, că pârâta are calitate procesuală pasivă, întrucât atâta timp cât activul din litigiu nu a fost predat pe bază de protocol unității teritoriale în condițiile art. 8 din Legea nr. 303/2008, aceasta nu și-a pierdut calitatea de administrare a imobilului.

Rejudecând după casare, instanța de apel a reținut, că intimata-pârâtă utilizează imobilul în litigiu în baza contractului de închiriere încheiat cu apelanta în 16 aprilie 2004.

S-a constatat că prin adresa din 25 noiembrie 2004 apelanta a transmis intimatei oferta privind vânzarea activului - Cinematograful „B.”, vânzare ce urma a se desfășura conform Ordinului Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2461/2004 prin care au fost aprobate Normele metodologice privind vânzarea prin negociere directă și încheierea contractelor de leasing imobiliar pentru unele active aflate în patrimoniul R.A.D.E.F.

Intimata a demarat procedura de cumpărare a activului prin scrisoarea de intenție înregistrată la R.A.D.E.F. în 08 decembrie 2004.

Primind oferta, apelanta a declanșat procedura de vânzare, aprobând în Consiliul de Administrație lista activelor propuse pentru vânzare prin negociere directă și încheierea contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, printre active numărându-se și Cinematograful „B.” din Bistrița.

Ulterior acceptării ofertei, apelanta a comunicat intimatei prin adresa din 08 aprilie 2005 faptul că procedura de vânzare este sistată urmare a unui Ordin al Ministrului Culturii și Cultelor.

Prin adresa din 14 noiembrie 2006 apelanta învederează intimatei faptul că procedura de vânzare a fost reluată, o convoacă pentru demararea procedurilor premergătoare, însă tară a se încheia contractul de vânzare-cumpărare.

Evocând prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 conform căruia activele utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de închiriere (...) încheiate cu regiile autonome (...) vor fi vândute, la solicitarea locatarului, la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, instanța a apreciat ca fiind îndeplinită condiția impusă de art. 12 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 346/2004 în sensul că apelanta a făcut oferta de vânzare a activului, reținându-se că, după emiterea ofertei de vânzare, apelanta să continue procedura inițiată de către aceasta, în caz contrar fiind lezat dreptul conferit de textul de lege întreprinderilor mici și mijlocii de a cumpăra activele disponibile ale regiei autonome.

S-a reținut că activul în litigiu este, potrivit art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 346/2004, disponibil.

Astfel, potrivit ultimei modificări a O.U.G. nr. 47 din 11 mai 2011 privind reglementarea situației juridice a unor săli și grădini de spectacol cinematografic, precum și a altor imobile, activul - Cinematograf „B.” situat în municipiul Bistrița, se află la poziția 20 din anexa nr. 1 a ordinului, aflându-se în administrarea apelantei R.A.D.E.F.

Având în vedere cele reținute, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, prin decizia civilă nr. 295 din 22 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. București, ca nefondat.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta R.A.D.E.F. București a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, menținerea ca fiind temeinică și legală a deciziei comerciale nr. 232 din 06 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2009, iar pe fond desființarea sentinței comerciale nr. 10.609 din 10 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

După un scurt istoric al cauzei, în argumentarea recursului, pârâta susține, în esență, că în prezent, activul cinematograf „B.” situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, este un imobil aflat în domeniul public al unității administrativ-teritoriale și în administrarea R.A.D.E.F., instanța de apel reținând fără temei că acesta a reintrat în domeniul privat al statului prin O.U.G. nr. 47/2011.

Pe de altă parte, apreciază recurenta, chiar și în ipoteza în care s-ar admite că imobilul nu se află în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, în cauză nu sunt întrunite condițiile legale pentru obligarea recurentei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului Cinematograf „B.” situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.

Arată că, inițial, imobilul a fost înscris în anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005 la poziția 44, aflându-se potrivit acestei ordonanțe, în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F.

Acest regim juridic stabilit prin O.G. nr. 39/2005 a fost modificat prin Legea nr. 303/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005.

Pct. 8 din Legea nr. 303/2008 dispune imperativ că „la data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile și grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F., împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și al sectoarelor municipiului București, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective”.

Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2008, toate sălile și grădinile de spectacol cinematografic menționate în anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005 au trecut în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale.

În opinia recurentei, dispozițiile Legii nr. 303/2008 sunt clare atât în ceea ce privește momentul de la care imobilele prevăzute în anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005 au intrat în domeniul public, cât și modalitatea în care s-a realizat trecerea, menționând expres: „la intrarea în vigoare a prezentei legi (...) bunurile trec în domeniul public (...)”.

Astfel, apreciază recurenta, din analiza prevederilor Legii nr. 303/2008 rezultă că trecerea bunurilor în domeniul public s-a produs ope legis la data intrării în vigoare a acestui act normativ, argumentele reclamantei (lipsa unui protocol de predare-primire și a unei hotărâri din partea consiliului local de asumare a protocolului) nefiind de natură a duce la o concluzie contrară.

Încheierea protocolului de predare și asumarea acestuia printr-o hotărâre a consiliului local sunt doar operațiuni tehnice prin care se pune în executare dispoziția legală ce schimbă în mod direct regimul juridic al bunului și nu acte translative ale dreptului de proprietate.

Recurenta consideră că instanța de apel a interpretat în mod eronat prevederile O.U.G. nr. 47/2011 apreciind că această din urmă reglementare a adus o nouă modificare a regimului juridic al imobilelor în sensul că acestea au fost readuse în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F.

Soluția instanței, susține recurenta, este lipsită de fundament legal, întrucât prin această ordonanță s-a procedat numai la schimbarea titularului dreptului de administrare a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic întrucât, nemaiîncheindu-se protocolul, acestea nu mai sunt administrate de consiliile locale, ci de R.A.D.E.F.

Astfel, în lipsa unor dispoziții exprese în acest sens, instanța de apel nu poate aprecia că legiuitorul a urmărit să procedeze la schimbarea regimului juridic al bunurilor. Instanța de judecată nu se poate substitui voinței legiuitorului și nu poate interpreta un act normativ peste voința acestuia. atribuind unei reglementări legale, efecte juridice ce nu au fost avute în vedere de legiuitor.

De asemenea, nu există niciun temei legal pentru a aprecia că O.U.G. nr. 47/2011 reface lista imobilelor care trec în domeniul public, în condițiile în care trecerea bunurilor în domeniul public operase deja încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2008, iar O.U.G. nr. 47/2011 nu poate anula efectele juridice ale acestei legi.

Legea nr. 303/2008 reglementează regimul juridic al bunurilor cu destinația specială de săli și grădini de spectacol cinematografic, fiind în privința tuturor acestor imobile, o lege specială ce cuprinde dispoziții exprese și imperative care nu pot fi înlăturate de la aplicare.

Activul cinematograf „B.” situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, se află sub incidența Legii nr. 303/2008, astfel că după intrarea în vigoare a acestui act normativ nu se mai poate pune în discuție aplicarea prevederilor ce reglementează vânzarea activelor disponibile ale regiilor autonome - Legea nr. 346/2004.

Instanța de apel, mai susține recurenta, a făcut o aplicare greșită a legii și atunci când a dispus obligarea R.A.D.E.F. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului cinematograf „B.” situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii recurate. Astfel, pe lângă dispozițiile Legii nr. 346/2004 la vânzarea sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic trebuie să se țină seama obligatoriu și de dispozițiile legale cu caracter special ce reglementează regimul juridic al acestei categorii de imobile.

De asemenea, art. 67 al O.G. nr. 39/2005 care prevedea posibilitatea vânzării sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic a fost abrogat expres prin Legea nr 303/2008.

Este evident că O.G. nr. 39/2005, H.G. nr. 1874/2006 și Legea nr. 303/2008 sunt reglementări cu caracter special față de Legea nr. 346/2004 având în vedere destinația specială a imobilului cu privire la care se solicită încheierea contractului de vânzare-cumpărare, astfel că în măsura în care acestea nu mai prevăd posibilitatea și modalitatea de înstrăinare a acestor imobile, o atare soluție nu mai poate fi dispusă de către instanța de judecată învestită în acest sens.

Sub un alt aspect, recurenta critică decizia atacată, apreciind că instanța de apel trebuia să facă o corectă aplicare a legii și să țină seama de limitele drepturilor R.A.D.E.F. asupra imobilului în cauză.

Aceasta întrucât R.A.D.E.F. este titular doar al unui drept de administrare al activului cinematograf „B.” situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, drept în virtutea căruia nu are prerogativa dispoziției pentru a putea înstrăina acest imobil.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata-reclamantă SC A. SRL Bistrița a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că reclamanta este beneficiara dreptului de a cumpăra activul, creanța acesteia constituind un „interes patrimonial” suficient de bine stabilit în dreptul intern și care ține de noțiunea de „bun” la care se referă art. 1 din Protocolul nr. 1.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările intimatei-reclamante formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care succed:

În raport de motivele de recurs și susținerile din întâmpinare apreciază că problema de drept care trebuie dezlegată se referă la posibilitatea transferării dreptului de proprietate asupra bunului (Cinematograful „B.” situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud) în patrimoniul reclamantei, situație în raport de care pârâta să poată fi obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare, în condițiile și cu respectarea cadrului legal normativ în vigoare la momentul formulării cererii de cumpărare a imobilului în litigiu.

Din succesiunea actelor normative incidente în speță se constată că potrivit O.G. nr. 39 din 14 iulie 2005 privind cinematografia, Cinematograful „B.” situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud se află înscris în anexa nr. 1 a ordonanței, anexă care cuprinde sălile și grădinile de spectacol cinematografic care se află în proprietatea privată a statului și în administrarea R.A.D.E.F.

O.G. nr. 39/2005 a fost aprobată prin Legea nr. 328 din 14 iulie 2006, cu modificări și completări, însă dispozițiile referitoare la dreptul de proprietate privată al statului asupra Cinematografului „B.” au fost menținute.

La data de 02 ianuarie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 303/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia.

Acest act normativ menționează la pct. 8 al articolului unic că legislația anterioară reprezentată de O.U.G. nr. 7/2008 și Legea nr. 328/2006 se modifică astfel: „La data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile și grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F., împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și al sectoarelor municipiului București, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective”.

Față de caracterul imperativ al acestor prevederi legale rezultă că de la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008, respectiv 02 ianuarie 2009, regimul juridic al sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic menționate în anexa O.G. nr. 39/2005 a fost schimbat ope legis, în sensul că acestea au trecut din proprietatea privată a statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și din administrarea R.A.D.E.F., în administrarea consiliilor locale respective.

Or, dispozițiile Legii nr. 303/2008 sunt imperative privind schimbarea regimului juridic al sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, în sensul că la data intrării în vigoare a acestei legi, sălile de cinematograf aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea R.A.D.E.F. erau prin efectul legii scoase din proprietatea privată a statului și trecute în proprietatea publică a unităților administrativ teritoriale.

Legea nr. 303/2008 nu prevede nicio excepție de la schimbarea regimului juridic al bunurilor ce intră sub incidența acesteia, referindu-se la toate sălile și grădinile cinematografice cuprinse în anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005, indiferent de eventualele acte juridice de care ar fi afectate acestea cum este și cazul Cinematografului „B.” situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.

Față de considerentele expuse, rezultă că trecerea imobilului din litigiu în domeniul public al unităților administrativ teritoriale s-a realizat prin efectul Legii nr. 303/2008, independent de încheierea unui protocol de preluare, situație în raport de care acest imobil nu mai poate fi vândut, conform dispozițiilor art. 136 din Constituția României.

Având în vedere că prin Legea nr. 303/2008, activul în cauză, Cinematograful „B.” situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, a intrat în domeniul public al unității administrative teritoriale, rezultă că, în conformitate cu art. 136 alin. (4) din Constituția României, acesta are regimul unui bun inalienabil, prin urmare nu poate face obiectul vânzării astfel cum în mod greșit au reținut instanțele anterioare.

În consecință, contrar celor reținute de instanța de apel, dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 nu sunt incidente în cauza de față în raport cu prevederile Legii nr. 303/2008, iar neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare între reclamantă și pârâtă este consecința unui impediment legal, apariția Legii nr. 303/2008.

Odată cu apariția O.U.G. nr. 47/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 25 mai 2011 - legiuitorul a eliminat încheierea protocolului reglementat de vechea legislație, ca urmare a faptului că majoritatea autorităților administrației publice locale nu au întreprins măsurile legale și procedurale pentru preluarea cinematografelor în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și al sectoarelor municipiului București, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective.

De precizat este faptul că, potrivit aceleiași norme legale enunțate mai sus, legiuitorul a lămurit regimul juridic al imobilelor administrate de pârâtă, în sensul că acestea trec din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului.

O.G. nr. 47 din 11 mai 2011 privind reglementarea situației juridice a unor săli și grădini de spectacol cinematografic, precum și a altor imobile, stipulează la art. 1 alin. (1) că, pentru sălile de cinematograf împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, prevăzute în anexa nr. 1, aflate, în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F., începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, nu mai pot fi încheiate protocoale între primarul unității administrativ-teritoriale beneficiare și reprezentantul R.A.D.E.F., astfel cum prevăd dispozițiile art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006 privind aprobarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare.

În expunerea de motive a O.U.G. nr. 47/2011 se precizează că având în vedere faptul că majoritatea autorităților administrației publice locale nu au întreprins măsurile legale și procedurale pentru preluarea cinematografelor în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, inclusiv al sectoarelor municipiului București și în administrarea consiliilor locale respective și pentru a identifica, din punct de vedere legal titularul dreptului de administrare care să ia măsurile urgente care se impun în vederea evitării consecințelor negative imediate care pot fi cauzate de unele dintre imobilele aflate în stare avansată de degradare sau chiar de prăbușire, s-a adoptat această ordonanță de urgență.

Din expunerea dispozițiilor legale referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra Cinematografului „B.” se constată că pârâta R.A.D.E.F. nu a deținut dreptul de proprietate asupra imobilului și că, în consecință, nu a avut nici dreptul de dispoziție asupra acestuia pentru a-l înstrăina.

La data de 08 octombrie 2009 când reclamanta a introdus acțiunea, pârâta nu putea dispune vânzarea cinematografului, deoarece nu era proprietara bunului, recunoscându-i-se numai un drept de administrare asupra acestuia.

Prin urmare, în mod greșit instanța de apel a apreciat că se impune menținerea soluției primei instanțe vizând obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanta privind activul - bun imobil Cinematograful „B.” situat în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.

Contrar susținerilor intimatei-reclamante, aceasta nu este titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu poate pretinde o încălcare a dreptului de proprietate, întrucât pârâta, astfel cum s-a arătat anterior, nu a fost niciodată titulara unui drept de proprietate asupra Cinematografului „B.”, ci a avut doar un drept de administrare asupra imobilului, în temeiul căruia, a avut dreptul să încheie contract de închiriere cu reclamanta.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt fondate, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F. București împotriva deciziei civile nr. 295 din 22 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, va modifica decizia atacată în sensul că va admite apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. București împotriva sentinței comerciale nr. 10609 din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și, în consecință, va respinge acțiunea în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F. București împotriva deciziei civile nr. 295 din 22 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. București împotriva sentinței comerciale nr. 10609 din 10 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și în consecință respinge acțiunea în totalitate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2016.